Uneori, în clipe de cea mai cumplită durere, sufletul ni se înalţă spre Dumnezeu şi, într-un elan de nestăvilită recunoştinţă, pentru milostivirile din trecut, simţim o nestăvilită atracţie către Izvorul tuturor bunătăţilor, Cel ce s-a arătat atât de mărinimos cu noi. Simţim că, chiar şi atunci când ne lipseşte de ceva drag, El are puterea de a ne umple îndată inima cu pacea Sa fară seamăn, de a potoli furtuna, de a lumina cu lumina Sa bezna sufletului nostru bolnav.
Domnul vrea să ne înmoaie inima cu încercări, să ne-o facă sensibilă la nevoile altora, să ne deschidă o cale spre durerea altora. Lipsurile, necazurile, sunt plugul cu care ară Dumnezeu, întorcând brazdele sufletului, pregătindu-l ca pe un ogor al Său. În bezna profundă a suferinţei El ne aruncă sămânţa unor bucurii viitoare. În nemăsurata Sa milostivire Domnul ne aduce aminte din când în când că „suferinţele din vremea de acum nu au nicio însemnătate față de mărirea care ni se va descoperi” (Romani 8, 18).
Faptul de a avea această convingere nu este chiar el o mare milostivire de la Dumnezeu?
(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 205)
Categoria: Articole
Cautare:
Plugul lui Dumnezeu
Vizualizari: 634
Id: 23943
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.