Politica externa a lui Teodosie al II-lea » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului

Politica externa a lui Teodosie al II-lea

Destul de sters ca politician, eclipsat poate si de influenta surorii sale, iar apoi a sotiei si a unor demnitari foarte capabili, Teodosie al II-lea, in prima perioada a sa de domnie nu a fost confruntat cu evenimente politice deosebite pe plan extern, exceptand poate invazia hunilor din Tracia, dupa care bizantinii au fost obligati sa plateasca un tribut substantial. Tensiunea incepe sa creasca abia prin anul 434, cand hunii, condusi de Ruas cer bizantinilor sa mareasca obligatiile tributare si asa destul de mari, amenintand ca vor invada Imperiul. Acest popor barbar se afla inca din anul 420 in zona centrala a Europei Orientale, formand un Imperiu destul de intins, dar cu o organizare nu prea energica. In anii urmatori, alaturi de alte triburi germanice, ei navalesc in Campia Panonica. La 430 ei reprezentau deja o putere apreciabila, iar guvernul lui Teodosie al II-lea este obligat sa consimta la incheierea unui tratat de pace cu acesti periculosi vecini, care va dura pana in 434, cand Ruas a acuzat guvernul oriental de primirea unor transfugi huni. In acelasi an, Ruas moare, iar hunii condusi de succesorii sai, Atilla si Bleda, incheie un nou tratat cu bizantinii, in urma caruia Imperiul accepta sa plateasca un tribut enorm, fapt care demonstreaza marea putere politica a hunilor din acel moment. Teodosie al II-lea se angajeaza sa nu mai primeasca transfugi huni, sa trimita inapoi romanii evadati din captivitatea hunilor, sa acorde avantaje comerciale hunilor la frontiera. Tratatul mai continea de asemenea o clauza care interzicea recrutarea de catre Imperiu a mercenarilor barbari de dincolo de Dunare, considerati cei mai buni soldati. Attila si Bleda nu s-au limitat la respectarea tratatului, intensificand lupta de cucerire a unor noi teritorii. La inceput hunii s-au multumit cu modul lor de trai destul de modest, dar odata cu anul 445, cand dupa moartea lui Bleda, Attila ramane singur conducator, ei vor reprezenta principalul pericol extern pentru Bizant.

Originar dintr-o familie regala, razboiul constituia pentru Attila un lucru facut cu placere, dobandindu-si astfel faima de conducator indraznetsi de general prudent si norocos. Scopul principal al politicii sale ramanea insa jaful. In anul 441 i se ofera prilejul sa atace provinciile lui Teodosie al II-lea, armata imperiala fiind slabita prin trimiterea de trupe in Apus, in Tracia si Illiric. Invocand nerespectarea tratatului din 434, hunii avanseaza pe Dunare, capturand Ratiaria, Viminacium, Sucidava, Singidunum, Naissus, localitati complet devastate, dupa care se indreapta catre Constantinopol. Dand dovada de prudenta, Attila nu ataca capitala. Trimisii lui Teodosie al II-lea reusesc pana la urma sa incheie un nou tratat de pace, foarte umilitor pentru Imperiu. Regatul hunilor este impartit intre Attila si Bleda, primul luand in posesie cuceririle din Vest, iar al doilea pe cele estice, de la Dunarea inferioara pana la Volga. La putin timp dupa incheierea acestei paci, Attila isi condamna propriul frate la moarte, iar prin unificarea tuturor hunilor devine cel mai puternic om din Europa.

Provinciile tracice vor cunoaste o scurta perioada de respiro pana in 447, cand acelasi Attila reia incursiunile in Sudul Dunarii. Multe localitati din Peninsula Balcanicasi pana in Grecia sunt complet devastate. Datorita cruzimii sale, Attila este supranumit "biciul lui Dumnezeu". In cele din urma hunii sunt opriti prin incheierea unui nou tratat de pace, Attila cerand bizantinilor evacuarea populatiei romane de pe malul drept al Dunarii, mai precis de la Singidunum pana la Novae, pe o distanta de cinci zile de mers pe jos105. Ratiunea acestor noi conditii poate fi explicata prin impiedicarea acum a trecerii eventualilor huni fugiti de la Attila peste frontiera cu Imperiul Roman, unde erau apoi inrolati. Practic, regatul lui Attila a cunoscut in aceasta perioada cea mai mare intindere: de la gurile Dunarii, in Est, pana la Noricum, in Vest, si o mare parte din Peninsula Balcanica. Acest teritoriu condus de Attila nu era cu mult mai intins decat regatul dac al lui Burebista.

Incitat de eunucul Chrysaphius, unul dintre confidentii de la Curte, Teodosie al II-lea pune la punct un plan de prindere si ucidere a lui Attila. Tentativa de asasinat este dejucata, iar conducatorul hun are pretentia ca eunucul Chrysaphius, autorul principal al complotului, sa fie omorat. Pentru calmarea barbarului, imparatul trimite doi patricieni, care-i cer clementa in privinta inaltului demnitar bizantin. Pana la sfarsitul domniei lui Teodosie al II-lea, plata tributului s-a facut cu regularitate, dar succesorul sau, Marcian, va refuza sa mai plateasca. Se parea ca provinciile Illiricului vor fi din nou atacate, dar Attila isi indreapta privirile spre Vest, unde exista speranta unui jaf mai consistent in regatul lui Valentinian al III-lea.

In anul 451 "biciul lui Dumnezeu" este infrant in Galia, la Campiile Catalaunice (Chalons - in Franta), dupa care se retrage spre Italia, incercand sa cucereasca Roma, salvata in extremis de interventia papei Leon I cel Mare. La 453, Attila moare in Panonia, disparand astfel una din figurile de seama din istoria Rasaritului si Apusului. Sub conducerea lui, hunii isi schimba felul de viata ca si institutiile, devenind o putere politica ce intretinea legaturi cu Imperiul Roman.

Categoria: Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului - Pr. Emanoil Babus

Cautare: