Politica fata de crestinism a imparatului Teodosie I cel Mare » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului

Politica fata de crestinism a imparatului Teodosie I cel Mare

Teodosie I cel Mare a acordat problemelor religioase o atentie deosebita, incat s-a putut spune despre el ca "s-a ocupat mai mult de situatia Bisericii decat de problemele Statului si ale sale" (Sf. Ambrozie). Domnia lui Teodosie a insemnat si revenirea la carma Imperiului a imparatilor ortodocsi, Teodosie fiind primul care a renuntat la titlul de pontifex Maximus, obligatoriu in titulatura unui imparat roman. Inca de la inceputul domniei sale, alaturi de Gratian va incerca sa apere adevarata credinta ortodoxa, credinta universala. Aceasta atitudine este ilustrata printr-o opozitie evidenta fata de diferitele "dizidente ariene", sau fata de donatisti, maniheeni, apolinaristi etc.. La venirea la Constantinopol a lui Teodosie, episcop era Damofilus (arian), iar conducatorul anomeilor, Eunomius, traia la Calcedon, influenta arienilor fiind deosebit de puternica. Dupa moartea Sfantului Vasile cel Mare (379), Sfantul Grigorie de Nazianz este chemat de clerul si populatia capitalei, pentru a deveni episcopul lor. Grigorie vine la Constantinopol, unde intemeiaza biserica Invierii (Anastasis), in care pronunta intre 379-380 cunoscutele cuvantari impotriva anomeilor si a pnevmatomahilor, numite cele 5 Cuvantari Teologice, care vor provoca mari tulburari.

Membrii tuturor acestor dizidente erau considerati drept "eretici" si supusi rigorilor legii. La 3 august 379, Gratian anulase deja masurile luate la Sirmium cu un an mai inainte: el interzicea adunarile ereticilor, nu le recunoaste conducatorilor lor calitatea de clerici, aceasta masura vizandu-i se pare in mod special pe donatisti. Cateva luni mai tarziu, la 28 februarie 380, un edict promulgat de Teodosie I la Tesalonic, fara consultarea prealabila a episcopilor, preciza criteriile care dadeau dreptul la titlul de "crestin al Bisericii universale"; un alt edict din 10 ianuarie 381 reamintea acelasi lucru ca dealtfel si cel emis in iulie 381, dupa Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol. Toate aceste edicte mentionau cel putin pentru partea orientala a Imperiului, ca religia crestina adevarata este cea care se acorda cu credinta marturisita la sinodul de la Niceea, fiind mentionat pe scurt si continutul; erau citati si episcopii considerati garanti ai acestei credinte.

Deodata toti dizidentii se vedeau in postura de a fi considerati eretici, construirea de biserici le era interzisa, ca dealtfel si reuniunile liturgice, chiar si in case particulare, iar clerul lor era alungat din capitala. Cu toate acestea in 386 un edict al lui Valentinian al II-lea restituia pentru eternitate "drepturile sale" unei fractiuni ariene: aici era desigur si influenta mamei sale Iustina. Acest edict era trecut si in Codex Teodosianus, permitand multor arieni sa-si pastreze bisericile din afara oraselor. Aceasta constituia singura exceptie, in anii care au urmat Teodosie I luand masuri drastice impotriva tuturor ereticilor: ei nu aveau nici un drept asa cum avea Biserica Universalasi faceau obiectul mai multor interdictii, cum ar fi interdictia de a avea locuri de cult, de a se reuni, de a hirotoni preoti. Altii cum ar fi maniheii, erau reprimati foarte dur, fiind privati chiar de o serie de drepturi civice, din 389 avand si interdictul de a mai locui la Roma. Sub incidenta lipsirii de drepturi civile de genul de a lasa testamente sau mosteniri, au fost arienii incepand din anul 389.

Daca prin edictul de la Milan din 313, crestinismul devenea numai o religie licita, alaturi de alte culte pagane, acum se facea un pas inainte, decisiv, prin care Ortodoxia era declarata singura credinta permisa in Imperiu: in edictele date acum se facea o distinctie clara intre catolicus si ereticus, primul termen desemnandu-i pe ortodocsi, adepti ai hotararilor Sinodului de la Niceea, iar al doilea pe toti partizanii celorlalte culte religioase. Paganii erau considerati o categorie aparte.

Drept urmare nu era permisa decat existenta Bisericii Catolice. Prin decretul lui Teodosie din 28 februarie 380, se adauga termenului catolicus, care insemna universal, adica Biserica universala, spre deosebire de secte asa cum precizase pentru prima oara Sfantul Ignatie al Antiohiei, si semnificatia de ortodox, drept credincios.

Cu siguranta ca aceste masuri nu au fost puse in practica cu strictete, dar ne dau indicatii precise cu privire la orientarea politica a Statului, garant de acum al Ortodoxiei. La aceasta legislatie trebuie amintitasi preocuparea pentru conduita preotilor, a clerului in general, tradusa prin numeroase exigente de ordin moral: adulterul si homosexualitatea fiind sever pedepsite. Dupa moartea lui Gratian in 383, uzurpatorul Maxim era convins ca Imperiul i-a fost dat de Dumnezeu, interesandu-se de problemele Bisericii si condamnandu-l pe Valentinian pentru politica sa de favorizare a arianismului, persecuta pe manihei. In 384, tribunalul imperial pe care-l prezida, confirma condamnarea la moarte a lui Priscilian, un episcop spaniol pe care un sinod local tinut la Bordeaux il declarase maniheu, fapt care a suscitat oprobiul a numerosi episcopi printre care Martin de Tours si totodata inceputul unei schisme in randul episcopatului din Galia. El va fi considerat de discipolii sai drept martir. Aceasta miscare declansata de omorarea lui Priscilian va dura pana in sec. V-VI.

Pentru aceasta perioada nu pot fi uitate lucrarile Sinodului al II-lea ecumenic tinute la Constantinopol in primavara anului 381. Tema acestui sinod a fost erezia lui Macedonie, cunoscuta sub numele de erezia pnevmatomaha, deoarece era impotriva dumnezeirii Sfantului Duh.

Macedonie facea din Sfantul Duh o creatura, o persoana mai mica decat Tatal si Fiul. Erezia sa a fost combatutasi s-a hotarat ca Sfantul Duh este a treia persoana a Sfintei Treimi, egala cu ele si prin urmare i se cuvine aceeasi cinstire. S-au redactat acum si ultimele 5 articole ale Crezului, confirmandu-se totodata valabilitatea hotararilor Sinodului de la Niceea. Garanti pentru toate acestea au fost numiti: Nectarie, episcopul Constantinopolului, Timotei al Alexandriei, Grigorie de Nyssa, Diodor de Tars, la car s-a alaturat chiar si episcopul Tomisului, Gherontie. Prezenta sa ne arata prestigiul de care se bucura Biserica pe care o reprezenta, pastratoare a credintei adevarate. La Sinodul al II-lea s-au luat de asemenea importante hotarari in privinta organizarii bisericesti. Astfel, in privinta comunitatilor bisericesti din provincii, acestea urmau sa fie grupate in unitati mai mari corespunzatoare diocezelor laice. La Niceea se hotarase deja ca episcopul din metropola provinciei (mitropolitul) sa aiba autoritate asupra episcopilor din eparhia (provincia) sa. Acum se face un pas mai departe. Mitropolitul din centrul diocezei avea autoritate asupra celorlalti mitropoliti. De aceasta hotarare profita mitropolitii din Antiohia, care isi exercita autoritatea asupra diocezei Orientului, de Alexandria asupra Egiptului si Nubiei, Cezareea Capadociei asupra diocezei Pontului, de Efes asupra diocezei Asia, de Heracleea asupra diocezei Traciei.

Prin al treilea canon, Sinodul al II-lea Ecumenic a hotarat ca episcopul de Constantinopol sa poarte numele de patriarh si sa fie in rang "primul dupa episcopul Romei", deoarece Constantinopolul era noua Roma. Observam ca in justificarea rangului episcopului de Constantinopol se tinea seama de faptul ca el era capitala Imperiului. Ridicarea in rang a episcopului de Constantinopol a nemultumit pe ceilalti episcopi din centre apostolice precum: Roma, Antiohia, Alexandria. Papa Damasus nu a recunoscut aceste hotarari ale canonului al III-lea, convocand chiar un sinod la Roma, la care a invitat si episcopi din Orient, dar acestia nu au venit, ei participand la un alt sinod local organizat de Teodosie I la Constantinopol. La Roma nu au fost trimisi decat niste observatori, iar papa Damasus impreuna cu Ambrozie al Mediolanului au suportat cu greu acest afront. Se pare ca Teodosie a dat un ordin prin care urma sa se alcatuiasca ordinea de intaietate pentru toate scaunele mitropolitane din Imperiu, luand nastere astfel prima Notitia episcopatum.

Categoria: Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului - Pr. Emanoil Babus

Cautare: