Acest Grigorie era frate după trup cu Sfîntul Vasile cel Mare şi a străbătut din tinereţe toată învăţătura cărţii desăvîrşit; el a fost retor slăvit şi filosof ales, ca şi Vasile, fratele lui. Apoi s-a căsătorit cu fericita Teozva, pe care Sfîntul Grigorie, cuvîntătorul de Dumnezeu (Teologul), a cinstit-o mai pe urmă cu multe laude, numind-o podoaba Bisericii, înfrumuseţarea lui Hristos, cu adevărat soţie sfîntă a celui sfinţit şi vrednică de tainele cele mari. Pentru că bărbatul ei fiind hirotonit prezbiter, soţia sa vieţuia cu sfinţenie în curăţenie şi cu mintea întreagă, slujind bolnavilor, îngrijind de cei săraci şi strălucind cu bunătăţile.

    Apoi s-a învrednicit de slujba diaconiei; pentru că a sfinţit-o diaconiţă şi de aceea cuvîntătorul de Dumnezeu zice că este vrednică de mari taine. Apoi, plăcînd Domnului, a răposat şi s-a numărat în cetele sfinţilor.

    Bărbatul ei, Sfîntul Grigorie, a fost ridicat la rînduiala episcopiei, în ostrovul Nissei şi păstorea bine Biserica lui Hristos. Împărăţind în acea vreme Valens (364-378), arienii se întăriseră, avînd ajutor pe împăratul cel orbit cu acelaşi eres, care a izgonit pe Sfîntul Grigorie de Nissa de pe scaunul său; atunci a umblat sfîntul din loc în loc, opt ani, pînă la moartea împăratului, străbătînd cetăţile şi ţările şi întărind pe cei dreptcredincioşi.

    În vremea împărăţiei marelui Teodosie (379-395), fiind al doilea sobor a toată lumea în Constantinopol (381), contra lui Macedonie, luptătorul contra Sfîntului Duh, se afla acolo şi Sfîntul Grigorie cu Sfinţii Părinţi, ca ajutător al dreptei credinţe, înfruntînd şi ruşinînd pe potrivnici cu puterea adevărului celui arătat din dumnezeiasca Scriptură şi, şezînd pe scaunul său mulţi ani, a ajuns la adînci bătrîneţe, apoi a adormit întru Domnul, lăsînd după sine multe scrieri folositoare Sfintei Biserici. El era cu chipul cel trupesc asemenea fratelui său Vasile, însă cărunt şi puţin mai vesel.