Pomenirea celui între Sfinţi Părintele nostru Leon, Papa Romei
(18 februarie)
Acest mare arhiereu şi păstor al Bisericii lui Dumnezeu, Leon,
era de neam din Italia. Tatăl său era Chintian. Din tinereţe a fost crescut
în învăţătura cărţii, întru înţelepciunea cea din afară şi în faptele cele bune
creştineşti. Alegînd duhovniceasca viaţă mai mult decît cea mirenească, mai
întîi a fost arhidiacon la papa Sixt al III-lea. Apoi, pentru multa lui înţelepciune
şi curăţie, după moartea lui Sixt, prin alegerea tuturor, a luat scaunul Romei
şi păştea bine cuvîntătoarele oi ale lui Hristos, ca un bun păstor, punîndu-şi
sufletul său pentru dînsele.
Cînd Atila, stăpînitorul hunilor şi tiranul cel cumplit, care
se numea "biciul lui Dumnezeu", biruind multe ţări, a mers şi asupra Italiei,
vrînd să o pustiiască cu foc şi sabie, papa Leon, văzînd că nimeni nu putea
să se împotrivească aceluia, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu cu postire
şi cu lacrimi, cerînd de la El apărare şi chemînd în ajutor pe Sfinţii marii
Apostoli Petru şi Pavel. Apoi a mers singur la acel tiran ca să-l roage să se
potolească, gata fiind să moară pentru oile sale. Şi vorbind către dînsul cu
dulci cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a prefăcut din lup în oaie. Pentru că,
a ascultat tiranul cuvintele plăcutului lui Dumnezeu, cu blîndeţe şi cu smerenie,
minunîndu-se de arhiereasca sa îmbrăcăminte şi înspăimîntîndu-se de cinstita
şi sfînta lui faţă. Deci a făcut toate după dorirea lui şi s-a dus din hotarele
Italiei la locul său.
Boierii şi voievozii lui Atila, mirîndu-se de neobişnuita şi
grabnica lui schimbare în blîndeţe, îl întrebau pe dînsul: "Pentru ce s-a temut
de un roman, care fără de arme venise la dînsul şi l-a ascultat şi ca un biruit
a fugit, lăsînd atîta pradă în pămîntul Italiei?" Atila le-a răspuns: "N-aţi
văzut voi ceea ce am văzut eu. Am văzut doi bărbaţi, în chip de îngeri, pe Sfinţii
mari Apostoli Petru şi Pavel, de amîndouă părţile papei, iar în mîini ţinînd
săbii, cu moarte mă îngrozeau pe mine, de nu voi asculta pe arhiereul lui Dumnezeu".
Astfel, era înfricoşat marele şi plăcutul lui Dumnezeu Leon, nu numai celor
nevăzuţi, ci şi celor văzuţi vrăjmaşi. Apoi era preaiubit de oile sale, că pentru
dînsele nu s-a temut a merge la tiranul care năvălea şi chiar de i-ar fi fost
lui a pătimi, nu se înspăimînta.
În timpul arhieriei lui, după eresul lui Nestorie, veni Evtihie,
arhimandritul monahilor din Constantinopol, şi Dioscor, patriarhul Alexandriei,
hulitorii cei fără de ruşine, care pe cele două firi ale lui Hristos, Domnul
nostru, adică cea dumnezeiască şi omenească, le amestecau într-una şi cu acel
eres tulburau Biserica lui Dumnezeu foarte mult. Adunînd al lor sobor în Efes,
pe Sfîntul Flavian, patriarhul Constantinopolului, apărătorul credinţei, cu
nedreptate l-au judecat şi l-au ucis şi multă răutate făceau celor dreptcredincioşi.
Atunci Sfîntul Leon, papa, a arătat mare sîrguinţă ca să îndrepteze
şi să pocăiască Biserica cea tulburată de eretici, scriind către împăraţi, mai
întîi lui Teodosie, apoi lui Marchian, ca să rînduiască să fie sobor din toată
lumea. Deci, s-a adunat sfîntul şi a toată lumea al IV-lea sinod în Calcedon,
al Sfinţilor Părinţi în număr de 630, pe vremea împărăţiei lui Marchian şi a
Pulheriei, contra lui Evtihie şi Dioscor, care ziceau că în Hristos Domnul este
o fire şi o lucrare şi o voie. La acel sinod, deoarece era cu neputinţă ca prea
sfinţitul Leon să fie, pe de o parte pentru lungimea drumului şi pentru neputinţele
bătrîneţii, iar pe de alta, pentru nelesnicioasa trecere, din pricina deselor
năvăliri barbare ce se făceau atunci asupra Italiei; pentru aceea, a trimis
pe episcopul Pascasie şi Luchentie şi pe presbiterii Bonifacie şi Vasilie.
Fiind la sinodul acela ceartă cu ereticii şi îndoire multă,
atunci, după porunca Sfinţilor Părinţi, pentru învingerea ereticilor, s-a citit
epistola acestui Sfînt Leon, papă al Romei, scrisă către cel ce a fost mai înainte
patriarh al Constantinopolului, adică Sfîntul Flavian, care adunase în Constantinopol
sinod local contra ereticilor. Despre epistola aceea se povesteşte că a îndreptat-o
chiar Sfîntul şi marele Apostol Petru, de care lucru adevereşte Sfîntul Sofronie
al Ierusalimului, scriind aşa: "Ne-a spus ava Mina, părintele chinoviei, care
se numea Salamana, ce este aproape de Alexandria, că a auzit pe ava Evloghie,
patriarhul Alexandriei, spunînd: "Cînd am mers în Constantinopole, am găzduit
cu domnul Grigorie, arhidiaconul Bisericii Romei, bărbat cu adevărat ales şi
îmbunătăţit. Vorbind cu dînsul, mi-a spus de prea sfinţitul şi fericitul Leon,
papă al Romei, povestindu-mi ceea ce este scris în Biserica Romei.
Scriind Sfîntul Leon epistola către Sfîntul Flavian, episcopul
Constantinopolului, împotriva rău-credinciosului Evtihie şi Nestorie, a pus-o
pe mormîntul mai marelui Apostol Petru şi cu rugăciuni şi cu privegheri şi cu
postiri se ruga lui, zicîndu-i: "De am greşit întru ceva ca un om, tu, căruia
de la Domnul Dumnezeu şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ţi s-a încredinţat
apostolia, mîntuieşte-mă". După 40 de zile i s-a arătat apostolul, pe cînd se
ruga, şi i-a zis: "Am citit şi am îndreptat". Apoi, luînd Leon epistola sa de
pe mormîntul fericitului Apostol Petru, a deschis-o şi a aflat-o îndreptată
de apostoleasca mînă.
Acea epistolă a Sfîntului papă Leon, cînd s-a citit la cel de-al
patrulea sinod, toţi Sfinţii Părinţi au strigat: "Petru, Apostolul, prin gura
lui Leon grăieşte". Sfîntul sinod s-a întărit prin acea scrisoare a Sfîntului
Leon, ruşinînd pe eretici. Dar nu numai atunci, ci şi după aceea, epistola aceea
ce întărea credinţa şi astupa gurile eretice, în mare cinste era la Sfinţii
Părinţi, precum şi la fericitul Evloghie, patriarhul Alexandriei, cel sus pomenit,
care răspundea ereticilor, celor ce o huleau, împotrivindu-se cu tărie pentru
dînsa. De aceea, era şi iubit Sfîntul Leon şi după ce se dusese din cele de
aici, fiind cu sfinţii înaintea lui Dumnezeu.
De acest lucru, acelaşi sfînt, Sofronie povesteşte: "Sfîntul
Teodor, episcopul cetăţii Darnia, din Likia, ne-a spus nouă: "Cînd eram postelnic
la Sfîntul Evloghie, patriarhul Alexandriei, am văzut în vis un bărbat cu sfinţită
cuviinţă şi luminat, care mi-a zis: "Să spui pentru mine lui Evloghie patriarhul".
Iar eu i-am zis: "Cine eşti tu, stăpîne? Cum voi spune de tine?" El mi-a răspuns:
"Eu sînt Leon, papă al Romei". Şi, intrînd eu am spus Sfîntului Evloghie, zicînd:
"Prea sfinţitul şi prea fericitul papă Leon, întîiul şezător al scaunului Romei,
voieşte să intre la tine". Auzind de aceasta patriarhul Evloghie şi sculîndu-se,
degrabă a ieşit în întîmpinarea lui, şi, făcînd rugăciune, s-au sărutat şi au
şezut.
Atunci dumnezeiescul Leon a zis Sfîntului Evloghie, patriarhul:
"Ştii pentru ce am venit la voi?" El a răspuns: "Ba nu." Leon i-a zis: "Am venit
să vă mulţumesc că bine şi cu vitejie sufletească aţi răspuns la epistola mea,
astupînd cu dînsa gura ereticilor. Această epistolă am scris-o fratelui meu
Flavian, patriarhul Constantinopolului, pentru mustrarea păgînescului eres al
lui Nestorie şi Evtihie. Să ştii, frate, că nu numai mie mi se cuvine laudă
pentru dumnezeiasca osteneală şi sîrguinţă, ci şi marelui Apostol Petru, care
a citit şi a îndreptat epistola mea. Iar mai întîi de toţi se cuvine laudă Adevărului
celui propovăduit de noi, care este Hristos, Dumnezeul nostru. Acestea, zice
episcopul Teodor, le-am văzut nu numai o dată, ci şi de două ori şi de trei
ori că, adunîndu-se, au vorbit despre aceea între dînşii şi am spus vedenia
aceasta Sfîntului Evloghie. El a lăcrimat şi, ridicîndu-şi mîinile spre cer,
a dat mulţumire lui Dumnezeu, zicînd: "Mulţumesc Ţie, Stăpîne, Hristoase, Dumnezeul
nostru, că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, ca să fiu propovăduitorul
adevărului Tău şi cu rugăciunile robilor Tăi, Petru şi Leon, acea puţină îndrăzneală
a noastră, ca pe cei doi bani ai văduvei, a voit s-o pomenească negrăita Ta
bunătate".
Vedenia aceasta a fost după mulţi ani de la moartea lui Leon.
Sfîntul Evloghie a vieţuit mai pe urmă, pe vremea împărăţiei lui Iraclie. Iar
Sfîntul Leon s-a sfîrşit mai înainte de el, pe vremea împărăţiei celui de un
nume cu sine, împăratul Leon cel Mare. Sosind prea sfinţitul Leon la adînci
bătrîneţe şi apropiindu-se de sfîrşitul său, s-a încredinţat pentru iertarea
neputinţelor sale cele omeneşti. A petrecut 40 de zile lîngă mormîntul Sfîntului
Apostol Petru în rugăciune şi în post, rugînd pe Sfîntul Apostol să se roage
lui Dumnezeu pentru el şi să-i ierte greşelile lui. După sfîrşitul celor 40
de zile i s-a arătat Sfîntul Apostol Petru şi i-a zis: "M-am rugat pentru tine
şi iertate îţi sînt păcatele, afară de hirotonii, pentru că de acelea vei fi
întrebat, de ai hirotonisit pe cineva bine şi legiuit, sau nu".
După această înştiinţare, Sfîntul Leon a îndesit rugăciunile
sale, postirile şi milosteniile, strigînd în zdrobirea inimii pînă ce a luat
uşurarea cea desăvîrşită. Astfel, mai înainte pregătindu-se precum i se cădea
spre ieşire, şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Apoi s-a dus la sfinţii
cei mai dinainte, mari ierarhi şi învăţători, stînd cu dînşii înaintea scaunului
lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit şi închinat, împreună cu Tatăl şi
cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna februarie
Cuvinte cheie: Sfantul Leon
Cautare:
Vizualizari: 1192
Id: 1445
Imagine:
Share:
