Acest plăcut al lui Dumnezeu, Dometian, s-a născut pe vremea
împărăţiei lui Iustin cel Tînăr (565-578), din părinţi drept- credincioşi şi
bogaţi, anume Teodor şi Evdochia. Isprăvind cu desăvîrşire învăţătura cărţii,
s-a căsătorit; dar mutîndu-se soţia sa din această viaţă, iar el sîrguindu-se
de îndată spre filozofia cea duhovnicească, a lăsat lumea, pentru dragostea
lui Dumnezeu şi a fost ales episcop al Bisericii Melitinei, la 30 de ani ai
vîrstei sale. El era un bun păstor, nu numai al turmei sale, ci a fost şi
altor popoare luminător şi ajutător şi foarte trebuitor în toată împărăţia grecească,
ca un purtător de grijă a binelui obştesc; pentru că de multe ori era trimis
în Persia de împăratul Mauriciu (582-602), pentru îndreptarea poporului; apoi
a fost mijlocitorul lui Chosroe, împăratul Persiei, spre a se face pace între
greci şi perşi. Iar un voievod, anume Baram, care se ridicase asupra lui Chosroe
şi se atinsese cu îndrăzneală de vrednicia împărătească în Persia, l-a dat jos
din stăpînire şi l-a făcut birnic (tributar) al grecilor. El era prieten bun al împăratului Mauriciu, care i-a dăruit
mult aur şi averi, pe care le-a împărţit la sfintele biserici şi la casele de
ostaşi, spre hrănirea săracilor. Venind în Constantinopol, a trecut la Împăratul
ceresc şi trupul lui a fost cinstit de soborul împărătesc şi bisericesc şi a
fost adus în cetatea sa Melitina, apoi a făcut multe minuni în viaţă şi după
moarte, întru mărirea lui Hristos, Dumnezeul nostru.Pomenirea Cuviosului Părinte Dometian,
Episcopul Melitinei
(10 ianuarie)
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie
Cuvinte cheie: Cuviosul Dometian
Cautare:
Pomenirea Cuviosului Parinte Dometian, Episcopul Melitinei
Vizualizari: 1126
Id: 1363
Imagine:
Share:
Cuviosul Antipa Atonitul de la Calapodesti - Moldova
Viata Cuviosului Parintelui nostru Teodosie, incepatorul vietii de obste
Patimirea Sfintei Mucenite Tatiana fecioara si a celor impreuna cu dinsa
Patimirea Sfantului Mucenic Petru, care s-a numit Abesalamit
Patimirea Sfintilor Mucenici Ermil si Stratonic
Sfintii doctori fara de arginti Chir si Ioan si Sfanta Mucenita Atanasia, cu cele trei fiice ale ei
Viata Cuviosului Parintelui nostru Antonie cel Mare
Cuvant la Taierea Imprejur a Domnului nostru Iisus Hristos
Soborul Sfintilor Parintilor nostri si marilor dascali si ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur
Viata Maicii noastre Sinclitichia
Viata Sfantului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei
Sfantul Sfintit Mucenic Ipolit si cei impreuna cu dinsul
Viata Cuviosului Parintelui nostru Eftimie cel Mare
Viata Cuviosului Parintelui nostru Maxim Cavsocalivitul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.