Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru
Nicodim cel Sfinţit de la Tismana
(26 decembrie)
Sfîntul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit
era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în
sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi
a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte
în patria sa, este chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mănăstirea
Hilandar din Muntele Athos, unde primeşte îngerescul chip, ajungînd mai tîrziu
egumen al acestei lavre şi chiar proto-epistat în conducerea Sfîntului Munte.
Ajungînd la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim
s-a nevoit mai întîi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii
Hilandar, răbdînd grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui
Hristos, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască
a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii şi al
facerii de minuni, ajungînd vestit în tot Muntele.
Ca egumen al Mănăstirii Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat
în obştea sa pînă la o sută de călugări atoniţi, greci, sîrbi, macedoneni,
români şi bulgari, deprinzîndu-i pe toţi frica de Dumnezeu şi hrănindu-i cu
învăţăturile Sfintei Scripturi. Căci era dascăl iscusit al rugăciunii lui
Iisus, adînc teolog şi părinte duhovnicesc pentru mulţi. Pentru aceea nu puţini
sihaştri, călugări de chinovii şi egumeni veneau la el pentru sfat şi cuvînt
de folos.
Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea
cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu
ucenicii săi Isaia şi Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sîrbe cu Patriarhia
ecumenică. Deci, văzînd patriarhul şi împăratul smerenia şi înţelepciunea
cuviosului şi cucerindu-se de sfinţenia vieţii sale, îndată a ridicat anatema
dată asupra Bisericii Sîrbe, spre lauda lui Hristos şi bucuria creştinilor.
Aşa înţelegea el să împlinească Evanghelia şi să ajute la mîntuirea semenilor
săi.
În urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfîntul Nicodim vine
din Muntele Athos cu mai mulţi ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin,
unde întemeiază două mici aşezări monahale: Vratna şi Mănăstiriţa.
Iar în anul 1364 trece în Ţara Românească şi se aşează pe
valea rîului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi.
Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) şi
Radu (1377-1384) şi a sihaştrilor din partea locului, zideşte chilii şi biserică
de piatră cu hramul Sfîntul Antonie cel Mare, pe care o sfinţeşte în anul
1369. Mănăstirea Vodiţa a fost înzestrată apoi cu danii şi întărită prin hrisov
domnesc ca "după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul
acela stareţ nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice
chir Nicodim şi cum va aşeza, aşa să ţină călugării care sînt acolo şi ei
singuri să-şi pună stareţ".
Pe valea pîrîului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul
secolului XIV mai mulţi sihaştri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul
Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălţat, de asemenea, la locul
numit "Cascade", Mănăstirea voievodală Tismana, cu acelaşi hram, cu ajutorul
domnitorului Ţării Româneşti Radu I şi Dan I, între anii 1377-1378. Aici,
marele stareţ formează o obşte renumită de zeci de călugări, ajută la menţinerea
în continuare a vieţii isihaste pe valea Tismanei şi pune rînduială călugărească
de chinovie, după tradiţia Muntelui Athos. Apoi, adunînd în jurul său cîţiva
călugări minuaţi, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o vestită şcoală de caligrafi
şi copişti de cărţi bisericeşti, renumită în toată peninsula Balcanică. De
aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el şi întreţinea
corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara Românească,
precum şi cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog şi
părinte duhovnicesc.
Sfîntul Nicodim, luînd de la Dumnezeu darul facerii de minuni
şi putere asupra duhurilor necurate, a făcut multe şi nenumărate minuni, cît
a trăit în viaţă, izgonind diavolii din oameni şi tămăduind toată boala şi
toată neputinţa. Se zice că a intrat şi în foc şi a ieşit nevătămat, încît
nici chiar de haine şi nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut
alte minuni şi nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.
La bătrîneţe, Sfîntul Nicodim încredinţează grija celor două
mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se
retrage la mai aspră nevoinţă în peştera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează
pînă astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămîna în post, în priveghere
de toată noaptea şi în neîncetată rugăciune. Numai Duminica şi la praznice
cobora din peşteră în Mănăstirea Tismana şi săvîrşea Sfînta Liturghie. Apoi
vindeca pe cei bolnavi care veneau la dînsul, mînca la trapeză cu părinţii,
sfătuia şi mîngîia pe toţi cu cuvinte de folos şi se urca din nou la peşteră.
Numele Sfîntului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut
pînă dincolo de hotarele Ţării Româneşti, pentru sfinţenia vieţii sale şi
darul vindecării a tot felul de boli. În tradiţia mănăstirii se spune că unii
bolnavi se vindecau numai cît ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea
şi binecuvîntarea Cuviosului, s-au numai cît se atingeau de rasa lui. Printre
cei vindecaţi de Sfîntul Nicodim se numără şi fiica regelui Sigismund, care
era bolnavă de epilepsie.
La sfîrşitul secolului al XIV-lea, Sfîntul Nicodim, împreună
cu cîţiva ucenici, întemeiază pe valea Jiului Mănăstirea Vişina, cu hramul
Sfînta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 întemeiază
Mănăstirea Prislop, numită şi Silvaşul de Sus, în ţinutul Hunedoarei, cu acelaşi
hram, fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Bătrîn. În această mănăstire s-a
nevoit Cuviosul cîţiva ani, unde a şi scris cu mîna sa un Evangheliar slavon
(1404-1405), care se păstrează pînă astăzi.
Ajungînd la adînci bătrîneţi cu sfinţenie, Sfîntul Nicodim
de la Tismana s-a mutat din această viaţă vremelnică, la viaţa cerească şi
nepieritoare, în ziua de douăzeci şi şase decembrie, anul mînturii 1406, fiind
plîns de toţi ucenicii săi. Sfintele sale moaşte s-au îngropat cu multă plîngere
în biserica Mănăstirii Tismana, în mormîntul dinainte pregătit, cum se vede
pînă astăzi, unde se face în tot anul prăznuirea lui. După ce Dumnezeu i-a
proslăvit moaştele cu mireasmă dumnezeiască de bun miros şi cu dar izvorîtor
de mir şi cu facere de minuni, au fost scoase şi puse în raclă, fiind aşezate
cu cinste în biserica zidită de el, ca şi moaştele Sfîntului Grigorie Decapolitul,
în Sfînta Mănăstire Bistriţa.
După trecere de mulţi ani, un domn al Ţării Româneşti, a
voit să ridice din Mănăstirea Tismana moaştele Sfîntului Nicodim şi să le
ducă în oraşul Bucureşti. Dar, nefiind voia sfîntului să se înstrăineze moaştele
din locaşul său, a făcut minune, încît a părăsit domnul acela lucrul neplăcut
sfîntului. După aceea s-a arătat în vedenie unuia din călugări, poruncindu-i
să spună egumenului ca să-i ascundă moaştele şi numai un deget să-i ia de
la mînă pentru evlavia locuitorilor. În acest chip s-a arătat Sfîntul Nicodim
şi egumenului, poruncindu-i, asemenea, să-i facă precum îi spusese şi fratelui
aceluia. Încredinţîndu-se egumenul, a luat un deget de la mîna sfîntului şi
mir de la moaştele sale şi au fost puse într-un vas de cositor, împreună cu
o cruce mare de plumb, pe care o purta sfîntul la grumaz; şi se află în sfînta
Mănăstire Tismana pînă în ziua de astăzi, ca podoabe duhovniceşti cinstite
şi de mare preţ. Însă din sfîntul mir nu este îngăduit nimănui a lua măcar
cît de puţin, fără numai vasul a-l săruta şi a se umple de bunămireasmă duhovnicească.
În acest chip fiind ascunderea moaştelor sfîntului, multă
vreme se ştia taina numai de către egumen şi de unul din fraţii mănăstirii.
Mai pe urmă, din pricina multor răzmeriţe şi robii, au rămas moaştele sfîntului
tăinuite de tot şi neştiute de nimeni, pînă în ziua de astăzi. Poate că aşa
a fost voia sfîntului, cu toate că se găsesc cele mai susnumite sfinte odoare,
spre mîngîierea părinţilor mănăstirii şi a celorlalţi locuitori creştini,
prin care şi acum se fac multe şi nenumărate minuni. Duhurile cele necurate
din oameni se izgonesc cu chemarea numelui sfîntului şi vindecări de multe
feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc şi aleargă cu credinţă la ajutorul
lui. Şi ţara aceasta, cu rugăciunile şi cu ajutorul Sfîntului Nicodim, de
multe nevoi se păzeşte şi se izbăveşte. Apoi şi Sfînta Mănăstire Tismana,
care are în sine comoara de mare preţ a sfintelor sale moaşte, de multe primejdii
şi bîntuieli ale văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi este păzită şi apărată
totdeauna cu grabnică şi călduroasă folosinţa sa. Pentru ale cărui rugăciuni,
Hristoase, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie
Cuvinte cheie: Cuviosul Nicodim cel Sfintit de la Tismana, Nicodim de la Tismana, Nicodim cel Sfintit
Cautare:
Vizualizari: 1191
Id: 2050
Imagine:
Share:
