Pomenirea Fericitului Augustin, Episcopul Hiponiei
(15 iunie)
Fericitul Augustin s-a născut la 13 noiembrie, 354, în Thagaste, orăşel din Numidia, dintr-o familie nevoiaşă. Tatăl său nu era creştin şi s-a botezat numai pe patul de moarte, dar în schimb, mama sa, Monica, era o fierbinte credincioasă. Învăţătura de carte, Augustin şi-a făcut-o ajutat de un binefăcător, la Thagaste, cu înzestrarea minţii lui; ajunge la Cartagina, la Milano şi la Roma, ca unul ce avea tot ce-i trebuia ca să se bucure de mare cinste, de la elevii săi.
În tinereţea lui a cunoscut şi o viaţă de destrăbălare şi abateri de la dreapta credinţă. Mama sa, Sfînta Monica, plîngea necontenit, rugîndu-se lui Dumnezeu pentru îndreptarea lui. Ca s-o îmbărbăteze, Sfîntul Ambrozie i-a spus: "Fiul unor astfel de lacrimi, nu poate să piară".
Milano a fost cea din urmă oprire, pe drumul ce avea să-l ducă la Dumnezeu. Acolo, a cunoscut pe dumnezeiescul episcop Ambrozie şi a fost încîntat de cuvîntările acestuia. Acum el a descoperit şi rînduiala monahilor, citind viaţa Sfîntului Antonie, scrisă de Sfîntul Atanasie, citire care l-a zguduit. Era la un pas de întîlnirea cu Dumnezeu şi acest pas îl va face, în cazul său, Dumnezeu Însuşi, Care l-a căutat ca pe un vas de sfîntă lucrare.
Întîmpinarea această minunată s-a petrecut în grădina din Milano, cînd a auzit un glas de copil, care-l îndemna: "Ia şi citeşte!" Atunci, deschizînd Epistola către Romani (13, 12-14), Augustin s-a convertit. Acesta era răspunsul lui Dumnezeu, la căutările lui Augustin. În Confesiunile sale, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru acest răspuns. În anul 387, Augustin primeşte botezul din mîinile Sfîntului Ambrozie, în noaptea de Paşti: "Tîrziu te-am iubit, o, frumuseţe, mereu veche şi mereu nouă, tîrziu te-am iubit", avea să zică el. Pe cînd avea 32 de ani, Sfînta Monica moare şi Augustin se retrage din învăţămînt, vinde tot ce are şi, timp de trei ani, din venitul său, cu prietenii duce o viaţă monahală, la Thagaste, de strădanii cărturăreşti şi duhovniceşti, aşteptînd semnul lui Dumnezeu.
Este sfinţit preot la Hipon, de episcopul Valerius şi începe o ascultare grea, slujirea Bisericii, cu predicarea cuvîntului. Peste cinci ani, este ridicat în scaunul lui Valerius şi devine, în cîţiva ani, căpetenia episcopatului african.
Scrierile lui Augustin depăşesc orice cuvînt, prin noutate şi felurimea temelor. Ele dezvăluie măsura fără pereche a darurilor sale. Ca o conştiinţă vie a Ortodoxiei, Augustin se vede nevoit să apere dreapta credinţă, împotriva tuturor ereziilor, care se iviseră în Biserica lui Dumnezeu, în timpul acela; maniheii, donaţienii, pelagienii. Dintre scrierile sale, cele mai mari sînt cartea Despre Trinitate, la care a lucrat 14 ani, şi cartea Despre cetatea lui Dumnezeu. Scrierea care-i face cea mai mare cinste este cartea Retractarilor sale, ca o recunoaştere a propriilor greşeli. Dar lucrarea lui cea mai citită este Confesiunile.
De asemenea, a scris sute de scrisori, despre multe şi felurite lucruri, şi mii de predici asupra Scripturii, care arată dragostea lui Augustin pentru popor şi dragostea poporului pentru episcopul lor, adîncimile şi evlavia lui, şi ne descoperă pe Fericitul Augustin, cel adevărat. "Cîntă şi mergi, Dumnezeu e la capătul drumului", zicea el. Fericitul Augustin rămîne dascălul, fără asemănare, al întregului Occident creştin. A murit la 28 august, 430. Mormîntul său se află în biserica Sfîntul Petru din Pavia. În Biserica Ortodoxă, este prăznuit la 15 iunie.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iunie
Cuvinte cheie: Fericitul Augustin
Cautare:
Pomenirea Fericitului Augustin, Episcopul Hiponiei
Vizualizari: 1425
Id: 3108
Imagine:
Share:
Patimirea Sfintilor Mucenici Tigrie preotul si Eutropie citetul
Patimirea Sfintilor Mucenici Manuil, Savel si Ismail
Patimirea Sfintilor Mucenici Isavru si cei împreună cu dansul
Patimirea Sfintilor Mucenici Leontie, Ipatie si Teodul
Pomenirea Sfantului Apostol Iuda, ruda Domnului dupa trup
Viata Sfantului Sfintit Mucenic Marcel, Episcopul Romei, si cei impreuna cu el
Viata Sfantului Apostol Varnava
Sfintii Mucenici Vit, Modest si Crischentia
Viata Sfintilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculitel
Viata Sfantului Apostol Vartolomeu
Viata Sfantului Vasian, Episcopul Lavdiei
Viata Sfantului Nichifor Marturisitorul, Patriarhul Constantinopolului
Viata Sfantului si Preacuviosului Onufrie Cel Mare
Viata Sfantului Sfintit Efrem, Patriarhul Antiohiei
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.