www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Pomenirea numelui lui Dumnezeu ne face mostenitori ai vietii vesnice

Pomenirea numelui lui Dumnezeu ne face mostenitori ai vietii vesnice

„Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am veselit” (Psalmi 76, 3), spune acest drept prooroc-împărat. Cu adevărat, vrednică de uimire şi de toată lauda este virtutea acestui drept şi iubitor de Dumnezeu, care, deşi a fost înconjurat de nenumăratele frumuseţi şi minunăţii ale acestui veac, totuşi nu s-a veselit deloc cu acestea, potrivit cu propriile lui cuvinte, ci numai cu pomenirea lui Dumnezeu.

Şi pe drept. Căci pomenirea acestor frumuseţi lumeşti de mult preţ, şi robirea de ele cu tot sufletul, ne lipsesc de desfătarea bunătăţilor veşnice şi ne îndepărtează de ele. Pomenirea continuă a Creatorului tuturor, a preabunului Dumnezeu, care constă în împlinirea poruncilor Lui mântuitoare, ne face pe noi moştenitorii vieţii veşnice şi ai Împărăţiei fără de sfârşit.

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 76)






Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Pomenirea numelui lui Dumnezeu ne face mostenitori ai vietii vesnice

Vizualizari: 806

Id: 5839

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.