www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Pomenirea Sfintilor Mucenici Maxim, Dada si Cvintilian

Pomenirea Sfintilor Mucenici Maxim, Dada si Cvintilian

Pomenirea Sfinţilor Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian
(28 aprilie)

    Împărăţind Diocleţian şi Maximian, păgînii împăraţi, iar antipaţi fiind Tarcvinie şi Gavinie, în al doilea an al stăpînirii lor, s-a ridicat diavoleasca mînie asupra creştinilor. Pentru că, stăpînind acei împăraţi şi antipaţi toată lumea, a ieşit de la dînşii această poruncă: "Deşi ştim că toţi cei ce sînteţi sub stăpînirea noastră cinstiţi cu cucernicie pe zei, însă noi avem purtare de grijă pentru buna îndreptare a toată împărăţia. Şi pe toţi care în vremurile noastre stăpînesc părţile Romanilor, îi rugăm şi îi sfătuim, ca şi pe ceilalţi să-i aducă spre cinstirea zeilor şi spre dragostea către dînşii în toate chipurile. Iar de se va afla cineva, în orice loc, pomenind numele lui Hristos, unul ca acela va porni mînia noastră asupra sa".

    Această poruncă auzind-o, popoarele s-au adunat vrînd să săvîrşească cele ce li se poruncise lor, adică să aducă zeilor jertfe şi lăudau pe boierii lor, zicînd: "Să se bucure şi la mulţi ani să fie sănătoşi stăpînii noştri, cei ce au purtare de grijă pentru cinstirea zeilor!" A zis către dînşii antipatul Tarcvinie: "De vreme ce vedem la voi o atît de mare osîrdie, vă rugăm ca mîine dimineaţă să vă adunaţi ca să aducem zeilor jertfe împreună. Dar acum să vă odihniţi, că aţi venit de departe şi cu noi vă veţi veseli; iar după săvîrşirea jertfei, fiecare se va întoarce la cetatea sa".

    A doua zi s-au adunat toţi şi s-a săvîrşit praznicul cel urît de Dumnezeu, aducînd jertfe necurate zeilor lor, apoi Tarcvinie i-a liberat. Iar a doua zi, un oarecare din păgînii închinători la idoli, mergînd la Tarcvinie, i-a zis: "Sînt aici trei bărbaţi, care în ziua de ieri, n-au voit să asculte poruncile voastre şi să aducă jertfe zeilor; şi se zice despre ei că se închină Unui Dumnezeu Care este în ceruri". Deci, Tarcvinie a trimis de îndată pe slujitorii săi, ca să-i prindă şi căutîndu-i, i-au aflat în satul lor care se chema Ozovia, petrecînd în rugăciune către Dumnezeu. Prinzîndu-i, i-au legat cu lanţuri de fier şi i-au dus îndată în cetatea Dorostol (Dorostol, în sudul Dobrogei de astăzi). Acolo s-au întîlnit amîndoi antipaţii de atunci.

    Cînd au sosit în cetate, se înserase şi, fiind înştiinţat Tarcvinie despre prinderea acestor trei creştini, a poruncit ostaşilor să-i păzească pînă a doua zi. Toată noaptea aceea, sfinţii au petrecut-o în rugăciuni, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, dă-ne din cer puterea Ta spre ajutor, ca să putem birui pe potrivnicii noştri şi cu darul Tău învredniceşte-ne să luăm cununile biruinţei". Iar după ce s-a făcut ziuă, Tarcvinie, mergînd la judecată împreună cu Gavinie, a poruncit să aducă înaintea lor pe creştinii cei prinşi. Tarcvinie a întrebat: "Aceştia sînt cei ce defaimă porunca noastră şi îşi ţin credinţa după a lor voie?" Apoi a zis către sfinţi: "Spuneţi-vă mai întîi numele voastre". Sfîntul Maxim a răspuns: "Eu sînt creştin după credinţa lui Hristos, precum şi aceşti fraţi ai mei, iar după obiceiul omenesc mă numesc Maxim". Ighemonul a zis: "Ai răspuns, arătîndu-te îndată că nu slujeşti zeilor noştri, ci altora. Dar celălalt care îţi urmează, cum se numeşte?" Iar acela singur a răspuns: "Mă numesc Dada şi sînt, de asemenea, creştin, ca şi întîiul nostru frate". Tarcvinie a zis: "Dar al treilea cum se numeşte?" Acesta a răspuns: "Eu mă numesc Cvintilian şi sînt şi eu creştin".

    Notarul Magnilian scria cuvintele fiecăruia. Antipatul Gavinie a zis către notar: "Le-ai scris numele lor?" Notarul a răspuns: "De va porunci stăpînirea voastră, le voi citi". Gavinie a poruncit şi notarul a citit, zicînd: "Numele creştinilor celor ce sînt acum de faţă, după spusele lor înaintea tuturor, sînt acestea: Maxim, Dada şi Cvintilian". Tarcvinie a zis către sfinţi: "Iată, viaţa voastră se află în mîinile noastre; deci, de voiţi ca să trăiţi, mergeţi de aduceţi jertfă la maica zeilor şi veţi fi slujitori ai aceleia, în locul celui care a murit şi care s-a dus la Dia, cerescul împărat, ca să-i slujească acolo". Iar Sfîntul Maxim a răspuns: "Preanemilostivule şi preaneruşinatule, oare nu te temi tu de Domnul, numind Dumnezeu pe necuratul desfrînat şi împărat zicîndu-i aceluia? Să ştiţi, oameni buni, că Hristos este Împăratul cerului, Care poartă grijă de toţi şi pe toate le ţine pe palma Sa; aceasta să o ştiţi, că noi nu vom împlini pierzătoarea voastră poruncă, fiindcă sîntem zidire a adevăratului Dumnezeu". Iar antipatul Gavinie, chemînd la dînsul pe Dada şi pe Cvintilian, a vorbit cu dînşii multe cuvinte deşarte, vrînd să-i înşele cu credinţa lui păgînă.

    Sfinţii i-au răspuns: "Noi ţinem ceea ce a zis fratele nostru Maxim, deoarece acesta este citeţ al bisericii soborniceşti şi înţelege foarte bine dumnezeiasca Scriptură şi ştie ce ne este nouă de folos; iar tu cu diavoleasca nebunie înşelîndu-te, nu ştii ce-ţi este de folos. Şi de ai fi voit să ne asculţi, ai fi văzut lumina cea cerească". Gavinie cu Tarcvinie au zis: "Iată în atîtea chipuri vă îndemnăm, sfătuindu-vă cele bune, iar voi nu vă supuneţi, ci petreceţi în îndărătnicia voastră". Răspuns-a Sfîntul Maxim: "Voi singuri vă îndrăciţi, vrînd ca pe oamenii cei ce bine vieţuiesc şi slujesc Unuia Dumnezeu, să-i atrageţi la diavoleasca credinţă; ci acum faceţi nouă ceea ce voiţi să faceţi, că nu ne veţi întoarce de la a noastră credinţă niciodată". Atunci antipaţii Gavinie şi Tarcvinie sfătuindu-se unul cu altul ce să facă cu dînşii, au poruncit să ducă pe sfinţi în temniţă. Iar ei mergeau, bucurîndu-se şi vorbind despre a lor mîntuire.

    Şezînd sfinţii în temniţă, se îndeletniceau în duhovniceasca vorbire. Pentru că Maxim, din dumnezeiasca Scriptură, mult învăţa pe Dada şi pe Cvintilian. Apoi, la miezul nopţii a adormit şi a văzut în vedenie pe diavol încingîndu-şi armele şi tăbărînd asupra lor. Deşteptîndu-se din somn, au văzut pe Îngerul Domnului, zicîndu-le: "Nu vă temeţi, căci Dumnezeu, Căruia v-aţi încredinţat, vă va primi şi nu este departe de voi, ajutîndu-vă!" Cu acea îngerească arătare şi cu cuvintele lui întărindu-se mucenicii, au binecuvîntat pe Dumnezeu preamărindu-L pînă dimineaţa. Iar antipaţii iarăşi, şezînd la judecată, au poruncit să aducă la dînşii pe cei legaţi. Şi, aducîndu-i pe ei, le-a zis Gavinie: "Iată, înaintea noastră staţi! Deci, acum vă sfătuim să aduceţi jertfă zeilor, că nu puţine daruri veţi cîştiga de la noi; iar de nu ne veţi asculta, apoi morţi veţi fi, fiind singuri vinovaţi, căci aceasta ne-au poruncit în vis zeii noştri pentru voi, în noaptea trecută". Iar sfinţii mucenici au răspuns: "Şi nouă ne-a arătat Dumnezeul nostru în vedenie ca pentru numele Lui cel Sfînt să răbdăm toate chinurile".

    Tarcvinie zise către Gavinie: "Aceştia, de nu vor fi trimişi la mucenicie, niciodată nu se vor supune, ca să ne asculte". Gavinie zise: "Deoarece singuri şi-au ales suferinţa, singuri şi-au scris pricina". Şi au poruncit antipaţii slujitorilor, să dezbrace de pe mucenici hainele, iar după ce i-au dezbrăcat, a zis Gavinie: "Legaţi-i, întindeţi-i pe pămînt şi-i bateţi!" Şi îndată slujitorii au împlinit porunca. Apoi Tarcvinie a zis către slujitori: "Întrebaţi-i de voiesc să ne asculte şi să jertfească zeilor. Iar de nu, apoi alte munci le vom găti, ca să-i pierdem de tot".

    Deci, întrebînd pe mucenici, au răspuns toţi odată: "Noi, fiind întăriţi de Dumnezeul nostru, nu ne îngrijim de muncile voastre, nici nu ascultăm sfatul vostru cel viclean şi nici nu vom jertfi diavolilor". Tarcvinie a zis către slujitori: "Aruncaţi-i iarăşi în temniţă, fiindcă este vremea prînzului". Fiind aruncaţi sfinţii, după ce a trecut al şaptelea ceas, amîndoi antipaţii, şezînd la judecată, au pus înaintea lor pe sfinţii mucenici. Şi a zis Gavinie: "Maxime, nu te-ai înduplecat să asculţi sfatul nostru, ca să jertfeşti zeilor?" Sfîntul Maxim răspunse: "Noi nu primim un sfat ca acesta, ci, precum v-am spus mai înainte, aşa zicem şi acum: că nici unuia nu ne vom închina, decît numai Domnului nostru Iisus Hristos, Cel împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt". Atunci, mîniindu-se, Gavinie a zis către mucenici: "Dacă nu voiţi să vă înţelepţiţi şi să vă închinaţi zeilor, apoi vă vom pierde; căci vom porunci să vă ducă la locuri barbare şi acolo să vă taie capetele". Iar mucenicii au zis: "Vă jurăm ca prin faptă să săvîrşiţi cuvintele voastre".

    Atunci sfinţii luînd asupra lor hotărîre de moarte, au preamărit pe Dumnezeu şi au zis: "Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ne-ai izbăvit de acest veac rău de acum, primeşte-ne în odihna Ta şi ne învredniceşte Împărăţiei Tale celei cereşti!" Astfel rugîndu-se sfinţii mucenici, i-au dus la locul cel mai sus zis, care se numea Ozevia şi acolo le-au tăiat capetele. Astfel şi-au dat sufletele lor în mîinile lui Dumnezeu, Sfinţii Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian, în 28 de zile ale lui Aprilie, împărăţind Diocleţian şi Maximian, iar Tarcvinie şi Gavinie fiind antipaţi. Însă în noi toţi stăpîneşte Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava, stăpînirea şi împărăţia, în vecii vecilor. Amin.


Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie

Cuvinte cheie: Maxim, Dada, Cvintilian

Cautare:

Pomenirea Sfintilor Mucenici Maxim, Dada si Cvintilian

Vizualizari: 1189

Id: 1620

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.