www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Poporul cu obiceiurile sale este copil al lui Dumnezeu

Poporul cu obiceiurile sale este copil al lui Dumnezeu

Scrii că nu te entuziasmează obiceiurile poporului, nici măcar cele de Crăciun, fiindcă nu-ţi spun nimic. Cu adevărat, ar fi o minune să înţelegi obiceiurile poporului fără să înţelegi sufletul poporului şi credinţa poporului. Trebuie să îţi aminteşti că Domnul Hristos S-a născut în iesle ca să înţelegi de ce se împrăştie paie pe casă. Şi trebuie să ştii de lumina dumnezeiască a Treimii, Ce stăpâneşte lumea în toate cele patru margini ale ei, ca să înţelegi de ce se aruncă câte trei nuci în fiecare colţ al casei. Şi mai trebuie să ştii că Hristos este pâinea vieţii ca să înţelegi rostul cesniţei şi că Domnul a pătimit la o vârstă tânără, dar că focul Lui încălzeşte şi astăzi inimile oamenilor, dându-le fericire, ca să pricepi ce e cu creanga tânără de stejar care se pune pe foc şi „scânteile fericirii“ ce ies din creangă. Deşi ţi s-a părut că acestea sunt lucruri simple şi copilăreşti, trebuie să recunoşti că sunt frumoase şi pline de înţeles. De nu vă veţi întoarce şi să vă faceţi precum copiii, a zis Domnul, nu veţi intra întru Împărăţia cerurilor. Apropie-te şi tu de acei copii ai lui Dumnezeu care se cheamă „popor“, şi viaţa ta va fi mai luminoasă şi mai plină de bucurie. Un oarecare poet rus mergea pe calea ta, îndepărtată de calea poporului, dar s-a întors la popor. El se mărturiseşte astfel:

Aparte de popor nu mă mai simt,


Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Poporul cu obiceiurile sale este copil al lui Dumnezeu

Vizualizari: 771

Id: 19551

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.