Poruncile lui Hristos – cel mai bun manual de instructiuni pentru viata

Hristos Domnul vorbea deseori despre necesitatea de a urî această viaţă pentru a-L urma pe El întru dobândirea Împărăţiei: „Cel ce îşi iubeşte viaţa o va pierde; iar cel ce îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică” (Ioan 12, 25). Sau: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, şi pe mamă, şi pe femeie, şi pe copil, şi pe fraţi, şi pe surori, chiar şi viaţa sa însăşi, nu poate să fie ucenicul Meu” (Luca 14, 26).

Potrivit Sfântului Grigorie Palama, cei care trăiesc în lumea aceasta trebuie să se străduiască din răsputeri să se folosească de lucrurile ei potrivit poruncilor lui Hristos. Întărită prin deprindere stăruitoare, această sârguinţă face ca împlinirea poruncilor Sale să pară lesnicioasă, preschimbându-ne nestatornicia lăuntrică în statornicie desăvârşită. Ea aduce cu sine o ură înverşunată „faţă de predispoziţiile şi stările sufleteşti cele rele”, iar aceasta, la rândul ei, naşte nepătimirea. Cel ce s-a eliberat „din robia patimilor” nu va mai fi stăpânit de păcat, ci se va odihni „în libertatea şi în legea Duhului” (Cuviosul Nichita Stithatul).

Nu trebuie să ne smintim atunci când vedem că cei sporiţi duhovniceşte suferă încă de oarecare patimi sau mai fac încă unele greşeli: „Dintr-o dumnezeiască iconomie, deseori unii oameni duhovniceşti sunt lăsaţi să fie hărţuiţi de oarecari patimi puţin primejdioase, pentru ca prin acestea uşoare şi nepăcătoase să se învinovăţească pe ei foarte şi să dobândească astfel nejefuita comoară a smereniei” (Sfântul Ioan Scărarul).

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 356)

Categoria: Articole

Cautare: