Post, nepatimire si curatie

„Fraţilor şi părinţilor, zilele acestea ale postului, faţă de cealaltă vreme a anului, se aseamănă cu un liman lin către care împreună aleargă toţi şi în care află liniştea duhovnicească nu numai călugării, ci şi mirenii mici şi mari, conducători şi supuşi, împăraţi şi preoţi. Că şi neamului întregi şi la toată vârsta oamenilor, vremea aceasta a postului este folositoare şi mântuitoare, în case, în oraşe şi în sate, încetează vrajba şi tulburarea, şi prisosesc slavosloviile, milosteniile şi rugăciunile, prin care lin şi milostiv Se face Dumnezeul nostru şi împacă sufletele noastre şi ne dă iertare de cu adevărat aşa este, dacă şi noi ne vom întoarce către El, din toată inima noastră, cu frică şi cu cutremur, căzând la El și făgăduind să lăsăm fiecare tot răul obicei care ne stăpâneşte.

Drept aceea, creştinii cei din lume au învăţători, adică pe arhiereii şi păstorii lor, pe cei ce îi povăţuiesc şi îi învaţă. Că, precum cei care aleargă şi se luptă au trebuinţă de îndemnare, aşa şi cei ce postesc au trebuinţă de îndemnul la îndrăznire şi de mângâierea învăţătorilor. Iar eu, de vreme ce mă aflu în mijlocul dragostei voastre, în loc de povăţuitor şi de egumen am datoria a grăi câteva cuvinte despre acest hrănitor de suflet post.

Deci postul, fraților, este înnoirea sufletului, că grăiește Apostolul: Pe cât trupul slăbește și se vestejește cu osteneala postirii, cu atât sufletul se înnoiește din zi în zi și se face frumos și preastrălucit cu frumusețea pe care ne-a dat-o nouă Dumnezeu dintru început. Şi de se face curat şi frumos prin post şi prin pocăinţă, îl iubeşte şi Dumnezeu şi locuieşte întru el precum grăieşte şi Domnul: „Eu şi Părintele vom veni şi lăcaş în el vom face.” Deci, de vreme ce astfel este vrednicia postului şi atât de mare este darul lui, că ne face pe noi să fim lăcaş lui Dumnezeu, cu dreptate este ca şi noi să-l primim cu multă bucurie şi să nu ne întristăm, pentru bucatele lui cele sărace şi proaste, cunoscând că Domnul nostru Iisus Hristos în pustie pe cei cinci mii de oameni cu pâine şi cu peşte i-a hrănit când a binecuvântat El cele cinci pâini şi doi peşti. Că, de ar fi voit, putea să poruncească să se afle acolo tot felul de bucate. Dar, pentru ca să ne dea nouă pildă de înfrânare, ca numai pe cele de nevoie să le căutăm pentru aceea aşa a lucrat.

Deci, de vreme ce, acum, la început, lucru greu se pare, să ştiţi că, de vom arăta osârdie, şi Dumnezeu ajutând, ne va fi nouă mai uşor din zi în zi. Dar, de voim ca postul nostru să se facă adevărat şi primit lui Dumnezeu, precum postind de bucate aşa să ne păzim şi de tot păcatul sufletesc şi trupesc, cum ne învaţă troparul care grăieşte: „Postul nu este numai ca să facem depărtare de bucate, ci este înstrăinarea de toată patima păcatului." Să ne păzim de lenevire şi trândăvire la slujba şi la pravila noastră; mai presus de toate, de mărirea cea deşartă, de uneltitoarea pizmuire, de pomenirea de rău şi de vrajbă, care sunt patimi ascunse, dar care omoară sufletul. Să ne păzim de păcatul cel rău al orânduirii de sine, adică să nu facem voile noastre. Că altceva nu iubeşte diavolul, decât să afle pe omul care nu întreabă pe altul, nici nu se sfătuieşte cu cel ce poate să-l povăţuiască spre fapta bună, că atunci vrăjmaşul lesne îl înşeală pe chivernisitorul de sine şi îl vânează şi în cele pe care le are bune. Să luăm aminte mai ales spre pofta cea trupească că şi acum, când postim, şarpele, diavolul cel cu multe feţe, ne ispiteşte cu gândurile cele rele. Frumos a fost la vedere şi bun la mâncare rodul păcatului, dar nici măcar atât nu este. Că, precum este o rodie, care pe din afară se vede frumoasă şi, după ce o tai, nu afli nimic înlăuntrul ei, aşa este şi pofta trupului, care se pare că are dulceaţă şi, după ce se face păcatul, se arată mai amară decât fierea, ca o sabie cu două ascuţişuri.

Ceea ce a pătimit strămoşul Adam fiind înşelat de diavol şi gustând din roada neascultării, că nădăjduind să afle viaţa a aflat moartea, aceasta au pătimit-o toţi cei care, de atunci şi până astăzi, sunt înşelaţi de către şarpele cel vechi, cu poftele cele rele ale patimilor trupeşti. Că diavolul este întuneric şi se schimbă cu chipul şi se arată ca un înger luminos; aşa şi răul, îl face bun, amarul, dulce, întunecatul, ca luminat, urâtul, frumos şi moartea, ca viaţa. Şi cu acestea înşeală lumea şi o trudeşte satana, descoperitorul răutăţii. Dar noi, fraţilor, să luăm aminte bine să nu ne înşele şi pe noi, cu meşteşugirile lui multe şi viclene şi să pătimim ca păsările, care pentru mâncare cad în laţuri şi în curse. Ci să cercetăm bine mintea noastră amăgirile răutăţii şi, după toată osteneala, vom cunoaşte unde se ascunde răul și ne vom păzi de el.

(Sfântul Teodor Studitul, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pp. 172-173)

Categoria: Articole

Cautare: