O, tu preotule, păstorule al oilor lui Hristos şi înainte stătătorule la înfricoşata lui Masă, cel ce înalţi rugăciuni la Dumnezeu pentru toți care sunt în biserica aceasta şi pentru toată obştea credincioşilor, să te păzeşti de beție, căci îţi întinează rugăciunile tale. Nici să nu-ţi amesteci cuvintele tale cu cele ale oamenilor simpli, ştiind că eşti împreună vorbitor cu Dumnezeu. Să-ţi păzeşti trupul tău curat, ştiind că eşti mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pentru fraţii tăi. Mersul tău să fie lin, căci stai în loc sfânt. Păzeşteți mâinile tale de toate necurățiile, căci cu ele împreună ridici Trupul lui Hristos. Să ai smerenie şi să nu gândeşti că eşti ceva, ca, strigând către Dumnezeu, să caute spre tine; căci El caută spre cei smeriţi.
Limba ta săți fie curată de osândirea oricărui om, căci cu aceea slăveşti pe Dumnezeu împreună cu îngerii. Fereşte-te de tulburarea oamenilor, ca să ai mintea netulburată şi să înalţi rugăciune curată spre Dumnezeu. Să fii milostiv spre săraci, că cel milostiv va afla milă la Dumnezeu - Apropiindu-te de Sfântul Altar, asemenea lui Moise, să-ţi scoţi încălţămintea grijilor lumeşti şi ale gândurilor necurate din inima ta, că locul pe care stai este sfânt. Adu-ţi aminte în sfintele tale rugăciuni de fraţii tăi, până la cel de pe urmă. Să nu faci rugăciunile tale amestecate, nici glasuri felurite în cântare să foloseşti, căci acestea alungă smerenia.Să citeşti cu stăruinţă Viețile și Învăţăturile Sfinţilor Părinţi înaintea fraţilor tăi, dar nu cu cuget înalt şi dăscăleşte, ci să te smereşti pe tine și să fii cu înţelepciune. Să nu-ţi saturi pântecele peste măsură, ca prin lăcomie şi poftă necurată să alungi pe Duhul Sfânt care se pogoară asupra Sfintelor Daruri a Când stai lângă, Sfântul Jertfelnic, să nu priveşti deseori înapoi, ci numai să ridici ochii cu evlavie spre Unul Dumnezeu, Care locuieşte în ceruri. Să faci pace şi închinăciune chiar şi înaintea celui mai de pe urmă, ca, cerând de la toţi binecuvântare şi rugăciune, fără de osândă să ridici mâinile când vei sta înaintea Sfântului Altar.
Iarăşi îţi zic ţie, o, slujitorule al lui Hristos, fereşte-te de băutură, că ești serafim cu trupul şi nu ţi se cade să te grăbeşti la băutură! Fereşte-te încă de iubirea de argint, de mândrie, de osândire, de iubirea de slavă, de mânie şi de gândurile desfrânării. Pentru că acestea toate sunt afară de rânduiala îngerească, a căror nevoinţă primind, slujeşti Trupul lui Hristos, şi împreună cu îngerii te amesteci.
De aceea, preotule, sa fii înţelept şi să înţelegi ce eşti şi pentru ce slujeşti, ca, ştiind acestea, să slujeşti Domnului cu frică şi cu dragoste, lepădând toate obiceiurile şi vorbele rele! (Sfântul Ioan Gură de Aur)
(Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 12-13)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Povatuire pentru preoti
Vizualizari: 748
Id: 15766
Imagine:
Share:
Este nevoie sa inaintam in cunoasterea propriei pacatosenii
Ce mare fericire este sa fii smerit!
Sfintii s-au considerat mai rai decat orice faptura
Sa iubim rana si pe cel care ne-a facut rana
Puterea rugaciunii monahului
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.