Povestire despre minunea Sfîntului
Mare Mucenic Gheorghe şi despre saracinul care a avut o vedenie în biserica
sa
(3 noiembrie)
Amira al Siriei a trimis pe nepotul său în cetatea Diopoli,
pe care saracinii o numesc Rempli, ca să cerceteze oarecare pricini ce avea
acolo. În cetatea aceea este o biserică minunată a Sfîntului Gheorghe, pe
care văzînd-o de departe saracinul acela, a poruncit slugilor să-i ducă lucrurile
sale în catehumena bisericii, că acolo vrea să poposească. Apoi a poruncit
să ducă şi cele douăsprezece cămile ale lui în biserică, să se odihnească.
Preoţii bisericii îl rugau să nu facă acest lucru necuviincios şi neplăcut
lui Dumnezeu. Iar el, înfricoşîndu-i, a poruncit să le ducă. Dar cum au intrat
cămilele în biserică, o, minune! au căzut toate jos şi au murit. Văzînd nepotul
lui Amira semnul acesta, s-a mirat de puterea cea mare a Sfîntului Gheorghe
şi a poruncit să scoată cămilele afară din biserică.
A doua zi s-a dus preotul să slujească Sfînta Liturghie şi
saracinul privea din catehumenă să vadă ce are să facă. Iar iubitorul de oameni,
Dumnezeul nostru, i-a deschis ochii minţii lui şi i-a arătat înfricoşata minune
ce urmează:
În vremea cînd preotul săvîrşea dumnezeieştile Taine, saracinul
a văzut cum preotul a înjunghiat un copil mic şi foarte frumos, apoi sîngele
lui l-a turnat într-un pahar sfinţit, iar trupul l-a tăiat şi l-a pus într-un
discos sfinţit; şi, cînd s-a isprăvit chinonicul (cîntarea de la sfîrşitul
Liturghiei), a văzut saracinul pe preot că a tăiat trupul pruncului bucăţele
şi împărtăşea poporul cu cărnurile şi cu sîngele pruncului şi se minuna foarte.
După ce a săvîrşit preotul dumnezeiasca Liturghie, a luat
prescurile cele mai bune şi le-a dus în dar saracinului, care l-a întrebat:
"Ce sînt acestea?" Iar preotul a răspuns: "Acestea sînt din prescurile pe
care le slujim noi în Biserica noastră". Atunci saracinul i-a zis cu mînie:
"Dintru acestea ai slujit tu liturghie astăzi? Au nu te-am văzut eu că ai
înjunghiat fără de milă un prunc mic şi prea frumos şi sîngele lui l-ai turnat
în pahar, iar trupul lui l-ai tăiat bucăţele şi l-ai pus pe discos şi le-ai
împărţit poporului? Toate acestea pe care le-ai făcut tu, necuratule şi ucigaşule,
au nu le-am văzut eu?"
Acestea auzindu-le preotul, s-a cutremurat şi, căzînd la
picioarele saracinului, a zis: "Slăvit să fie Domnul nostru, Care te-a învrednicit
pe tine, stăpînul meu, a vedea o înfricoşătoare minune ca aceasta. Din aceasta
eu cred că tu eşti mare om înaintea lui Dumnezeu şi că El vrea să te aibă
numărat printre cei mîntuiţi".
Saracinul, rămînînd uimit de cuvintele preotului, a zis:
"Oare prescurile acestea sînt chipul celor ce am văzut eu?" Preotul a răspuns:
"Aşa, domnul meu, aşa sînt şi aşa le credem; cum că pîinea şi vinul pe care
le aducem la Liturghia noastră sînt Trupul şi Sîngele Domnului nostru Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dar vederea aceasta pînă acum eu nu m-am învrednicit
niciodată s-o am, căci sînt păcătos, ci văd înaintea mea numai pîine şi vin.
Însă, de vreme ce Domnul Dumnezeul meu te-a învrednicit pe tine, stăpînul
meu, să vezi o taină ca aceasta, cred că eşti mare om; căci Părinţii cei mari
ai Bisericii noastre, ca oameni prea vrednici vedeau această minunată taină".
Saracinul, auzind acestea şi minunîndu-se foarte, s-a plecat
jos şi s-a gîndit mult timp. După aceea, ca şi cum s-ar fi deşteptat dintr-un
somn şi-a venit în sine şi, poruncind slugilor lui să iasă afară, a zis preotului:
"Precum văd şi precum deplin mă încredinţez, credinţa creştinilor este adevărată;
şi, vai mie! că mi-am petrecut viaţa cu minciună şi deşertăciune în credinţa
saracinilor cea cu adevărat păgînă. Dar de vreme ce este voia lui Dumnezeu
ca să mă mîntuiesc, botează-mă, ca să slujesc măcar de acum înainte lui Dumnezeu
cu conştiinţă curată!"
Preotul i-a răspuns: "Nu îndrăznesc, domnul meu, să te botez,
căci unchiul tău este împărat şi, aflînd de aceasta, mă va ucide şi pe mine
şi va strica şi bisericile noastre. Dar dacă voieşti, pleacă în taină de aici
şi du-te la patriarhul Ierusalimului, fără să te cunoască, şi el te va boteza".
Saracinul, auzind acestea, a găsit o haină de păr şi, îmbrăcîndu-se
cu dînsa, într-o noapte a fugit pe ascuns şi s-a dus la Ierusalim la patriarh,
fără să fie cunoscut; şi, căzînd la picioarele lui, l-a rugat să-l boteze.
Dacă s-a botezat, după a opta zi a zis către patriarh: "Cu
darul lui Dumnezeu m-am făcut creştin; deci ce se cade să fac, ca să mă mîntuiesc?"
Patriarhul i-a răspuns: "Dacă voieşti să te mîntuieşti, du-te la Muntele Sinai,
unde se află monahi cucernici şi îmbunătăţiţi, fă-te monah şi păzeşte poruncile
lui Dumnezeu".
El s-a dus la Muntele Sinai şi, făcîndu-se monah, a petrecut
acolo trei ani; şi deprinzîndu-se cu toate faptele creştineşti de la monahii
aceia, a ajuns în mari sporiri ale faptelor bune. După aceea, a rugat pe egumen
să-i dea voie să se ducă la Rempli şi, luînd binecuvîntare, s-a dus acolo.
Intrînd în Biserica Sfîntului Gheorghe, l-a întîmpinat preotul cel de Dumnezeu
cinstitor, acela de care am spus mai înainte şi, arătîndu-i-se lui cine este,
i-a zis: "Iată că, cu dumnezeiescul dar şi prin rugăciunile tale cele bine
primite, m-am făcut creştin şi monah, însă am mare dorinţă să văd pe Domnul
Iisus Hristos. Pentru aceea te rog cu căldură, să mă înveţi ce se cade să
fac ca să-mi împlinesc dorinţa".
Atunci preotul, slăvind pe Dumnezeu, i-a zis: "Du-te la Amira,
unchiul tău, şi înaintea lui şi a tuturor saracinilor, mărturiseşte pe Domnul
nostru Iisus Hristos, cum că este Fiul lui Dumnezeu, Făcător a toată zidirea;
cum că S-a făcut om şi a făcut preaslăvite minuni în lume şi S-a răstignit,
S-a îngropat şi a treia zi a înviat şi cu slavă S-a înălţat la ceruri. Deci,
făcînd asta cu îndrăzneală, vei vedea pe Domnul".
Atunci, de-a pururea pomenitul monahul acela, plecîndu-se
dumnezeieştilor cuvinte ale cucernicului preot, a plecat îndată şi s-a dus
la locul unde era unchiul său; iar noaptea, suindu-se în minaretul geamiei
lor, a început a striga: "Alergaţi aici, o, saracini, că am să vă spun vouă
cuvînt!"
Aceia, auzind aceasta, au alergat cu făclii şi, aflînd pe
monahul acela, l-au întrebat ce are să le spună. Monahul le-a zis: "Ce-mi
daţi să vă spun unde este nepotul lui Amira, care a fugit pe ascuns?" Aceia
au răspuns: "Dacă ne vei spune aceasta, îţi vom da bani cîţi vei voi".
Monahul a zis: "Duceţi-mă la Amira, ca să-i spun!" Atunci,
numaidecît l-au dus la Amira cu bucurie, zicînd: "Monahul acesta ştie unde
este nepotul tău". Amira l-a întrebat de-l ştie cu adevărat. Monahul a răspuns:
"Da, cu adevărat ştiu, căci eu însumi sînt; însă acum sînt creştin şi cred
în Tatăl, în Fiul şi în Sfîntul Duh, într-o Dumnezeire, şi mărturisesc că
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din Pururea Fecioara Maria şi a făcut mari
minuni în lume, apoi S-a răstignit şi S-a îngropat şi a treia zi a înviat
şi S-a înălţat la Cer, apoi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu-Tatăl şi va
să vină iarăşi, să judece viii şi morţii".
Acestea auzindu-le Amira, unchiul său şi, spăimîntîndu-se,
a zis: "Ce ai pătimit, ticălosule, de ţi-ai lăsat casa, bogăţiile şi slava
ta şi umbli aşa defăimat ca un cerşetor? Nu te întorci la credinţa ta, să
mărturiseşti prooroc pe Mohamed şi să vii iarăşi în starea ta cea dintîi?"
Iar monahul a răspuns: "Eu cîte bunătăţi aveam atunci cînd eram saracin, erau
toate de partea diavolului. Iar aceste haine de păr pe care le port acum sînt
lauda mea, bogăţia mea şi arvună a slavei ce am să dobîndesc pentru credinţa
cea adevărată a Hristosului meu; iar pe Mohamed, care v-a amăgit pe voi, îl
defăimez şi credinţa în el o urăsc şi de la dînsa mă întorc şi o anatemizez".
Cu toate acestea, lui Amira fiindu-i milă de dînsul, a zis
saracinilor care se aflau acolo: "El şi-a pierdut mintea şi nu ştie ce zice;
scoateţi-l afară şi izgoniţi-l!" Iar aceia au zis: "Pe acela care a anatemizat
pe proorocul nostru şi credinţa noastră şi care este vrednic de cumplită moarte
îl slobozeşti? Apoi şi noi ne lepădăm credinţa noastră şi ne facem creştini!"
Atunci Amira, temîndu-se de dînşii să nu facă vreo răscoală
asupra lui, le-a dat libertate să facă cu dînsul orice vor voi. Iar ei, scrîşnind
din dinţi, au răpit pe fericitul monah şi, scoţîndu-l afară din cetate, au
aruncat cu pietre în el, dar el chema numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Şi aşa s-a săvîrşit de-a pururea pomenitul, întru bună mărturisire; şi, mergînd
cu îndrăzneală către Domnul, pe Care L-a dorit, a luat cununa mărturisirii.
Pentru aceea, în fiecare noapte s-a arătat multă vreme o
stea strălucitoare deasupra grămezii de pietre şi lumina toată partea aceea,
care lucru văzîndu-l saracinii, se minunau. Trecînd vreme multă, Amira a dat
voie creştinilor care, scoţînd sfintele moaşte ale mărturisitorului din grămada
de pietre - o minune! -, le-au aflat întregi şi nestricate, avînd multă bună
mireasmă. Pe care moaşte cu evlavie sărutîndu-le, le-au îngropat cu laude
şi cu cîntări de psalmi, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I
se cuvine slava şi stăpînirea în veci. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie
Cuvinte cheie: Sfantul Gheorghe
Cautare:
Vizualizari: 1500
Id: 1928
Imagine:
Share:
