Un tânăr oarecare căuta să se lepede de lume; şi, de multe ori pornindu-se el şi ieşind din cetate spre a se duce în mănăstire, gândurile îl întorceau înapoi, împleticindu-l cu oarecari griji şi lucruri ce se păreau de nevoie; căci era şi bogat. Într-o zi, pornindu-se el aşijderea şi ieşind, dacă l-au înconjurat din nou gândurile, multă negură ridicând asupră-i - pricini oarecare părut de nevoie întinzându-i, ca iarăşi să-l întoarcă pe el înapoi -, acela de cum a simţit războiul şi sila gândurilor, neavând ce să facă, s-a dezbrăcat de năprasnă de hainele ce le purta şi, lepădându-le, alerga gol, voind a se duce către una din mănăstiri. Iar unui bătrân - spre care tânărul îşi făcea şi pornirea - Dumnezeu i-a descoperit, zicând: „Scoală şi primeşte pe nevoitorul meu”. Şi, sculându-se bătrânul, a ieşit şi l-a întâmpinat pe dânsul. Şi, aflând de lucru, s-a minunat; şi, primindu-l pe dânsul, îndată l-a învrednicit schimei. Iar când venea cineva să-l întrebe pe bătrân despre gânduri, dacă întreba pentru osebite alte oarecare, însuşi răspundea, iar dacă despre lepădare, îl trimitea către acela, zicând: „întrebaţi pe fratele”.
(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 87-88)
Categoria: Articole
Cautare:
Povestire despre nevointa unui tanar
Vizualizari: 815
Id: 15533
Imagine:

Share:
De va voi omul, de dimineata pana seara ajunge in masura dumnezeiasca
Timpul e pretios, sa nu-l folosim in zadar!
Cata nadejde au aceia care nu se incred prea mult in ei insisi
Imbolnavirea si moartea treptata a sufletului
Omul destept, dar egoist, este repede prins in mreaja satanei
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.