Predica la Duminca a II-a din Post - a Sfantului Grigorie Palama

Predica la Duminca a II-a din Post - a Sfantului Grigorie Palama - Sfantul Nicolae Velimirovici

Predica la Duminca a II-a din Post

Evanghelia despre vindecarea slabanogului

Marcu 2:1-12

Si intrand iarasi in Capernaum, dupa cateva zile, s-a auzit ca este in casa. Si indata s-au adunat multi, incat nu mai era loc,nici inaintea usii, si le graia lor cuvantul. Si au venit la El, aducand un slabanog, pe care-l purtau patru insi. Si neputand ei, din pricina multimii, sa se apropie de El, au desfacut acoperisul casei unde era Iisus si, prin spartura, au lasat jos patul in care zacea slabanogul. Si vazand Iisus credinta lor, i-a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale. Si erau acolo unii dintre carturari, care sedeau si cugetau in inimile lor: Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate sa ierte pacatele, fara numai Dumnezeu? Si indata cunoscand Iisus cu duhul Lui ca asa cugetau ei in sine, le-a zis lor: De ce cugetati acestea in inimle voastre? Ce este mai usor a zice slabanogului: Iertate iti sunt pacatele, sau a zice: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla? Dar, ca sa stiti ca putere are Fiul Omului a ierta pacatele pe pamant, a zis slabanogului: Zic tie: Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta. Si s-a sculat indata si, luandu-si patul, a iesit inaintea tuturor, incat erau toti uimiti si slaveau pe Dumnezeu, zicand: Asemenea lucruri n-am vazut niciodata.

Duminica trecuta am ascultat pericopa Evanghelica despre taria minunata a aratarii marete si puternice a lui Hristos. Natanael, care a pus la indoiala cuvintele Apostolului Filip, ca indelung asteptatul Mesia S-ar fi aratat in lume, si aceasta in persoana lui Iisus din Nazaret - tot Natanael, de indata ce a ajuns inaintea Domnului, L-a recunoscut indata, si L-a marturisit atat ca Fiu al lui Dumnezeu, cat si ca Imparat al lui Israel. Evanghelia de astazi vorbeste despre ostenelile mari si luptele oamenilor cu credinta adevarata, pentru a veni inaintea Domnului Hristos.

Patru oameni purtau pe o rudenie de-a lor sau pe un prieten, care era bolnav de paralizie - ducandu-l pe patul sau, el fiind foarte slab si lipsit de ajutor. Ei au incercat fara sa izbuteasca, sa strabata prin multimea deasa de oameni, pentru a ajunge langa Domnul si, neizbutind, s-au urcat pe acoperisul casei, l-au desfacut si, cu osteneala multa, au lasat in jos patul in care zacea slabanogul si l-au asezat la picioarele Vindecatorului facator de minuni. Aceasta era masura credintei lor in Hristos.

Si vazand Iisus credinta lor, i-a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale! Domnul nu a auzit credinta lor spusa in cuvinte, dar El a vazut aceasta. Ochii Lui duhovnicesti au patruns pana in adancurile cele mai ascunse ale inimii omenesti si, privind aceste adancuri, a vazut aceasta credinta. Cu ochii Sai trupesti, El vazuse si cunoscuse ostenelile si stradaniile lor, pentru a aduce omul bolnav inaintea Lui. Atunci, credinta lor era vadita atat vederii duhovnicesti a Domnului, cat si ochilor Lui trupesti.

Necredinta carturarilor care erau de fata la aceasta intamplare, era de asemenea vadita pentru Domnul. Ei cugetau in inimile lor: Pentru ce vorbeste Acesta astfel - el huleste. Cine poate sa ierte pacatele, fara numai Dumnezeu? Si indata cunoscand Iisus cu duhul Lui ca asa cugetau ei in sine, a inceput sa-i mustre cu blandete pentru aceasta: “De ce cugetati acestea in inimile voastre?” Domnul, in judecata Sa limpede, citeste inimile necurate cu aceeasi lesniciune cu care le citeste pe cele curate. Asa cum a vazut de indata inima curata a lui Natanael, in care nu se afla viclesug, tot la fel si aici, El vede de indata si cu limpezime inimile carturarilor, care erau pline de viclesug. Pentru a le arata ca El are putere atat asupra trupurilor, cat si asupra sufletelor oamenilor, atat ca sa ierte pacatele, cat si ca sa vindece trupul cel slabanog, Domnul spune paraliticului: “Zic tie: Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta.” La o porunca atat de hotarata, slabangul s-a sculat indata si, luandu-si patul, a iesit inaintea tuturor, incat erau toti uimiti si slaveau pe Dumnezeu, zicand: Asemenea lucruri n-am vazut niciodata.

Iata cat de multe puteri minunate arata Domnul deodata:

El vede in inimile oamenilor si deluseste credinta in unii si viclesugul in altii.

El iarta sufletului pacatul sau, facandu-l sanatos si curat de boala si de slabiciunea sa.

El reda sanatatea trupului slabanog si paralizat prin puterea cuvintelor Sale.

O, cat de mareata si infricosatoare, minunata si datatoare de sanatate este aratarea Dumnezeului Celui viu!

Dar noi trebuie sa venim si sa stam inaintea Dumnezeului Celui viu. Acesta este lucrul de cea mai mare insemnatate pe calea mantuirii: sa venim cu credinta inaintea Domnului si sa-L simtim pe El. Uneori, Domnul Insusi vine si Isi descopera harul inaintea noastra, cand El a venit la Marta si Maria in Betania, cand S-a aratat pe neasteptate Apostolului Pavel, pe drum sau altor Apostoli pe Marea Galileii si pe drumul spre Emaus, in launtrul usilor incuiate, ori Mariei Magdalena in gradina, ori multor sfinti in vise si vedenii. Uneori, oamenii au fost adusi inaintea Domnului de catre Apostoli, asa cum Andrei l-a adus pe Simon Petru si Filip l-a adus pe Natanael si asa cum urmasii Apostolilor si misionarii au adus mii si milioane de credinciosi la Domnul si tot asa cum un credincios a adus pe un altul. In sfarsit, uneori chiar oamenii se ostenesc din toate puterile lor, ca sa ajunga inaintea Domnului, asa cum s-a intamplat cu acesti patru oameni, care au desfacut acoperisul casei pentru a aduce inaintea Domnului pe slabanog. In aceste trei chipuri oamenii se pot simti inaintea Domnului. Noi trebuie sa ne silim si sa staruim ca sa ajungem inaintea Domnului si pentru ca Dumnezeu sa ne primeasca in preajma Sa si sa ne lumineze. De aceea, noi trebuie sa luam aceste trei cai in ordine inversa, adica noi trebuie, cu credinta si cu osardie, sa facem tot ceea ce ne sta in putinta pentru a ajunge la Dumnezeu; apoi trebuie sa urmam chemarea si indrumarile Sfintei Biserici apostolice si ale Parintilor si Invatatorilor Bisericii; si, in cele din urma, numai dupa implinirea primelor doua conditii, trebuie, cu rugaciune si nadejde, sa asteptam ca Dumnezeu sa ne aduca la El si, prin Duhul Sau, sa ne lumineze, sa ne intareasca, sa ne vindece si sa ne mantuiasca.

Cat de mari trebuie sa fie stradaniile noastre pentru a deschide calea catre Duhul lui Dumnezeu, ni se arata in chipul cel mai lamurit, in exemplul acestor patru oameni, care nu s-au dat inapoi de la urcarea pe acoperis, nu i-a oprit nici rusinea, nici frica, pentru a-l aduce pe prietenul lor bolnav inaintea Dumnezeului Celui viu, pe deasupra, prin acoperis. Acest exemplu de osardie este asemanator - daca nu cumva mai mare - aceluia al vaduvei care s-a rugat staruitor, de judecatorul cel nedrept, ca sa-i faca dreptate fata de potrivnicul ei (Luca 18:1-5). Aceasta inseamna implinirea poruncii Domnului, ca sa strige la Dumnezeu ziua si noaptea si Dumnezeu ii va auzi pe ei. Aceasta este o dovada a adevarului altei porunci a lui Dumnezeu: “Bateti si vi se va deschide” (Matei 7:7). In sfarsit, aceasta este deslusirea cuvintelor uimitoare ale lui Hristos: “Imparatia cerurilor se ia prin staruinta si cei ce se silesc pun mana pe ea.” (Matei 11:12). Atunci, Domnul le cere urmatorilor Sai credinciosi, ca ei sa faca tot ceea ce le sta in putinta, ca ei sa se sileasca cu toata puterea lor, sa fie lucratori cata vreme au lumina, sa se roage fara incetare, sa ceara, sa caute, sa bata, sa posteasca si sa faca fapte de milostenie fara de numar - toate acestea sa le faca pentru ca sa li se deschida lor Imparatia cerurilor - prin simtirea lui Dumnezeu cea mareata, infricosatoare si datatoare de viata. Domnul spune: “Privegheati, dar, in toata vremea, rugandu-va, ca sa va intariti … si sa stati inaintea Fiului Omului” (Luca 21:36). Sa fiti cu trezvie si cu mare purtare de grija fata de inima voastra, ca sa nu se deschida aceasta fata de pamant; privegheati asupra gandurilor voastre, ca acestea sa nu va indeparteze de Dumnezeu; fiti cu purtare de grija fata de lucrarile voastre, ca sa va inmultiti talantul si ca acesta sa nu se imputineze sau sa piara cu totul; aveti grija de zilele voastre, ca sa nu vina moartea asupra voastra pe nestiute si sa nu va prinda nepocaiti de pacatele voastre. Aceasta este credinta noastra Ortodoxa: lucratoare, rugatoare si pazitoare, patrunsa pana in adancuri de lacrimi si osardie. Nici o alta credinta nu cere atata osardie din partea credinciosilor sai, ca sa se invredniceasca sa stea inaintea Fiului lui Dumnezeu. Aceasta spune despre aceste staruinte lumii intregi, dar Domnul si Mantuitorul nostru Insusi le-a cerut pe acestea credinciosilor si Biserica le repeta intr-una, de-a lungul veacurilor, din neam in neam, aratand credinciosilor numarul tot mai mare de luptatori duhovnicesti, care au implinit legea lui Hristos si li s-a dat slava si putere de negrait prin cuvant, atat in cer, cat si pe pamant.

Dar, pe de alta parte, trebuie sa nu ne inselam pe noi insine, crezand ca toate nevointele si osardia omului aduc in sine mantuirea. Nu trebuie sa ne inchipuim ca numai prin nevointele si osardia sa, omul va fi in stare sa ajunga inaintea Dumnezeului Celui viu. Daca nu este dupa Voia lui Dumnezeu, nici un om muritor nu poate sa ajunga vreodata sa stea inaintea fetei lui Dumnezeu. Pentru ca Domnul Insusi, care a menit aceasta intreaga osardie si nevointe, spune in alta parte: “Cand veti face toate cele poruncite voua. Sa ziceti: Suntem slugi netrebnice, pentru ca am facut ceea ce eram datori sa facem” (Luca 17:10). Si in alt loc: “Nimeni nu poate sa vina la Mine, daca nu-l va trage Tatal” (Ioan 6:44). Si iarasi: “Fara Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15:5). Si iarasi, in alt loc: “Prin har sunteti mantuiti” (Efeseni 2:5). Ce mai putem spune dupa toate astea? Sa spunem ca toata sarguinta noastra pentru mantuire este in zadar? Sa stam nemiscati si sa asteptam ca Domnul Insusi sa ne aseze, prin puterea Sa, inaintea fetei Sale? Nu spune chiar Proorocul Isaia: “Toate faptele dreptatii noastre ca un vesmant intinat” (Isaia 64:6)? Sa lepadam, atunci, toata stradania si nevointele noastre? Atunci n-am ajunge si noi intocmai ca si sluga care a sapat si a ascuns in pamant talantul domnului si, pentru aceasta, stapanul sau i-a strigat: “Sluga vicleana si lenesa!” (Matei 25:26). Noi trebuie sa ne pastram mintea limpede si sa ne straduim sa implinim poruncile lamurite ale Domnului. Noi trebuie sa ne straduim din toate puterile noastre, dar sta numai in puterea lui Dumnezeu sa ne binecuvanteze stradaniile si sa ne aduca inaintea Sa. Apostolul Pavel a venit aici cu o lamurire minunata, cand a zis: “Eu am sadit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a facut sa creasca. Astfel, nici cel ce sadeste nu e ceva, nici cel ce uda, ci numai Dumnezeu, Care face sa creasca.” (I Corinteni 3:6-7). Atunci, totul depinde de Dumnezeu - de puterea, intelepciunea si milostivirea Lui. Cu toate acestea, noi trebuie sa plantam si sa udam si nu trebuie sa cutezam sa ne lepadam de datoria noastra fara sa fim in primejdia pierzarii vesnice.

Este de datoria agricultorului sa planteze si sa ude, dar depinde de puterea, intelepciunea si mila lui Dumnezeu daca semintele vor incolti, vor creste si vor da roada.

Este de datoria omului de stiinta sa examineze si sa cerceteze, dar depinde de puterea, intelepciunea si mila lui Dumnezeu daca cunoasterea i se va descoperi lui, sau nu.

Este de datoria parintilor sa-si creasca si sa-si educe copiii in frica lui Dumnezeu, dar depinde de puterea, intelepciunea si milostivirea lui Dumnezeu daca acesti copii vor trai mai mult sau mai putin.

Este de datoria preotilor sa-i invete, sa le dea cunostinte, si sa-i indrume pe credinciosi, dar depinde de puterea, intelepciunea si mila lui Dumnezeu daca stradanile preotilor vor aduce roada sau nu.

Este de datoria noastra, a tuturor, sa ne straduim si sa ne silim, ca sa ne invrednicim sa stam inaintea Fiului lui Dumnezeu, dar depinde de puterea, intelepciunea si mila lui Dumnezeu daca vom fi primiti sau nu de Domnul.

Dar noi nu trebuie sa ne straduim fara sa avem nadejde in milostivirea lui Dumnezeu. Toata silinta noastra sa ne fie luminata de nadejdea ca Domnul este cu noi si ca El ne va primi in lumina infatisarii Sale. Nu se afla nici un izvor mai adanc si mai nesecat, decat izvorul milostivirii lui Dumnezeu. Cand fiul ratacitor s-a pocait dupa caderea lui ingrozitoare pana la treapta porcilor, tatal sau cel milostiv a mers sa-l intampine, l-a imbratisat si l-a iertat. Dumnezeu este neobosit in alergarea Lui, ca sa-i intampine pe copiii Sai cei pocaiti. El Isi intinde mana catre toti cei care se intorc cu fata catre Dumnezeu. “Tins-am mainile Mele in toata vremea catre un popor razvratit.” (isaia 65:2), a spus Domnul catre evrei. Asadar, cand Domnul Isi intinde mana Sa catre cei razvratiti, cum sa nu fie El ascultator? Ascultatorul prooroc David spune: “Vazut-am mai inainte pe Domnul inaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este, ca sa nu ma clatin.” (Psalm 15:8). Atunci, Domnul nu tagaduieste sa se arate inaintea celor care se straduiesc pentru mantuirea lor.

De aceea, sa nu socotim stradaniile noastre ca sunt in desert, asa cum fac cei lipsiti de Dumnezeu si cei care se afla in deznadejde, ci, atunci cand ne ostenim si facem cele mai mari osteneli cu putinta, nadajduim in mila lui Dumnezeu. Sa ne sporim ostenelile in timpul Postului Mare, asa cum ne invata Sfanta Biserica. Pe calea aceasta a noastra, sa ne lumineze exemplul celor patru credinciosi care s-au urcat pe acoperis si l-au desfacut si au lasat in jos, inaintea Domnului, patul in care zacea slabanogul cel paralitic. Daca o cincime din sufletul nostru este paralizata sau bolnava, sa ne grabim dimpreuna cu celelalte patru cincimi sanatoase inaintea Domnului si El va da sanatate partii din launtrul nostru, care este bolnava. Daca unul dintre simturile noastre s-a smintit de lumea aceasta si s-a imbolnavit din pricina tulburarii prea mari, sa ne repezim cu celelalte patru simturi inaintea Domnului, pentru ca El sa se milostiveasca de simtul nostru bolnav si sa-l vindece. Cand o portiune a trupului se imbolnaveste, doctorul recomanda doua feluri de ingrijire: purtare de grija si hranirea restului trupului, astfel incat portiunea sanatoasa sa ajunga mai puternica si mai sanatoasa, si sa poata rezista astfel bolii din portiunea care este bolnava. La fel este si cu sufletele noastre. Daca in mintile noastre se afla indoiala, sa luptam cu osardie in inima si in suflet, pentru a ne intari credinta si, cu ajutorul Domnului, sa se vindece si sa se intareasca mintea noastra bolnava. Daca am pacatuit uitand de rugaciune, sa ne grabim sa facem fapte de milostenie, sa ne restabilim cucernicia pierduta - si de la capat.

Si Domnul va vedea credinta noastra, si ostenelile, si stradania noastra si ne va milui pe noi. Si El, in milostivirea Lui nesfarsita, ne va primi la El, in duhul acela fara de moarte si de viata datator, prin care cete nemumarate de ingeri si armate intregi de sfinti primesc viata, primesc putere si bucurie. Slavit si laudat fie Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant - Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.

Categoria: Predici - Sfantul Nicolae Velimirovici

Cuvinte cheie: Sfantul Nicolae Velimirovici, Duminica a II-a din Post, Vindecarea Slabanogului din Capernaum, a Sfantului Grigorie Palama

Cautare: