Predica la Duminica a III-a din Post - a Sfintei Cruci
Evanghelia despre cruce si mantuirea sufletului
Iisus le-a zis: Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri. Si le zicea lor: Adevarat graiesc voua ca sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea Impratia lui Dumnezeu venind intru putere.
Mare este puterea adevarului si nimic in lume nu poate sa-i ia puterea.
Mare este puterea tamaduitoare a adevarului si nu exista nici o suferinta ori slabiciune in lume pe care adevarul sa nu o poata vindeca.
In suferinta si slabicunea lor, bolnavii cauta un doctor care le va da un leac pentru aceste lucruri. Nimeni nu va cauta un doctor care sa le dea leacurile cele mai dulci, ci fiecare va voi ca cineva sa le dea unul tamaduitor, fie el dulce, amar ori lipsit de gust. Cu cat leacul dat este mai amar si cu cat lucrarea de vindecare este mai complicata, cu atat se pare ca bolnavul are incredere mai mare in doctor.
De ce nu primesc oamenii leacul cel amar, numai atunci cand il ofera mana lui Dumnezeu? De ce se cauta si se asteapta numai bomboane din mana lui Dumnezeu? Pentru ca oamenii nu simt cat de primejdioasa este boala pacatului lor si cred ca se pot vindeca numai cu bomboane.
O, daca oamenii s-ar intreba de ce toate doctoriile pentru bolile trupesti sunt atat de amare! Duhul Sfant le-ar raspunde: pentru a se gandi la amaraciunea leacurilor duhovnicesti. Caci, asa cum boala trupeasca da o inchipuire asupra bolii duhovnicesti, tot la fel leacurile pentru bolile trupesti au aceeasi lucrare, prin asemanare cu boala duhovniceasca.
Nu sunt bolile sufletului, aceste boli principale si pricinuitoare de urmari, cu mult mai grele decat bolile trupului? Atunci, cum sa nu fie leacurile duhovnicesti cu mult mai amare decat acelea pentru trup?
Oamenii au mare grija de trupurile lor; si atunci cand trupurile lor se imbolnavesc, nu se dau in laturi de la nici un fel de osteneala, timp sau bani pentru a-si restabili sanatatea. In acest caz, nici un doctor nu este prea scump, nici o statiune balneo-climaterica nu este prea departe, nici o doctorie nu este prea amara, mai ales cand ei sunt constienti ca se apropie moartea trupeasca. O, de-ar fi oamenii la fel de preocupati pentru sufletele lor! O, de-ar fi ei la fel de staruitori, cautand vindecarea si un vindecator pentru sufletele lor!
Este greu de mers cu picioarele goale printre spini, dar daca omul care este descult moare de sete si exista un izvor de apa dincolo de spini, nu se va hotari mai degraba sa mearga prin spini si sa-si raneasca picioarele in drum spre apa, decat sa ramana pe iarba moale, de partea aceasta a spinilor, si sa moara de sete?
“Nu putem lua o doctorie atat de amara”, spun multi dintre cei slabanogiti de pacat. Tot la fel si Doctorul, care iubeste oamenii, a luat El mai intai doctoria, cea mai amara doctorie, chiar daca El era sanatos, doar pentru a arata celor bolnavi ca nu este cu neputinta. O, este cu mult mai greu pentru cel sanatos sa ia si sa inghita doctoria omului bolnav decat este pentru cel bolnav! Dar El a luat-o, astfel incat si oamenii cei muritori sa fie incurajati si ei sa o ia.
“Nu putem trece prin campul cu spini cu picioarele goale, oricat de sete ne-ar fi si oricat de multa si de proaspata ar fi apa de dincolo de spini”, spun cei vlaguiti de pacat. Si asa Domnul, care iubeste oamenii, El Insusi a trecut campul cu spini cu picioarele goale si acum, din partea cealalta, cheama insetatii la izvorul cu apa vie. “Se poate” - ne striga El - “Eu am trecut prin spinii cei mai ascutiti si, calcand peste ei, i-am batatorit. Atunci, haideti!”
“Daca Crucea este leacul, noi nu-l putem lua; si daca Crucea este Calea, noi nu putem porni pe aceasta cale”, spun cei pe care pacatul i-a imbolnavit. Si asa Domnul, care iubeste oamenii, a luat Crucea cea mai grea asupra Sa, ca sa arate ca se poate.
In pericopa Evanghelica de astazi, Domnul da Crucea, acest mijloc amar de vindecare, tuturor celor care doresc sa fie mantuiti de la moarte.
Domnul spune: “Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie.” Domnul nu-i impinge pe oameni spre Cruce, inaintea Lui, ci ii cheama sa-L urmeze pe El - fiindca El a purtat Crucea. Inainte de a da glas acestei chemari, El a proorocit suferintele Sale: “Fiul Omului trebuie sa patimeasca multe … si sa fie omorat, iar dupa trei zile sa invieze” (Marcu 8:31). De aceea El este Calea. El a fost Cel dintai intru suferinta si Cel dintai intru slava; El a venit sa arate ca tot ceea ce oamenii cred ca este cu neputinta, este cu putinta, si pentru ca sa faca acest lucru cu putinta.
El nu-i sileste pe oameni, nici nu aduce stramtorare asupra lor, ci propune si ofera. “Oricine voieste…”! Oamenii au cazut in boala pacatului prin propria lor vointa, si numai prin vointa lor libera, oamenii trebuie sa se vindece de pacat. El nu ascunde faptul ca leacul este amar, foarte amar, dar El l-a facut pentru oameni mai usor de luat, luandu-l El Insusi mai intai, chiar daca El era sanatos, si ne-a aratat lucrarea lui minunata.
“Sa se lepede de sine”. Intaiul om, Adam, la fel s-a lepadat de sine atunci cand a cazut in pacat, dar el s-a lepadat de sinele cel real, adevarat. Cunoscand de la oameni ca ei se leapada de sine, Domnul stie ca ei se leapada de sinele cel mincinos. Mai simplu: Adam a lepadat Adevarul si s-a indreptat spre o minciuna; acum Domnul ii cerceteaza pe urmasii lui Adam, ca acestia sa se lepede de minciuna si sa se lipeasca mai mult de Adevar, de la care au cazut. De aceea, a se lepada de sine inseamna a se lepada de firea cea inselatoare care s-a salasluit in noi, in locul firii noastre care ne-a fost data de catre Dumnezeu. Noi trebuie sa ne lepadam de cele ce sunt pamantesti, care au luat locul duhovniciei din launtrul nostru, si de patimile, care au luat locul faptelor celor bune; frica slugarnica care a intunecat in noi calitatea de fiu al lui Dumnezeu si nemultumirea pe care o aratam impotriva lui Dumnezeu, care a ucis in noi duhul ascultarii fata de El. Noi trebuie sa ne lepadam de gandurile cele rele, de doririle cele rele si de faptele cele rele. Trebuie sa ne lepadam de slavirea idoleasca a celor ale naturii, si a trupului nostru. Pe scurt: trebuie sa ne lepadam de tot ceea ce credem ca inseamna “eu”, dar care in realitate nu tine de noi, ci este diavolul si pacatul, stricaciunea, inselarea si moartea. O, sa ne lepadam de obiceiurile cele rele, care au ajuns a doua fire pentru noi; sa ne lepadam de aceasta “a doua fire”, caci nu este firea noastra, asa cum a facut-o Dumnezeu, ci o amagire adunata si invartosata, si propria inselare din noi insine - o minciuna fatarnica care merge impreuna cu numele nostru si noi impreuna cu aceasta.
Ce inseamna aceasta: sa-ti iei crucea? Aceasta inseamna primirea de bunavoie a fiecarui mijloc de vindecare care ni se da din mana lui Dumnezeu, oricat de amar ar putea fi. Cad nenorociri mari asupra ta? Fa ascultare fata de Voia lui Dumnezeu, asa cum a facut Noe. Ti se cere jertfa? Aseaza-te in mainile lui Dumnezeu cu aceeasi credinta pe care a avut-o Avraam, atunci cand a mers ca sa-si jertfeasca fiul. Ti s-a naruit gospodaria? Ti-au murit copiii dintr-odata? Indura toate cu rabdare, lipindu-te de Dumnezeu in inima ta, asa cum a facut Iov. Te parasesc prietenii si te-au impresurat dusmanii? Rabda toate fara carteala si cu credinta ca ajutorul lui Dumnezeu este aproape, asa cum au facut Apostolii. Esti trimis la moarte pentru Hristos? Multumeste-I lui Dumnezeu pentru asemena cinste, ca miile de mucenici crestini. Nu se va cere de la tine nimic ce nu a mai fost inainte, ci tu vei urma mai degraba exemplul multora - apostoli, sfinti, marturisitori si mucenici - care au facut Voia lui Hristos. Mai mult decat atat, trebuie sa stim ca umbland dupa rastignirea noastra, Domnul vrea rastignirea omului celui vechi, a omului alcatuit din obiceiurile cele rele si din slujirea pacatului. Caci, prin aceasta rastignire, omul cel vechi, deopotriva cu animalul, este trimis la moarte, iar omul cel nou, alcatuit dupa asemanarea si nemurirea lui Dumnezeu, se inalta la viata. Dupa cum spune Apostolul: “Omul cel vechi a fost rastignit” si lamureste de indata de ce: “pentru a nu mai fi robi ai pacatului” (Romani 6:6). Crucea este grea pentru omul cel vechi, trupesc, grea pentru un trup cu patimi si cu pofte (Galateni 5:24), dar nu este grea pentru omul cel duhovnicesc. Crucea pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1:18). De aceea noi ne laudam in Crucea lui Hristos si in crucea pe care o purtam pentru El. Domnul nu cauta ca noi sa luam Crucea Lui, ci pe a noastra. Crucea Lui este cea mai grea. El nu a fost rastignit pentru pacatele Lui, ci pentru ale noastre si, de aceea Crucea lui este cea mai grea. Noi suntem rastigniti pentru propriile noastre pacate: de aceea crucea noastra este mai usoara. Si, cand suferintele noastre sunt cele mai mari, nu trebuie sa spunem ca sunt prea mari, ca depasesc toate limitele. Dumnezeu este viu si El cunoaste masura suferintei noastre si nu ne va lasa sa suferim mai mult decat ne sta in putinta sa rabdam. Masura suferintei noastre nu este mai putin randuita si socotita, decat este randuita si socotita masura zilei si a noptii, sau decat sunt masurile stelelor in mersul lor. Sporeste suferinta noastra? Se face mai grea crucea noastra? Puterea lui Dumnezeu este cea mai mare, dupa cum spune Apostolul: “Ca precum prisosesc patimirile lui Hristos intru noi, asa prisoseste prin Hristos si mangaierea noastra.” (II Corinteni 1:5).
Mai presus de toate, mangaierea noastra este mare, prin faptul ca Domnul ne cheama sa-L urmam. “Sa vina dupa Mine”, spune Domnul. De ce rosteste Domnul aceasta chemare celor care isi iau crucea? Mai intai, ca sa nu cada si sa fie striviti sub ea. Oamenii sunt atat de slabi, incat crucea cea mai usoara este grea pentru omul cel mai puternic, daca acesta nu o cara cu ajutor din cer. Vedem cum se deznadajduiesc credinciosii la cea mai usoara suflare; cum striga impotriva cerului si a pamantului la un necaz mic! Cum se clatina neputinciosi dintr-o parte intr-alta, cautand vreun sprijin si ajutor in desertaciunea acestei lumi si socotesc, ca daca aceasta lume nu le poate aduce sprijin si ajutor, atunci intreaga lume este un pustiu al deznadejdii. De aceea Domnul ne cheama sa-L urmam, pentru ca numai urmandu-L pe El vom putea rabda greutatea crucii. In El vom afla putere, curaj si mangaiere. El ne va fi noua lumina pe calea cea intunecata, sanatate acolo unde este boala, tovarasie ne va fi in singuratate, bucurie in suferinta si bogatii in lipsuri. In camera in care se afla un om bolnav, se lasa noaptea o lumina aprinsa si, in noaptea acestei vieti, este nevoie de lumina cea vesnica a lui Hristos, pentru a ne usura durerea si pentru a ne pastra vie nadejdea in zorii zilei.
Cea de a doua pricina pentru care ne cheama Domnul sa-L urmam, are aceeasi insemnatate ca si cea dintai, si are legatura cu lepadarea de sine de buna voie si cu luarea crucii noastre. Multi s-au aratat lumii ca s-au lepadat de sine, pentru a afla inaltare mai mare in lumea aceasta. Multi si-au adunat incercari si suferinte fara numar, pentru a castiga uimirea si lauda oamenilor. Multi au facut astfel, si mai fac asa si astazi, mai ales printre pagani, pentru a aduna o oarecare putere si, prin aceasta, sa castige putere asupra celorlalti, ca sa le faca rau oamenilor, sau ca sa-i ajute pe cei pe care vor ei, totul numai din invidie si pentru iubirea de putere.
Asemenea lepadare de sine nu este adevarata, ci maritoare de sine si o asemenea cruce nu duce nici pe departe la inviere si mantuire, ci la pieire si la lasarea sinelui in mainile diavolului. Cu toate acestea, cel care isi ia crucea si Il urmeaza pe Hristos, se slobozeste de toata mandria, de toata slavirea de sine, care se dobandeste cu jertfirea celorlalti, si se mai lipseste de toata dorirea pentru slava si profiturile lumesti. Asa cum omul cel bolnav ia doctoria cea amara, nu pentru a arata ca ii sta in putinta sa o inghita, ci pentru a-si restabili starea de sanatate, tot asa se leapada de sine un adevarat crestin: adica, omul este nemultumit de starea sa de boala, isi ia crucea ca un leac amar, dar mantuitor, si Il urmeaza pe Hristos, Doctorul si Mantuitorul sau, nu pentru marire si lauda din partea oamenilor, ci pentru a-si mantui sufletul de prostia din viata noastra, care aduce moartea, si de viermele si de focul din viata ce va sa vina.
“Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa.” Aceste cuvinte sunt patrunzatoare si neiertatoare! Acesta este focul care cauta sa arda omul cel vechi, chiar pana la radacina si cu tot cu radacina! Domnul nostru Iisus Hristos nu a venit numai pentru a indrepta lumea, ci si pentru a o restabili, pentru a o aduce la viata noua; pentru a arunca metalul vechi in foc si pentru a-l topi in chip nou. El nu este reformator, ci Ziditor; El nu este carpaci, ci tesator. Cine vrea sa pastreze copacul cel batran, mancat de cari, il va pierde. Tot ce poate face omul se restrange numai la aspectul cel dinafara - sa-l ude, sa-l imprejmuiasca si sa-l ingrijeasca - viermele il va manca pe dinauntru si copacul putrezeste si cade. Cel care taie copacul mancat de vierme si il arunca in foc cu tot cu viermi si apoi isi indreapta atentia spre vlastarele tinere, ocrotindu-le de viermi, va pastra noul copac. Cel care incearca sa pastreze sufletul cel vechi, asemenea sufletului lui Adam, mancat si putrezit de pacat, il va pierde, pentru ca Dumnezeu nu va primi un asemenea suflet alaturi de El si tot ceea ce nu se afla inaintea fetei lui Dumnezeu este ca si cum nu are viata. Atunci, cel ce isi pierde sufletul sau cel vechi, acela isi va scapa sufletul cel nou, nascut din Duh (Ioan 3:6) si se va logodi cu Hristos. De fapt, sufletul inseamna viata si in unele traduceri chiar citim: “cine va voi sa-si scape viata” si “cine isi va pierde viata pentru Mine acela o va scapa”. In acest caz, ambele traduceri au acelasi inteles. Caci cine va voi cu orice pret sa-si scape viata sa supusa mortii, acela isi va pierde ambele vieti: cea muritoare si cea nemuritoare - cea supusa mortii pentru ca, oricat de mult s-ar stradui sa-si prelungeasca aceasta viata pe pamant, el trebuie sa o piarda in cele din urma prin moarte; si isi va pierde viata sa fara de moarte, pentru ca nu a facut nimic pentru aceasta, nu a suferit nimic ca sa o pastreze. Cine se va stradui sa castige viata sa cea fara de moarte prin Hristos, o va primi si o va pastra in vesnicie, cu toate ca isi va pierde viata sa cea vremelnica, supusa mortii. Omul isi poate pierde viata sa cea vremelnica, supusa mortii, pentru Hristos si pentru Evanghelie, fie atunci cand este nevoie sa se jertfeasca pe sine si sa moara ca mucenic pentru Hristos si pentru sfanta Sa Evanghelie, fie atunci cand socoteste aceasta viata ca pacatoasa si nevrednica si se da pe sine cu toata inima sa, cu sufletul si puterea sa pentru Hristos, intrand in slujba Lui, dandu-I Lui toate si nadajduind de la El toate lucrurile. Omul poate sa-si piarda sufletul, viata, sinucigandu-se sau printr-o jertfa, pentru o cauza nevrednica - intr-o cearta sau vrajba. Unuia ca acesta nu i se fagaduieste ca isi va scapa sufletul sau - viata sa, pentru ca se spune: “pentru Mine si pentru Evanghelie”. Hristos si Evanghelia sunt neasemuit mai mari decat sufletul nostru. Acestea sunt cele mai mari bogatii din existenta vremelnica si din vesnicie si nici un om nu ar trebui sa sovaie ca sa jertfeasca totul pentru acele bogatii trainice.
De ce adauga Domnul: “si Evanghelia”? Nu este destul sa spuna doar: “pentru Mine”? Nu este. Domnul spune: “pentru Mine si pentru Evanghelie” pentru a spori pricinele de a muri pentru sine, si de a trai pentru Dumnezeu si, prin aceasta, pentru a spori numarul celor care sunt mantuiti. Atunci, se mantuieste cel a carui viata si-o pierde pentru Hristos Cel viu si fara de moarte. Si se mai mantuieste cel care isi pierde viata pentru lucrarile cel din lume ale lui Hristos si pentru invatatura Lui. In cele din urma, se mantuieste cel care isi pierde viata sa doar pentru o singura porunca a lui Hristos sau pentru un singur cuvant al Lui. Domnul este Datatorul-de-lege al vietii; cine se jertfeste pe sine pentru Datatorul-de-lege, s-a jertfit pentru legile Lui si, tot asa: cine se jertfeste pentru legile Lui s-a jertfit pe sine pentru El. Fiind intocmai acelasi lucru, El cu lucrarile Lui si cu invatatura Lui, Domnul deschide in acest chip multora prilejul de a se mantui.
“Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau?” Aceste cuvinte arunca multa lumina si asupra celor de dinainte, ducand la intelegerea lor. De aici se vede ca Domnul socoteste sufletul omului ca fiind de pret mai mare decat lumea intreaga. Din aceste cuvinte se mai vede ce fel de suflet trebuie sa piarda omul, pentru a-si scapa sufletul sau: unul stricacios, un suflet inghitit de lume, plecat in fata lumii, inrobit lumii. Daca omul pierde un asa numit “suflet”, el isi va scapa sufletul sau cel adevarat; daca el se leapada de viata cea fatarnica, el va primi viata cea adevarata.
La ce foloseste sa cuceresti lumea intreaga cand lumea este sortita stricaciunii si sa-ti pierzi sufletul cand acesta este sortit nemuririi? Lumea se apropie de sfarsit si la urma va fi aruncata ca o haina veche. Sufletele adevarate, sufletele care Il iubesc pe Hristos, se vor inalta atunci spre imparatia vietii vesnice. Sfarsitul lumii este inceputul vietii celei noi pentru suflet. Atunci, la ce foloseste omului intreaga lume, cand indata el trebuie sa se desparta de ea si cand intreaga lume, intr-un viitor nu prea indepartat, trebuie sa se sfarseasca si sa dispara ca un vis care apartine trecutului? La ce-i va folosi un les lipsit de ajutor? Si ce ii va da el in schimb pentru sufletul sau? Iata, daca lumea intreaga ar fi a lui, Dumnezeu nu ar primi-o in locul sufletului sau. Cu toate acestea, lumea nu este a omului, ci a lui Dumnezeu: Dumnezeu a facut-o si a dat-o omului ca sa se foloseasca de ea, pentru un bun mai mare, mai mare si de mai mare pret decat lumea. Cel mai mare dar pe care l-a dat Dumnezeu omului, a fost sufletul dupa asemanarea Lui. Si, la vremea potrivita, Dumnezeu va cauta sa ia inapoi acest dar foarte mare. Omul nu poate da lui Dumnezeu nimic in locul sufletului sau. Sufletul este imparatul si tot restul este rob. Dumnezeu nu va primi un rob in locul imparatului, nu va primi nimic vremelnic in locul a ceea ce este vesnic. O, ce va da pacatosul in locul sufletului sau? In vreme ce omul se mai afla in trup in aceasta lume, el se supune foarte multor lucruri, pe care lumea le socoteste de mare pret; dar atunci cand el se desparte de trup, abia atunci isi da seama - o, sa nu fie prea tarziu! - ca departe de Dumnezeu si de suflet, nimic nu are nici un pret. Atunci nu-i va mai sta lui in putinta sa dea nimic in schimb pentru sufletul sau. O, in ce stare anevoioasa se afla sufletul pacatos, atunci cand afla ca toate legaturile sale cu Dumnezeu si cu lumea sunt rupte si ca el se gaseste gol si in lipsuri in lumea duhovniceasca! La cine sa strige pentru ajutor? Numele cui sa-l cheme? De vesmantul cui sa se apuce in caderea sa, in prapastia fara de sfarsit pentru toata vesnicia? Binecuvantati sunt cei care, in viata aceasta, au ajuns sa-L iubeasca pe Hristos si au invatat sa-I cheme numele ziua si noaptea, o data cu respiratia si cu bataia inimii. Deasupra prapastiei, ei vor sti la cine sa strige pentru ajutor. Ei vor sti ce nume sa cheme. Ei vor sti de al cui vesmant sa se apuce. Cu adevarat, ei vor fi paziti de primejdii sub aripa Domnului lor cel iubit.
Avem acum toate pricinile sa ne temem pentru toti cei care, in viata aceasta, nu au frica de pacat. Domnul spune:
“Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri.” Ascultati acestea, toti credinciosii, si nu va bizuiti prea mult pe milostivirea lui Dumnezeu! Cu adevarat, milostivirea lui Dumnezeu se va revarsa asupra hulitorilor nepocaiti numai in aceasta viata, pentru ca, la Infricosatoarea Judecata, dreptatea va sta in locul milostivirii. Ascultati acestea, toti credinciosii, in fiecare zi, apropiindu-va de moartea fara de scapare: ascultati si puneti acestea in inima si in sufletul vostru. Aceste cuvinte nu au fost rostite de catre vrajmasul vostru, ci de catre Prietenul vostru Cel mai mare. Aceleasi buze care i-au iertat pe vrajmasii Sai, cand Se afla pe Cruce, au rostit si aceste cuvinte infricosatoare, dar drepte. De cel ce se rusineaza de Hristos in lumea aceasta, si Hristos Se va rusina la sfarsitul lumii. De cel ce se rusineaza de Hristos inaintea pacatosilor, si Hristos Se va rusina inaintea sfintilor ingeri. De ce te vei mandri, o, omule, daca Hristos se rusineaza de voi? Daca voi va rusinati de viata, aceasta inseamna ca veti primi stralucire in moarte; daca va rusinati de adevar, va mandriti cu minciunile; daca voi va rusinati de milostivire, aflati mandrie in facerea de rau; daca voi va rusinati de dreptate, aflati mandrie in nedreptate. Daca voi va rusinati sa suferiti pe cruce, aceasta inseamna ca aflati mandrie in blasfemia idoleasca; daca va rusinati de viata fara de moarte, aflati mandrie in stricaciunea mortii si putreziciunea mormantului! In aceasta situatie, inaintea cui va puteti rusina de Hristos? Este mai bine inaintea omului decat inaintea lui Hristos? Nu; pentru ca nu este nimeni mai bun decat Hristos. Aceasta inseamna ca voi va rusinati de Hristos inaintea cuiva mai mic decat Hristos. Te rusinezi de tatal tau inaintea unui urs, sau se rusineaza o fiica de mama ei inaintea vulpii? Atunci, de ce sa te rusinezi de Cel mai bun inaintea celui rau, de Preacuratul inaintea celui necurat, de Atotputernicul inaintea celui fara de putere, de Preainteleptul inaintea celui prost? De ce sa te rusinezi de Domnul cel maret inaintea neamului desfranat si pacatos? Se intampla aceasta pentru ca neamul acesta joaca intr-una inaintea ochilor tai? Inca putin, numai putin, si Domnul va veni intru slava pe nori de ingeri si neamul acesta va pieri dinaintea talpilor Sale, intocmai ca pulberea inaintea vantului puternic. Te vei rusina atunci in fata adevarului, nu de Imparatul slavei, ci de tine insuti, dar atunci rusinea ta nu-ti va fi de nici un folos. Este mai bine sa te rusinezi acum, cand rusinea te mai poate ajuta, sa te rusinezi de fiecare lucru inaintea lui Hristos, iar nu de Hristos inaintea fiecarui lucru.
De ce spune Domnul: “de Mine si de cuvintele Mele”? Cine se rusineaza de Mine inseamna: cine pune la indoiala Dumnezeirea Mea, si intruparea Mea Dumnezeiasca, de catre Preasfanta Fecioara, si suferintele Mele pe Cruce, si Invierea Mea, si cine se rusineaza de saracia Mea pe pamant si de dragostea Mea pentru pacatosi. Cine se rusineaza de “cuvintele Mele” inseamna: cine pune la indoiala Evanghelia ori nu primeste invatatura Mea, sau cine rasuceste cuvintele Mele si, prin erezie, aduce neodihna si vrajba printre credinciosi, sau cine este infumurat in fata descoperirii si invataturii Mele, inlocuindu-le cu alte teorii personale, sau cine se ascunde dinadins si pastreaza tacerea despre cuvintele Mele, inaintea tariei mari si puternice a acestei lumi, se va rusina de Mine si se va infricosa pentru el. Cuvintele lui Dumnezeu sunt testamentul de-viata-datator pentru lume, asa cum sunt si suferintele Lui, Trupul si Sangele Lui. Domnul nu desparte de Sine cuvintele Sale, nici nu da o pretuire mai mare acestora decat Persoanei Sale. Cuvantul Sau este de nedespartit de El. Cuvantul Lui are aceeasi tarie ca si Persoana Lui si de aceea El spune ucenicilor Sai: “Acum voi sunteti curati, pentru cuvantul pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3). Prin cuvantul Sau, El a curatit sufletele, a vindecat bolnavii, a alungat duhurile rele si a inviat mortii. Cuvantul Lui este lucrator, curatitor si de-viata-datator. Atunci, cum poate fi acesta strain, cand ni se spune in Evanghelie: “si cuvantul era la Dumnezeu” (Ioan 1:1)?
Domnul numeste acest neam desfranat in sensul mai larg al cuvantului, ca si vechii prooroci care au nimit marirea zeilor desfranare (Iezechiel 23:37). Cine leapada pe femeia sa si merge dupa femeia altuia savarseste adulter si cine se leapada de Dumnezeul Cel viu si se aprinde de iubire pentru lumea zidita savarseste de asemenea adulter. Cine se leapada de credinta in Domnul, pentru a se increde in oameni si cine lasa dragostea pentru Dumnezeu si o indreapta catre oameni si lucruri, acesta savarseste adulter. Pe scurt, toate pacatele care despart sufletul vostru de Dumnezeu si il leaga de ceva sau cineva, care este departe de Dumnezeu, se poate numi printr-un termen general - adulter, intrucat toti poarta semnele barbatului sau femeii adultere. Atunci, cine se rusineaza de Domnul Hristos, Mirele sufletului omului, inaintea unui asemenea neam adulter, este intocmai ca mirele care se rusineaza de mireasa sa inaintea oamenilor desfranati. Domnul nu vorbeste despre neam ca fiind numai pacatos, ci adulter si pacatos. De ce? Pentru a-l vadi mai ales ca adulter. Sub cuvintul “adulter” se inteleg aici pacatele cele mai grele, cele mai otravitoare si pacatele cele de moarte, care adesea intorc omul de pe calea urmarii lui Hristos, a tagaduirii de sine, a crucii sale, a nasterii sale celei din nou.
Dar cercetati sfarsitul neobisnuit al pericopei Evanghelice de astazi: “Adevarat graiesc voua ca sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea pana nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu venind intru putere.” S-ar zice la prima vedere ca aceste cuvinte nu au nici o legatura cu cele dinainte. Totusi legatura este limpede si acesta este un sfarsit minunat. Domnul nu-i va lasa pe credinciosii Sai fara sprijin. Chemandu-i sa-si ia crucea, sa se lepede de sine si de sufletele lor, si instiintandu-i de pedepsele infricosatoare daca se rusineaza de El si de cuvintele Sale, Domnul le pune acum in priveliste un curcubeu pe cerurile dupa furtuna. El se grabeste sa vorbeasca despre rasplata pentru cei care Il asculta si Il urmeaza purtandu-si crucea. Aceasta rasplata li se va da unora inainte de sfarsitul lumii si de Infricosatoarea Judecata, chiar inainte de sfarsitul vietii lor aici pe pamant. Ei nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu venind intru putere. Cat de intelept este Domnul in propovaduirea Sa! El nu vorbeste niciodata de pedeapsa fara sa pomeneasca de rasplata, nici nu aduce osandire fara laudare, nici nu duce omul pe calea spinoasa, fara sa pomeneasca de bucuria de la sfarsitul calatoriei, nici nu rosteste amenintari fara sa dea mangaiere. El nu lasa cerurile sa ramana acoperite cu nori intunecati, fara sa arate stralucirea luminoasa a soarelui si frumusetea curcubeului.
Cine sunt cei care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea Imparatia lui Dumnezeu venind intru putere? Vorbind ucenicilor Sai si unei mari multimi de oameni, Domnul spune: “Sunt unii, din cei ce stau aici”. Atunci, la cine Se gandeste Domnul? Mai intai la cei care au implinit poruncile Lui, lepadandu-se de sine si luandu-si crucea. Aflandu-se inca in lumea aceasta, ei vor simti in ei puterea Imparatiei lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu va pogori peste ei, pentru a-i curati si a-i sfinti si pentru a le deschide usile tainelor ceresti, asa cum s-a intamplat mai tarziu cu Apostolii si cu Arhidiaconul Stefan. In ziua de Rusalii, nu au vazut Apostoli Imparatia lui Dumnezeu intru putere, in clipa in care li s-a dat putere de sus? Iar Stefan, fiind plin de Duh Sfant si privind la cer, a vazut slava lui Dumnezeu (Fapte 7:55). Si nu a vazut Ioan Evanghelisutl Imparatia lui Dumnezeu inaintea mortii trupesti? Si Apostolul Pavel nu a fost ridicat in al treilea cer, inainte de a gusta moartea? Dar sa lasam Apostolii deoparte. Cine stie cati dintre cei care stateau si ascultau cuvantul lui Hristos au simtit puterea Duhului Sfant si au vazut Imparatia lui Dumnezeu, venind inainte ca ei sa paraseasca lumea aceasta?
Pe langa aceasta talmacire, unele comentarii asupra Evangheliei, dau acestor cuvinte ale lui Hristos, care s-au citit mai sus, un alt inteles. Ele socotesc ca aceste cuvinte ale Mintuitorului vorbesc despre cei trei ucenici: Petru, Iacov si Ioan, care L-au vazut pe Domnul schimbandu-Se la fata pe muntele Taborului, indata dupa aceasta, cand El a vorbit cu Moise si cu Ilie. Fara indoiala ca aceasta este o intelegere corecta, dar nici nu o inlatura pe cealalta. Cei trei Apostoli au vazut cu adevarat Imparatia lui Dumnezeu intru putere, pe muntele Tabor, cand Domnul Iisus S-a aratat intru slava cea cereasca, iar Moise si Ilie s-au aratat din lumea cealalta, fiecare stand de o parte a Domnului Slavei. Dar nu trebuie sa credem ca acesta a fost singurul prilej in care oameni muritori au vazut Imparatia lui Dumnezeu venind intru putere. Aceasta imprejurare de pe Tabor a fost cu adevarat mareata, dar ea nu inlatura nenumarate alte situatii, cand oameni muritori au vazut, in aceasta viata (desi intr-un alt chip), Imparatia lui Dumnezeu intru putere si slava.
Daca dorim cu adevarat, putem si noi vedea Imparatia lui Dumnezeu venind intru putere si slava, inainte de a gusta moartea. Imprejurarile in care aceasta ni se va descoperi, sunt aratate cu limpezime in Evanghelia de astazi. Sa ne ostenim sa ne pierdem sufletul nostru cel vechi, viata noastra pacatoasa, si sa invatam ca este mai mare pret pentru om sa-si scape sufletul sau, decat sa castige lumea intreaga. Asa ne vom invrednici prin mila lui Dumnezeu, sa vedem Imparatia lui Dumnezeu, intru putere mare si fara de asemanare intru slava, unde ingerii, dimpreuna cu sfintii, dau slava Dumnezeului Celui viu, zi si noapte: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh - Treimii celei deofiinta si nedespartite, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.
Categoria: Predici - Sfantul Nicolae Velimirovici
Cuvinte cheie: Duminica a III-a din Post, Duminica Sfintei Cruci, Sfanta Cruce
Cautare:
Predica la Duminica a III-a din Post - a Sfintei Cruci - Sfantul Nicolae Velimirovici
Vizualizari: 3893
Id: 2069
Imagine:
Share:
Duminica a V-a din Post - a Sfintei Maria Egipteanca - Sfantul Nicolae Velimirovici
Predica la Duminica a VI-a din Post - a Floriilor - Sfantul Nicolae Velimirovici
Predica la Vinerea Mare - Sfantul Nicolae Velimirovici
Predica la Invierea Domnului - Sfintele Pasti - Sfantul Nicolae Velimirovici
Predica la Duminica II-a dupa Pasti - Sfantul Nicolae Velimirovici
Predica la Duminica a VII-a dupa Pasti - A Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic - Sfantul Nicolae Velimirovici
Predica la Duminica Vamesului si a Fariseului - Sfantul Nicolae Velimirovici
Predica la Buna Vestire - Sfantul Nicolae Velimirovici
Predica la Duminica a III-a din Post - a Sfintei Cruci - Sfantul Nicolae Velimirovici
Predica la Duminica a VI-a din Post - a Floriilor - Sfantul Nicolae Velimirovici
Predica la Nasterea Domnului - la Ajunul Craciunului si Utrenia Zilei de Craciun - Sfantul Nicolae Velimirovici
Predica la Duminica a VI-a dupa Pasti - vindecarea minunata a orbului din nastere - Sfantul Nicolae Velimirovici
Predica la Inaltarea Domnului - Sfantul Nicolae Velimirovici
Predica la Duminica a III-a dupa Pasti - despre femeile mironosite - Sfantul Nicolae Velimirovici
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.