Predica la Duminica a VI-a din Post - a Floriilor - Sfantul Nicolae Velimirovici

 Ioan 12:1-18

Deci, cu sase zile inainte de Pasti, Iisus a venit in Betania, unde era Lazar, pe care il inviase din morti. Si I-au facut acolo cina, si Marta slujea. Iar Lazar era unul dintre cei ce sedeau cu El la masa. Deci Maria, luand o litra cu mir de nard curat, de mare pret, a uns picioarele lui Iisus si le-a sters cu parul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea sa-L vanda, a zis: Pentru ce nu s-a vandut mirul acesta cu trei sute de dinari si sa-i fi dat saracilor? Dar el a zis aceasta nu pentru ca ii era grija de saraci, ci pentru ca era fur si, avand punga, lua din ce se punea in ea. A zis deci Iisus: Las-o, ca pentru ziua ingroparii Mele l-a pastrat. Ca pe saraci intotdeauna ii aveti cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti totdeauna.

Deci multime mare de iudei a aflat ca este acolo si a venit nu numai pentru Iisus, ci sa vada si pe Lazar, pe care-l inviase din morti. Si s-au sfatuit arhiereii ca si pe Lazar sa-l omoare. Caci, din cauza lui, multi dintre iudei mergeau si credeau in Iisus.

A doua zi, multime multa, care venise la sarbatoare, auzind ca Iisus vine in Ierusalim, au luat ramuri de finic si au iesit in intampinarea Lui si strigau: Osana! Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului, Imparatul lui Israel! Si Iisus, gasind un asin tanar, a sezut pe el, precum este scris: “Nu te teme, fiica Sionului! Iata Imparatul tau vine, sezand pe manzul asinei.” Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca acestea I le-au facut Lui.

Deci da marturie multimea care era cu El, cand l-a strigat pe Lazar din mormant si l-a inviat din morti. De aceea L-a si intampinat multimea, pentru ca auzise ca El a facut minunea aceasta.

Cine aduce bucurie casei? Oaspetele binevenit.

Cine aduce si mai mare bucurie casei? Un prieten al casei.

Cine aduce cea mai mare bucurie casei? Gospodarul care se intoarce acasa, dupa o lipsa indelungata.

Fericite mainile care L-au primit pe Domnul nostru Iisus ca pe Oaspetele binevenit!

Fericite buzele care L-au intampinat pe El ca pe un Prieten!

Fericite sufletele care s-au inchinat Lui ca Gospodar, cu o cantare de bun venit!

Dar unii nu-L cunosteau pe El, nici nu-L primeau pe El, fie ca oaspete, prieten ori gospodar, ci au luat pietre in mainile lor ca sa le arunce in El si cu sufletele lor cele muritoare au pus la cale moartea trupului Lui.

Aceasta era firea Dumnezeiasca a Domnului Hristos, ca, oriunde Se arata El - Dumnezeu in trup omenesc - oamenii se desparteau de-a dreapta si de-a stanga Lui, asa cum se vor desparti ei cand va veni El in ziua cea de pe urma a istoriei lumii acesteia. Si pana in ziua de astazi, cand vorbirea dintre oamenii din lume se indreapta catre Domnul nostru Iisus, acestia se despart la stanga si la dreapta. Cat de bine deslusita trebuie sa fi fost aceasta despartire in zilele vietii Sale intrupate pe pamant!

Pericopa Evanghelica de astazi arata doua imprejurari in care se spune lamurit despre aceasta despartire a oamenilor privitor la simtamintele lor fata de Domnul. Mai intai, la cina din satul Betania, se aflau, pe de o parte, Apostolii, impreuna cu Lazar care fusese inviat din morti, si se mai aflau surorile acestuia, Marta si Maria, care Il aveau pe Domnul ca oaspete; si, pe de alta parte, se afla vanzatorul Iuda care s-a razvratit atunci cand Maria a uns capul Domnului cu mir. In cea de-a doua imprejurare, se aflau, pe de o parte, oamenii care I-au facut o primire triumfatoare la intrarea Domnului in Ierusalim; si, pe de alta parte, se aflau fariseii, carturarii si inaltii preoti, care au pus la cale nu numai uciderea lui Hristos, ci si a prietenului Sau, Lazar.

Deci, cu sase zile inainte de Pasti, Iisus a venit in Betania, unde era Lazar, pe care il inviase din morti. Unde fusese Domnul inainte de aceasta? Din Evanghelia care se afla inaintea acestei pericope, vedem ca indata dupa invierea lui Lazar, Domnul S-a retras in pustie, intr-o cetate numita Efraim. El S-a mers acolo pentru a nu fi prins si ucis de catre batranii iudei, fiindca invierea lui Lazar ridicase mania acestor batrani mai mult decat oricare dintre minunile Sale. Ni se arata lamurit faptul ca Lazar era un om foarte cunoscut si ales. Aceasta se marturiseste de catre mult popor care se afla la casa sa, atat la vremea mortii sale, cat si dupa invierea sa: Si multi dintre iudei venisera la Marta si Maria ca sa le mangaie pentru fratele lor (Ioan 11:19), si pentru el, multi iudei au venit sa vada minunea pe care Domnul o facuse cu el. Si astfel, intrucat nu sosise vremea Sa, Domnul a plecat mai departe de Ierusalim si S-a ascuns de vrajmasii cei rai. Si El a facut aceasta pentru noi. Mai intai, pentru ca moartea Lui sa nu aiba loc in chip nestiut, ci in fata miilor si miilor de oameni care se vor aduna in Ierusalim pentru Pastile (evreilor); pentru ca lumea intreaga sa poata cunoaste ca El a murit cu adevarat si pentru ca Invierea Lui sa fie dupa aceea, o minune limpede si de netagaduit. In al doilea rand, ca sa ne invete ascultarea desavarsita fata de Voia lui Dumnezeu - pentru ca noi sa nu ne repezim sa murim din vreo pricina sau alta, dupa hotararea noastra, ci sa facem Voia lui Dumnezeu si sa fim gata sa suferim atunci cand Dumnezeu hotaraste si Isi descopera Voia Lui. Pentru ca, daca noi ne lasam cu totul in Voia lui Dumnezeu, si par din capul vostru nu va pieri (Luca 21:8), si totul ni se va intampla noua la vremea potrivita, nici mai devreme, nici mai tarziu. Daca suntem vrednici sa murim cu moarte duhovniceasca pentru Domnul Hristos si daca in acelasi timp, facem ascultare desavarsita fata de Voia lui Dumnezeu, cautand in aceasta slava lui Dumnezeu si nu pe a noastra, atunci moartea noastra muceniceasca va veni la vremea potrivita si in acel chip, care va aduce cel mai mare ajutor atat noua, cat si celor apropiati noua. De aceea, noi nu trebuie sa credem ca Domnul Iisus fugea de moarte ascunzandu-Se de calaii Sai; El nu fugea, ci numai Isi amana moartea pana la vremea hotarata de catre Tatal Sau, vremea cand moartea Sa va fi de cel mai mare pret pentru omenire. Din cele ce relateaza Evanghelia, este cu totul lamurit faptul ca Dumnezeu nu Se infricosa de suferinta si de moarte in nici un chip. Odata, pe cand spunea mai dinainte despre suferinta si moartea Sa si Petru si-a facut gandul sau ca aceasta nu se va intampla niciodata, Domnul l-a certat pe Petru si i-a zis: “Mergi inapoia Mea, satano! Caci tu nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor!” (Marcu 8:31-33).

Cu sase zile inaintea Pastilor, Domnul S-a intors in Betania, unde locuia prietenul Sau Lazar - cel pe care Domnul il inviase din morti. Acolo Il astepta cina: Si I-au facut acolo cina, si Marta slujea. Iar Lazar era unul dintre cei ce sedeau cu El la masa. (Evanghelistul Ioan nu ne spune in casa cui se servea cina aceea. La prima vedere, se pare ca cina era chiar in casa lui Lazar. Dar, potrivit lui Matei (26:6) si lui Marcu (14:3) - care, de asemenea, relateaza aceasta intamplare - se vede lamurit ca cina era in casa lui Simon, leprosul. Altfel, s-ar intelege ca aceeasi intamplare a avut loc de doua ori in Betania, intr-un timp foarte scurt: o data in casa lui Lazar si o data in casa lui Simon leprosul, ceea ce este greu de crezut. Este neindoios faptul ca acest Simon L-a intampinat cu bucurie pe Domnul, fiindca Domnul il vindecase de lepra, asa cum era de neinchipuit ca un lepros sa pregateasca cina si sa cheme oaspeti, cind neamurile cele mai apropiate nu cutezau sa intre in legatura cu el, gandindu-ne la asprimea legii lui Moise.)

Iar Lazar era unul dintre cei ce sedeau cu El la masa. Evanghelistul intareste aceasta dinadins, pentru a arata adevarul invierii lui Lazar. Barbatul inviat din morti ducea o viata normala, umbla de colo colo, mergea pe la oameni acasa, manca si bea. Nu era o umbra nematerialnica care, prin inchipuire, sa se arate inaintea oamenilor si apoi degraba sa dispara, ci un om viu, sanatos, normal, asa cum fusese inainte de boala si moartea sa. Domnul il adusese iarasi la viata si apoi a plecat pentru cateva zile din Betania in cetatea Efraim. Lazar a ramas cu viata atat cand Hristos era de fata, cat si atunci cand El nu era; de aceea, nu se poate spune ca Lazar doar parea ca este viu pentru altii, atunci cand Hristos era de fata si il stapanea. Iata, acum, cand Domnul Se intoarce in Betania, Lazar sade la masa cu Domnul, langa care sedea si oaspetele Simon - probabil ca acesta era si rudenie cu Lazar. Ce priveliste minunata! Domnul sade la masa cu doi barbati carora El le daduse mai mult decat ceea ce ar fi putut face lumea intreaga: El il inviase pe unul din morti si il vindecase pe celalalt de lepra. Trupul celor doi incepuse sa putrezeasca - al unuia in mormant si al celuilalt de lepra. Prin puterea Lui minunata, El a readus viata in unul si starea de sanatate in celalalt. Si acum, chiar inainte de a porni pe drumul Crucii, El S-a abatut ca sa-i vada si a aflat in ei prieteni plini de recunostinta. O, daca ne-am da seama cu totii cum Hristos, in fiecare zi, ne izbaveste de stricaciunea acestui pamant si de lepra vietii acesteia stapanite de patimi, L-am intampina si L-am primi in inimile noastre si nu L-am lasa niciodata sa plece de sub acoperisul sufletului nostru!

Deci Maria, luand o litra cu mir de nard curat, de mare pret, a uns picioarele lui Iisus si le-a sters cu parul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Primii doi Evanghelisti povestesc faptul ca femeia a turnat mir pe capul lui Hristos, Sfantul Marcu a mai adaugat ca ea, spargand vasul, a turnat mir pe capul lui Iisus (Marcu 14:3). Uleiurile de cel mai mare pret erau pastrate in vase bine facute si pecetluite cu mare grija. Femeia a spart vasul s a turnat mir mai intai pe capul Lui si apoi - ca semn de mare respect si smerenie fata de El - pe picioarele Lui. Ea nu a mai zabovit ca sa deschida vasul cu grija, ci l-a spart cu scopul de a turna peste Domnul tot mirul si sa nu mai ramana nimic. Si astfel, in vreme ce Marta slujea in casa si la masa, asa cum obisnuia ea, Maria, in felul ei, si-a aratat si ea evlavia fata de Invatatorul facator de minuni. Fiecare dintre cele doua surori si-a aratat evlavia fata de Domnul in chipul sau. Cu un alt prilej, cand Marta iarasi slujea si Maria sedea la picioarele lui Hristos si asculta cuvintele Lui cele sfinte, Iisus a adus lauda mai inalta Mariei decat Martei, spunand: Maria partea cea buna si-a ales (Luca 10:42), dorind sa intareasca prin aceasta insemnatatea mai mare a ravnei duhovnicesti fata de ravna muncii. Acum, Maria dobandise mirul cel de nard de mult pret si, dupa un obicei rasaritean, il turnase pe capul si pe picioarele Celui Unuia Care, prin curatia Sa mai presus de fire, a spalat si a uns sufletul ei. Cei ce erau de fata la acestea, au avut raspuns diferit; cei mai multi dintre ei au ramas tacuti si tacerea aceasta era raspunsul lor la fapta Mariei, dar unul dintre ei - chiar singurul dintre ei - nici nu a pastrat tacerea, nici nu a incuviintat fapta. Evanghelistul, care era si el de fata, descrie nemultumirea aceluia singur, in chipul acesta:

Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea sa-L vanda, a zis: Pentru ce nu s-a vandut mirul acesta cu trei sute de dinari si sa-i fi dat saracilor? Dar el a zis aceasta nu pentru ca ii era grija de saraci, ci pentru ca era fur, si, avand punga, lua din ce se punea in ea. Potrivit primilor doi Evanghelisti, nu numai Iuda a fost cel care s-a impotrivit, ci si ceilalti ucenici (Matei) si altii dintre cei care erau de fata (Marcu). Faptul ca s-au impotrivit mai multi, fie in taina in sufletele lor, fie pe soptite, se face lamurit din raspunsul lui Hristos din Evanghelia de astazi: “Las-o… ca pe saraci intotdeauna ii aveti cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti intotdeauna.” Domnul a raspuns la plural. Dar oricat de multi s-au impotrivit si oricat de limpede era nemultumirea lor, este semnificativ faptul ca Iuda era cel mai manios, nemultumirea lui s-a aratat cu glas, cu glas mare. De ce Evanghelistul il pomeneste numai pe el, intarind aceasta in chip deosebit, dand numele sau intreg si faptul ca urma sa-L vanda pe Domnul? Pentru ca cititorul sa nu-l ia drept celalalt Apostol Iuda. Atunci, Iuda s-a impotrivit pentru ca acest mir de mult pret a fost turnat fara pricina si nu a fost vandut pe bani care sa fie dati la saraci. El a mai aratat si pretul ridicat al acestui mir bine mirositor: trei sute de dinari. Acesta era intr-adevar un pret ridicat pentru un vas cu mir, care era pretuit in general la cativa banuti de aur. Dar aceasta arata adanca evlavie pe care o avea Maria fata de Domnul Iisus. Cine stie cata vreme stransese ea, ca sa aiba atat de multi bani, ca sa-i dea pe toti deodata si sa dea o astfel de semnificatie vesnica acestei clipe fara de asemanare? Iuda s-a simtit foarte indurerat ca acesti bani de aur nu ajunsesera in punga lui. Evanghelistul spune deschis ca el era fur. Domnul trebuie sa fi stiut ca Iuda fura din punga in care se tineau banutii adunati pentru saraci. Dar, chiar daca era asa, El niciodata nu l-a dat pe Iuda pe fata pentru furt, poate pentru ca El nu pretuia de loc banii si nu voia sa vorbeasca despre ei, sau poate pentru ca El astepta clipa potrivita ca sa poata spune totul despre Iuda, in cateva cuvinte. Iata cuvintele cumplite pe care le-a rostit Domnul ucenicilor Sai despre Iuda: “Oare nu v-.am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Si unul dintre voi este diavol!” Atunci, de ce sa fie numit Iuda fur, cand el merita sa fie numit diavol?

La impotrivirea lui Iuda, Domnul a raspuns astfel: Las-o, ca pentru ziua ingroparii Mele l-a pastrat. Ca pe saraci intotdeauna ii aveti cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti totdeauna. O, ce raspuns minunat si cu simtire este acesta! Aceleasi buze care spusesera: “Mila voiesc, iar nu jertfa” si care spusesera tanarului bogat: “Vinde averea ta si da-o saracilor” - aceleasi buze indreptatesc acum varsarea mirului de mult pret de catre Maria. Nu cumva este aici vreo impotrivire? Nu; nici un fel de impotrivire, caci “omul nu traieste numai cu paine” si fapta aceasta a Mariei este atat jertfa, cat si milostenie - fata de cel mai mare Sarac care a calcat vreodata pe acest pamant. El nu este cel care a fost intotdeauna sarac - ai carui bunici si strabunici au fost saraci - care este prea sarac, ci Imparatul care se aseaza deopotriva cu saracii, care este cu adevarat sarac; asadar, ce sa spunem despre Imparatul imparatilor care, stapanind peste cetele de ingeri fara de moarte, din cel dintai ceas al facerii, Se intrupeaza din dragoste pentru oameni, nascandu-Se intr-o pestera si fiind sluga tuturor? Vacile si oile au dat ieslea lor Noului-Nascut, dar dupa moartea Lui cine va unge trupul Sau cu mir, asa cum era obiceiul si pentru cei saraci atunci cand mureau? Iata cine va face aceasta - Maria. Invatata de Duhul Sfant, ea savarseste mai dinainte ritualul ungerii trupului lui Hristos, pregatindu-l astfel pentru inmormantare. Pentru ea, aceasta este o cina de taina la care ea pecetluieste o taina, nu asupra trupului celui viu al Domnului, ci asupra lesului Sau. Ca si cum ea ar fi stiut ca Facatorul de minuni, Cel cu tarie, care il adusese pe fratele ei mort printre cei vii si il adusese printre cei sanatosi pe oaspetele cel lepros, va cadea in doua-trei zile in mainile oamenilor celor rai, cine Il va da pe El la moartea calaului. Asadar - “Las-o”; las-o sa implineasca aceasta pregatire pentru inmormantare asupra trupului Meu. Pe saraci ii veti avea intotdeauna cu voi si voi trebuie sa va osteniti sa indepliniti poruncile Mele despre milostenie. Tot ceea ce faceti pentru cei saraci, pentru Mine faceti; si, de asemenea, tot ceea ce Mie Imi faceti, voi faceti pentru saraci. Tot ceea ce faceti pentru Mine, Eu va voi intoarce insutit voua si saracilor vostri.

Domnul a mai spus: “Adevarat zic voua: Oriunde se va propovadui Evanghelia, in toata lumea, se va spune si ce a facut aceasta, spre pomenirea ei” (Marcu 14:9). Vedeti cum Domnul nostru cel imparatesc rasplateste imparateste slujirea facuta Lui? El rasplateste dragostea cu dragoste insutita si, pentru cei trei sute de dinari pentru care s-a plans Iuda, a rasplatit pe Maria cu viata vesnica. Cu cei trei sute de dinari pe care furul Iuda i-ar fi ascuns in intuneric impreuna cu numele Mariei, Maria a cumparat un margaritar fara de pret: o invatatura de folos pentru milioane si milioane de crestini; o invatatura despre felul in care Domnul da rasplata imparateasca celor care Ii slujesc.

Deci multime mare de iudei a aflat ca este acolo si a venit nu numai pentru Iisus, ci sa vada si pe Lazar, pe care-l inviase din morti. Si s-au sfatuit cu arhiereii ca si pe Lazar sa-l omoare. Caci, din cauza lui, multi dintre iudei mergeau si credeau in Iisus. Si aici, iarasi oamenii au fost despartiti de puterea lui Hristos. Unii merg sa vada pe Facatorul de minuni si pe Lazar, minunea Facatorului de minuni; altii uneltesc sa-i ucida pe amandoi - nu numai pe Hristos, ci si pe Lazar. De ce pe Lazar? Ca sa nu mai fie martorul viu al lucrarilor minunate ale lui Hristos. Atunci, de ce nu au pus ei la cale sa ucida pe toti barbatii, femeile si copiii asupra carora Isi aratase Domnul puterea Lui Dumnezeiasca - toti orbii care au vazut, surzii care au auzit, mutii care au vorbit, posedatii de diavol care s-au insanatosit, mortii care au fost adusi iarasi la viata, leprosii care s-au curatit si paraliticii, ologii si smintitii care au fost vindecati … si toti cei care au fost insanatositi in chip minunat? Marturisitorii puterii facatoare de minuni a lui Hristos erau de gasit in orasele si satele de pe toata intinderea Israelului. De ce nu se sfatuiau arhiereii sa-i ucida pe toti si nu numai pe Lazar? Nu pentru ca acestor oameni rai le era frica sa verse sange si sa-i porneasca pe oameni impotriva lor, ci pentru ca le-ar fi fost cu neputinta sa implineasca aceasta si ar fi fost primejdios pentru ei. Dar ei voiau sa-l ucida pe Lazar, mai ales pentru ca invierea lui a adus mai multa neliniste printre iudei, decat oricare alte minuni ale Mantuitorului; si pentru ca multi oameni, mergand sa-l vada pe Lazar, vazandu-l, au inceput sa creada in Domnul Iisus; si poate pentru ca erau foarte aproape si ei se temeau ca toti oamenii care erau adunati in Ierusalim pentru Sarbatoare vor merge in Betania sa-l vada pe cel care fusese inviat din morti si vor ajunge sa creada in Hristos. Si astfel, in vreme ce oamenii isi cautau mantuirea, capeteniile lor duhovnicesti se sileau sa-i ingradeasca si sa-i impiedice pe calea mantuirii. Dar toate ostenelile acestor carmuitori rai de oameni care voiau sa puna capat lucrarilor lui Dumnezeu au fost desarte. Cu cat s-au impotrivit acestia mai mult lucrarilor lui Dumnezeu, cu atat mai deslusit se vedeau aceste lucrari. Acest lucru s-a facut mai lamurit mai tarziu in istoria Bisericii lui Hristos, chiar pana in zilele noastre: o intreaga armata a impotrivitorilor Biserici lui Hristos au lovit-o dinafara si dinauntru, dar toate aceste loviri nu numai ca nu au izbandit, ci, dimpotriva, au dus la raspandirea si statornicirea ei in lume. Mainile neputincioase ale omului nu ar fi putut sa aiba izbanda impotriva Atotputernicului Ziditor si a lucrarilor Sale. Se face numai Voia Lui cu toate puterile impotrivitoare, fie din iad ori de pe pamant.

Urmatoarea intamplare din Evanghelia de astazi arata faptul ca oamenii erau cu mult mai deschisi adevarului decat capeteniile lor - aceia aveau inima mult mai mare si mai plina de recunostinta. Aceasta intamplare este intrarea triumfatoare a lui Hristos in Ierusalim.

A doua zi, multimea multa, care venise la sarbatoare, auzind ca Iisus vine in Ierusalim, au luat ramuri de finic si au iesit in intampinarea Lui si strigau: Osana! Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului, Imparatul lui Israel! In ziua care a urmat dupa cina din Betania, Domnul a pornit spre Ierusalim, spre cetatea care ucidea proorocii. Dar Ierusalimul nu era numai salasul fariseilor stramtorati la minte, al carturarilor mandri si al inaltilor preoti uratori de Dumnezeu, ci mai erau si multimi mari de oameni, o multime de pelerini si evlaviosi, barbati si femei. In timpul Pastilor, Ierusalimul avea aproape tot atat de multi locuitori ca si Roma, capitala de atunci a lumii. Aceasta multime nenumarata de oameni - o mare multime de oameni cu o judecata patrunzatoare si libera - era adunata la Ierusalim, pentru a se apropia de Dumnezeu. In felul acesta, in aceasta zi, ei au avut cu adevarat o simtire a apropierii tainice a lui Dumnezeu si au vazut in Domnul Iisus pe indelung asteptatul Imparat din casa lui David. De aceea, cand cobora Domnul de pe Muntele Maslinilor, acesti oameni suiau ca sa-L intampine. Unii isi asterneau vesmintele pe cale, inaintea Lui, alti taiau ramuri de finic si impodobeau cu ele drumul si cu totii strigau cu bucurie intampinandu-L: “Osana! Osana Fiului lui David! Osana intru cei de sus!” Binecuvantat fie Imparatul lui Israel, care vine intru numele Domnului! Impotrivindu-se amenintarii Romei, impotrivindu-se stricaciunii si micimii neschimbate a batranilor lor, sufletele oamenilor credeau in puterea unei minuni de la Dumnezeu, care va schimba intreaga imprejurare, cu neputinta de rabdat. Si sufletele oamenilor simteau ca izvorul acestei minuni era Domnul Iisus si de aceea L-au intampinat cu atata bucurie. Oamenii nu au cunoscut cum a savarsit El aceasta schimbare hotaratoare de-a lungul intamplarilor; ei fusesera povatuiti sa astepte sa se infaptuiasca numai intr-un anumit chip si acela era cu ajutorul imparatului din Casa lui David, care va stapani in Ierusalim pe tronul lui David. Pentru aceasta pricina, oamenii L-au vazut pe Iisus ca pe un imparat si L-au intampinat cu bucurie si cu nadejdea ca El va imparati acum in Ierusalim, cu totul altfel decat in Roma si in Ierusalimul zilelor lor. Dar credinta oamenilor starnea frica fariseilor; si aceasta bucurie le-a adus lor manie. De aceea unii farisei I-au spus lui Hristos ca sa-i stapaneasca pe ei ca sa nu mai strige in felul acela. Dar blandul Hristos, care era Isi cunostea puterea Sa fara margini, le-a raspuns: “Zic voua: Daca vor tacea acestia, pietrele vor striga” (Luca 19:40). Acesta este raspunsul Imparatului imparatilor, imbracat precum omul cel sarac si calarind pe un asin, caci Evanghelistul povesteste cum calarea Domnul pe un asin in aceasta intrare biruitoare:

Si Iisus, gasind un asin tanar, a sezut pe el, precum este scris: “Nu te teme, fiica Sionului! Iata Imparatul tau vine sezand pe manzul asinei.” Ceilalti Evanghelisti povestesc in amanunt cum Domnul, fiind atat de sarac ca nu avea nimic al Sau, a ajuns sa aiba un asin. De aceea, Sfantul Ioan trece peste aceasta, socotind un lucru deja cunoscut si spune doar atat: El a gasit un asin. Luca, Evanghelistul care da cele mai multe amanunte, povesteste despre puterea si mai dinainte cunoasterea minunata a lui Hristos, prin care a gasit asinul: “Mergeti in satul dinaintea voastra si, intrand in el, veti gasi un manz legat pe care nimeni dintre oameni n-a sezut vreodata. Si, dezlegandu-l, aduceti-l.” (Luca 19:30). La porunca Lui, ucenicii au pornit si l-au gasit intocmai cum spusese El. Manzul era cu mama lui. De ce nu a mers Domnul calare pe asina, ci pe manzul pe care nu calarise inca nimeni? Pentru ca asina nu se lasa nici calarita, nici condusa. Asina semnifica poporul iudeu si manzul semnifica neamurile pagane. Aceasta este talmacirea data de Parinti si este neindoios ca talmacirea lor este dreapta. Israelul Il va prigoni pe Hristos si paganii Il vor primi. Cei mai multi dintre pagani vor fi purtatori de Hristos de-a lungul istoriei si vor intra cu El in Ierusalimul de sus, in Imparatia cerurilor.

Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si I le-au facut Lui. In general, ucenicii au inteles foarte putin din ceea ce s-a intamplat cu Invatatorul lor pana cand El le-a sporit intelegerea (Luca 24:45) si Duhul lui Dumnezeu i-a luminat cu limbi de foc. Numai atunci au priceput ei toate lucrurile, aducandu-si-le aminte.

Deci da marturie multimea care era cu El, cand l-a strigat pe Lazar din mormant si l-a inviat din morti. De aceea L-a si intampinat multimea, pentru ca auzise ca El a facut minunea aceasta. Aici se vorbeste despre doua categorii de oameni: unii care au fost de fata la invierea lui Lazar in Betania, si altii care erau oaspeti ai Ierusalimului si care auzisera de la primii despre lucrarea minunata asupra lui Lazar. Cei din primul grup erau marturisitori, ca vazusera cu ochii lor, si cei din al doilea grup au venit sa-L intalneasca din pricina acestei marturii. Si in vreme ce fumul jertfelor se ridica deasupra Templului lui Solomon; in vreme ce carturarii se sfadeau cu putere, cu privire la tablele Legii celei vechi a lui Moise; in vreme ce preotii nepasatori, marindu-se, faceau pregatiri pentru sarbatoare; in vreme ce batranii poporului isi crispau buzele ca sa-i lamureasca mai bine pe oameni ca aceasta multime se stransese acolo pentru folosul acelora; in vreme ce levitii faceau impartire limpede, care sa-i multumeasca, a jertfelor care le apartineau lor - oamenii umblau ravnitori dupa minuni si dupa Savarsitorul acelor minuni. Si valuri mari de oameni isi intorsesera spatele catre Templul lui Solomon din Ierusalim, aducatorilor de jertfe si preotilor si intregii acestei lucraturi a societatii de piata pe care o facusera; poporul intorsese spatele tuturor acestora si isi indreptase fata catre Muntele Maslinilor, de unde venea Facatorul de Minuni. Ce folos le puteau aduce turnurile moarte ale Ierusalimului, cu mortii cei vii din ele, sufletelor flamande si insetate ale oamenilor, care cautau o spartura in cerurile inchise si privelistea Dumnezeului Celui viu? Cele doua chipuri ale mandriei - aceea a romanilor si aceea a fariseilor- care au umplut Ierusalimul, nu erau in stare sa plasmuiasca nici macar un singur fir de par, fie alb sau negru. Si iata, coborand de pe Muntele Maslinilor, era Cel Unul care, cu glasul Sau, a chemat din mormant pe mortul cel de a Patra Zi, inviindu-l din morti si slobozindu-l din stricaciunea mormantului!

O, oare cand ne vom indeparta duhurile de lucraturile infumurate dar neputincioase ale lumii acesteia si le vom intoarce catre Muntele cel ceresc, catre Imparatul Hristos? O, cand ne vom pune toata nadejdea noastra in El? Sufletul nostru Il cauta pe Izbavitorul pacatului si al mortii, pe care lumea intreaga nu-l poate intrece prin propriile osteneli. Hristos este acest Izbavitor. Sufletele noastre sunt flamande si insetate de Imparatul smerit dar intru putere mare: smerit intru puterea Sa, dar puteric intru smerenia Sa, sufletele noastre Il cauta pe Imparatul care este prietenul fiecaruia dintre noi, pe Imparatul a carui imparatie nu are margini si a carui dragoste pentru oameni nu se poate masura. Acesta este Imparatul, Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea, noi toti strigam catre El: “Osana! Osana!” Lui sa-I aducem slava si lauda, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant - Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.

Categoria: Predici - Sfantul Nicolae Velimirovici

Cautare:

Predica la Duminica a VI-a din Post - a Floriilor - Sfantul Nicolae Velimirovici

Vizualizari: 3783

Id: 2072

Imagine:

Share: