Predica la Duminica I din Postul Mare - a Ortodoxiei - Sfantul Nicolae Velimirovici

 Ioan 1:43-51

A doua zi voia sa plece in Galileea si a gasit pe Filip. Si i-a zis Iisus: Urmeaza-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei si a lui Petru. Filip a gasit pe Natanael si i-a zis: Am aflat pe Acela despre care au scris Moise in Lege si proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Si i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino si vezi. Iisus a vazut pe Natanael venind catre El si a zis despre el: Iata, cu adevarat, israelit in care nu este viclesug. Natanael I-a zis: De unde ma cunosti? A raspuns Iisus si i-a zis: Mai inainte de a te chema Filip te-am vazut cand erai sub smochin. Raspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu; Tu esti regele lui Israel. Raspunsu-i-a Iisus si i-a zis: Pentru ca ti-am spus ca te-am vazut sub smochin, crezi? Mai mari decat acestea vei vedea. Si i-a zis: Adevarat, adevarat zic voua, de acum veti vedea cerul deschizandu-se si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si coborandu-se peste Fiul Omului.

Cat de mare si insufletitoare de temere este aratarea lui Dumnezeu - O, cat de mare si insufletitoare de temere este Dumnezeul Cel viu!

Puterile ingeresti stau inaintea Lui cu cutremur; serafimii isi ascund fetele sub aripioarele lor inaintea luminii stralucitoare si a frumusetii de negrait prin cuvant, a Lui.

Cat de stralucitor este soarele! Cat de frumos este cerul instelat! Cat de intins este oceanul involburat! Cat de mareti sunt muntii uriasi! Cat de infricosatori sunt norii purtatori de tunete si vulcanii aruncatori de lava! Cat de minunate sunt pajistile acoperite cu flori, cu miile lor de izvoare si cu turmele lor albe! Dar toate acestea sunt lucrarea mainilor lui Dumnezeu; acestea sunt lucrurile cele trecatoare, facute de catre Ziditorul Cel fara de moarte. Zidirea sa fiind atat de minunata, atunci cum trebuie sa fie Ziditorul?

Daca in inima omului se afla frica, sau bucurie, sau lacrimi inaintea zidirii lui Dumnezeu, atunci ce se afla in inima omului cand se afla inaintea Ziditorului Celui atotputernic si viu?

Ce lucru trecator poate sta alaturi de Cel Fara-de-moarte, fara sa se topeasca in intregime, pana sa nu mai ramana nimic din el? Care om muritor poate privi fata lui Dumnezeu si sa ramana viu? Iata, este lucrul cel mai infricosator sa privesti fata unui inger al lui Dumnezeu; atunci cum sa te uiti la fata lui Dumnezeu? Descriind vedenia pe care a avut-o dspre ingerul lui Dumnezeu, Proorocul Daniel spune: “… si n-a mai ramas in mine putere, fata mea si-a schimbat infatisarea, stricandu-se” (Daniel 10:8). Chiar si omul cel mai puternic isi imputineaza puterea, si omul cel mai frumos isi pare siesi urat inaintea ingerului lui Dumnezeu si este “trupul lui ca si crisolitul si fata lui ca fulgerul, iar ochii lui ca flacarile de foc” (Daniel 10:6). In dimineata aceea minunata, cand Domnul Iisus S-a sculat din morti, iata, s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului, coborand din cer,…. Si infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea sa alba ca zapada. Si de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau si s-au facut ca morti (Matei 28:2-4). Aceasta este infatisarea slujitorului Imparatului; ce se poate spune atunci, despre Imparatul?

O, oamenii trebuie sa stie, sa stie fara incetare: niciodata, nici macar pentru o clipa sa nu piarda aceasta cunoastere, ca asemenea ingeri minunati sunt foarte aproape de ei! Aceasta cunoastere, care li s-a dat poroorocilor si vazatorilor cu duhul, ca viziune, i-a facut intotdeauna blanzi si smeriti inaintea salasluitorilor lumii ceresti, dar i-a facut hotarati si infricosatori fata de pacatosii cei orbi si nepocaiti. Proorocul Elisei s-a rugat odinioara lui Dumnezeu ca El sa-i deschida ochii slujitorului omului lui Dumnezeu, ca si aceasta sa vada cele ce numai proorocul era in stare sa vada. Dumnezeu a ascultat rugaciunea acestui mare prooroc si a deschis ochii slujitorului si acesta a vazut ca tot muntele era plin de cai si care de foc imprejurul lui Elisei (IV Regi 6:17).

Si atunci, cum va fi vedenia Imparatului cetelor ceresti - vedenia minunata si infricosatoare a Imparatului Cetelor Ceresti? Cand marele prooroc Isaia s-a invrednicit de aceasta vedenie, el a strigat cu frica si cu uimire: “Vai mie, ca sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate si locuiesc in mijlocul unui popor cu buze necurate. Si pe Domnul Savaot L-am vazut cu ochii mei!” (Isaia 6:5)

O, oamenii ar trebui sa stie ca Imparatul, Domnul, ii are mereu in priveliste - acelasi Domn Dumnezeu de care Isaia se simtea indestulat de frica si de uimire! Mintea omului nu ar mai fi atunci deschisa nici unui fel de pacat sau necuratie. Fie ca omul Il vede sau nu pe Dumnezeu, Dumnezeu il vede pe om. Asta nu-l face pe hulitor sa se cutremure? Asta nu este mangaierea crestinului in suferinta sa?

Nu numai Dumnezeu, Cei Trei intr-Unul, ne vede, cercetandu-ne viata in fiecare clipa, ci si toate cetele ceresti ale ingerilor si sfintilor care se afla intru slava. Milioane de ochi ne vad ca si cum ar fi unul singur. Milioane de bune doriri ne insotesc pe calea noastra prin viata, care este intunecata si spinoasa; si milioane de maini se intind spre ajutorul nostru ca si cum ar fi una singura. Ocarmuita de Duhul Sfant, Biserica lui Dumnezeu de pe pamant s-a straduit sa arate credinciosilor acest adevar maret, infricosator si mult iubit, cu ajutorul multor icoane si iconostase, care infatiseaza lumea nevazuta a puterilor ceresti si care le amintesc credinciosilor de existenta acestor puteri in lume. Inchinandu-ne la icoane, noi nu ne inchinam lemnului, ori vopselii de pe lemn, ci ne inchinam puterilor ceresti care sunt vii si se afla de fata. Inchinandu-ne cu frica Dumnezeiasca inaintea icoanelor, noi de fapt simtim aceasta fata de aceste puteri. Simtind o stare de bine si de bucurie atunci cand ne aflam in fata icoanelor, noi, de fapt, simtim aceasta stare de bine si bucurie de la aceste puteri ceresti, care sunt infatisate pe icoane. Numai nebunii si cei care sunt plini de duhuri necurate vad inchinaciunea la icoane ca pe idolatrie. Cine a purtat razboi impotriva idolatriei de-a lungul vremurilor, daca nu Biserica Ortodoxa? Milioane de credinciosi s-au jertfit in aceasta lupta biruitoare! Cine altcineva a nimicit idolatria? Asadar, cum ar putea fi idolatra Biserica, tocmai cea care a nimicit idolatria? Aceasta este batjocura aruncata asupra Bisericii Ortodoxe de catre necuratii eretici, ale caror ganduri erau legate de cele materialnice si nu de cele duhovnicesti. Pe parcursul speculatiilor pe care le-au facut, acestia nu au fost in stare sa vada deosebirea dintre inchinarea la icoane si idolatrie. Nefiind in stare sa reuseasca cu argumentele lor slabe, ereticii au pornit lupta impotriva icoanelor si inchinatorilor la icoane. Au dat foc la icoane si au taiat cu sabia pe adevaratii credinciosi. Dar puterea lui Dumnezeu fiind mai mare decat focul si sabia, in cele din urma, acesti eretici au cazut si au ajuns la pieire, in timp ce icoanele au ramas pentru a aminti credinciosilor de taria mareata si infricosatoare a lui Dumnezeu si a puterilor ceresti in vietile oamenilor de pe pamant. Ca o pomenire a biruintei asupra iconoclastilor si asezarea randuielii inchinarii la icoane, pe vremea Patriarhului Metodiu, evlavioasa Imparateasa Teodora dimpreuna cu fiul ei Mihail, Parintii nostri sfinti si purtatori-de-Dumnezeu, au rinduit ca aceasta prima duminica a Postului Mare sa fie inchinata praznuirii acestei jertfe istorice. Aceasta duminica este cunoscuta ca Duminica Ortodoxiei, spre pomenirea biruintei credintei Ortodoxe asupra ereticilor, care au cautat sa le puna oprelisti, si a barbatilor intelepti ai acestei lumi. In legatura cu aceasta, s-a ales a se citi astazi pericopa Evanghelica despre Natanael, despre sovaielile sale cu privire la Hristos, de pe vremea cand acesta se afla departe de El si de schimbarea care s-a savarsit in el, de indata ce s-a apropiat de El - pentru a arata cat este de trebuincios Dumnezeu in aducerea sovaielnicului la Credinta, cat si puterea minunata a Lui.

La vremea aceea, Iisus voia sa plece in Galileea si a gasit pe Filip. Si i-a zis Iisus: Urmeaza-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei si a lui Petru. Dupa botezul Lui in apa Iordanului, Domnul Iisus a mers in Galileea, unde urma sa-Si inceapa lucrarea. Mintile stricacioase ale iudeilor nu erau vrednice ca Domnul sa-Si inceapa lucrarea cu ei. Iudeea, in care se afla Ierusalimul, dimpreuna cu firea lui frumoasa si lumeasca, cazuse mai jos decat proviniciile pagane. Galileea era pagana, paganismul fiind introdus mai ales de catre greci, romani si sirieni si raspandit numai partial de catre evrei. Iudeii din Iudeea socoteau Galileea ca pe un pamant pagan, pamant al intunecimii si al necunoasterii. Tocmai pe acest pamant s-a aratat lumina mare, potrivit cuvintelor proorocului: “In Galileea neamurilor …. Poporul care locuia intru intuneric va vedea lumina mare si voi cei ce locuiati in latura umbrei mortii lumina va straluci peste voi” (Isaia 9:1-2). Deschizand mai intai gura Sa sfanta in aceasta Galilee, locuita de oameni de neamuri diferite, Domnul a lamurit deja ca Evanghelia Sa se adresa omenirii intregi. Dezvaluindu-Se mai intai in acest colt intunecat si necunoscut al Palestinei, El Si-a aratat atat smerenia, cat si osandirea Sa, de catre trufia fara de minte a Ierusalimului intunecat si stricacios.

Andrei a fost cel dintai care L-a urmat pe Domnul, intaiul chemat, care l-a adus pe fratele sau Simon Petru (Ioan 1:35 s.u.), in vreme ce Domnul i-a spus lui Filip: “Urmeaza-Mi!”. Faptul ca Filip a raspuns la aceasta chemare de indata si fara sovaire, se lamureste din faptul ca acesta, fiind aprins cu dragoste pentru Hristos, a inceput degraba sa adune si pe altii si sa-i aduca la Domnul sau. Hotararea grabnica de a-L urma pe Domnul fara amanare, se poate deslusi din faptul ca, probabil, auzise despre Hristos mai dinainte, de la apropiatii sai, Andrei si Petru, ca veneau cu totii din Betsaida - si poate ca si de la altii; dar cel mai probabil este faptul ca insusirile fara de asemanare ale Domnului, l-au indemnat sa lase de indata totul, sa uite totul si sa-L urmeze pe El. Insusirile puternice ale lui Hristos l-au atras pe Filip, pentru ca, asa cum am mai spus, nu numai el a fost acela care l-a urmat pe Hristos, ci indata si-a inceput misiunea apostolica, aducand si pe altii la Hristos, dupa cum urmeaza:

Filip a gasit pe Natanael si i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise in Lege si proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Cat de simplu vorbeste Filip! Aceste doua suflete - Filip si Natanael - vorbesc impreuna. Filip nu zice: “l-am gasit pe Mesia cel fagaduit” ori “Fiul lui David” ori “Regele lui Israel” ori “Domnul Hristos”; el doar ii arata lui Natanael ca L-a gasit pe Cel Unul despre Care au scris Moise si proorocii. Aici vorbeste un suflet plin de uimire si de bucurie. Simtamintele cele mai adanci nu bajbaie dupa cuvinte, ci graiesc cu simplitate, uneori peste masura de simplu, ca si cum ei ar fi cu totul lamuritii ca puterea lor se va simti tocmai prin cele mai simple cuvinte. Simtamintele lipsite de tarie si mincinoase, se fac trambite poleite ale cuvintelor foarte sunatoare, zgomotoase, pentru a parea mai putermice si mai adevarate decat sunt. Filip si Natanael trebuie sa fi vorbit deja impreuna despre Cel Unul Fagaduit, despre El, despre care s-a proorocit si care a fost indelung asteptat. Acesta era un subiect de discutie obisnuit printre iudeii cei adevarati, printre toate sufletele curate insetate. “Am aflat pe Acela”, spune Filip. Altfel spus: El nu S-a dezvaluit ca fulger care sfasie norii si aduce cutremur de pamant, nici n-a cazut pe neasteptate ca un meteorit si nici nu a urcat pe tronul imparatesc in Ierusalim, spre care erau indreptati ochii nevazatori ai fariseilor si ai carturarilor, lipsiti de intelegere, si ai altora care L-au asteptat pe Mesia. El a crescut si a trait aici in Galileea, printre noi, vreme de treizeci de ani, si noi nu L-am cunoscut; El a crescut ca o vita cultivata in mijlocul butucilor salbatici si El era greu de recunoscut pana ce crescuse si incepuse sa aduca roade. El era precum comoara ingropata in pamant: pamantul a fost sapat adanc si comoara a stralucit departe. El nu S-a pus in valoare, nici nu S-a impus; noi L-am vazut si L-am cunoscut: bland ca un miel, limpede ca soarele, frumos ca primavara si puternic ca Dumnezeu. El este din Nazaret, fiul lui Iosif. Cine poate sti in ce chip L-a descris Filip pe Hristos lui Natanael? Cine poate repeta toata vorbirea dintre ei? Evanghelistul povesteste pe scurt doar elementele cele mai insemnate. Si tot ceea ce a auzit Natanael de la Filip, nu i-a putut aduce altceva, decat bucurie. Dar un lucru l-a tulburat pe el si i-a slabit credinta: cum putea veni Mesia din Nazaret? Filip L-a numit pe Iisus fiul lui Iosif, poate ca nici el nu cunostea inca marea taina a zamislirii Lui de catre Maica Domnului si Sfantul Duh, si poate ca a fost asa, ca infatisarea Sa sa fie cat se poate de scurta si pe inteles pentru omul care era calauzit pas cu pas in taina intruparii lui Dumnezeu. Poate ca Filip era deja misionar lucrator pe calea apostolica descrisa mai tarziu de Sfantul Apostol Pavel: “Cu cei slabi m-am facut slab, ca pe cei slabi sa-i dobandesc; tuturor toate m-am facut, ca, in orice chip, sa mantuiesc pe unii.” (I Corinteni 9:22). Natanael era inca slab, neinvatat, neluminat si Apostolul il trata ca pe unul dintre cei slabi.

Si i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: “Vino si vezi”. Intrebarea lui Natanael nu trebuie inteleasa ca o remarca rautacioasa, a unei inimi invartosate si neincrezatoare, ci ca un chip al unei inimi sincere, ca sa nu fie amagit de prietenul sau. Sara a ras in sine, cand Dumnezeu i-a dezvaluit ca ea va naste fiu asa batrana cum este (Facerea 18:12). Aceasta este o bucurie care cauta adeverirea prin intrebari. Si Natanael, niciodata in viata sa, nu auzise asemenea vesti fericite ca acelea pe care i le adusese Filip. Dar, cum fiecare bucurie poate intampina impiedicari si intristari, asa s-a intamplat si cu bucuria aceasta a lui Natanael. Bucuria lui Natanael a fost indata potolita de cuvantul “Nazaret”. Cum ar putea sa vina Mesia din Nazaret? Nu spusesesera proorocii ca locul nasterii Sale va fi Betleem? Nu urmarise neam dupa neam, din cetatea lui David, cu nadejde, sa-l vada pe mostenitorul si imparatul cel asteptat? Trebuie sa fi gresit Filip. Dar Filip nu-si va retrage lamuririle si dovezile, si nici nu doreste sa aduca lamuriri lui Natanael, ca raspuns la cele spuse de acela. El doar ii spune: “Vino si vezi!”. Cat de biruitor suna aceste cuvinte: “Vino si vezi”! Numai vino si vezi, Natanael; nu pot sa-ti aduc dovezi, dar vederea Lui iti va aduce toate dovezile. Nu-ti pot da un raspuns nici la aceasta intrebare, nici la alte intrebari pe care le poti pune, dar tocmai vederea Lui este raspunsul caruia nu i te poti impotrivi. Vino cu mine chiar acum inaintea Lui - “Vino si vezi!”. Natanael este de acord si porneste impreuna cu Filip.

Si Iisus a vazut pe Natanael venind catre El si a zis despre el: Iata, cu adevarat, israelit in care nu este viclesug. Ce lauda mare! Si, mai mult decat atat, din gura cui! Dar ce inseamna aceasta: “israelit in care nu este viclesug”? Aceasta inseamna: omul care este indestulat cu cele ce se impotrivesc viclesugului - cu Dumnezeu: ganduri despre Dumnezeu, arderea de nerabdare dupa Dumnezeu, cautarea lui Dumnezeu, asteptarea lui Dumnezeu, nadajduirea in Dumnezeu. Este omul care se daruise Domnului si Stapanului - lui Dumnezeu, si nici nu va cunoaste un altul; omul in care miezul raului nu a gasit nici o cale pentru a prinde radacini. Dar cand Hristos a aratat ca Natanael este un adevarat israelit, a mai aratat in acelasi timp si un fapt trist - acela ca mai ramasesera putini israeliti adevarati. De aceea, chiar Domnul a strigat cu bucurie: “Iata, cu adevarat, israelit!” Iata un om adevarat printre oameni mincinosi! Iata omul care nu numai ca este israelit cu numele, ci este unul desavarsit! Desi Domnul era in stare sa cunoasca de departe sovaielile despre El, spuse de Natanael catre Filip, totusi El l-a laudat pe Natanael, ca fiind israelit adevarat si fara viclesug. L-a laudat Domnul pentru a-l aduce pe Natanael la El? Nu; pentru ca El, care vede inima, nu socoteste cuvintele, ci inima. Noi nu putem vedea in nici un chip, nici nu putem rasfoi Evanghelia ca sa citim ca Natanael era un om fara viclesug, dar Domnul a vazut in inima lui si a citit aceasta acolo. Ceilalti Apostoli care s-au adunat in jurul lui Hristos, poate ar fi ramas uimiti la auzul acestor cuvinte de lauda, pe care le-a rostit Hristos, dar Hristos a lasat ca timpul sa le descopere Apostolilor, adevarul despre lauda adusa de El.

Chiar Natanael a fost uimit de aceasta lauda neasteptata, pentru ca: “Natanael I-a zis: De unde ma cunosti? A raspuns Iisus si i-a zis: mai inainte de a te chema Filip te-am vazut cand erai sub smochin. Vedeti cum Natanael se arata deodata a fi om fara viclesug. Omul bogat in viclesug se preocupa de sine si nu-i pasa de altii. Pentru omul cu viclesug, lauda si lingusirea sunt dulci. Daca Natanael ar fi fost om cu viclesug, el s-ar fi imbatat cu aceasta lauda venita de la Hristos si ar fi inceput sa-L laude, ori, intr-o aparenta de smerenie, nu ar fi primit lauda. Dar pe Natanael il preocupa mai mult Hristos decat propria lui persoana. Si astfel, Natanael nici nu a primit, nici nu a respins lauda, ci a pus o intrebare in chip deschis, dorind sa dea la iveala adevarul despre Hristos: “De unde ma cunosti?” Ne vedem pentru prima oara in viata. Daca m-ai fi chemat pe nume, as fi fost mai putin uimit, pentru ca un nume se poate cunoaste si folosi mai usor; dar ma uimeste faptul ca Tu ai ajuns degraba sa cunosti ce se afla in inima si in constiinta mea - ceva ce este foarte bine ascuns de oameni si pe care omul il dezvaluie cu foarte multa grija prietenilor sai apropiati. “De unde ma cunosti?”

Domnul i-a dat raspuns, descoperindu-i pentru o clipa taina materialnica, vazuta: “Mai inainte de a te chema Filip te-am vazut cand erai sub smochin.” Cel care cunoaste tainele inimii, poate sa cunoasca cu usurinta pe cele ale trupului. Si cel care vede framantarea gandurilor si aude soapta lor ascunsa in om, va vedea cu mai mare usuratate miscarea trupului si va auzi cuvintele care ies din gura omului. Inainte de a ajunge Filip la Natanael, Domnul l-a vazut stand sub smochin; si inainte ca Filip sa se gandeasca si sa-l alature si pe Natanael, Domnul vazuse si cunoscuse inima lui Natanael. Prin Voia Lui, Filip a mers la Natanael si l-a chemat sa vina si sa vada. Cum se poate ascunde omul de ochii lui Dumnezeu? Exista vreo cale prin care omul sa se poata ascunde de Dumnezeul Cel puternic si infricosator? Cugetand asupra Dumnezeului Celui puternic si infricosator, psalmistul se indreapta catre Atotcunoscatorul Dumnezeu si spune: “Tu ai cunoscut sederea mea si scularea mea; Tu ai priceput gandurile mele de departe… Ca inca nu este cuvantul pe limba mea. Si, iata, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate, si pe cele din urma, si pe cele de demult; Tu m-ai zidit si ai pus peste mine mana Ta.. Unde ma voi duce de la Duhul Tau, si de la fata ta unde voi fugi?” (Psalm 138:2-7).

Hristos este minunea istoriei pe acest pamant, nu numai pentru minunile pe care le-a lucrat si pentru Invierea Sa, dar si pentru puterea atotcuprinzatoare a Duhului Sau si pentru cunoasterea Sa. Fiind pe pamant, El se afla in acelasi timp in cer. Uitandu-Se la oameni, El vedea in acelasi timp pe Satan, cum a cazut din cer. Intalnind oamenii, El le vedea trecutul si viitorul. El citea gandurile oamenilor ca intr-o carte deschisa. Pe cand Se afla in mijlocul oamenilor care-L slaveau si-L laudau, El le vorbea ucenicilor Sai despre patima Sa; in miezul Patimii Sale, El vorbea despre biruinta si despre slava Sa, ce aveau sa vina. Vazand templul de marmura din Ierusalim, El a vazut ruinarea lui. El vorbeste cu Moise si cu Ilie, la fel ca si cei din vremea Lui, care erau in viata. Pe cand Isi ducea viata in trup, El a vazut tot ceea ce urma sa se intample in cer si a auzit vorbirea intre bogatul cel pacatos care se afla in iad, cu Avraam, care se afla in rai. El a vazut de departe unde era priponit asinul dimpreuna cu puiul sau, si Si-a trimis ucenicii ca sa-i aduca la El. El a vazut de departe omul din cetate carand ulciorul cu apa si Si-a trimis ucenicii la acel om, cu porunca de a pregati Pastile pentru El. Timpul si locul nu puteau ascunde nimic vederii Lui duhovnicesti. El vedea tot ce se intamplase si tot ceea ce urma sa se intample, ca si cum totul s-ar fi petrecut inaintea ochilor Sai. Spatiul nu avea pentru El nici un fel de masura. El vedea tot ceea ce se intampla oriunde in lume, ca si cum ar fi avut loc inaintea ochilor Sai trupesti. Tot ceea ce se intampla intr-un locas inchis, era ca si cum ar fi fost intr-un camp deschis. Si inca, tot ceea ce se intampla in locurile cele mai ascunse - in inimile oamenilor - era dezvaluit si deschis privelistii Sale.

Aceasta aflare a Domnului Iisus in toate locurile si atotcunoasterea Sa, l-au uluit pe Natanael, asa cum s-a intamplat cu Petru, cand a fost pescuirea minunata pe mare si cum s-a intamplat si cu alti ucenici ai Sai, cand L-au vazut mergand pe apa si potolind vantul si furtuna. Cunoscand inimile oamenilor, Domnul stia care dintre puterile Sale Dumnezeiesti vor fi mai puternic lucratoare asupra fiecarui ucenic in parte. Daca pe Petru il uimea cel mai mult puterea Sa asupra naturii, pe Natanael il uimea cel mai mult, dupa cum vedem, puterea Sa de intelegere si atotcunoasterea Sa. Cunoscand toate lucrurile, Domnul a folosit aceasta pentru a face lucratoare iconomia Sa Dumnezeiasca pentru mantuirea oamenilor. Este posibil ca Filip sa fi inteles aceasta in perioada de inceput a apostolatului sau, atunci cand i-a spus lui Natanael: “Vino si vezi!” Filip era incredintat ca Domnul atotintelept si atotputernic Se va descoperi lui Natanel in vreun chip care sa fie cel mai potrivit duhului si caracterului lui Natanel. Poate ca el a avut numai o cunoastere mai dinainte nedeslusita, despre ceea ce a cunoscut mai tarziu in chip lamurit - tainele nenumarate si minunate care erau ascunse in pieptul slab, omenesc, al Invatatorului sau. Cu adevarat, taine mai mari decit cerurile si mai intinse decat veacurile, erau ascunse in pieptul Celui care era Om si Dumnezeu! Si-a descoperit si Si-a aratat Domnul Hristos a mia parte din tainele si puterile Sale care erau ascunse in El? Desigur ca nu. Cea mai mare parte a tainelor Sale a ramas nedescoperita si nevazuta, pentru a fi descoperita si aratata sfintilor in Imparatia Sa cea cereasca. In El se afla asemenea putere, ca nu-I trebuia nici o osteneala ca sa faca minuni; El mai degraba Se ascundea, ca sa nu faca minuni. El a vorbit, S-a descoperit si a facut numai atat cat era nevoie pentru mantuirea noastra, fara silire sau apasare asupra vointei noastre, ci prin libera noastra alegere si hotararea noastra libera.

Dar sa mai zabovim asupra lui Natanael, cum se minuneaza, raspunzand Domnului: Raspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu. Tu esti regele lui Israel. Acestea au fost rostite de catre cel care ii spusese lui Filip doar cu putin timp mai inainte: “Din Nazaret poate fi ceva bun?” Ce schimbare minunata! Ce val neasteptat de bucurie! O, fratii mei, cat de maret si minunat este Dumnezeu! Nu exista cuvinte care sa poata spune aceasta, sau maini care sa poata scrie despre aceasta, dar exista inimi care pot simti aceasta si, simtind aceasta, se bucura ca roua diminetii cand este mangaiata de razele de soare. Nu este aceasta intamplare o pricina destul de lamuritoare pentru ca Domnul sa Se imbrace in trup de carne si sa se arate ca om slab pentru mantuirea oamenilor? Cine L-ar fi putut indura ca pe un inger infricosator? Si mai mult decat atat, daca S-ar fi aratat ca Dumnezeu, in puterea si slava Sa cea vesnica, fara sa fie imbracat sau ascuns sub haina de carne, cine ar fi fost in stare sa-L priveasca si sa ramana viu? Cine I-ar fi putut auzi glasul si sa nu se schimbe in tarana? Nu s-ar fi schimbat intregul pamant in negura, in preajma suflarii Lui? Vezi ce putere tacuta are aratarea Lui; cum se schimba intr-o clipa inima si gandurile omului! Cine si-ar fi putut inchipui, numai cu citeva clipe mai inainte de vorbirea pe care Hristos a avut-o cu Natanael, ca acesta va marturisi ca acest “fiu al lui Iosif” era Rabi, Fiul lui Dumnezeu si imparat al lui Israel? Si daca, in acea clipa, Natanael se poate sa fi gandit ca Imparatul lui Israel era un imparat pamantesc, s-ar fi putut asemana cu credinta tuturor asupra timpului venirii lui Mesia, ceea ce era mai mult decat destul, pentru un incepator in marturisirea lui Hristos si urmator al Lui. Pe langa aceasta, Natanael L-a mai numit Fiu al lui Dumnezeu, prin care a asezat Persoana lui Hristos cu mult deasupra treptei obisnuite de a-L intelege ca imparat obisnuit, pamantesc, pe tronul lui David.

Raspunsu-i-a Iisus si i-a zis: Pentru ca ti-am spus ca te-am vazut sub smochin, crezi? Mai mari decit acestea vei vedea. Si i-a zis: Adevarat, adevarat zic voua: de acum veti vedea cerul deschizandu-se si ingerii lui Dumnezeu suindu-se si coborandu-se peste Fiul Omului. Domnul ii descoperise atunci lui Natanael numai o mica taina despre Sine, spunand ca El il vazuse sub smochin. Judecata Sa limpede la aceasta mica departare pe pamant, este ca o raza a atotcuprinderii Sale, judecata limpede ca lumina soarelui. In curatia sufletului sau, Natanael a socotit ca acest “putin” era destul pentru credinta. Fariseii si carturarii necurati si plini de viclesug ai Ierusalimului, au vazut cum Domnul a vindecat leprosii, cum a dat vedere orbilor, cum a inviat mortii si nu puteau crede. Dar Natanael care era israelit adevarat - vezi cum crede si marturiseste cand i se arata doar o mica minune! “Mai mari decat acestea vei vedea.”, fagaduieste Domnul. Ce va vedea el? “Cerul deschizandu-se si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si coborandu-se peste Fiul Omului.” Domnul adreseaza aceste cuvinte lui Natanael, dar face aceasta fagaduinta tuturor, caci spune: “Adevarat, adevarat zic voua” (”voua”, nu “tie”). Si pentru ca nu exista nici o indoiala ca aceasta fagaduinta se va implini, se vede din repetitia pe care o foloseste: “Adevarat, adevarat…”. Chiar de la inceput, ingerii au slujit Mantuitorului, coborand din cer si intorcandu-se inapoi acolo. Un inger s-a aratat lui Zaharia, ca sa-i spuna despre nasterea marelui Inaintemergator al lui Hristos. Un inger s-a aratat Preacuratei Fecioare, ca sa-i spuna despre marea taina a nasterii Domnului. Cerurile erau deschise pastorilor din Betleem si ingerii au coborat, cantand lauda de bucurie a pacii lui Dumnezeu catre oameni. Ingerii au coborat pentru a vesti si a-l calauzi pe Iosif si pe craii de la rasarit. Cand Domnul biruise toate ispitele lui Satan din pustiu, ingerii au venit si I-au slujit Lui. In Patima Sa, inainte de a muri, in Gradina Ghetsimani, I S-a aratat un inger, intarindu-L. La vremea Invierii Sale, ingerii au coborat la mormantul Sau. La inaltarea Sa de la pamant la cer, doi ingeri invesmantati in alb au coborat si s-au aratat ucenicilor. Dupa Inaltarea Sa, ingerii s-au aratat adesea Apostolilor Sai si, mai tarziu, foarte multor oameni drepti, mucenici si sfinti. Intaiul mucenic Stefan, nu a vazut cerurile deschizandu-se (Fapte 7:56)? Apostolul Pavel nu s-a ridicat pana la al treilea cer? Nu s-au descoperit Apostolului si Evanghelistului Ioan, nenumarate minuni ceresti, intr-un ragaz de timp ori in vesnicie? Pana in zilele noastre, ingerii s-au aratat multor oameni cu inima curata si cu sufletele purtatoare de Dumnezeu; si multi pacatosi, carora li s-au iertat pacatele, au vazut cerurile deschise. O, de cate si de cate ori pana in prezent, s-au dovedit adevarate cuvintele Domnului Iisus despre cerurile deschise si despre coborarea si inaltarea ingerilor! Domnul a coborat pe pamant pentru a arata oamenilor cerurile deschise. Inainte de Hristos, numai un numar mic de prooroci si de oameni placuti lui Dumnezeu s-au invrednicit sa vada cerurile deschise, dar dupa venirea Lui, o intreaga ceata de proororci, prin simtirea lor duhovniceasca, s-au ridicat in inaltimile cerului si au coborat dimpreuna cu multimea cea cereasca a ingerilor. Cerul este mereu deschis oamenilor, dar oamenii sunt inchisi cerului: “ca vazand, nu vad si auzind, nu aud” (Matei 13:13). Hristos a redat vederea nu numai catorva care erau orbi trupeste, ci milioane de orbi duhovnicesti si-au recapatat vederea. Si orbii si-au primit vederea si au vazut cerurile deschise. Si ce inseamna cerurile deschise, decat aratarea Dumnezeului Celui viu si a cetei Sale fara de numar? Atunci, ce inseamna simtirea lui Hristos, decat frica si groaza pentru cei necurati si pacatosi, si viata si bucurie pentru cei curati si drepti? Aceasta simtire mareata si infricotatoare ne este ascunsa prin vesmantul nostru trupesc. Dar curand, foarte curand, acest vesmant va fi sfasiat si lepadat si ne vom afla cu totul in cerurile deschise. Aceia dintre noi, care sunt pocaiti si curati, se vor afla inaintea Dumnezeului Celui viu, Care este vesnic si de viata datator, dar cei nepocaiti, hulitorii si necuratii, se vor afla vesnic fara de Dumnezeu, in chinuirea si intunericul fara de sfarsit.

De aceea, sa ne apropiem de Domnul Iisus, Care iubeste oamenii, si, cat inca mai avem zile, sa marturisim numele Lui ca singurul nume mantuitor, si sa strigam dupa ajutor - singurul ajutor care este neschimbat si care aduce mantuirea. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii si ne mantuieste! Slava Tie, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant - Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.

Categoria: Predici - Sfantul Nicolae Velimirovici

Cuvinte cheie: a-42b

Cautare:

Predica la Duminica I din Postul Mare - a Ortodoxiei - Sfantul Nicolae Velimirovici

Vizualizari: 1702

Id: 2066

Imagine:

Share: