Predica la Duminica lasatului sec de branza - Sfantul Nicolae Velimirovici

Predica la Duminica lasatului sec de branza

Evanghelia despre post

Matei 6:14-21

Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre. Cand postiti, nu fiti tristi, ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua: Si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, care vede in ascuns, iti va rasplati tie. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta.

Prima regula a soldatului care se afla pe campul de lupta, este sa nu se predea dusmanului. Comandantul da comanda dinainte, ca fiecare soldat sa se fereasca de capcana inamicului, pentru a nu fi inselat si prins. Soldatul cel singuratic, flamand, infrigurat si dezbracat, va fi mai ispitit sa se predea dusmanului. Potrivnicul inselator se va folosi de stramtorarile sale prin toate caile cu putinta. Vrajmasul poate fi flamand, dar va arunca soldatului o bucata de paine, pentru a-i arata acestuia indestularea sa. Vrajmasul poate fi infrigurat, zdrentuit si dezbracat, dar va arunca soldatului o hainuta, ca si cum el ar fi indestulat si bine imbracat. El va trimite soldatului ziceri, in care se lauda ca este in intregime sigur de biruinta sa, si il va minti pe sarmanul soldat, ca si cum ar avea regimente de prieteni de-ai soldatului la stanga si la dreapta lui, care s-au predat, ori generalul aceluia fusese ucis in chip dovedit, ori imparatul aceluia ceruse incheierea armistitiului! El va fagadui soldatului intoarcerea grabnica la vatra si o slujba buna si bani si tot ceea ce omul poate doar sa viseze, atunci cand se afla in mare stramtorare. Generalul arata toate aceste curse si capcane ale vrajmasului, inca dinainte, si atentioneaza soldatii sa nu aiba incredere in ei cu nici un pret, ci sa se pazeasca pe ei, sa nu se predea, ci sa-si pastreze steagul cu credinta, chiar cu pretul vietii.

Pentru soldatii lui Hristos este o regula de insemnatate intreaga, ca sa nu se dea pe ei vrajmasului, in lupta cu duhul cel rau, al acestei lumi. Si Hristos, ca Imparat si Capetenie a noastra in aceasta lupta, ne arata aceasta si ne atentioneaza despre aceasta. “Iata, v-am spus de mai inainte.” (Matei 24:25; cf. Ioan 14:29), spune El ucenicilor Sai. Primejdia este mare si vrajmasul oamenilor este mai cumplit si mai inselator decat oricare alt vrajmas pe care vi-l puteti inchipui. Domnul a grait despre aceasta si in alt loc: “iata satana v-a cerut sa va cearna ca pe grau.” (Luca 22:31). Satan cerceteaza oamenii fara incetare, chiar din ziua in care l-a inselat pe omul cel dintai - din ziua in care a pus stapanire pe libertatea oamenilor, si i-a indepartat de Dumnezeu, punandu-i in slujba lui. El il atrage la sine pe soldatul lui Hristos, prin oricare inselare cu putinta, ademenindu-l cu fagaduieli mincinoase si aratandu-i o bogatie care nu exista. Nimeni nu este mai flamand decat el, dar el le arata paine celor flamanzi, chemandu-i sa se predea. Nimeni nu este mai dezbracat decat el, dar el ii atrage pe oameni spre culorile imbracamintii sale mincinoase si inchipuite. Nimeni nu este mai sarac decat el, dar el, ca un vrajitor de balci, freaca doua monede una de cealalta si arata privitorilor ca el pare sa aiba milioane. Nimeni nu a cazut mai jos decat el, dar el nu se opreste niciodata din spusul minciunilor, ca sa para ca este biruitor si ca soldatii lui Hristos sunt invinsi, ca si cum Hristos a fugit de pe campul de lupta si se ascunde. “El este mincinos si tatal minciunii” (Ioan 8:44), si toata puterea lui si toate averile lui nu exista cu adevarat. Lamurindu-i pe urmatorii Lui, de toate inselarile si de armele diavolului, Domnul Iisus le-a aratat, prin cuvant si prin fapta, cum sa reziste si cu care arme sa lupte.

Insusi Hristos este cea mai insemnata arma a noastra, a celor care Ii urmam Lui: venirea Lui printre noi si puterea Lui din noi, sunt armele noastre cele mai tari. Ultimele Sale cuvinte pe care ni le arata Evanghelia sunt: “Iata, Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Matei 28:20). Si El s-a aratat cu adevarat de-a lungul veacurilor, in milioanele de luptatori neinfricati - apostoli, mucenici, marturisitori, Parinti purtatori-de-Dumnezeu, fecioare evlavioase si sfinti barbati si femei; si toate astea nu s-au aratat numai in vremurile trecute, ci in chip lamurit si sigur si in zilele noastre, pentru toti cei care nu s-au supus duhului celui rau. El nu numai ca Se arata astazi, dar Se va arata si la sfarsitul veacurilor, pentru ca El a proorocit ca la sfarsitul veacurilor se vor arata martori insemnati (Apocalipsa 11:3). Mai este si puterea, care se vede limpede si neindoios, a Trupului si Sangelui Sau, Patima Lui, Cuvintele Lui, Crucea Sa mult iubita si datatoare-de-viata, Invierea Sa si slava Sa fara de moarte. Voi, cei care sunteti lamuriti de puterea cea de nebiruit a lui Hristos, care curge neincetat (precum curentul electric) prin credinciosii Sai, aratati aceasta si altora! Si voi, cei care nu sunteti lamuriti, dar doriti sa va lamuriti, faceti tot ceea ce va cere Evanghelia si va veti lamuri. Lasati-i pe cei care se indoiesc cu rautate, sa ramana in indoiala lor. Ei nu-L lovesc pe Dumnezeu, ci pe ei insisi; ei nu pun la indoiala pierzarea Lui Dumnezeu, ci chiar a lor. Va veni indata vremea cand nu se vor mai putea indoi, dar credinta nu li se va da lor.

Dar, pe langa existenta si puterea lui Hristos, care sunt armele noastre de cel mai mare pret, in lupta impotriva duhului rau, Domnul Iisus ne-a mai daruit si alte feluri de arme, pe care sa le folosim, cu ajutorul Lui. Aceste arme sunt: pocainta neschimbata, milostenia necurmata, rugaciunea neincetata, bucuria vesnica intru Domnul Iisus si frica de Judecata si de moarte a sufletelor noastre, apoi, primind cu rabdare suferinta pentru Hristos, cu credinta si nadejde, si iertand ocarile, apoi privind aceasta lume ca si cum nici nu s-ar afla, luand parte la Sfintele Sale Taine, la privegheri si la postiri. Pomenim postirea la sfarsit, nu pentru ca postirea este arma cea mai neinsemnata - Doamne, sa nu ingadui aceasta! - ci pentru ca Evanghelia de astazi vorbeste despre postire si scopul nostru este sa vorbim despre aceasta Evanghelie.

“Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, iarta-va si voua Tatal vostru cel ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre.” Acesta este inceputul Evangheliei de astazi. De ce incepe astfel? Puteti spune: ce legatura are aceasta cu postirea? Se leaga foarte strans, tot asa cum este o legatura foarte stransa intre postire si sfarsitul acestei Evanghelii, unde nu se vorbeste despre postire, ci despre adunarea bogatiilor, dar nu a celor de pe pamant, ci a celor din ceruri, unde molia si rugina nu le strica si unde furii nu le fura. Caci atunci cand postirea este inteleasa cu inteles adevarat, crestin, si nu in chipul legii, in chipul fariseilor, atunci iertarea ocarilor si infranarea de la lacomie inseamna post si acesta este postul cel mai insemnat, ori, daca vreti, cel mai bogat rod al postirii. Pentru ca, intr-adevar, are putina insemnatate infranarea de la mancare, daca nu exista infranare de la intoarcerea ocarii pentru ocara primita si de la inselarea cu bogatiile cele pamantesti.

Domnul nu ne porunceste cu taria puterii Sale: iertati oaemnilor pacatele lor! El ne lasa alegerea noastra libera, ca sa iertam sau nu. El nu va calca peste libertatea noastra, ca sa ne forteze sa facem ceva, caci in imprejurarea aceea, fapta noastra nu ar mai fi a noastra, ci a Lui, si nu ar mai avea aceeasi insemnatate ca atunci cand am fi facut-o in chip liber si cu voia noastra. Este adevarat ca El nu ne porunceste cu taria puterii Lui, dar El ne arata ce ni se va intampla daca nu facem voia Lui: “Nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre.” Si cine ne va ierta noua pacatele noastre, daca nu Dumnezeu? Nimeni, fie in cer sau pe pamant; absolut nimeni. Oamenii nu ne vor ierta, pentru ca noi nu ii iertam pe ei, si Dumnezeu nu ne va ierta pe noi, pentru ca oamenii nu ne iarta pe noi. Atunci, unde ne aflam si unde ne vom afla noi? Ne vom sfarsi zilele sub un munte de pacate si, in viata viitoare, povara greutatii acelui munte va spori si mai mult in toata vesnicia. De aceea, sa ne obisnuim sa nu intoarcem ocara la ocara, raul pentru rau, ori razbunand pacatul prin pacat. Cand vezi un om beat tolanit in noroi, te vei tolani in noroi langa el? Sau vei incerca sa il ridici si sa-l scoti afara din noroi? Fiecare pacat este noroi si fiecare patima este betie. Daca fratele tau si-a rostogolit sufletul in noroiul pacatului, de ce sa-ti arunci sufletul tau sa zaca in acelasi noroi? Asadar, infraneaza-te de la ceea ce face fratele tau si grabeste-te sa-l ridici si sa-l curati, pentru ca tatal tau din ceruri sa te ridice pe tine si sa te curate de toate pacatele tale si sa te aseze intre ingerii Sai la Infricosatoarea Judecata.

“Cand postiti”, spune Domnul, “nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua: Sa-au luat plata lor.” Fatarnicii sunt cei care postesc, dar nu pentru Dumnezeu, nici pentru sufletele lor, ci din pricina oamenilor, ca oamenii sa-i vada postind si sa-i laude pentru aceasta. Dar, intrucat nu toti oamenii ii pot vedea in fiecare zi, ce mananca si ce beau, atunci ei se straduiesc sa-si faca fetele lor ca sa arate ca postesc, ca ceilalti sa poata citi aceasta pe fetele lor. Isi smolesc fetele, facandu-le sa arate palide si triste, slabanoage si adancite. Ei nu-si ung fetele lor cu uleiuri inmiresmate si nu-si spala fetele lor. Si oamenii se uita la ei si se minuneaza si ii lauda. Oamenii ii rasplatesc minunandu-se; oamenii le dau lor rasplata postirii lor, laudandu-i. Ce mai pot astepta ei de la Dumnezeu? Ei nu au postit pentru Dumnezeu, ci pentru oameni. Ce fel de plata sa mai caute ei pentru sufletele lor? Ei nu au postit pentru sufletele lor. Ei au postit pentru oameni si oamenii i-au laudat pentru aceasta. Cu adevarat ca ei si-au primit plata lor. Si Dumnezeu nu le mai datoreaza nimic, nici nu le va da nimic pentru postirea lor in viata ce va sa vina.

“Tu insa, cand postesti”, spune Domnul, “unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.” Aceasta este cea mai buna alcatuire ce o primim pentru postire. Iar intelesul de suprafata este deslusit. Cand postesti, fa aceasta pentru Dumnezeu si pentru mantuirea sufletului tau, nu pentru oameni. Nu este catusi de putin important ca oamenii sa vada si sa stie ca tu postesti - cu adevarat, este mai bine pentru tine ca ei sa nu vada si sa nu stie. Pentru aceasta tu nu astepti de la oameni nici o rasplata. Si ce-ti pot da ei, care, ca si tine, se bizuie pe Dumnezeu pentru toate lucrurile? Este important ca Dumnezeu sa vada si sa stie. Si Dumnezeu va vedea oricum; nu poti sa ascunzi nimic de Dumnezeu. Asadar, nu arata postirea ta prin nici un semn vazut; El citeste aceasta in launtru, chiar in inima ta. Asa cum ti-ai uns capul inainte de a posti, fa aceasta si cand postesti; si asa cum ti-ai spalat fata ta inainte de a posti, fa aceasta si cand postesti. Fie ca faci aceasta sau te infranezi de la aceasta - nici una dintre aceste alegeri pe care le faci, nu-ti va spori meritul tau; daca faci aceasta sau te infranezi de la aceasta nici nu te va mantui, nici nu te va duce la pierzare.

Dar aceste cuvinte ale lui Hristos: “unge capul tau si fata ta o spala” rostite atat de hotarat, au intelesul lor launtric profund. Deoarece, daca Domnul S-ar fi gandit numai la capul cel trupesc si la fata cea trupeasca, cu siguranta ca El nu ne-ar fi poruncit sa ne ungem capul si sa ne spalam fata atunci cand posim. El ar fi spus ca este un lucru de mica importanta si lipsit de sens, unde se amesteca roadele postirii, sa-ti ungi sau sa nu-ti ungi capul, sa-ti speli sau sa nu-ti speli fata. Este limpede faptul ca, in adancul acestor cuvinte se ascunde un inteles tainic. De altfel, cel care intelege aceasta porunca a lui Hristos sub infatisarea ei de suprafata si incepe, mai ales atunci cand posteste, sa-si unga capul si sa-si spele fata, va cadea in chipul celalalt al fatarniciei. El va pune iarati in priveliste, inaintea oamenilor postirea sa, insa intr-un chip diferit. Dar Domnul tocmai aceasta a cautat sa ne invete in chip lamurit, ca sa nu facem. Atunci, nu mai exista nici o indoiala ca aceasta porunca si are intelesul sau launtric. Care este acela? Este asemenea celui pe care l-a dat Apostolul Pavel taierii imprejur, intregind taierea imprejur a inimii ca mijloc mantuitor, si socontind ca infatisarea de la suprafata a taierii imprejur ca nefiind mai importanta ca nesavarsirea acestei taieri (Galateni 6:15; Romani 2:29). Atunci, “unge capul tau” inseamna: unge mintea ta cu Duhul Sfant. Fiindca “capul” semnifica “mintea” si intregul suflet, si uleiul inmiresmat cu care se unge capul semnifica Duhul Sfant. Si aceasta inseamna: posteste de toate gandurile cele rele si infraneaza-te de la toate cuvintele nerusinate si fara de folos. Dimpotriva: umple-ti mintea cu gandurile lui Dumnezeu, ale lucrurilor Sale sfinte, ale curatiei, ale credintei si dragostei si cu toate cele ce sunt vrednice de Duhul Sfant. Fa la fel si cu limba ta - pentru ca vorbirea si mintea una sunt - fie ca te infranezi in intregime de la vorbire, ori, daca vorbesti, spune numai ceea ce este spre slava lui Dumnezeu si spre mantuirea sufletului. Fa la fel si cu inima ta: posteste de toata ura si de tot raul, zavistia si mandria, hula impotriva lui Dumnezeu si a omului, de orice pacat si poftire pacatoasa, patima si dorinta - infraneaza-te de la toate astea si lasa Duhul Sfant liber, ca sa semene in inima ta fiecare fel de planta sfanta si bine-placuta lui Dumnezeu, floare cereasca. Fa la fel cu voia sufletului tau: posteste de la fiecare scop pacatos si de la fapta pacatoasa, infraneaza-te de la tot raul si lasa Duhul Sfant liber, ca sa unga sufleul tau invartosat, cu uleiul inmiresmat al lui, sa-i vindece ranile si sa-l intoarca inspre Dumnezeu, sa-l indemne catre lucrarile cele bune si sa-l umple cu setea pentru fiecare buna lucrare care se afla in Dumnezeu.

Acesta este intelesul cuvintelor: “unge capul tau”. Altfel spus: infraneaza si stapaneste omul tau launtric, care este de cea mai mare insemnatate, opreste-l de la fiecare rau si indeamna-l catre tot ceea ce este bun.

Ce inteles au cuvintele: “si spala fata ta”? fata semnifica omul pe dinafara, omul trupesc, simtitor - trupul omului. Sufletul se arata lumii acesteia, prin mijlocirea trupului. Pentru Dumnezeu, sufletul este fata omului, dar pentru lume, sufletul este trupul omului. Prin simtirile si madularele trupului aratam lumii ce gandim, ce simtim si ce vrem. Limba transmite gandurile mintii, ochii arata simtamintele inimii si picioarele duc la bun sfarsit scopul sufletului.

“Spala fata ta” inseamna: curateste-ti trupul tau de savarsirea oricarui pacat, oricarei necuratii si oricarui rau. Infraneaza-ti simturile de la tot ceea ce este de prisos si primejdios; pazeste-ti ochii ca sa nu zaboveasca prin amestecarile acestei lumi; pazeste-ti urechile de la toate cele care nu slujesc mantuirii sufletului; pazeste-ti nasul, pentru ca sufletul tau sa nu inspire mirosul acestei lumi, care degraba se schimba in duhoare; infraneaza-ti limba si stomacul de poftirea de multa mancare si bautura; infraneaza-ti intregul tau trup, ca sa nu se faca peste masura de delicat, si sa nu-ti ceara mai mult decat ii are nevoie pentru vietuire. Pe langa toate acestea, infraneaza-ti mainile, ca sa nu bata si sa nu chinuiasca oamenii si animalele; infraneaza-ti picioarele ca sa nu te duca in pacat, sa nu te duca la petreceri prostesti, la distractii fara de Dumnezeu, la lupte si furturi. Si, impotriva tutturor acestora, fa din trupul tau o adevarata biserica pentru sufletul tau; nu fa din el o carciuma de la marginea drumului, unde se aduna talharii ca sa-si imparta prada si sa-si faca planuri pentru noi atacuri, ci biserica a Dumnezeului Celui viu.

Acesta este intelesul cuvintelor: “si spala fata ta”. Aceasta este postirea care duce la mantuire. Acesta este postul pe care il propovaduieste Hristos, post fara fatarnicie, post care scoate duhurile cele rele, si aduce omului biruinta slavita si roade bogate, atat in aceasta viata, cat si in cea urmatoare.

Este important sa observam aici, ca Hristos vorbeste mai intai despre cap si apoi despre fata - mai intai despre suflet si apoi despre trup. Fatarnicii posteau numai in trup si aratau oamenilor postirea lor prin mijloace trupesti. In contrast cu aceasta, Hristos aseaza postirea launtrica pe primul loc si apoi postirea din afara, trupeasca, nu pentru a socoti postirea trupeasca mai neinsemnata - caci El Insusi obisnuieste sa posteasca trupeste - dar sa incepem cu inceputul: mai intai se curateste izvorul si apoi raul; mai intai se curateste sufletul si apoi oglinda sufletului. Omul trebuie mai intai sa se straduiasca sa faca postirea in minte, inima si in voia lui, si apoi sa intregeasca postul cu bunavoire si bucurie in trupul sau, asa cum pictorul face mai intai privelistea in sufletul sau si apoi degraba si cu veselie, zugraveste privelistea cu mana. Asadar, postirea trupeasca trebuie sa fie cu veselie si nu cu tristete. De aceea Domnul foloseste cuvintele “unge” si “spala”; pentru ca, asa cum acestea aduc buna placere si bucurie omului celui trupesc, tot asa postirea - atat a sufletului, cat si a trupului - trebuie sa aduca veselie si bucurie sufletului omului. Caci postirea este o arma, o arma foarte puternica impotriva duhului rau. Soldatul care se afla pe campul de lupta, este aruncat la pamant atunci cand isi pierde armele, fiindca omul neinarmat este silit ori sa fuga, ori sa se predea. Si atunci cand i se dau arme, el se bucura din nou, pentru ca atunci isi poate pastra locul si poate rezista dusmanului. Cum ar putea crestinul sa nu se bucure, atunci cand el se inarmeaza cu postirea impotriva vrajmasilor celor mai infricosatori ai sufletului sau? Cum ar putea inima lui sa nu se bucure din nou si cum s-ar putea ca fata sa sa nu-i fie stralucitoare, atunci cand el vede in mainile sale o arma de care vrajmasul fuge cu mare tulburare?

Lacomia il face pe om posomorat si temator, dar postirea il face vesel si curajos. Si cum lacomia se lateste tot mai tare si mai tare, tot asa si postirea indeamna la rabdare tot mai mare. Imparatul David obisnuia sa posteasca vreme atat de indelungata, incat el singur spunea: “genunchii mei au slabit de post” (Psalm 108:23). Cand omul isi da seama de harul care vine prin postire, dorirea lui creste ca sa posteasca tot mai mult.si harurile care vin prin postire sunt fara de numar. Prin postire, omul isi usureaza ata trupul, cat si sufletul de povara intunecimii si a invartosarii. Trupul sau se face usor si putergic si sufletul sau se face stralucitor si curat.

Prin postire, omul isi inalta sufletul deasupra temnitei pamantesti si patrunde prin intunecimea vietii trupesti catre lumina Imparatiei lui Dumnezeu, catre adevaratul sau salas.

Postirea il face pe om puternic, hotarat si curajos, atat inaintea oamenilor, cat si inaintea dracilor.

Postirea il mai face pe om darnic, bland, milostiv si ascultator.

Prin postire, Moise a fost invrednicit de primirea Tablelor Legii din mainile lui Dumnezeu.

Prin postire, Ilie a inchis cerurile, asa ca nu a mai fost ploaie timp de trei ani de zile; prin postire, el a chemat foc din cer peste jertfelnicul cel idolesc, si prin postire s-a curatit si a putut el sa mearga pana la Horeb ca sa vorbeasca cu Dumnezeu.

Prin postire, Daniel a fost izbavit din groapa cu lei si cei Trei Copii, din cuptorul cu foc.

Prin postire, Imparatul David si-a inaltat inima la Dumnezeu si harul lui Dumnezeu a pogorat peste dansul si el a cantat rugaciunile cele mai dulci si mai minunate pe care le inaltase cineva vreodata lui Dumnezeu, inainte de venirea lui Hristos.

Prin postire, imparatul Iosafat i-a starpit pe vrajmasii sai, pe amoniti si pe moabiti (II Cronici 20:23).

Prin postire, iudeii au fost izbaviti de osandirea lui Aman, cel care era al doilea dupa imparat (Estera 4:3).

Prin postire, cetatea Ninive a fost izbavita de la naruirea pe care o proorocise proorocul Iona.

Prin postire, Ioan Botezatorul a ajuns cel mai mare dintre cei nascuti din femeie.

Inarmat cu postirea, Sfantul Antonie a biruit toate cetele dracilor si le-a alungat de la el. Ce? Numai Sfantul Antonie? O armata fara de numar de sfinti crestini, atat barbati, cat si femei, s-au curatit prin postire si au ajuns cei mai mari eroi din istoria omenirii. Intrucat ei au cucerit ceea ce este cel mai greu de biruit - pe ei insisi. Si biruindu-se pe ei, ei au biruit lumea si pe Satan.

(Sfantul Vasile spune: “Postirea intareste mintea.”

Sfantul Diodor: “Postitorii adevarati se infraneaza de la mancare nu pentru ca ei socotesc ca lucrul aceasta este rau in sine, ci pentru ca, prin infranare, sa-si pazeasca partile zburdalnice ale trupului.”

Si fericitul Ieronim: “Dumnezeu, Ziditorul si Domnul universului, nu are nevoie de chioraitul intestinelor din burta, dar fara aceasta nu poate exista fapta buna: aliter pudicitia tuta esse non possit.”)

Si in cele din urma, nu Domnul Iisus Insusi Si-a inceput preotia dumnezeiasca a mantuirii lumii cu un post lung de patruzeci de zile? Si, in felul acesta, nu El a fost Acela care ne-a aratat in chip lamurit, ca trebuie sa punem inceput bun vietii noastre de crestini cu ajutorul postirii? Mai intai postul si apoi tot restul vine dimpreuna cu postirea si prin postire. Prin exemplul Sau personal, Domnul ne-a aratat ce arma puternica este postirea. Cu aceasta arma, El l-a biruit pe Satan in pustiu, cu ea a iesit biruitor asupra celor trei patimi satanice principale, cu care L-a ispitit Satan: iubirea de lenevire, iubirea de marire si iubirea de arginti. Acestea sunt trei patimi pierzatoare, cele mai mari capcane in care vrajmasul diavol ademeneste pe soldatii lui Hristos.

Iubirea de arginti descide usa altor patimi; dupa cum spune Apostolul, “radacina tuturor relelor” (I Timotei 6:10). De aceea Domnul Isi incheie invatatura despre postire atentionandu-ne sa nu avem iubire de arginti, sa ne infranam de la bunatatile cele care se ingramadesc sa ne piarda sufletul, care sucesc inimile de la Dumnezeu si ascund sufletul in pamant: “Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta.” Cel care aduna comori pamantesti aduna pentru sine chin si teama. Unul ca acesta se pierde in comorile sale si inima lui este acoperita de tarana. (Petru Damaschinul spune: “Este adevarat ca multi sfinti din vremurile de odinioara aveau bogatii mari, ca Avraam, Iov, David si multi altii, dar ei nu aveau patima iubirii de averi, pentru ca ei priveau toate lucrurile ca apartinand lui Dumnezeu.”)

Intotdeauna avem cu noi comorile care sunt ale noastre, fie pe pamant, fie in cer. Gandurile noastre insotesc comorile noastre, inimile noastre sunt alaturi de comorile noastre, tot la fel este si cu voia noastra - fie pe pamant sau in cer. Noi suntem legati de comorile noastre asa cum raul este legat de albia sa - fie pe pamant sau in cer. Daca ne adunam comori pe pamant, vom fi bogati o vreme, dar vom fi saraci intreaga vesnicie; iar daca ne adunam comori in cer, vom fi saraci o vreme, dar vom fi bogati intreaga vesnicie. Si una si cealalta sunt lasate, ca noi sa alegem dupa voia noastra. In aceasta libertate de alegere se afla slava noastra, dar si chinuirea noastra. Daca alegem comorile cele vesnice care nu pot fi atinse de molii, de rugina sau de furi, slava noastra va fi vesnica. Daca, totusi, noi alegem celelalte comori, pe care trebuie sa le pazim de molii si de rugina si de furi, chinuirea noastra va fi vesnica.

Semnificatia launtrica a comorilor pamantesti are in sine, desigur, intreaga invatatura pamanteasca, cultura pamanteasca si rangurile pamantesti, in masura in care sunt despartite de Dumnezeu si de Evanghelie. Uitarea roade aceasta comoara ca si molia, necazurile si suferintele o macina precum rugina roade fierul, si duhul rau o slabeste si o fura ca un hot. Alegerea comorilor ceresti, potrivit acestui inteles launtric, inseamna imbogatirea mintilor noastre cu cunostinte despre existenta lui Dumnezeu si despre voia Lui, si imbogatirea inimilor si sufletelor noastre cu cunoasterea Evangheliei, pentru ca numai aceste comori singure nu cad prada vremelniciei, vatamarii si furtului. Alegand asemenea comori, indata le dam lui Dumnezeu spre pastrare. Si ceea ce este dat lui Dumnezeu in grija spre buna pastrare, nu mai este atins de molii, de rugina sau de furi. Dumnezeu va trimite aceste comori sa ne astepte, cand, dupa moartea noastra, vom merge sa-L intalnim. Aceste comori ne vor fi aduse inaintea fetei lui Dumnezeu. Dar toate celelalte comori care, aici, pe pamant, ne-au despartit si ne-au indepartat de Dumnezeu, ne vor desparti si ne vor indeparta de El in cer in vecii vecilor. Pentru ca, daca ne-am lipit inimile de comorile pamantesti, ne-am daruit sufletele lui Satan. Si atunci vom fi ca soldatii care au fost necredinciosi si s-au dat dusmanului lor infricosator si uneltitor.

Asadar, sa deschidem bine ochii cat mai este vreme. Sa fim ferm hotarati ca biruinta cea de pe urma nu va fi a diavolului si a slujitorilor lui, ci a lui Hristos, Imparatul si Stapanul nostru. Atunci, sa ne grabim sa luam arma cea biruitoare pe care ne-a daruit-o El pentru lupta - postul cel drag - arma care se afla in mainile noastre este pentru noi stralucitoare si purtata cu maretie, dar pentru vrajmasul nostru, ea este infricosatoare si aducatoare de moarte.

Sa ne infranam de la mancare si bautura multa, pentru ca inimile noastre sa nu cada (Luca 21:26) si sa nu pierim in stricaciune si intunecime.

Sa ne pazim sa de la alegerea comorilor celor pamantesti, pentru ca Satan sa nu ne desparta de Hristos si sa ne dea in gand sa ne predam.

Si cand postim, sa nu postim ca sa fim laudati de oameni, ci pentru mantuirea sufletelor noastre si slava Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pe Care Il maresc ingerii si sfintii din cer si dreptii pe pamant, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant - Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.

Categoria: Predici - Sfantul Nicolae Velimirovici

Cautare: