Predica la Nasterea Domnului - la Ajunul Craciunului si Utrenia Zilei de Craciun - Sfantul Nicolae Velimirovici

Predica la Nasterea Domnului

Matei 1:18-25

Cel care, in ascultare si smerenie, se apropie de Domnul Iisus Hristos nu va mai dori niciodata sa se desparta de El.

Prima incercare pentru un ostas din oastea lui Hristos este lucrarea in ascultare si smerenie.

Lumea cea noua, zidirea cea noua, omul cel nou: toate au inceput cu ascultare si smerenie. Lumea cea veche a calcat peste ascultarea fata de Dumnezeu, si peste smerenia fata de El si prin aceasta a stricat podul care lega pamantul de cer. Materialele duhovnicesti pentru reconstruirea acestui pod sunt, inainte de toate, ascultarea si smerenia.

Cat timp Adam era bogat in ascultare si smerenie, nu era cu putinta sa faci deosebirea intre duhul sau si Duhul lui Dumnezeu, intre voia si gandurile sale si cele ale lui Dumnezeu. El simtea, dorea si gandea nimic altceva decat intru Dumnezeu si spre Dumnezeu. Asa cum ingerii lui Dumnezeu se aflau pururea inaintea lui Dumnezeu, tot asa era si Adam (intr-o apropiere directa) si din aceasta apropiere se vedea Izvorul luminii, al intelepciunii si al iubirii. El nu avea nevoie sa aprinda o lumanare, vietuind chiar in Soarele Insusi. Lumanarea sa nici nu ar fi ars, nici nu ar fi dat lumina in lumina acelui Soare.

Dar atunci cand Adam a nesocotit ascultarea si a pierdut smerenia - si acestea doua se castiga sau se pierd intotdeauna impreuna - atunci comunicarea sa directa cu Dumnezeu s-a rupt, podul s-a prabusit si el a cazut intr-o intunecime infricosatoare, nemiscata, in care el singur a trebuit sa se lumineze, cu propria sa lumanare - lumanarea pe care i-o daduse Dumnezeu atunci cand dreptatea Lui l-a scos din Rai. Atunci el a inceput sa faca o deosebire intre el si Dumnezeu, intre voia lui si voia lui Dumnezeu, simtamintele lui si cele ale lui Dumnezeu - el nu numai ca a inceput sa faca si sa vada o deosebire, dar nu a mai fost in stare (decat numai uneori, in clipele de iluminare) sa-si dea seama de asemanarea sa cu Dumnezeu.

Doamne, in ce stare, nenorocita si necuprinsa, se afla din pricina neascultarii si a mandriei, cel care a fost facut la inceput dupa chipul si asemanarea Sfintei Treimi! (Spune Filaret al Moscovei in Omilia sa la Intrarea Maicii Domnului in Biserica: “In omul care se afla in starea fara de pacat “chipul lui Dumnezeu” era izvorul binecuvantarii; in omul cazut, era [numai] nadejdea binecuvantarii.”) Doamne, suntem cu totii urmasii lui Adam, toate mladite mici din tulpina cedrului cazut care se ridicase odinioara maret deasupra fapturilor lui Dumnezeu din Rai; mladite mici zdrobite de buruieni mari ale naturii nemiloase, salbatice, care crescuse ca un zid intre el si Izvorul iubirii fara de moarte.

Vedeti numai cum, intr-o singura clipa, neascultarea si mandria stramosului omului schimba pe data intreaga zidire din jurul sau si el se inconjoara de o ostire de neascultatori si mandri!

Pe cand Adam era ascultator si smerit inaintea Ziditorului sau, totul in jurul sau respira ascultare si smerenie. Dar ce schimbare a venit cat ai clipi din ochi! In momentul caderii lui Adam, el a fost inconjurat de neascultare. Langa el se afla neascultatoarea Eva. Se afla mai-marele care raspandea neascultarea si mandria, duhul neascultarii - Satan. Se afla intreaga natura - neascultatoare, razvratita si plina de manie. Fructul, care se topise pana atunci cu dulceata in gura omului, a inceput sa-i surada cu amaraciune. Iarba, care se infasurase in jurul picioarelor lui ca matasea, a incepuit sa-l intepe ca acele. Florile, care se bucurasera daruindu-i mireasma lui sa o respire pentru Domnul, au inceput sa se sufoce cu buruienile, ca sa-l indeparteze pe om de ele. Fiarele salbatice, care s-au gudurat mai inainte in jurul lui ca mieluseii, au inceput sa sara la el cu dintii ascutiti si cu ochii aprinsi de furie. Totul s-a salbaticit si s-a impotrivit lui Adam. Si cea mai bogata dintre toate fapturile s-a simtit ca fiind cea mai saraca. Invesmantat mai intii in slava ingereasca, s-a simtit acum umilit, insingurat si gol: atat de gol, ca a fost silit sa ia din natura invelitori ca sa-si acopere goliciunea, atat cea trupeasca, cat si cea sufleteasca. A inceput sa ia piei de la animale si frunze de copaci ca sa-si acopere trupul; si pentru sufletul sau a inceput sa ia de la toate fapturile - de la fapturi! - cunostinte si indemanari. Cel care la inceput bause din Izvorul imbelsugat al vietii era acum silit sa umble cu animalele, sa se plece in noroi ca sa bea din adancitura pentru a-si potoli setea trupeasca si sufleteasca.

Priviti acum la Domnul Hristos. Este ascultare si smerenie desavarsita. Arhanghelul Gavriil, cel ce este ascultarea si smerenia ingereasca; Fecioara Maria - ascultare si smerenie; Iosif - ascultare si smerenie; pastorii - ascultare si smerenie; craii de la rasarit - ascultare si smerenie. Furtuni ascultatoare, vanturi ascultatoare, soarele si luna ascultatoare, oameni ascultatori, fiare ascultatoare, mormantul insusi ascultator. Totul este ascultare pentru Soarele lui Dumnezeu, Noul Adam si totul este smerit inaintea Lui, caci si El este ascultator fata de Tatal Sau, in chip desavarsit, si este smerit inaintea Lui.

Se stie ca, laolalta cu tot ceea ce omul seamana si cultiva in pamant, rasar indata si alte plante si ierburi, care nu au fost niciodata semanate, nici cultivate. Tot la fel este si cu faptele cele bune: poti semana si cultiva ascultarea si smerenia cu mare grija in sufletul tau si vei vedea ca un intreg buchet de alte fapte bune vor rasari indata langa ele. Printre primele vor fi simplitatea, atat in launtru, cat si in afara. Ascultatoarea si smerita Fecioara Maria era impodobita in acelasi timp si cu simplitate ca de copil. Acest lucru este la fel de adevarat si pentru dreptul Iosif, si pentru Apostoli si Evanghelisti. Priviti doar la simplitatea fara de asemanare cu care povestesc Evanghelistii marile intamplari din istoria mantuirii omului, din istoria lumii! Va puteti inchipui cu ce amanunte si cu ce infumurare ar fi scris un scriitor din lume, de exemplu, despre invierea din morti a lui Lazar, daca ar fi fost de fata la acel intamplare? Sau ce fel de drama prozaica si infumurata ar fi scris despre tot ceea ce urma sa se petreaca in sufletul lui Iosif cel ascultator, smerit si simplu, in clipa in care a descoperit ca fecioara care se afla sub ocrotirea logodnei cu el, era insarcinata? Aceasta se relateaza in cateva propozitii simple de catre evanghelist in Evanghelia de astazi: Iar nasterea lui Iisus asa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodita cu Iosif, fara sa fi fost ei inainte impreuna, s-a aflat avand in pantece de la Duhul Sfant. Inainte de aceasta, evanghelistul daduse genealogia Domnului Iisus, sau mai precis, aceea a dreptului Iosif, de la tribul lui Iuda si casa lui David. In aceasta genealogie, evanghelistul a insirat oameni, nascuti din barbati in chip firesc, asa cum se nasc pe pamant toti oamenii muritori. Apoi el incepe indata sa vorbeasca despre nasterea Domnului si zice: Iar nasterea lui Iisus Hristos asa a fost…, ca si cum, cu acest “iar”, el vrea sa arate chipul neobisnuit si minunat al nasterii Lui, cu totul fara de asemanare cu chipul nasterii tuturor stramosilor marturisiti ai lui Iosif. Maria, mama Lui, era logodita cu Iosif. In ochii lumii, aceasta logodna era vazuta ca o introducere in viata unui cuplu casatorit; dar in ochii Mariei si ai lui Iosif nu era acelasi lucru. Ceruta cu lacrimi de la Dumnezeu, Fecioara Maria a fost fagaduita lui Dumnezeu prin juramantul parintilor sai. Cat despre ea, aceasta a primit cu voia ei juramantul facut de catre parintii ei, dupa cum se vede in anii cei multi de slujire in Templul din Ierusalim. Daca si-ar fi urmat chemarea, fara indoiala ca si-ar fi petrecut tot restul zilelor vietii ei in templu, intocmai ca Ana, fiica lui Fanuel (Luca 2: 36-37), dar legea a hotarat altceva si asa a trebuit sa fie. Ea a fost logodita cu Iosif nu ca sa vietuiasca in casatorie cu el, ci pentru a scapa de casatorie. Toate amanuntele acestei logodne si intelesul ei se afla in Predania Bisericii. Si daca oamenii ar aprecia traditia cu privire la Maica Domnului, la dreptul Iosif si la toti oamenii impreuna lucratori cu acestia, si care sunt pomeniti in Evanghelie, atat de mult cat apreciaza ei traditiile - unele dintre ele dintre cele mai crunte - despre capeteniile, conducatorii si inteleptii acestei lumi, sensul logodnei Preasfintei Fecioare Maria cu Iosif ar fi deslusit tuturor.

(Sfantul Ignatie spune ca Fecioara ar fi fost logodita “ca nasterea Lui sa fie tainuita in fata diavolului; ca diavolul sa creada ca El S-a nascut dintr-o femeie casatorita si nu dintr-o fecioara.” Si aceasta se afla in Comentariu la Matei al lui Ieronim si in A doua omilie la Bunavestire al Sfantului Grigorie al Neocezareei).

Fara sa fi fost ei inainte impreuna…Aceste cuvinte nu inseamna ca dupa aceea cei doi au fost impreuna ca barbat si femeie, ori ca aceasta a fost in mintea Evanghelistului. In acest caz, Evanghelistul este interesat doar de nasterea Domnului Iisus si nimic altceva si el scrie cuvintele de mai sus pentru a arata ca nasterea Lui a avut loc fara sa fi fost ei impreuna ca barbat si femeie. De aceea intelegeti cuvintele intelepte ale Evanghelistului ca si cum el ar fi scris: “si fara sa fi fost ei inainte impreuna s-a aflat avand in pantece de la Duhul Sfant”. Numai de la Duhul Sfant putea fi zamislit Cel care, in mijlocul imparatiei intunericului si raului, urma sa afle Imparatia Duhului luminii si dragostei. Cum ar fi fost cu putinta sa-Si indeplineasca menirea Dumnezeiasca pe pamant, daca El ar fi venit pe pamant prin toate caile pamantesti obisnuite, impiedicat de pacat ca ei, si simtind duhoarea uracioasa a stricaciunii care aduce moartea, asa cum se intampla cu toti? In cazul acesta, vinul nou ar fi avut mirosul burdufurilor vechi de vin si Cel care venise sa mantuiasca lumea ar fi avut nevoie de mantuire. Lumea s-ar putea mantui numai printr-o minune a lui Dumnezeu; aceasta era credinta tuturor oamenilor de pe pamant. Si atunci cand se lucreaza minunea lui Dumnezeu, ea nu trebuie pusa la indoiala, ci primita, si trebuie cautat in ea leac si mantuire.

Cum a raspuns Iosif cand a aflat despre sarcina Fecioarei Maria? Iosif, logodnicul ei, drept fiind si nevrand s-o vadeasca, a voit s-o lase in ascuns. Vedem ca el a fost in ascultare de legea lui Dumnezeu. El a implinit voia lui Dumnezeu caci pana atunci aceasta fusese revelata iudeilor. Si el a fost smerit inaintea lui Dumnezeu. “Nu te face drept”, atentioneaza inteleptul Solomon (Sirah 7:5). Cu alte cuvinte: nu sili la prea multa dreptate pe cei care pacatuiesc. Ci cauta sa simti slabiciunea ta si propriile tale pacate si sarguieste-te cu milostivire sa usurezi judecarea pacatosilor. Insuflat cu acest duh, Iosif nu a vrut sa o vadeasca pe Fecioara Maria spre judecata pentru presupusul pacat: si nevrand s-o vadeasca, a voit s-o lase in ascuns. Acest plan al sau ne arata ce fel de om era Iosif, chip de dreptate si milostivire desavarsita, cum putea sa ne arate vechea Lege. La el totul era simplu si lamurit, asa cum putea fi in sufletul unui om cu frica de Dumnezeu.

Dreptul Iosif aflase doar o cale potrivita cand a venit cerul in planul sau cu o porunca neasteptata:

Si cugetand el acestea, iata ingerul Domnului i s-a aratat in vis graind: “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, ca ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfant.” Ingerul Domnului, care mai inainte vestise Preacuratei Fecioare venirea in lume a Dumnezeului-Om, vine acum sa lumineze calea inaintea Lui si sa o batatoreasca sub picioarele Lui. Indoiala lui Iosif era o piedica in calea Lui - o piedica foarte grea si primejdioasa care trebuia indepartata. Pentru a arata cat de lesne le este puterilor ceresti sa faca lucruri care sunt cu neputinta pentru oameni, ingerul nu i-a aparut lui Iosif intr-o viziune, ci intr-un vis. Cu aceste cuvinte catre Iosif fiul lui David, ingerul a vrut sa-l rasplateasca si sa-l atentioneze in acelasi timp. Ca urmas al Imparatului David, tu trebuie sa te veselesti de aceasta taina sfanta si sa o intelegi mai bine decat altii.

Dar cum este aceasta ca ingerul se refera la Fecioara ca logodnica lui: “Nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta”? La fel a spus Domnul de pe Cruce mamei Sale: “Femeie, iata fiul tau!” si catre ucenicul Sau: “Iata mama ta!” (Ioan 19:26-27). Cu adevarat, cerul se lipseste de cuvinte si nu spune nimic de prisos. Daca nu ar fi fost necesar sa se spuna aceasta, de ce a spus-o ingerul? Daca numind-o pe Maria logodnica lui Iosif este pentru unii necredinciosi un motiv de poticneala, aceasta este tocmai ocrotirea curatiei impotriva puterilor necurate. Intrucat cuvintele lui Dumnezeu nu sunt ascultate numai de catre oameni, ci de catre toate lumile, atat bune, cat si rele. Cel care doreste sa patrunda in inima tuturor tainelor lui Dumnezeu, trebuie de asemenea sa primeasca planurile lui Dumnezeu pentru toate lucrurile cele vazute si nevazute.

“Ca ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfant.” Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu si nu a omului. Nu te uita la firea, nici sa nu te infricoseze legea. Aceasta este lucrarea Celui care este mai mare decat firea si mai puternic decat legea, fara de care firea ar fi lipsita de viata si nici nu ar avea taria legii.

Din ceea ce i-a spus ingerul lui Iosif, se vede lamurit faptul ca Fecioara Maria nu-i spusese nimic despre intalnirea ei de mai inainte cu marele arhanghel, cum este la fel de lamurit faptul ca acum, cand Iosif avea de gand sa o izgoneasca, ea nu s-a aparat in nici un chip. Vestea ingerului, la fel cu toate tainele ceresti care i-au fost dezvaluite treptat, ea le pastra punandu-le…in inima sa (Luca 2:19; cf. 2:51). In credinta si ascultarea fata de Dumnezeu, ea nu s-a dat inapoi de la nici o umilire fata de oameni. “Daca indurarile mele sunt placute lui Dumnezeu, de ce nu le-as indura?” au spus mai tarziu mucenicii crestini. Vietuind in rugaciune necurmata si cugetand la Dumnezeu, Precurata putea spune si ea: “Daca umilirea mea este bine-placuta lui Dumnezeu, de ce nu as indura-o? numai sa fiu dreapta inaintea lui Dumnezeu, cine cunoaste inima si lumea poate face ce vrea cu mine.” Ea stia bine ca oamenii nu-i puteau face nimic daca Dumnezeu nu ingaduia. Ce smerenie aleasa este aceasta inaintea Dumnezeului celui viu si ce dragoste minunata fata de voia Lui! Si mai mult - ce duh viteaz se vede in aceasta fecioara aleasa: “Cine este omul cel ce se teme de Domnul” (Psalm 24/25:13). Pe cand cei pacatosi din zilele noastre ca si in toate vremurile aduc marturisitori mincinosi ca sa marturiseasca pentru ei, Fecioara Maria, care nu a avut barbat care sa marturiseasca pentru ea, ci numai pe Dumnezeu Cel Atotputernic, ea nu s-a aparat; nu s-a tulburat, ci a ramas linistita - si a asteptat ca Dumnezeu, la vremea Lui cea buna sa o lamureasca. Si Dumnezeu S-a grabit sa lamureasca alegerea Lui. Acelasi inger care ii descoperise marea taina a zamislirii ei s-a grabit sa vorbeasca acum in locul Fecioarei celei tacute. Apoi i-a talmacit lui Iosif ceea ce deja se intamplase si ingerul a mers mai departe si i-a spus ceea ce urma sa fie:

“Ea va naste fiu si vei chema numele lui Iisus caci El va mantui poporul Sau de pacatele lor.” Hrisostom spune: “El nu spune: ‘ea iti va naste fiu’, ci pur si simplu ‘va naste’, pentru ca ea nu naste numai pentru el, ci pentru lumea intreaga”. Ingerul i-a spus lui Iosif sa se poarte cu Noul-Nascut ca si cum ar fi tatal Lui adevarat si de aceea el spune: “si vei chema numele Lui”. “Iisus” inseamna “Mantuitor” si de aceea urmatoarea vorbire incepe cu “caci”, insemnand: Il vei numi “Mantuitor”, “caci El va mantui poporul Sau de pacatele lor.”

Arhanghelul este vestitorul curat al lui Dumnezeu. El vorbeste ceea ce afla de la Dumnezeu; el vede adevarul in Dumnezeu. Pentru el, firea, cu toate legile ei, este ca si cum nu ar exista. El cunoaste numai atotputernicia Dumnezeului Celui viu, asa cum si Adam o cunostea odinioara. Spunand: “El va mantui poporul Sau de pacatele lor”, Arhanghelul a prevestit cele mai mari lucrari ale lui Hristos. Hristos urma sa vina si sa mantuie oamenii, nu de vreun rau din afara, ci de cel mai mare rau, de pacat, care este pricina tuturor relelor din lume. El trebuie sa mantuiasca pomul omenirii nu de o multime de omizi care tabarasc asupra lui intr-un an, ci de viermele de la radacina, de la care se ofileste copacul intreg. El nu vine ca sa mantuiasca omul de oameni, ori de popoare, ci ca sa mantuiasca toti oamenii si toate popoarele de Satan, semanatorul si stapanul pacatului. El nu vine ca fratii Macabei, ori Baraba, ori Bar-Kohba, pentru a starni razvratire impotriva romanilor, care navalisera ca o multime de omizi asupra poporului iudeu ca sa-l pustiasca, ci ca un doctor fara de moarte, si al lumii intregi, inaintea venirii caruia israelitenii si romanii, grecii si egiptenii si toate popoarele de pe pamant, bolnavi si mai mult decat bolnavi, se slabanogeau datorita unuia si aceluiasi microb - pacatul. Hristos urma mai tarziu sa implineasca desavarsit prevestirea Arhanghelului. “Iertate iti sunt pacatele” a fost rostirea biruitoare peste intreaga Sa preotime pamanteasca din randul oamenilor. Aceste cuvinte cuprindeau atat numirea bolii, cat si leacul izbavitor. Pacat: numirea bolii; iertarea pacatelor: leacul izbavitor. Iosif a fost cel dintai muritor din Noua Zidire, care a fost vrednic sa cunoasca scopul adevarat al venirii Rascumparatorului si esenta adevarata a preotiei Lui.

Ceea ce i-a spus Arhanghelul lui Iosif pana acum este indeajuns pentru acesta, care asculta de aceasta porunca noua si directa de la Dumnezeu, pentru a pune capat gandurilor si planului sau de a o alunga pe Maria. Cerul porunceste - Iosif asculta. Dar nu este calea obisnuita a cerului de a porunci oamenilor fara chemarea de a intelege si a raspunde liber. Voia lui Dumnezeu a fost dintru inceput ca omul sa fie liber in lucrarile sale. In libertate, in alegerea libera a omului, se salasluieste toata frumusetea fiintei omenesti. Fara libertate, omul ar fi doar un lucru nefiresc, inrobit al zidirii lui Dumnezeu, stapanit si pus in miscare doar de catre voia si puterea Lui. In natura se afla multe lucruri de acest fel facute de Dumnezeu, dar El a sortit omului un loc aparte, dandu-i libertatea de a hotari pentru Dumnezeu sau impotriva Lui, pentru viata ori pentru moarte. O salasluire plina de cinste si in acelasi timp de primejdie. De aceea porunca pe care Dumnezeu o da lui Adam nu este deloc simpla: “Din toti pomii din rai poti sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci”, si Dumnezeu adauga indata: “caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit” (Facerea 2:16-17). In aceasta ultima parte a poruncii, Dumnezeu da omului mintea pentru a intelege si o pricina pentru voia lui, ca sa nu manance din pomul oprit - “caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit”. Ingerul face acum la fel ca si Iosif. Primind porunca de a o lua pe Maria si de a nu o alunga si afland el ca rodul pantecelui ei feciorelnic era de la Duhul Sfant, Arhanghelul ii aminteste lui Iosif de proorocirea deslusita a marelui prooroc: “Iata, fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7:14) si Matei adauga aceasta lamurire mai limpede: “care se talcuieste: “Cu noi este Dumnezeu”".

Ceea ce s-a spus deja: “si vei chema numele lui Iisus” nu se impotriveste cu ceea ce se spune aici: “si vor chema numele lui Emanuel, care se talcuieste “Cu noi este Dumnezeu” “. In primul caz. lui Iosif i se spune sa dea numele Lui Iisus (Mantuitor) si in cel de-al doilea caz se lamureste faptul ca pruncul se va numi de catre popoare si neamuri Emanuel (cu noi este Dumnezeu). Atat un nume cat si celalalt, fiecare in felul sau, vadeste scopului pentru care Hristos vine in lume si rostului Sau in aceasta venire. El va veni ca sa ierte pacatele, sa-i miluiasca pe oameni si sa-i mantuiasca de pacat si astfel se va numi Mantuitor - Iisus. “Cine poate sa ierte pacatele fara numai unul Dumnezeu?” (Marcu 2:7). Nimeni in lume; nimeni in cer, nici pe pamant nu are dreptul sa ierte pacatele si sa mantuiasca de pacat decat numai Dumnezeu Insusi, deoarece pacatul este viermele din inima bolii acestei lumi. Nimeni nu cunoaste grozavia nemarginita a pacatului mai mult ca Dumnezeu, care este fara de pacat; si nimeni nu poate scoate afara viermele pacatului decat numai Dumnezeu. Astfel, asa a iertat Iisus pacatul si astfel i-a facut pe oameni intregi. El este Dumnezeu in mijlocul oamenilor. Daca cineva ar randui numele in ordine fireasca, numele “Emauel” ar veni inaintea numelui “Iisus”. Pentru ca Noul-nascut sa poata implini lucrarea de mantuire, El trebuie sa fie Emanuel - sa vina ca Dumnezeu in mijlocul nostru. Dar, oricum ar fi, aceste nume au acelasi sens: Emanuel este Mantuitorul si Mantuitorul este Emanuel. In orice caz, un lucru este mai lamurit decat toate celalate din lume si anume ca nu exista nici un fel de mantuire in lumea aceasta daca Dumnezeu nu vine in aceasta lume si ca nu exista nici vindecare, nici mantuire pentru noi oamenii daca Dumnezeu nu este cu noi, nu ca o idee oarecare sau ca un vis frumos, ci cu noi asa cum suntem noi - cu un suflet asa cum avem noi, un trup asa cum avem noi, in saracie si suferinta ca noi si, in cele din urma, in aceea ca suntem noi cei mai deosebiti de Dumnezeu - in moarte asa ca noi. De aceea, fiecare credinta care arata ca Dumnezeu nu a venit in trup si ca El nu poate sa vina in trup este neadevarata, intrucat o asemenea credinta Il prezinta ca o mama vitrega si nu ca o mama. Il prezinta ca fiind slab, deoarece Il tine intotdeauna in spatele celei mai mari lupte - lupta cu Satan, pacatul si moartea. Satan trebuie sa fie legat; prima crestere a pacatului trebuie smulsa din sufletul omului; limba sarpelui mortii trebuie sa fie zdrobita - trebuie sa se faca o lucrare mai mare si mai grea decat aceea a lui Atlas purtand lumea pe umerii sai. Dumnezeul nostru a purtat aceasta lupta si a dus-o biruitor. Oamenilor de alte credinte le este teama, chiar si in gandurile lor, sa permita zeilor lor o asemenea lupta, in care impotrivitorii lor ar putea iesi biruitori. Ce fel de mama ar fi aceea care nu s-ar indrepta spre pamant din iubire pentru copilul ei, sa-l mangaie, sa-l legene si sa-i murmure incet un cantec? Si cu atat mai mult daca pruncul ar fi in primejdie de foc sau de fiare salbatice? O Doamne, iarta-ne noua intrebarile acestea! Cum ai putea sa fii Tu Ziditorul milostiv al lumii si sa nu Te cobori peste noi in milostivirea Ta? Cum ai putea Tu, numai de la o departate innegurata si neindurerata, sa fi privit catre ticalosia noastra si sa nu ne fi racorit pe noi in focul nostru si nici sa ne fi asezat in adapostul in care suntem atacati de fiare salbatice? Cu adevarat, Tu ai coborat printre noi, si Te-ai smerit chiar mai jos decat o cere oricare fel de dragoste pamanteasca. Tu Te-ai nascut in trup, pentru a trai si a mantui pe cei care se afla in trup; Tu ai baut din paharul suferintei tuturor fapturilor Tale, neimpartasind cu nimeni acest pahar al partasiei amare, ci numai Tu singur ai golit-o. De aceea Tu esti Mantuitorul nostru, pentru ca Tu ai venit Dumnezeu printre noi; Tu ai venit Dumnezeu printre noi pentru ca Tie Ti-a stat in putinta sa fii Mantuitorul nostru. Slava Tie, O Iisuse Emanuel al nostru!

Sa ne intoarcem la Iosif: cu frica si cu cutremur el a vazut tot mai deslusit ca se tesea in jurul lui o tesatura mai patrunzatoare decat lumina soarelui si mai atotcuprinzatoare decat aerul; o tesatura a carei panza este Atotputernicul si ingerii si intreaga zidire sunt firele de matase. Au cazut sortii omului ca sa slujeasca drept unealta a lui Dumnezeu in mijlocul acestei tesaturi a Noii Zidiri. In acelasi timp omul nu este constient ca Dumnezeu lucreaza prin el, omul este slab si neputincios, sovaielnic si cu bagare de seama. Dar atunci cand un om simte ca Dumnezeu l-a luat in mainile Sale, asa cum fierarul ia fierul ca sa faca o potcoava, el se simte in acelasi timp si puternic si smerit, hotarat in lucrarile sale si sprijinit de catre Dumnezeul lui.

Cand Iosif s-a trezit din somn, el a facut precum i-a poruncit lui ingerul si a luat-o pe Fecioara Maria din nou la el si nu a cunoscut-o pe ea pana ce ea nascuse pe Fiul ei cel unul-nascut si a chemat numele Lui Iisus. Atunci cand citim Evangheliile, trebuie sa intram in mintea evaghelistului si sa nu asezam mintea noastra in Evanghelie. Evanghelistul insusi se minuneaza cand vorbeste despre minunea nasterii Mantuitorului. Intaia lui lucrare este de a arata ca aceasta nastere s-a savarsit in chip minunat. Ceea ce intareste Evanghelistul Matei in Evanghelia de astazi este deja cea de-a patra dovada. Mai intai el spune ca Fecioara Maria era numai logodita cu Iosif; in al doilea rand, ca ea s-a aflat insarcinata de la Duhul Sfant; in al treilea, ca ingerul, intr-un vis, a aratat ca rodul pantecelui ei era minunat si nepatruns si in al patrulea rand, vedem aici ca ingerul repeta acum acelasi gand si spune ca Iosif nu a cunoscut-o pe ea pana ce ea nascuse pe Fiul ei cel Unul-nascut. De aceea, este limpede ca lumina zilei faptul ca evanghelistul nu se gandeste sa spuna ca, dupa aceasta nastere, Iosif a avut relatii trupesti cu Maria. Ceea ce nu s-a petrecut pana a dat nastere Fiului ei, nu s-a intamplat nici dupa aceea, cand ea Il nascuse pe El. Daca spunem despre cineva ca, in timpul slujirii Liturghiei in biserica, acesta nu a fost deloc atent la cuvintele preotului, nu vrem sa spunem ca, indata ce slujba s-a terminat, omul a fost atent la cuvintele preotului. Sau, cand spunem ca un pastor canta in timp ce oile pasc, noi nu credem ca el se opreste din cantat cand oile se opresc din pascut. Teofilact spune: “Dupa cum s-a spus la vremea Potopului ca nu s-a intors corbul pe corabie pana ce a secat apa pe pamant, acesta in mod firesc nu s-a intors nici dupa aceea, sau cum a spus Hristos: “Eu intotdeauna sunt cu voi, chiar pana la sfarsitul lumii”, nu inseamna ca El nu va fi dupa aceea!”. De aceea cuvantul “intaiul-nascut” se foloseste numai pentru Domnul Iisus (Psalm 88/89:28; cf. II Samuel 7:12-16; Evrei 1:5-6; Romani 8:29), care este primul dintre toti regii si intai nascut intre multi frati Romani 8:29), care inseamna: intre toti barbatii mantuiti si primiti ca fii ai Sai. Daca cuvantul “intai nascut” ar fi scris cu litere mari, ca un titlu special, nu ar mai fi nici o indoiala asupra sensului sau. Sau, daca s-ar pune o virgula inainte de cuvantul !intaiul nascut”, nu ar fi nici o indoiala sau neintelegere. Iata cum trebuie sa se citeasca: ca si cum “Intaiul nascut” ar fi un titlu, cu o virgula inaintea lui: si a dat nastere Fiului ei, intaiul nascut. Domnul Iisus este Intaiul nascut ca un Ziditor al Noii Imparatii, ca Noul Adam.

Se spune despre Sfantul Amon (a carui sarbatoare este la 4 octombrie) ca a petrecut optsprezece ani casatorit fara sa fi avut legaturi trupesti cu femeia lui. Sfanta Mare Mucenita Anastasia (22 decembrie) a petrecut si ea un numar de ani casatorita cu Pubius, senator roman, fara sa-si implineasca casatoria. Dam aici doar doua exemple dintre altele mii. Prin cea mai curata feciorie a ei, inainte, in timpul si dupa nastere, Fecioara Maria a indreptat mii de fecioare si tineri spre o viata a fecioriei de-a lungul istoriei Bisericii. Gandindu-se la fecioria ei, multe femei casatorite si-au desfacut casatoria daruindu-se curatiei fecioresti. Privind la ea, multi care au dus o viata cu totul desfranata, s-au lepadat de desfranare, curatindu-si sufletele murdare cu lacrimi si rugaciune. Cum, atunci, s-ar putea inchipui ca Preacurata Fecioara, stalpul si insuflarea curatiei si fecioriei Crestine de-a lungul veacurilor, se afla pe o treapta a fecioriei mai joasa decat aceea a fecioarelor Anastasia, Tecla, Varvara, Parascheva si toate celelalte fara de numar? Sau, cum ne-am putea inchipui ca, cea care L-a nascut in trup pe Domnul ei cel fara de patima, ar fi putut cunoaste vreodata umbra patimii trupesti? Cea care L-a purtat si a dat nastere lui Dumnezeu a fost fecioara nu numai in trup, ci si in duh, asa cum spune Sfantul Ambrozie. Si Hrisostom compara Duhul Sfant cu o albina zicand: “asa cum o albina nu va intra intr-un vas urat mirositor, tot la fel nici Duhul Sfant nu va intra intr-un suflet necurat.”

Sa nu mai vorbim despre aceasta, despre care ar trebui sa vorbim mai putin si sa ne minunam mai mult. Acolo unde se salasluieste ascultarea si smerenia fata de Dumnezeu, acolo este curatie. Domnul vindeca slujitorii Sai ascultatori si smeriti de toata patima pamanteasca si de pofta. Sa ne curatim constiintele, sufletele, inimile si mintile, ca sa ne invrednicim de puterea binecuvintata a Sfantului Duh; ca pamantul sa nu-si mai semene samanta in adancul nostru, pentru ca Sfantul Duh sa inceapa in noi o viata noua si un om nou, ca cea a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Slava si lauda sa-I inaltam Lui, impreuna cu tatal si cu Sfantul Duh - Treimea cea de o fiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Categoria: Predici - Sfantul Nicolae Velimirovici

Cuvinte cheie: Predica la Nasterea Domnului, Nasterea Domnului, Craciunul

Cautare:

Predica la Nasterea Domnului - la Ajunul Craciunului si Utrenia Zilei de Craciun - Sfantul Nicolae Velimirovici

Vizualizari: 3451

Id: 2084

Imagine:

Share: