Predica la Nasterea Domnului - la Liturghia Zilei a Doua de Craciun - Sfantul Nicolae Velimirovici

Evanghelia despre lumina din intunericul egiptului

(la Liturghia Zilei a Doua de Craciun)

Matei 2:13-23

Dupa plecarea magilor, iata ingerul Domnului se arata in vis lui Iosif, zicand: Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi in Egipt si stai acolo pana ce-ti voi spune, fiindca Irod are sa caute Pruncul ca sa-L ucida. Si sculandu-se, a luat, noaptea, Pruncul si pe mama Lui si a plecat in Egipt. Si au stat acolo pana la moartea lui Irod, ca sa se implineasca cuvantul spus de Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu." Iar cand Irod a vazut ca a fost amagit de magi, s-a maniat foarte si, trimitand, a ucis pe toti pruncii care erau in Betleem si in toate hotarele lui, de doi ani si mai in jos, dupa timpul pe care il aflase de la magi. Atunci s-a implinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: "Glas in Rama s-a auzit, plangere si tanguire multa; Rahela isi plange copiii si nu voieste sa fie mangaiata, pentru ca nu sunt." Dupa moartea lui Irod, iata ca ingerul Domnului s-a aratat in vis lui Iosif, in Egipt, si i-a zis: "Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si mergi in pamantul lui Israel, caci au murit cei ce cautau sa ia sufletul Pruncului." Iosif, sculandu-se, a luat Pruncul si pe mama Lui si a venit in pamantul lui Israel. Si auzind ca domneste Arhelau in Iudeea, in locul lui Irod, tatal sau, s-a temut sa mearga acolo si, luand porunca, in vis, s-a dus in partile Galileii. Si venind a locuit in orasul numit Nazaret, ca sa se implineasca ceea ce s-a spus prin prooroci, ca Nazarinean se va chema.

"Iata, Domnul vine pe nor usor si ajunge in Egipt. Idolii Egiptului tremura inaintea fatei Lui si inima egiptenilor se topeste in ei." (Isaia 19:1). Marele prooroc Isaia descrie in acest chip intamplarea care se afla in Evanghelia de astazi. Aceasta este fuga dinaintea sabiei lui Irod, fuga Domnului dinaintea slugii Sale, a intregii intelepciuni dinaintea pacatului, a celui puternic dinaintea celui slab.

Pe cine ar trebui sa vedem noi ca fiind acest "nor usor" pe care vine Domnul in Egipt? Pe Maica Domnului. Ea era usoara prin lipsa pacatului, prin lipsa blestemului, pentru frumusetea intregii intelepciuni si a bogatei binecuvantari a lui Dumnezeu. In trup, dar parca nu era in trup; ca un nor, dar un nor usor. Dumnezeu a mers inaintea iudeilor ca un stalp de nor (Iesirea 13:22), ducandu-Si poporul afara din Egipt; si iata, acum Dumnezeu merge pe un nor usor catre Egipt, fugind de sabia aceluiasi popor.

De ce fuge Datatorul de viata dinaintea oamenilor muritori? Nu s-ar putea randui lucrul acesta intr-un chip mai grabnic si mai simplu? N-ar putea Dumnezeu, Domnul vietii si al mortii, sa porunceasca unui inger sa ia sufletul Imparatului Irod, in loc sa-i porunceasca lui Iosif sa fuga de Irod tocmai in Egipt? Atotputernicul Dumnezeu ar fi putut face aceasta, dar ce ar fi folosit? Poate ar fi fost mai lesnicios de inteles pentru mintea noastra omeneasca inceata, dar ar fi incalcat cea mai inteleapta randuiala a mantuirii noastre. Cum ar fi putut vadi Evanghelia stricaciunea firii omului din pricina pacatelor si sa arate lamurit trebuinta mantuirii omului prin lucrarea nemijlocita a lui Dumnezeu, daca, in acea noapte, Dumnezeu ar fi pus capat lucrarilor celor rele ale lui Irod prin moarte? Prapastia pacatului in care cazusera oamenii, instrainandu-se de adevaratul Dumnezeu, cum ar fi putut sa lamureasca pe orbii cei duhovnicesti, daca nu s-ar fi intamplat ca Insusi Dumnezeu sa fuga dinaintea oamenilor?

Indata ce dreptmaritorii din departari, craii de la rasarit, plecasera din Betleem, iata ingerul Domnului se arata in vis lui Iosif, zicand: "Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi in Egipt si stai acolo pana ce-ti voi spune, fiindca Irod are sa caute Pruncul ca sa-L ucida." Ingerii Domnului vegheaza neincetat, pazind pe sfantul Prunc, ca sa nu se intample Lui un astfel de rau. Ei, care I-au slujit Lui de la zidirea lumii in Imparatia vesnica, Ii slujesc Lui si acum, in imparatia cea vremelnica. Ei se minuneaza intr-una cum, Domnul cel fara de moarte a binevoit sa Se imbrace in trup muritor, liber in fata miilor de primejdii; cum Imparatul S-a facut rob - chip de rob luand (Filipeni 2:7). Iata, ingerii vin iarasi printre oameni si viaza printre ei, dar ei sunt nevazuti si in sensul nostru, fara de trup. Si atunci cand ei se arata intrupati in fata oamenilor, aratarea lor este de scurta si trupul lor ceresc nu este la fel ca trupul nostru pamantesc, care poate fi ranit sau ucis. Cu toate acestea, Hristos S-a nascut intr-un trup adevarat, pamantesc, care poate fi ranit si ucis. Asadar El fuge dinaintea sabiei, de aceea putem vedea ca El era intr-adevar om si nu o viziune, dupa cum socoteau unii eretici. Si de aici, aratarea repetata a ingerilor si de aici, ocrotirea cu mare purtare de grija a Lui, ca Prunc neputincios.

"Irod are sa caute Pruncul ca sa-L ucida." Ingerul vorbeste despre viitor. Aceasta inseamna ca Irod nu s-a apucat inca de nici o lucrare impotriva Pruncului celui viu. Dar Irod poarta in inima sa frica neschimbata fata de Prunc, si are de gand sa-L ucida. Totusi, nimeni din lume nu-i cunoaste inca gandul ascuns, dar gandurile oamenilor sunt o carte deschisa pentru Dumnezeu, pe care El o citeste cu lesniciune. Numai Dumnezeu stie ce are Irod in minte impotriva lui Iisus. El singur poate sa arate ascunzisul mintii bolnave a lui Irod. Dumnezeu i l-a facut cunoscut lui Iosif prin ingerul Lui si Iosif, cu ascultare, a luat Pruncul si pe mama Lui si a fugit in Egipt, ca sa se implineasca cele spuse de catre proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul meu." (cf. Osea 11:1).

Desigur, aceasta nu s-a intamplat din pricina ca proorocul Osea a spus ca asa va fi; el a spus aceasta fiindca a vazut mai inainte aceasta, fiind insuflat. De aceea, Evanghelistul spune acum: Ca sa se implineasca ca si cum ar zice ca s-a implinit. Asa cum nimic din Sfanta Evanghelie nu este la intamplare, Evanghelistul foloseste dinadins un chip sau altul de a grai. Este Voia lui Dumnezeu ca sa dam crezare Proorocilor Sai bineplacuti si ravnitori din Vechiul Testament. Este Voia lui Dumnezeu ca sa aflam noi ca El implineste rugaciunea placutilor Lui, asa cum ei implinesc poruncile lui Dumnezeu si Voia Lui. Atunci cand oamenii Il asculta pe Dumnezeu si Dumnezeu ii asculta pe oameni. Nici un om muritor nu-L poate intrece pe Dumnezeu in slujirea supusa a oamenilor, cand oamenii slujesc lui Dumnezeu intru ascultare. Ceea ce au spus proorocii despre Hristos de mult, aceasta a spus chiar Dumnezeu. Ei au luat ceea ce era de la Dumnezeu si au dat lumii. Ei nu au spus nimic de la ei si nu si le-au socotit ca ale lor, pentru ca le primisera de la Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a dat aceasta slujitorilor Sai credinciosi si de aceea El acum ii preamareste pe ei, insuflandu-l pe Evanghelist ca sa scrie ceea ce Proorocul a spus ca sa se implineasca. In felul acesta scriu Apostolii si Evanghelistii Noul Testament. Dumnezeu Se bucura aducand bucurie slujitorilor Sai ascultatori: Dumnezeu Se slaveste slavind pe slujitorii Sai ravnitori si smeriti.

"Ia Pruncul si pe mama Lui si fugi in Egipt" ii porunceste lui Iosif ingerul lui Dumnezeu. De ce tocmai in Egipt? De ce spune ca anume in Egipt? De ce nu in vreo tara care era mai la indemana, cum ar fi Siria? Damascul nu se afla in imparatia lui Irod. Sau catre Moab? Sau in vreo provincie din preajma, unde nu putea sa ajunga Irod? Egiptul se afla la mare departare. Astazi, pentru a ajunge de la Ierusalim pana la hotarul cu Egiptul, se merge cu trenul o zi de vara intreaga si se mai merge o jumatate de zi pe deasupra pana la Cairo unde, dupa Predanie, s-a asezat sfanta Familie. Cate zile intregi le-or fi trebuit pentru a traversa pustiul nisipos de la Gaza pana la istm, unde se afla astazi canalul? Cineva ar putea calatori pana in Siria si inapoi, de cateva ori, in timp ce altcineva cu greu ar putea sa ajunga pe jos pana la Cairo. De ce Dumnezeu nu i-a dat instiintare Proorocului ca sa afle adapost pentru Mantuitor cat mai aproape cu putinta de Iudeea? De ce a trebuit sa implineasca intocmai spusele Proorocului Sau? De ce a ingaduit Pruncului Iisus si mamei Sale, pe care tocmai Il adusese pe lume, sa porneasca intr-o calatorie atat de lunga?

Atat de repede gandim cu mintea noastra si punem intrebari fara rost! Punand asemenea intrebari, uitam ca randuiala mantuirii oamenilor a fost facuta chiar de catre Sfanta Treime si nici o greseala nu se poate afla in aceasta randuiala. Implinind cele spuse de Proorocul, Dumnezeu nu implineste cuvantul Proorocului, ci pe al Sau. Trimitandu-L pe Iisus in Egipt, Dumnezeu a avut in vedere mai multe scopuri, asa cum se intampla cu tot ceea ce face El. Noi, oamenii, atunci cand facem ceva, rareori avem in vedere mai mult de un singur scop, iar Dumnezeu rareori are in vedere un singur scop, atunci cand savarseste o lucrare. Putem spune deschis ca El, in intelepciunea Sa atotcuprinzatoare, are multe scopuri in fiecare dintre lucrarile Sale. Trimitandu-L pe Iisus in Egipt, scopul lui Dumnezeu a fost, inainte de orice altceva, sa apere viata Fiului Sau de uciderea care urma sa inceapa in Betleem.

Pe langa aceasta, Dumnezeu a avut in vedere multe alte lucruri. Cand fiii lui Iacov, din zavistie, au vrut sa-l ucida pe fratele lor Iosif, atunci Iosif nu a aflat adapost in Egipt? Acum, cand Irod, tot din zavistie, vrea sa-L ucida pe Iisus, El afla adapost tot in Egipt. In felul acesta, Dumnezeu a cautat sa repete aceeasi lectie pentru iudeii cei cu inima invartosata. Mandrindu-se cu neprihanirea si cu credinta lor intr-un singur Dumnezeu Cel viu, iudeii se grabesc, din zavistie, sa-l ucida pe cel mai curat dintre cei curati si El fuge de ei si afla, ca si Iosif inaintea Lui, un adapost lipsit de primejdii pentru vietuirea Sa in Egipt, un loc atat de urat si defaimat de catre iudei. Doamne, Egiptul cel urat si batjocorit primeste sub acoperis pe Mesia, pe care Ierusalimul cel mandru si "prea intelept" se grabeste sa-L ucida cu sabia. Dumnezeu a dat iudeilor aceasta lectie prima data, cu mai bine de o mie de ani in urma, prin tanarul si inteleptul Iosif, si acum El o repeta ca sa arate neindreptarea poporului iudeu. In Egiptul cel stricacios, unde oamenii se inchinau crocodililor, intreaga intelepciune si curatia si-au aflat ascunzis de prigoana barbatilor din Ierusalim, care se mandreau cu credinta lor in Dumnezeul Cel Preainalt. Situatia a fost aceeasi atat in zilele stramosului nostru Iacov, cat si acum, in zilele lui Irod. Dumnezeu cauta sa arate aceasta iudeilor, trimitand Pruncul sa afle adapost in Egipt. Si astfel El Il trimite in Egipt si nu in Damasc sau in alta parte.

(Zigabenus spune: "El a fost trimis in Egipt caci Babilonul si Egiptul, mai mult decat oricare alte parti din lume, erau mistuite de stricaciune. De aceea El trimite craii de la rasarit si merge El Insusi in Egipt, dorind sa intoarca pe calea adevarului pe fiecare. In felul acesta, El ii invata si pe ei, si pe noi, ca cel credincios trebuie, chiar dintru inceput, sa se astepte la suferinta.")

Se mai poate face o alta asemanare plina de invataminte, intre binefacatorul Iosif si Domnul Iisus. Asa cum Iosif, care a fost mai inainte prigonit pentru curatia sa, se face, cu ajutorul lui Dumnezeu, ocrotitorul Egiptului si al vrasmasilor sai, pentru care s-a facut ca un frate, tot asa si prigonitul Iisus va fi ocrotitorul si Datatorul Painii vietii, atat in Egipt, cat si in Israel si peste tot in lume. Acum Ierusalimul Il ucide cu pietre, dar, la vremea Sa, El va rasplati Ierusalimul cu paine.

Mai este inca o invatatura. Faraon poruncise odinioara sa fie ucisi toti pruncii iudei de parte barbateasca. Dar pe cel pe care Dumnezeu il alesese sa fie carmuitorul poporului iudeu si eliberatorul lor, Moise dupa nume, Faraon nu numai ca nu a putut sa-l ucida, ci, fara stirea lui, l-a luat la curtea sa, unde l-a hranit si l-a invatat. Acum Irod porunceste uciderea tuturor pruncilor din Betleem, pentru a-L ucide pe Pruncul Iisus. Dar Dumnezeu L-a facut pe Iisus Carmuitorul poporului Sau, si Imparatul lor, a Carui Imparatie nu va avea sfarsit. Nu numai ca mana lui Irod nu a fost in stare sa-L atinga pe Cel pe care voia sa-L ucida, dar Irod impreuna cu iudeii fara de Dumnezeu din Ierusalim, se facusera deja tarana cand Domnul Iisus Cel inviat era slavit in cer si pe pamant ca Imparat al imparatilor... Si aceasta poate fi o lectie pentru noi ca, atunci cand ne punem sub paza lui Dumnezeu, mana omului nu ne poate atinge.

Si mai este inca o lectie. Odinioara, Dumnezeu l-a trimis pe Israel sa caute hrana in Egipt. Dar poporul lui Israel s-a facut nemultumitor si neascultator, si a inceput sa paraseasca curatia credintei lor si sa primeasca paganismul egiptean, cazand prada intunecimii Egiptului si desfranarii egiptene. Dumnezeu Si-a scos poporul Sau din Egipt, dandu-le un carmuitor in persoana lui Moise si facand minuni fara de numar in privelistea poporului Sau. Dumnezeu le-a dat mancare si bautura in pustie si vreme de 40 de zile poporul a cartit impotriva lui, cu nerecunostinta si neascultare. Dumnezeu a dus poporul Sau in Pamantul Fagaduintei, scotand afara pe toti vrajmasii lor si punand randuiala, pregatindu-l si imbogatindu-l. Dar fiii lui Israel au cartit intr-una impotriva lui Dumnezeu, cu nerecunostinta si neascultare. Domnul Iisus, dimpotriva, a fugit prin desert catre Egipt, fara nici o tanguire, a vietuit in saracie in acest pamant strain, si S-a intors prin pustie in Israel fara nici o tanguire, fara vreun gand de impotrivire fata de Tatal ceresc. El, impreuna cu Preasfanta Lui Mama si cu dreptul Iosif, au strans intr-o vreme scurta intreaga istorie a suferintelor iudeilor cu inimile pline de recunostinta, dragoste si ascultare fata de Prea-Inaltul, ca o mustrare pentru poporul lui Israel, cel indaratnic si neascultator, si ca un exemplu pentru noi toti.

La urma urmei, exista o pricina insemnata din punct de vedere general, omenesc, pentru care Domnul Iisus a mers in Egipt si nu in vreo alta tara. El nu Si-a inceput menirea pamanteasca doar la varsta de treizeci de ani, cand Si-a deschis sfanta Sa gura si a inceput sa propovaduiasca. El si-a inceput menirea Sa la zamislire. La zamislirea Sa de catre Duhul Sfant, El avea deja un urmator. Acest urmator era Maica Domnului cea sfanta. Crezuse Iosif in Hristos inainte de nasterea Lui? Nasterea Lui nu a deschis cerul pastorilor si nu a pus in craii de la rasarit adevar, rugaciune si nemurire din destul? Nu s-a despartit Irod si nu a stat impotriva Lui impreuna cu carmuitorii invartosati si cu carturarii Ierusalimului, pe cand El Se afla inca in iesle? Chiar de la zamislire, El s-a facut piatra din capul unghiului pentru palatul mantuirii si o piatra de incercare pentru altii. Chiar de la zamislire, oamenii din jurul sau au inceput sa se imparta in oi si capre. Mai presus de toate, Maria si Iosif au avut despre El pareri diferite pentru scurta vreme. In timp ce Maria stia ca El era rodul Duhului Sfant, Iosif a crezut ca El era rodul pacatului. Aceste pareri potrivnice au fost pentru putina vreme. Dar impartirea care s-a facut la nasterea Sa intre, pe de o parte, pastorii si craii de la rasarit, si Irod si inteleptii Ierusalimului, pe de alta parte, nu a ajuns niciodata la un sfarsit. El a venit sa semene si in acelasi timp sa risipeasca. Si El a inceput aceasa lucrare de la zamislirea Sa in trup omenesc, pana la moartea si Invierea Sa slavita, si de la Invierea Sa pana astazi, si din aceasta zi pana la Judecata de Apoi. El nu a venit in lumea aceasta pentru a fi ganditor. El a intrat in drama vietii omului, la fel ca si in intunecimea Egiptului, pentru a fi lumina si carmuitor, cugetator si lucrator, jertfa si biruitor. Cu adevarat, El Si-a inceput lucrarea in lume in clipa in care vestitorul Sau, marele Arhanghel Gavriil, a coborat la Nazaret si I-a anuntat venirea.

Si astfel trebuie sa se vada, in fuga Sa in Egipt, nu numai o fuga pentru a Se mantui pe Sine, ci una indreptata mai mult catre mantuirea tuturor oamenilor - catre o mare lucrare in planul mantuirii generale. Care este aceasta lucrare? Este cunoasterea, cunoasterea nemijlocita a neamului hamitic. El S-a nascut in neamul semitilor; totusi, menirea Sa nu a fost numai pentru un singur neam, ci pentru toti oamenii. El trebuia sa cunoasca toate cele trei neamuri principale de oameni; si asa a facut. Semitii se aflau in Iudeea. Hamitii se aflau in Egipt. Unde a cunoscut El cel de-al treilea neam - iafetitii? Romanii - iafetitii dupa neam - nu stapaneau in Egipt? Si toata Asia Mica si Africa din vremea lui Alexandru cel Mare si dupa aceea, nu erau pline de greci? In afara de aceasta, tot Vechiul Testament nu era scris intr-o limba iafetita - in limba greaca? Si Pilat, care L-a osandit la moarte, si capetenia garzii de pe Golgota, care L-au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu - nu erau si ei iafetiti? Hamitii au fost blestemati de catre stramosul nostru Noe pentru pacatul lui Ham, ca nu l-a respectat pe tatal sau (Facerea 9:22-27), dar semitii si iafetitii au fost binecuvantati. Dar, cand El a venit in lume, Domnul nu a facut nici o deosebire intre cei blestemati si cei binecuvantati, fiindca toti oamenii de pe pamant se afla sub blestem si toti au fost prinsi in cursa pacatului si a mortii. In afara de aceasta cunoastere nemijlocita cu hamitii de la inceputul copilariei Sale, Hristos a mai avut legatura cu ei mai tarziu, ca invatator si tamaduitor, in provinciile Tirului si Sidonului (Marcu 7:24; cf. Marcu 3:8). Daca cineva s-ar fi intrebat cum ar fi fost de folos Pruncul Iisus urmasilor lui Ham din Egipt, pe vremea cand El nici nu era in stare sa vorbeasca, nici sa faca minuni, s-ar putea ivi intrebarea: a fost macar o singura clipa la inceputul vietii lui Iisus in care El nu vorbea - nu intotdeauna este nevoie sa se vorbeasca cu limba - dar facea minuni? Soarele nu are limba, dar el spune o multime de lucruri in fiecare zi celor care sunt in stare sa auda; si nu are maini ca sa faca minuni, dar face minuni in fiecare zi pentru cei care sunt in stare sa vada. Noi muritorii nu putem masura sau pretui intreaga inraurire, pe care a avut-o Pruncul Iisus asupra Egiptului, dar fara nici o indoiala ca inraurirea Sa era de nemasurat. N-a primit tamaduire femeia cu scurgere de sange doar prin atingerea vesmintelor Sale? Atunci, cum s-ar fi putut sa nu aiba o inraurire nemasurata asupra oamenilor din Egipt, adevaratele minuni pe care le savarsea El? Mai presus de toate, vedem lamurit influenta venirii Sale pe pamantul lui Ham, in istoria mai tarzie a crestinismului. In Egipt a inflorit monahismul cel mai minunat din Biserica Crestina, ale carui temelii au fost puse de Sfantul Antonie. In Egipt s-a varsat sangele multor mucenici neprihaniti. Nu este destul sa pomenim numai sfintele fecioare Varvara si Ecaterina? Egiptul ne-a dat teologi si ganditori crestini renumiti. Crestinii Egiptului au avut o lupta cumplita cu Arie, cel mai rau eretic crestin, rusinandu-l si biruindu-l, si, prin aceasta, au imbogatit Biserica cu o biruinta nemasurata. Crezul sub chipul egiptean, a fost adoptat de catre Sinodul Ecumenic de la Niceea si Sfantul Atanasie de Alaxandria a stralucit ca un soare in pamantul care era uneori intunecat, al lui Faraon.

Desigur, noi nu credem ca toate aceste pricini pentru ascunderea Domnului de Irod in Egipt au fost istovitoare. Dimpotriva, noi recunoastem ca nu am numarat inca toate pricinile care se afla in puterea oamenilor muritori, ca sa nu mai vorbim despre toate acelea care sunt tainuite ca minuni, in comoara adanca a Voii lui Dumnezeu.

Dar sa ne intoarcem la facerea-de-rau a lui Irod si sa vedem de ce este in stare, cand patima poftei pentru putere il schimba intr-o fiara salbatica.

Iar cand Irod a vazut ca a fost amagit de magi, s-a maniat foarte si, trimitand, a ucis pe toti pruncii care erau in Betleem si in toate hotarele lui, de doi ani si mai in jos, dupa timpul pe care il aflase de la magi. De fapt, magii de la rasarit nu l-au inselat pe Irod. Ei nu-i fagaduisera nimic. Evanghelia spune: Iar ei ascultand pe rege au plecat. (Matei 2:9). Dar tiranul Irod era obisnuit ca oricine ii asculta voia lui sa i-o implineasca negresit, astfel ca, el a socotit ca magii l-au inselat ca nu s-au intors la Ierusalim ca sa-i dea vesti despre Pruncul cel sfant.

Si astfel, el s-a maniat foarte. Mania era aerul pe care el il respira in fiecare zi, asa cum se intampla, fara vreo deosebire, cu oamenii care sunt robii patimilor lor. Putem cerceta acest lucru in noi insine: cu cat ne lasam in voia vreunei patimi, cu atat ne simtim ca suntem copii ai maniei. Si mania este mama uciderii, caci mania duce in cele din urma la ucidere. Cain si-a ucis fratele, Abel, din manie (Facerea 4:8); Saul s-a maniat strasnic pe fiul sau Ionatan si a repezit sulita in el ca sa-l ucida (I Regi 20:30-33). Imparatul Nabucodonosor s-a umplut de manie fata de Sadrac, Mesac si Abednego si a poruncit sa-i arunce in cuptorul cel cu foc arzator (Daniel 3:19-20). Cel mai inalt arhiereu iudeu impreuna cu carturarii s-au maniat si au scrasnit din dinti asupra Arhidiaconului Stefan cu dintii lor si au aruncat in el cu pietre (Fapte 7:54-58).

Irod, robul tuturor patimilor uratoare de Dumnezeu de pe pamant, era plin de urgie si, in mania sa, si-a trimis toti calaii sa ucida toti pruncii din Betleem si din toate imprejurimile, care erau de doi ani si mai jos. Ceea ce a facut Faraon pruncilor din Egipt, a facut si Irod acum copiilor din Betleem. Ni se intampla adesea sa savarsim pacatul pe care il uram la altii. Nu se spune ca savarsitorii au ucis pruncii, ci ca Irod a facut-o. Evanghelistul vrea in felul acesta sa arunce intreaga vinovatie pentru aceasta fapta sangeroasa asupra celui ce a poruncit-o - asupra lui Irod - si nu asupra celor care au dus-o la indeplinire. In fata lui Dumnezeu, Irod era responsabil pentru aceasta, nu calaii. O asemenea punere la cale satanica nu se poate sa fi aparut calailor - sa ucida atat de multi copii nevinovati, pentru a ucide pe Unul care le statea in cale. Irod era singurul vinovat. Evanghelistul cauta prin aceasta sa ne invete sa ne pazim sa facem rau cu ajutorul altora. Daca indemnam pe cineva sa ucida, noi am ucis si nu el; daca indemnam pe cineva sa minta, noi am mintit si nu el; daca indemnam pe cineva sa fure, noi am furat si nu el; daca indemnam pe cineva sa savarseasca adulter, noi am facut aceasta si nu el; daca indemnam pe cineva sa savarseasca orice fel de pacat, noi suntem pacatosii, nu acela. Daca Evanghelistul ar fi trecut in istorie pacatul unui om pe care noi l-am indemnat sa-l savarseasca, el ar fi pus numele nostru, nu pe al aceluia, asa cum, in cazul acesta, el vorbeste numai de Irod ca ucigator si nu de calaii pe care nici nu-i numeste. Irod a trimis si a ucis. El nu spune pe cine a trimis Irod, ci numai ca a trimis. Nu este important pe cine a trimis, pentru ca, la judecata lui Dumnezeu, numai Irod va fi chemat sa raspunda pentru aceasta ucidere.

Ca multi au fost pruncii care au fost ucisi in aceasta fapta de sange a lui Irod, se vede din aceea ca Evanghelistul intareste in chip deosebit faptul ca au fost toti pruncii si din toate imprejurimile. El putea sa fi spus: "si a ucis pruncii din Betleem si din tarmurile de acolo", dar el intareste cu osebire: toti pruncii si toate tarmurile. Fiindca Betleem era oras si in regiunea dimprejur erau multe sate, este limpede ca au fost ucisi multi prunci.

Astfel, copiii au fost primii mucenici pentru Hristos. Moartea lor inainte de vreme, muceniceasca, este urmarea adancimilor pacatului omenesc si se indreptatesc prin primirea cununilor de slava si viata vesnica in Imparatia lui Hristos. Ei, pe care Hristos i-a iubit cel mai mult, au fost cei dintai care au suferit pentru El. Cei pe care El i-a luat in brate si i-a binecuvantat (Marcu 10:16), au fost cei dintai, care au fost partasi la mucenicia Noului Testament. In Vechiul Testament, proorocii au murit pentru Dumnezeu; in Noul Testament, copiii si toti cei care erau curati ca si copiii, au murit pentru Dumnezeu. Caci unua dintre invataturile Noului Testament este "de nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor" (Matei 18:3). Si toti cei care se pocaiesc si ajung precum pruncii, isi vor gasi Irozii lor, varsatori de sange, intr-o masura mai mare sau mai mica, care, din zavistie, ii vor bate, ii vor prigoni si chiar ii vor ucide. Nici un mucenic al lui Hristos nu va fi fara cununa sa in Imparatia lui Hristos, nici macar un singur Irod nu va scapa fara sa fie aspru pedepsit, tot asa cum imparatul Irod nu a putut scapa, nici pe pamant si nici in cer. Intr-adevar, fiecare pacatos, oricat de puternic s-ar inarma, se inseala negrait de mult, daca crede ca el este mai puternic decat un prunc neprihanit. Nimic nu este mai puternic in lume decat intreaga intelepciune si curatia, deoarece ingerii lui Dumnezeu stau in spatele curatiei si a intregii intelepciuni cu sabii de foc. Noi toti ne inselam deseori cand, orbiti de pacat, credem ca noi, cu puterea, taria si armele noastre, suntem mai puternici decat un copilas neputincios de doi anisori. Trebuie sa auzim doar marturisirea unui ucigator de prunc ca sa ne inspaimantam. Trebuie doar sa auzim cum pruncii ucisi isi urmaresc ucigasii zi si noapte, in vise si in viziuni, nedandu-le pace deloc, pana cand ii aduc la pocainta - ori ucigasii se spanzura. Cel ce ucide om nevinovat, se ucide pe sine insusi. Cel ce moare in intreaga intelepciune este mantuit si este biruitor. Imparatii nu sunt puternici, dar copiii sunt. Imparatii nu sunt biruitori, dar copiii sunt. Acestea sunt vesti mari pentru lumea veche. Aceasta este cea mai insemnata invatatura a Lumii Noi a lui Hristos. Primul exemplu al blestemului tiranului si al binecuvantarii copiilor mucenici din Noua Zidire, este dat de Irod si de copiii ucisi ai Betleemului. Zi dupa zi, din vremea cand Noul Testament a fost citit pentru prima oara, Irod este blestemat si victimele nevinovate sunt binecuvantate. Si ce a dobandit Irod prin fapta sa cea rea? Nimic din ceea ce a dorit si totul din ceea ce a meritat. Prin Voia lui Dumnezeu, pedeapsa il ajunge uneori pe raufacator indata dupa ce savarseste uciderea si alteori mai tarziu, dar intotdeauna vine pe neasteptate. Caci Dumnezeu razbuna sangele varsat. El Isi aduce aminte; El nu uita strigatul celui nevinovat (cf. Psalm 9:12). Cand tatal cel rau al Sfintei Varvara si-a dus fiica la locul de ucidere, taierea capului ei cu mana lui, pentru ca ea venise la credinta in Domnul Hristos, un trasnet a cazut peste casa lui chiar in acea zi si l-a ucis. Cand imparatul Irod a ucis pruncii neprihaniti din Betleem, nu a fost nici un trasnet care sa cada indata peste el, dar ceea ce i s-a intamplat lui, a fost cu mult mai ingrozitor decat un trasnet. Foarte degraba, el a cazut la pat si a fost cuprins de o boala cumplita si indelungata: febra, friguri, guta, rani deschise si sangerari. Dar cea mai ingrozitoare a fost boala madularelor ascunse. Dupa cum povesteste despre el Flavius Iosif, madularele lui cele ascunse putrezeau din pricina stricaciunii si erau pline cu viermi. Ucigatorul de prunci a fost pedepsit cu cea mai cumplita suferinta a acelor parti ale corpului omenesc, cu care a fost impodobit de Dumnezeu pentru facerea copiilor. Duhoarea care se raspandea de la Irod, indeparta pe toata lumea de la curte. Si asa de singur, cu durere trupeasca si in cele din urma nebun, Irod si-a lepadat sufletul sau cel negru ca sa-si duca mai departe chinurile, din care moartea ii slobozise trupul.

Si astfel incepe Noua Zidire, nu numai cu bucuria ingerilor si a pastorilor din Betleem, ci si cu scrasnetul pruncilor, plansul mamelor si facerea de rau a unui tiran plin de urgie. "Glas se aude in Rama, bocet si plangere amara. Rahila isi pange copiii si nu vrea sa se mangaie de copiii sai, pentru ca nu mai sunt." (cf. Ieremia 31:15). Acesti copii sunt urmasii Rahilei, strabuna semintiei lui Veniamin, care s-a asezat in Iudeea dimpreuna cu semintia lui Iuda. Vechea istorie omeneasca a inceput cu sange si cu fapte rele: cu acestea si fara nici o bucurie. Frate si-a ucis fratele: Cain l-a ucis pe Abel. Omenirea a cazut din ce in ce mai jos, din pacat in pacat, dintr-un rau in alt rau, pana cand a cazut in cele mai adanci strafunduri ale pacatului. De ce a ingaduit Dumnezeu sa se continue savarsirea facerii de rau in Noua Zidire? De ce nu a oprit El uciderea copiilor de catre Irod? Pentru a arata caderea ingrozitoare a omenirii si pentru a dezvalui adancurile prapastiei din care Mesia trebuia sa ridice lumea. Are calea larga si alunecoasa a stricaciunii mai putina durere si mai putine lacrimi decat calea ingusta si spinoasa a mantuirii? In cele din urma, Dumnezeu nu va mai ingadui nici un fel de suferinta sa cada asupra pacatosilor, fara ca Domnul Iisus, cel fara de pacat, sa-l ia asupra Lui. Pruncii au fost ucisi de catre Irod care se afla sub pacat si sub blestemul lui Adam. Mielul lui Dumnezeu, Domnul Iisus, va fi ucis, desi El este fara de pacat si liber de blestem, izvorul bunatatii si al fericirii.

Dupa moartea lui Irod, a venit la Iosif un inger al Domnului si i-a poruncit sa se intoarca acasa dimpreuna cu Pruncul si cu sfanta Fecioara, "caci", a spus el, "au murit cei ce cautau sa ia sufletul Pruncului". Ingerul vorbeste aici la plural, ceea ce inseamna ca nu numai Irod murise, ci si altii care cautasera sa-L ucida pe Pruncul Hristos. Cine erau acesti altii? Bineinteles ca erau unii intelepti si carturari ai Ierusalimului, care au fost tulburati si infricosati la vestea nasterii unui nou imparat (Matei 2:2-3).

Astfel au inceput alte calatorii grele pentru Domnul Iisus peste pustiul de nisip si cel al oamenilor. Prima dintre aceste calatorii a fost din Egipt in Iudeea. Dar fiul lui Irod, Athelau, domnea in Iudeea, un vlastar rau al unei radacini putrede. Asadar, inainte ca sfanta Familie sa ajunga la Ierusalim, ingerul lui Dumnezeu i-a trimis in indepartata Galilee. Apoi, a doua calatorie grea, a fost din Iudeea in Galileea, in Cetatea Nazaret, implinind astfel inca o data cuvintele: "Vulpile au vizuini si pasarile cerului cuiburi; Fiul Omului insa nu are unde sa-si plece capul." (Matei 6:20).

Si venind a locuit in orasul numit Nazaret, ca sa se implineasca ceea ce s-a spus prin prooroci, ca Nazarinean se va chema. In cartile proorocilor care s-au pastrat, nu gasim nicaieri ca Domnul Iisus Se va numi Nazarinean. Este posibil ca aceasta proorocire sa fi fost in vreo carte care sa se fi pierdut in mutarile dese ale israelitilor, sau in ruinele jefuite ale Ierusalimului, sau poate era o predanie nescrisa, dusa din neam in neam. Mai sunt locuri in Noul Testament in care Apostolii vorbesc despre citate proorocesti ca si cum acestea ar fi foarte cunoscute, dar care nu se gasesc in Vechiul Testament (de exemplu, Iuda 1:9, 14). Fiecare popor are mai multa proorocie nescrisa decat scrisa; asa ca de ce n-ar trebui sa fie la fel si cu iudeii? Asadar, Il vedem pe Domnul nostru Iisus din nou in Nazaret. Plecase din Nazaret cand era in pantecele maicii Sale si acum se intoarce acolo in bratele maicii sale. Cate lucruri nedeslusite si povatuitoare s-au intamplat intre plecarea si intoarcerea Lui! Plecarea Sa din Nazaret s-a facut in ascultare fata de o porunca data de om; fuga in Egipt a fost pricinuita de urgia omului; intoarcerea in Iudeea a urmat mortii celor care au cautat viata Lui; noi oameni rai au dus la fuga din Iudeea si in cele din urma la intoarcerea in Nazaret. Oamenii sunt lucratori pretutindeni, dar pretutindeni Prea Inaltul Dumnezeu implineste Voia Sa si planul Sau de mantuire. Nu a trecut multa vreme de la plecarea pana la intoarcerea in Nazaret, dar s-a implinit o menire mare, Dumnezeiasca. Inainte de a incepe propovaduirea, Hristos, in scurta Sa vreme, a aratat oamenilor nenumarate minuni, dandu-le lectii infricosatoare si le-a dezvaluit firea atotcuprinzatoare a puterii Sale Dumnezeiesti. El a raspuns chemarii Cezarului si a mers la Betleem pentru inscriere, dand prin aceasta Cezarului ceea ce este al Cezarului, dand astfel si exemplu de supunere fata de legea si de puterile vremii. El S-a nascut intr-o pestera, dand prin aceasta un exemplu de smerenie nesfarsita si o lectie lamurita, ca pretuirea unui om nu depinde de locul unde se naste, ci de duhul care se afla in el. Prin nasterea Lui, El a deschis larg portile cerului si a facut ingerii sa cante deasupra pamantului plin de pacate si sa vorbeasca cu pastorii. Pastorii au fost primii care I-au adus slava si a aratat prin aceasta ca, in Imparatia Sa, oamenii nu vor fi alesi dupa nasterea lor aleasa, dupa bogatia, invatatura sau puterea lor din lume, ci pentru sufletele lor cu intreaga intelepciune, pentru inimile lor curate si cugetele lor cu frica de Dumnezeu. El a adus la Sine pe cei mai invatati oameni din rasarit - craii - si i-a slobozit de inchinarea la stele, invatandu-i sa aduca slava Dumnezeului Celui viu si atotputernic in Sfanta Treime. El a dat la iveala, in Irod si in carturarii Ierusalimului, intreaga prapastie a firii stricacioase a omului, tulburata de pacat si inrobita de patimi. Prin mucenicia copiilor din Betleem, El a lamurit calea suferintei pe care urmeaza sa mearga foarte multi urmatori de-ai Sai, si a mai aratat in scurta Sa vreme, ca intreaga intelepciune este mai tare decat razboiul si ca Irod, de fapt, nu a ucis pruncii, ci pe sine insusi. El a fost prigonit de Ierusalim, pentru ca El urma sa sufere si sa fie slavit in Ierusalim. Oamenii alesi ai Egiptului l-au adapostit de prigonire si, prin aceasta, a repetat o lectie mare si limpede pentru Israel. El a trait printre hamiti in Egipt, ca sa-i miste cu aratrea Sa tamaduitoare, indemnandu-i pe calea mantuirii, asa cum facuse cu celelalte doua neamuri de oameni, semitii si iafetitii, ca sa-Si arate dragostea Sa atotcuprinzatoare pentru intreaga lume. El a implinit aceasta mare menire intreaga, sub tacere, sub acoperamantul maicii Sale. Cand menirea Sa s-a implinit, El S-a intors in Nazaret, ca sa Se pregateasca pentru una noua. El nu a petrecut nici macar o singura clipa pe pamant, fara sa o impodobeasca cu fapte minunate pentru mantuirea oamenilor. Plugul Sau, o data ce a fost pus in miscare in campul lumii, nu s-a oprit nici o clipa, nici brazda Sa nu a fost de adancimi felurite. Toate acestea pentru mantuirea oamenilor. Si astfel, Biserica Ii aduce slava si lauda ca singurului Iubitor de oameni, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant - Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.

Categoria: Predici - Sfantul Nicolae Velimirovici

Cautare:

Predica la Nasterea Domnului - la Liturghia Zilei a Doua de Craciun - Sfantul Nicolae Velimirovici

Vizualizari: 1472

Id: 2087

Imagine:

Share: