Predica la Sfantul Gheorghe - Parintele Sofian BOGHIU

Predica la Sfantul Gheorghe

Hristos a-nviat!

Frati crestini, aseara si astazi am praznuit in chip deosebit pe Sfantul mare mucenic Gheorghe. Biserica l-a laudat in cantari frumoase si vrednice de el, pentru ca a meritat toata lauda, un asemenea tanar general, cum a fost Sfantul Gheorghe care, pentru credinta lui sincera in Mantuitorul Hristos, a patimit cele mai cumplite chinuri din partea paganilor.

Din Viata spusa astazi la sfanta Liturghie, deja de la acatistul din seara aceasta poate ca v-ati dat seama ce-a insemnat aceasta mare personalitate crestina, Sfantul Gheorghe. Vreau sa va spun numai atat din viata lui, ca a patimit sub Diocletian, ultimul mare imparat pagan, insa mare prigonitor al crestinilor; si a patimit Sfantul Gheorghe pe la anul 298. Era originar din Capadochia, maica sa fiind din Palestina. Dupa patimile sale a fost inmormantat in Tara Sfanta, in orasul Lida.

Foarte multi dintre calatorii care merg la locurile sfinte au fost si la mormantul Sfantului Gheorghe si s-au bucurat sarutandu-i icoana si racla cu moaste si lanturile cu care a fost legat si chinuit in timpul patimirilor sale.

Cinstea lui insa este mai presus de fire, mai presus de lume, in lumea lui Dumnezeu. Pentru ca el, impreuna cu ingerii si cu toate puterile ceresti, se lauda acolo impreuna in cantari ingeresti, cum noi, oamenii pamanteni, nu putem intelege. Acolo e lauda lui, pentru ca si-a dat viata pentru Hristos, pentru Dumnezeu.

In seara aceasta as vrea sa va citesc ceva despre mucenici, cum a fost si Sfantul Gheorghe. Pentru ca el a fost unul din marii marturisitori ai lui Hristos, insa au fost foarte multi. El, ca si Sfantul Sava Stratilat pe care-l praznuim maine, a fost ofiter superior in armata romana. Insa au fost foarte multi recruti, tironi - cuvantul tiron are sens de recrut in limba greaca, ca Sfantul Teodor Tiron - foarte multi ostasi si foarte multi oameni de rand, tarani, muncitori din toate categoriile care, cand a fost vremea marturisirii, cu foarte mult curaj au spus: “eu cred in Dumnezeu”. Si aceasta le-a adus moarte, moarte crunta, insa prin asta s-au desavarsit si au devenit prietenii lui Dumnezeu, cei care L-au marturisit in vremuri de grea cumpana pentru viata lor.

Pentru acesti sfinti marturisitori plini de curaj, avem un cuvant aici, inaintea noastra, rostit undeva in Asia Mica. In Siria de un mare cuvantator al Bisericii, numit Sfantul Asterie, episcopul Amasiei, care era un foarte mare iubitor de mucenici. El traieste in perioada de indata dupa chinuirile lor, adica pe vremea lui Constantin cel Mare, cand aceste chinuri au incetat. Si iata cuvantul lui - cuvantul este ma: lung, insa am sa va citesc numai un fragment - incepe asa:

Daca diavolul nu prigonea pe crestini, si n-ar fi pornit razboi impotriva Bisericii, n-am fi avut mucenici. Iar daca n-ar fi fost mucenici, viata noastra ar fi fost trista si fara sarbatoare. Caci ce este egal in valoare cu aceste sarbatoii? Adevarata evlavie este de a te inchina si de a cinsti pe cei care au suferit cu rabdare patimi pentru Domnul, si care s-au pregatit pentru cea mai mare primejdie, moartea.

Cei indeobste praznuiti - sfintii mucenici - au ajuns corifei si inainte statatori. Oameni nemuritori din pricina vietii lor frumoase, vesnic vii, pentru ca au dispretuit viata, au schimbat sangele lor cu imparatia cereasca si au declarat corpul cel ispititor, binefacator sufletului. Asa lucreaza vointa cea sfanta si buna, cand ea este in om ca un conducator de care de lupta, cand i se supun ei toate pornirile si miscarile si cand tine gandurile cu grija, ca pe niste firauri, lovind pe cea salbateca si infranand pe cea care este peste masura de iute, pentru ca nu cumva drumul vietii sa ajunga neordonat si primejdios.

Mucenicii sunt nu numai dascalii unei bune vietuiri, ci si acuzatorii pacatului. Daca acela a biruit prin rabdare para focului, pentru ce tu nu imblanzesti prin castitate desfranarea? Daca mucenicul nu avea nici o mila de bogatia si banii pe care i-a lasat, pentru ce tu nu dispretuiesti putin argint pentru dreptate?

Sfantul Gheorghe avea o avere foarte mare, asa era pe vremea aceea. Parintii ii murisera si inainte de a suferi martiriul, a impartit toata averea lui la saraci. La asta se refera si Sfantul Asterie. “Daca mucenicul nu si-a iubit rudele mai mult decat pe Dumnezeu, ci s-a despartit de sotie, de copii si de cei mai dragi lui, pentru ce nu osandesti prieteniile patimase si primejdioase, simpatia pentru persoanele care intamplator au oarecare legaturi de familiaritate cu tine, pentru ce treci peste dreptate, pentru ce spui ca este o nebunie frica de Dumnezeu?

Daca mucenicul s-a dezbracat de trup pentru Dumnezeu, pentru ce tu nu te lipsesti de o singura haina ca sa imbraci pe cel sarac? Dar toate acestea, comparate unele cu altele, dovedesc felul nostru rau de purtare. Asadar, sau sa ne rusinam de sfinti, ca de niste dascali, sau sa ne temem de ei, ca de niste acuzatori.

Sa aratam ca viata noastra imita pe cei cinstiti de noi. Sa avem un atata incredere in Dumnezeu, pe cata au avut sfintii cand s-au supus poruncilor si au nadajduit cu tarie in fagaduintele lui Dumnezeu. Caci noi oamenii suntem in asa fel formati de la natura, ca sa ne purtam cu moliciune si fara hotarare fata de muncile care nu au nici o rasplata si dimpotriva, sa ne ocupam de cele ce au de sfarsit rasplata si cinste.

Din aceasta pricina, toti mucenicii au dat atentii: cuvintelor evanghelice prin care Domnul indeamna pe sfintii Sai, zicand asa: “Daca cineva Ma va marturisi pe Mine inaintea oamenilor, voi marturisi si Eu pe el inaintea Tatalui Meu cel din ceruri”.

Intemeiati pe aceasta marturisire a Domnului, mucenicii au suferit cu sufletul neschimbat ascutisul sabiei, au mers in foc, fiecare si-a oferit spatele spre biciuiri, li s-au sfasiat coastele cu varful unghiilor, au rabdat lanturi de fier si au fost dusi in locuintele intunecoase ale inchisorilor; s-au topit de foame si s-au vestejit de sete: ca niste pietre isi dadeau fetele lor celor ce-i loveau; auzeau insultele ca niste surzi; taceau ca niste muti in fata celor care-i insultau si batjocoreau; au fost expusi in fata gloatelor si in teatre; erau purtati prin piata si prin for cu trupurile complet goale si, ce e mai dureros, nu numai barbati, ci si femei.

Unii au fost arsi in foc, altii au inghetat din pricina gerului, ne-au impartit faptele lor de vitejie in felurite chipuri, pentru ca sa invinga chiar prin moartea lor.

Pentru aceea imbracam cu cinste evlavioasele lor trupuri, vasele alegerii, uneltele fericitelor lor suflete, casele in care au locuit filozofi. Le pastram ca pe niste odoare ele mare pret, pentru toata viata, ne inarmam cu ele, ca si cu niste merite proprii.

Biserica se intareste cu mucenicii, dupa cum se intareste un oras cu soldati viteji. Se fac in cinstea lor praznuiri obstesti si ne desfatam de bucuria sarbatorilor. Cei cuprinsi de greutati sau nenorociri omenesti, se grabesc ca la un alin la locul de odihna al preafericitilor mucenici.

Din pricina indraznirii lor in fata lui Dumnezeu, facem din ei mijlocitorii rugaciunilor noastre. La locurile de odihna ale mucenicilor, saracii scapa de saracie, bolnavii sunt vindecati, amenintarile puternicilor adorm. Sfintele lor locasuri de odihna sunt in mare cinste. Astfel, ascultati aici: tatal sau mama isi ia in brate copilul bolnav, lasa la o parte spitale si pe doctori, se refugiaza la ajutorul unui om care n-a invatat medicina.

Venind la unul din mucenici, prin el se roaga Stapanului a toate, intrebuintand aceste cuvinte catre mijlocitor - ascultati o rugaciune catre martir: “Patimind pentru Hristos, roaga-te pentru patima si boala! Avand indrazneala catre Dumnezeu, pune cuvant bun pentru semenii tai. Chiar daca ai parasit viata aceasta a noastra, roiuri cunosti suferintele omenesti. Te rugai si tu altadata mucenicilor, pe cand nu erai mucenic. Atunci cand cereai, dobandeai; acum, pentru ca ai, da! In cinstea ta, cere pentru noi folos si castig. Sa fim vindecati prin rana ta, dupa cum tu ai fost vindecat prin rana lui Hristos”.

Altul care voieste sa se insoare, face inceputul casatoriei sale printr-o rugaciune catre mucenici. Cine vrea sa plece in calatorie cu corabia, nu ridica ancora corabiei inainte de a chema in ajutor pe sfintii mucenici si pe Stapanul lor, pe Stapanul marii. Locul de odihna al mucenicilor este un camin otaresc, pentru cete de saraci si siruri de sarmani. Mucenicii sunt cautati pretutindeni, pe uscat si pe mare, si nu au frica de nimeni, acesti sfinti ai lui Hristos, numai de Hristos Domnul se temeau, sa nu greseasca cu viata lor.

“Asa sunt mucenicii. Cum erau insa tiranii si ucigasii ior, cate gandeau lucruri grozave despre ei, care se laudau cu trufie si nu cunosteau pe Stapanul lor?” Iata cum erau ucigasii: “mugeau mai infricosat decat leii, alergau mai iute decat leoparzii, sfasiau mai rau decat ursii, varsau sange mai mult decat lupii, vicleneau ca vulpile. Acum insa zac mai netrebnici decat cei cu adevarat morti; uitarea a cuprins viata lor.”

Au fost imparati, cum a fost Diodetian si alti imparati. Acest mare criminal, acest varsator de sange a murit ca un netrebnic, totdeauna era zguduit de frica, tremura; avea un palat la Spoleto, pe malul Marii Mediterane, in Croatia de astazi si acolo tremura ziua si noaptea, mereu veneau valuri de sange, valuri de chinuri ale constiintei care il mustrau pentru ce-a facut toata viata lui ca imparat. Si altii au murit mancati de viermi sau rosi de alte chinuri launtrice.

Asa au murit acesti ucigasi ai crestinilor. Este o carte intreaga a lui Lactantiu, “Despre moartea celor care au persecutat”; acest Lactantiu a trait pe vremea Sfantului Constantin cel Mare, ii cunostea, o parte din ei traiau sau murisera sub ochii lui.

“Celor chinuiti de ei insa le-a urmat o amintire nestearsa si o lauda nemuritoare. Cei mai in varsta au primit de la batrani povestiri despre viata si suferintele mucenicilor si au predat cultul mucenicilor la randul lor, bunicul - nepotului, tatal - copilului, asa ca au facut nemuritoare lauda.

In chipul acesta viata pastreaza din generatie in generatie aceste sarbatori ca pe o mostenire nefurata, dar mai bine zis ca pe un bun de mare pret, mai scump decat mostenirile pamantesti.

In adevar, averile mostenite sau sunt furate de hoti, sau sunt luate de dusmani ca prada de razboi, sau se pierd din pricina vitregiei vremurilor, pe cand praznuirea barbatilor sfinti nu este intrerupta nici intr-un an, atat timp cat vor fi ani, cat va curge timpul, cat va avea cerul soarele, cat va hrani pamantul fiintele sale, iar marea vietatile ei.

Adevarat vorbim, chiar cand vor inceta de a mai fi stihiile lumii acesteia, slava mucenicilor si a dreptilor nu se va stinge, nici nu va pieri vreodata impreuna cu creatia si cinstea cuvenita lor.

Dimpotriva, atunci mai mult va inflori slava lor, caci este mutata spre viata cea nemuritoare a omenirii, viata cereasca”. Atat va citesc - cuvantul este mai lung.

Frati crestini, ati desprins din aceasta lauda a mucenicilor caracterul general in care au fost mari marturisitori, acesti sfinti, cu pretul vietii lor.

Categoria: Predici la sarbatorile de peste an - Parintele Sofian BOGHIU

Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Gheorghe, Sfantul Gheorghe

Cautare: