Predica la Sfantul Ioan Gura de Aur - Parintele Sofian BOGHIU

Predica la Sfantul Ioan Gura de Aur (fragment)

Fiecare dintre noi are cate un patron sau mai multi patroni, adica niste sfinti - modele de traire a vietii noastre crestine. Unii sunt niste uriasi, ca acesti sfinti pe care-i praznuim luna aceasta, mari ierarhi, mari cuviosi, ganditori, filozofi; mai putini ajung la inaltimea cugetarii lor si a vietii lor, insa sunt unii, oameni simpli, barbati si femei, adeseori familii, cum au fost Sfantul Xenofont si sotia sa Maria si cri doi fii ai lor, Arcadie si Ioan, familii de sfinti - si ca ei sunt multi, multe familii! - incat fiecare zi are cate un luceafar, cate-o torta luminoasa de sfintenie, de traire adanca a sfintei invataturi crestine.

Ca daca ar fi sa traim, asa cum ne aflam noi, sa traim sfanta Evanghelie dupa cum o citim acolo, ne-am ingrozi, ni s-ar parea ca e foarte greu de trait - numai un singur exemplu: cum poti sa iubesti pe cel care baga sabia in tine’r Sau pumnalul? Cum sa-l iubesti? Sunt sfinti, incepand cu Iisus Domnul, care totusi i-au iubit si s-au rugat pentru ei! Si alte multe apucaturi naravase de-ale oamenilor, foarte urate: desfrau, lacomie, manie, razbunari, pe care le intalnim in viata obisnuita, ni se pare ca e foarte greu sa ne infranam de la ele!

Insa sunt asa de multe exemple in aceste vieti de sfinti pe care noi le avem in calendarul crestin, traite cu stapanire de sine. Au trait cu intelegere duhovniceasca si de aceea cu atat mai mult stralucesc inaintea constiintelor crestine si inaintea istoriei.

Asemenea exemple, iata, se anunta pentru maine: Sfantul Efrem Sirul care a fost un mare pustnic, in acelasi timp un mate poet, un mare ganditor si un traitor la adancime al vietii crestine. Astazi parca s-a trecut cu vederea peste marele sfant Ioan, cel cu rostul de aur, Sfantul Ioan Gura de Aur sau Hrisostom, al carui nume il auzim in fiecare zi dupa sfanta Liturghie, el fiind autorul sfintei Liturghii care se savarseste de-a lungul anului, aproape in fiecare zi, afara de cateva exceptii (Postul Mare, anumite sarbatori cand slujim Liturghia Sfantului Vusile cel Mare si a Sfantului Grigorie Dialogul).

Si ca sa ne putem apropia mai mult de viata Sfantului Ioan Gura de Aur, care ne mangaie cu sfanta Liturghie si Sfanta Impartasanie, trupul si sangele Mantuitorului Hristos, as vrea sa retin atentia fratiilor voastre putin in seara aceasta, spunandu-va ceva despre viata acestui mare sfant al Bisericii, Sfantul Ioan Gura de Aur, ca apoi sa inchei cu un cuvant spus tot de el.

El face parte din acea pleiada de genii crestine din veacul IV, numit veacul de aur al Bisericii crestine, din pleiada celor Trei sfinti Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, pe care-i praznuim pe 30 ale lunii acesteia, ianuarie. Au trait cam in acelasi timp, Vasile si Grigorie au fost colegi de studii, prieteni de o viata intreaga. Sfantul Ioan a trait putin mai tarziu decat ei, insa in acelasi veac IV. Depaseste putin anul 400.

Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut in Antiohia Siriei care era atunci capitala Siriei si a intregului Orient si a fost asa multe veacuri de-a randul. In vremea noastra, Antiohia face parte din partea marginasa a Turciei, catre Siria. In aceasta mare si bogata cetate, bogata si ca avere pamanteasca, insa bogata in cultura, bogata si in sfintenie, s-au intalnit sfintii mari apostoli Petru si Pavel si in biserica ce exista si azi in Antiohia Siriei au avut o intalnire crestinii de atunci, in frunte cu cei doi mari corifei ai apostolilor.

Acum, in Antiohia Siriei, ne-am luat numele nostru de crestini - crestinii pana atunci se numeau frati, adelfoi, sau credinciosi. Aici, la anul 48-49, pentru prima data urmasii lui Iisus s-au numit crestini, jistiani, dupa numele lui Hristos.

In aceasta cetate a Antiohiei s-au nascut multi barbati de seama, insa parca dintre toti, cel mai luminos e Sfantul Ioan Gura de Aur. Nascut la anul 347, a trait numai saizeci de ani, la 407 a trecut dincolo de viata aceasta pamanteasca. Nascut intr-o familiei ilustra: tatal sau, Secundus, era comandantul armatelor bizantine din Orient, magister militum Orientis. Rra singurul copil la parinti, a ramas orfan cand era inca micut. Si l-a crescut cu multa duiosie si multa grija crestina mama sa, sfanta si fericita Antuza.

Fiind bogati, a avut parte de o educatie aleasa. Fiind o fire foarte inteligenta, sclipitor de inteligenta si un suflet curat, s-a intiparit invatatura in fiinta lui, incat a ajuns, crescand cu varsta si cu intelepciunea, pana la marginile cunostintei omenesti, in el articulandu-se puterile harului dumnezeiesc.

Dupa ce a invatat elementele obisnuite pentru tinerete, a intrat sub obladuirea si sub indrumarea celor mai mari maestri din vremea aceea. Erau cei doi sofisti vestiti, filozofi sofisti: Libanius, un mare orator al vremii aceleia - si din cate spun cei care stiu ce spun, acest Libanius a ramas pana astazi inca neintrecut in istoria culturii si a oratoriei - si un alr profesor de filozofie, Andagratius, vestit de asemenea si el.

A intrat sub conducerea acestor barbati vestiti si Sfantul Ioan ii ajuns el insusi celebru, incat pe Libanius, imbatranind, il intrebau ucenicii lui: “Pe cine lasi in locul tau?” Si el a spus cu durere: “Ioan ar putea sa fie urmasul meu, dar mi l-au rapit crestinii!”

Ca intr-adevar Sfantul Ioan, terminand studiile la Libanius si ceilalti, la scoala lor din Antiohia, a ajuns mare avocat in cetatea capitala. Avea toate posibilitatile de a ajunge un om cu adevarat fericit in intelesul omenesc. Era bogat, cu o familie aristocrata, cult, avea un mare succes in apararea proceselor, toata lumea il lauda - si cam asta vrea: lumea, in urcusul ei catre glorie, toate aceste daruri.

Insa s-a intamplat altfel: mama lui, sfanta Antuza - i staruind mereu, batand la inima lui de tanar receptiv - Sfantul Meletie, patriarhul de atunci al Antiohiei, sfanta Scriptura - pe care o citise din ravna, ca sa cunoasca adevaru - toate acestea l-au induplecat pe tanarul avocat Ioan sa intre in slujba Bisericii lui Hristos. Si a intrat cu adevarat in slujba lui Dumnezeu.

Meletie, blandul patriarh si arhiepiscop al Antiohiei, l-a botezat la varsta de 27 de ani - asa era atunci. Asa a fost si cu Sfantul Vasile cel Mare, si cu Grigorie de Nazianz, au fost botezati mai tarziu.

S-a botezat cu foarte multa bucurie Sfantul Ioan, a fost hirotesit anagnost - prima treapta din ierarhie - de catre Sfantul Meletie si impreuna cu vreo doi, trei prieteni foarte buni si foarte mari - unul, Teodor, ajuns mai tarziu episcop de Mopsuestia si un oarecare Maxim, de asemenea un prieten foarte bun - si cu altii, s-au hotarat sa intre in viata monahala. Si asa au si facut.

In Antiohia din vremea aceea nu foarte multe manastiri - astazi au ramas numai pesterile si locul manastirilor, ca acolo stapanesc turcii. Si poate stiti, Antiohia e pe malul Marii Mediterane, de la mare pana la oras sunt 25 km; este asezata pe malul unui fluviu care curge din sudul Libanului, Oronte. Aceasta capitala a Orientului are intr-o parte si alta munti. Si acesti munti sunt scobiti, au fost sapate multe pesteri - care pe vremea aceea si mai tarziu erau pline de nevoitori, pline de tineri sau varstnici calugari - si niste manastiri.

Era o manastire in care staret erau un oarecare Diodor care dupa aceea a devenit episcop de Tars, orasul de nastere al Sfantului apostol Pavel, tot in apropiere de Antiohia. Si fanarul Ioan a intrat in manastirea lui Diodor, a stat sase ani in pustnicie: patru ani in manastire, dupa aceea doi ani intr-o pestera. Si viata de pestera e foarte grea, pentru ca te trage piarra si umiditatea - era si aproape de mare si acolo bat valuri de frig, pana la inghet. Sfantul Ioan era firav in viata lui trupeasca, pentru ca postea foarte mult.

A stat in manastire, s-a dus in pestera si a inceput sa studieze la mari adancimi sfanta Scriptura - Vechiul si Noul Testament - sporea extraordinar in ravna aceasta catre Dumnezeu, luminandu-se pe dinauntru, insa i se subrezea sanatatea trupeasca.

Dupa doi ani de salasluite in pestera si patru ani in manastire se retrage, merge inapoi la Antiohia. Intre timp murise Meletie, patriarhul Antiohiei, si venise Flavian, un alt ierarh vrednic. Si pentru ca erau atunci framantari ariene, cu dusmanii Ortodoxiei, Sfantul Meletie si dupa aceea Sfantul Flavian cautau sa se inconjoare de oameni care sa-i ajute in apararea dreptei credinte.

Venind Sfantul Ioan din pustnicia lui, a fost hirotonisit diacon la anul 381. Peste cinci ani, este sfintit preot de Flavian. in clipa cand era hirotonisit preot, in vazul intregului popor din catedrala, a coborat o porumbita alba peste capul Sfantului Ioan si a ramas peste el pana s-a terminat slujba hirotoniei. Era Duhul Sfant care a patruns in Sfantul Ioan si l-a calauzit pana la sfarsitul vietii sale.

Si i se incredinteaza predica cuvantului lui Dumnezeu in marea catedrala din Antiohia, unde de obicei vorbea numai episcopul locului. Sfantul Ioan, cu darul lui extraordinar de mare orator, cu duhul lui plin, imbibat de Duhul lui Dumnezeu, a inceput sa vorbeasca, sa predice cuvantul lui Dumnezeu.

Sfantul Ioan a predicat intr-adevar cuvantul Evangheliei in Antiohia, incat toata cetatea era cu ochii catre Dumnezeu si catre Ioan. Il iubea foarte mult poporul, ca avea puterea de a evoca, de a rosti frumos Cuvantul lui Dumnezeu si convingator. Avea si un chip bland si duios de a spune lucrurile, incat nu era zagaz, nu era opreliste intre cuvantul lui si inima celor care ascultau, era o comuniune directa.

Faima lui a ajuns pana la capitala imperiului, pana la Constantinopol care nu era chiar departe de acolo, totusi, cateva sute de kilometri. Si atunci se intamplase ca tocmai murise patriarhul Nectarie la Constantinopol, si s-a gandit lumea si un oarecare Eutropiu care era primul ministru al imparatului Arcadie de atunci si au trimis in Siria sa aduca pe Ioan la palatul imperial din Constantinopol.

Comanda s-a facut printr-un oarecare Asterie care era comandantul garzilor imperiale de atunci, din Siria. Si s-a dat cuvant de ordine ca. aceasta aducere a Sfantului Ioan de la Antiohia la Constantinopol sa fie facuta in mare taina, stiau ca e foarte iubit de popor, nu cumva rapindu-l de acolo sa se revolte lumea, pentru ca au mai fost in Antiohia mai multe tulburari de-a lungul istoriei. Cu sareta imperiala l-au adus astfel din Antiohia la Constantinopol si a facut cunostinta cu toti de acolo, si in ziua de 26 februarie 398 a fost sfintit arhiereu si instalat patriarh al Constantinopolului. A fost sfintit de Teofil care era patriarhul Alexandriei Egiptului.

Si s-a apucat de lucru, a inceput si acolo sa predice cuvantul lui Dumnezeu. A avut trei obiective in Constantinopol. in primul rand s-a ocupat indeaproape de crestinarea gotilor - care treceau, spargeau garzile imperiului si treceau catre noi; stiti ca au fost si la noi, in regiunea Buzaului, de la ei avem “Closca cu puii de aur”.

Apoi s-a ocupat de saraci si de infirmi, creandu-le aziluri si mangaindu-i cu cuvantul si cu ajutorul material de care aveau nevoie. S-a ocupat in al treilea rand, sau in acelasi timp, de moralizarea poporului si a clerului. Erau, cu navala arienilor in aceasta regiune a lumii, erau foarte multe dezmaturi, chiar in cler. Arienii isi permiteau orice - in primul rand viclesugul, inselaciunea, bunul trai, luxul. Si Sfantul Ioan care era un ascet - viata lui era o viata de mare asprime - a impus aceasta viata, cat putea sa incapa la fiecare in fiinta lui, o viata de traire in Hristos cu adevarat. S-a ocupat asadar de cler si de popor.

Zilnic, adesea de doua ori pe zi, vorbea poporului in marea catedrala a Sfintei Sofia din Constantinopol sau in alte biserici ale capitalei, incat se spunea ca atunci cand vorbea Sfantul Ioan, parasea lumea alergarile de cai cum erau pe hipodromuri sau teatrele, care erau foarte mari placeri pe atunci; cand vorbea Ioan era mai mult, mai pretios sa-l asculti pe el, decat sa iei parte la aceste dezmaturi care-i bucurau pe foarte multi, incat era o navala continua catre el, ascultand cuvantul lui, cu adevarat inaripat si inspirat de Duhul Sfant.

A predicat asa timp de sase ani, nestingherit. Dupa aceea insa, s-au iscat, ca totdeauna, invidia si gelozia. Stim autorii care au contribuit la aceasta, printre care si Eudoxia imparateasa. Ea era foarte geloasa si ura pe Ioan, dar el vorbea in general - pentru ca luxul si podoabele femeiesti indeosebi, pe vremea aceea, atrageau lumea in pacat.

Si a tunat Sfantul Ioan impotriva acestor abuzuri, dar imparateasa credea ca face aluzie numai la ea. Si atunci, impreuna cu alti partasi, au urzit ca Ioan sa fie inlaturat de pe scaunul patriiirli.il. Si au reusit, l-au exilat.

Arcadie, sotul Eudoxiei, era un imparat slab, nu putea trece peste ambitia si vanitatea femeii sale. Staruind mereu, ca picatura care cade si sparge piatra, staruind mereu, a obtinut un decret imperial ca sa-l scoata pe Sfantul Ioan din scaunul patriarhal. Si l-a scos.

Cand mergea catre exil, s-a intamplat un puternic cutremur in Constantinopol care a zguduit cetatea intrea; atunci crestinii au crezut ca e o pedeapsa de la Dumnezeu, pentru ca l-au scos pe Ioan, fiind nevinovat si l-au aruncat in exil. S-au dus la palatul imperial, au inconjurat palatul, plangand, femei, copii si barbati, sa-l aduca pe Ioan inapoi; l-au adus, insa dezmatul nu contenea.

Si imparateasa - culmea abuzurilor sale - si-a instalat statuia ei de aur in fata marii catedrale Sfanta Sofia din Constantinopol. Si acolo se dantuia si se faceau fel de fel de spectacole, in timp ce inauntru in biserica era sfanta Liturghie. Sfantul Ioan s-a revoltat si vorbea cu mai multa putere - acum era vizata cu adevarat imparateasa.

Si intr-un discurs al lui care a ramas de neuitat, incepea asa Sfantul Ioan: “Iarasi Irodiada se infurie! Alta Irodiada! Iarasi cauta sa ia capul lui Ioan, iarasi joaca si dantuieste! Imparateasa a auzit, crapa de ciuda, si atunci a cautat cu tot dinadinsul sa scape de Ioan. Au aranjat, cum se aranjeaza de obicei si sinoade, si intrigi pe fel de fel de motive, incat Sfantul Ioan a fost din nou amenintat cu exilul.

Si in ziua de 14 aprilie a anului 404 - era sambata Pastilor - Sfantul Ioan se afla in biserica Sfintei Sofii si boteza catehumenii, cei care urmau sa intre in crestinism. Armata a inconjurat biserica mare a Sfintei Sofii, a intrat inauntru, l-au luat cu forta pe Sfantul Ioan din biserica si l-au izolat de popor. N-au putut sa-l duca atunci unde voiau ei, c-ar fi fost cu adevarat o mare revolta populara in capitala imperiului, ci s-a amanat - cautand sa-l rupa mereu de popor, pana dupa Rusalii, in acelasi an, 404.

Si dupa aceea, o garda - un fel de tigri, cei mai rai ostasi - l-au inconjurat, l-au dus in exil. Si-n exil, la un sat inspre Caucaz numit Cucuz, acolo Sfantul Ioan a stat izolat de lume, dar avea totusi legaturi prin corespondenta cu foarte multi admiratori ai lui.

A stat trei ani de zile in acest exil. Insa imparateasa care fierbea, stia ca nu e mort. Si veneau, ca niste mustrari de constiinta, foarte multi, intervenind pentru Ioan, sa-l aduca inapoi. Si ca sa scape de Ioan, a dat un alt ordin, tot prin imparatul Arcadie, si l-au trimis mai departe spre muntii Caucazului, pe jos, in timpul verii - caldurile sunt foarte puternice acolo.

Sfantul Ioan care si asa era slabit de post si de nevointe si de suferinte sufletesti, a cazut la pat. Trebuia sa-l duca la Pitiunda, asa se numea localitatea, departe, in munti. Si s-au oprit la un sat numit Comane. Acolo, in timpul noptii, Sfantul Vasilisc, martir mai dinaintea Sfantului Ioan, i s-a aratat intr-o vedenie si i-a spus: “Curaj, frate Ioane, maine vom fi impreuna!”

A doua zi, ostasii cautau sa implineasca porunca imperiala - l-au luat asa cum era, bolnav si il tarau mai departe, sa-l duca unde trebuia, la destinatie. Li s-a parut tare greu, incat a trebuit sa se intoarca inapoi. Si-n aceeasi zi de 14 septembrie, anul 407, Sfantul Ioan a trecut catre Domnul, spunand ultimele cuvinte care au ramas de neuitat: “Slava lui Dumnezeu pentru toate!”

A murit, a fost ingropat acolo, a ramas acolo timp de treizeci si trei de ani. Intre timp, asa cum se intampla in viata, au murit si imparatul si imparateasa, marea si ambitioasa imparateasa Eudoxia care facuse asemenea Izabelei, sotia lui Ahab, in timpul Sfantului Ilie. Si ea rapise o vie de la o biata vaduva, Calicratia, si a fost blestemata si de ca, de acea Calicratia. Si foarte multe abuzuri si nedreptati facea aceasta imparateasa, profitand de slabiciunea sotului sau, Arcadie.

Insa s-a comis aceasta mare crima: Sfantul Ioan a fost cu adevarat ucis. Peste treizeci si trei de ani a ajuns patriarh in Constantinopol Proclu, ucenicul Sfantului Ioan. El a staruit pe langa imparat - era Teodosie pe atunci imparat, fiul lui Arcadie - sa-l aduca pe Sfantul Ioan inapoi (moastele).

Pe mine ma invata si Apostolul cand zice “Dumnezeu nu cauta la fata omului”. Si inca “de-as fi placut oamenilor, n-as fi sluga lui Hristos”. Ma-ntrarmeaza si David prorocul cand zice: “Grait-am intru marturiile tale inaintea imparatilor, si nu m-am rusinat”; “Mult au mestesugit asupra mea cei ce m-au urat, ci toate le-au facut din pizma”.

Stiu eu bine ca te-ntristezi, frate Chiriac, pentru ca cei ce ne-au izgonit merg cu cinste prin targ si multi ii petrec cu alai. Dar iti aduci aminte de bogatul acela si de Lazar? Care din ei era amarat in aceasta lume, si care petrecea din plin? Ce i-a stricat lui Lazar saracia? Au nu l-a dus in sanul lui Avraam, ca pe un viteaz si biruitor? Si ce i-a folosit bogatia, bogatului celui imbracat in porfira si vizon? Nimic! Caci unde ii sunt purtatorii de toiege? Unde-i sunt lancierii? Unde-i sunt caii cu trasurile de aur? Unde ii sunt prietenii care se hraneau la masa lui?” Bogatul nemilostiv din Evanghelie. “Unde este masa cea imparateasca? Au nu-l duceau legat ca pe un talhar la mormant, purtandu-si sufletul gol din lumea aceasta si strigand cu glas sec: “Parinte Avraame, miluieste-ma si trimite pe Lazar, sa-si ude varful degetului in apa, sa-mi racoreasca limba, ca amar ma prajesc in vapaia aceasta!”.

Bogatule ticalos, de ce chemi “tata” pe Avraam, caruia nu i-ai urmat viata? Acela pe tot omul a ospatat la casa lui, iar tu n-ai purtat grija de nici un sarac. Nu este de plans, de jelit, ca acela care avea atata bogatie, nu s-a invrednicit de o picatura de apa? Pentru ca nu a dat nici o faramitura de la masa, saracului, nu primeste acum nici o picatura de apa.

In iarna vietii acesteia, el n-a semanat milostenie. A venit vara si n-a secerat. Randuiala Stapanului este aceasta: El a pus fata in fata chinurile pacatosilor cu odihna dreptilor, ca sa se vada unii pe altii si sa se cunoasca.

Fiecare mucenic isi va cunoaste atunci tiranul care l-a ucis. Nu spun eu, sunt cuvintele Scripturii, ascultati cuvantul intelepciunii: “atunci cu multa indrazneala va sta dreptul in fata celui ce l-a necajit”. Ca un calator ce umbla prin zaduf si este ars de sete si nimereste la fantana buna, sau ca un flamand care ar sta la o masa plina de orice mancarurile, dar este oprit de cineva mai puternic sa se atinga de bucatele de pe masa.

Mare mahnire si chin este pe cel insetat, ca nu poate sa-si stinga setea si pe cel flamand ca este impiedicat sa se indulceasca din bucate. Tot asa si in ziua Judecatii, pacatosii vor vedea pe sfinti bucurandu-se, ca si pe Adam vrand Dumnezeu sa-l amarasca, l-a facut sa lucreze pamantul din preajma Raiului, ca privind locul cel bun, de unde iesise, sa aiba pururea durere in suflet.

Daca, frate Chiriac, nu ne vom mai intalni aici, in viata aceasta pamanteasca, ca sa vorbim unul cu altul, dincolo in viata cealalta nu va fi nimeni care sa ne impiedice intalnirea. Atunci vom vedea si pe izgonitorii nostri, tot asa precum Lazar vedea pe bogatul, si mucenicii pe chinuitorii lor.

Deci nu te mahni, iubite frate, ci adu-ti aminte de prorocul Isaia ce zice: “De batjocorirea oamenilor nu te teme si de ocara lor sa nu te biraiesti, ca precum lana este mancata de molii, asa vor fi si ei mancati de viermi”.

Gandeste-te la Domnul Hristos, cum in scutece de in a fost izgonit si in pamantul egiptenilor lepadat, Cel ce tine lumea cu mana Sa. Si pentru ce? Ca sa Se faca chip si pilda noua, sa nu ne mahnim intru napaste. Si-ti mai adu aminte de patimirea lui Hristos Domnul, de cate ori si cate ocari a suferit pentru noi Stapanul a toate. Ca unii dintre iudei Il numeau samaritean si bautor de vin, altii indracit si proroc mincinos, zicand: “Iata om mancator si bautor de vin” si ca scoate dracii cu domnul dracilor. Si, ca sa mai spun si altele, cum L-au dus apoi sa-L arunce in rapa”.

Undeva in Nazaret, Iisus le vorbea, nu le convenea si L-au apucat sa-L arunce intr-o prapastie care e si azi, se chema Prapastia Fricii sau a Groazei. Si Iisus, cu putere dumnezeiasca, a trecut printre ei si nu L-a mai atisis nimeni.

La aceasta face referire Sfantul Ioan aici. “Dar ca L-au adapat cu fiere si L-au batut cu trestii peste capul Lui si cu hlamida imparateasca imbracandu-L, cu cununa de spini L-au incununat si-I cadeau inainte batjocorindu-L si tot felul de batjocuri facand inaintea Lui? Dar cand L-au dus acei bautori de sange si L-au tras gol la patima? Cum L-au lasnr toti ucenicii Lui?”

De obicei in suferinte oamenii sunt parasiti, de frica, nu cumva sa fie si ei agatati cumva. L-au lasat pe Iisus apostolii, numai Sfantul Ioan s-a tinut de El “Ca unul s-a lepadat de Dansul, iar altul L-a si vandut si ceilalti au fugit. Si sta singur, gol, in mijlocul poporului aceluia, de vreme ce praznicul Pastilor ii adunase pe toti. Si L-au rastignit ca pe un om rau, in mijlocul facatorilor de rau si zacea neingropat. Ca nici nu L-au pogorat de pe Cruce pana nu L-au cerut unii ca sa-L ingroape. Si cum au scornit hula asupra Lui, cum ca ucenicii Sai L-au furat si ca El n-a inviat! Si adu-ti aminte inca de apostoli care peste tot erau urmariti si se ascundeau prin cetati.

Pavel s-a ascuns la o femeie vanzatoare de matasuri si Petru la Simon curelarul, ca nu indrazneau sa intre la cei bogati. Iar mai tarziu toate le-au mers usor. Asa ca nici tu, frate, nu-ti face inima rea.

Auzit-am de barfitorul acela, Arsachie, pe care imparateasa l-a pus patriarh in locul meu, ca a necajit pe fratii si fecioarele care nu au vrut sa se impartaseasca cu el si ca multi dintre dansii au murit prin temnite pentru dragostea mea.

Acest lup in chip de oaie care are numai haina de episcop, este intr-adevar un adulter. Ca precum femeia careia ii traieste barbatul, daca merge dupa altul, se numeste adultera, tot asa si acesta este un adulter, nu trupeste, ci sufleteste, pentru ca fiind eu viu, mi-a rapit scaunul.

Frate Chiriac, iti scriu aceasta din Cucuz, unde m-au izgonit din porunca imparatesei. Multe necazuri am intampinat pe cale, dar nu le-am luat in seama. Ca pe cand am ajuns in tara capadocienilor si in Tavrochilichia, ne-au intampinat cete, cete de sfinti parinti si multime de monahii fecioare, care varsand lacrimi si plangand cu jale mare caci ma vedeau dus in surghiun, ziceau in sine: “mai de folos ar fi fost sa se ascunda soarele, decat sa taca gura lui Ioan”.

Aceste cuvinte m-au tulburat mult si m-au intristat si mai mult, cand ii vedeam pe toti plangand pentru mine, iar toate celelalte cate mi s-au intamplat nu le-am luat in seama. Foarte bine ne-a primit episcopul cetatii acesteia” - acolo la Cucuz, unde era - si multa dragoste ne-a aratat. Ca daca ar fi fost cu putinta si n-am fi pazit hotararea, mi-ar fi dat chiar si scaunul sau. Te rog dar si te poftesc din toata inima, goneste plansul amaraciunii tale, adu-ti aminte de mine in rugaciunile tale si mangaie-ma cu raspunsul tau”.

Asa ii scria un necajit altui necajit, insa din acestea se zice ca Sfantul Ioan era plin de curaj. Curajul, suferinta, naste mantuire.

Frati crestini, macar ceva din ce-ati auzit sa retineti in inima dumneavoastra si atunci cand veti auzi de Sfantul Ioan Gura de Aur, autorul sfintei Liturghii de care ne indulcim aproape in fiecare zi, sa va ganditi la viata lui si sa-i urmati credinta lut si taria lui in suferinte. Amin!

Categoria: Predici la sarbatorile de peste an - Parintele Sofian BOGHIU

Cuvinte cheie: Sfantul Ioan Gura de Aur, Parintele Sofian BOGHIU, Ioan Gura de Aur

Cautare: