Predica Parintelui Cleopa la Duminica a XXXI-a dupa Rusalii

Iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ti mila de mine!
(Luca 18, 39)

Iubiti credinciosi,

Cuvintul lui Dumnezeu este izvor de invataturi duhovnicesti, din care noi putem sa scoatem in lumina multe feluri de sfaturi folositoare de suflet. Din Sfinta si dumnezeiasca Evanghelie care s-a citit astazi despre vindecarea orbului din Ierihon, lasind la o parte alte invataturi ce se pot desprinde din cuprinsul ei, ne vom opri numai la cuvintele orbului pe care le-ati auzit. Caci fiind oprit de popor cu certare sa taca, el mai tare striga catre Iisus Hristos: "Fiule al lui David, miluieste-ma!"

Vedeti, fratii mei, credinta statornica si fara de indoiala? Acest fericit orb care cu ochii trupului nu vedea, dar cu mintea si cu inima lui credea ca Hristos poate sa-i vindece lumina ochilor, nu lua aminte la cei care il certau si ii ziceau sa taca. El credea cu toata inima, ca negresit Mintuitorul il va vindeca si ii va lumina ochii. De aceea cu toata oprirea de restul multimii el mai tare striga; "Fiule al lui David, miluieste-ma!" El auzise de la multi oameni despre minunile ce le facea Mintuitorul in toata Palestina; auzise ca Iisus este din neamul lui David si de aceea, nestiind mai mult, striga fara de indoiala la Iisus. Pentru credinta lui statornica, orbul a fost auzit de Preainduratul nostru Mintuitor, Care i-a zis: Credinta ta te-a mintuit! Si indata a vazut (Luca 18, 42-43).

Iubiti credinciosi,

Fiind vorba despre credinta este bine sa stim ca in multe feluri se imparte credinta oamenilor pe pamint. Este credinta cunoscatoare pe care o au si diavolii, caci ei, cunoscind puterea lui Dumnezeu, cred si se cutremura (Iacob 2, 19). Este credinta lucratoare, adica acea credinta care este urmata de fapte bune sau, altfel spus, credinta care lucreaza prin dragoste (Galateni 5, 6). Este credinta indoielnica sau putina, pentru care a zis Mintuitorul lui Petru: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit? (Matei 14, 31). Este credinta fatarnica pe care Mintuitorul nostru de atitea ori a mustrat-o in fata carturarilor si a fariseilor (Matei 23, 13-29; I Timotei 1, 5). Este credinta bigota (bolnava, fanatica), mai bine zis nelamurita (II Timotei 3, 8). Este credinta superstitioasa a celor ce cred in visuri, vedenii false, descintece, ghicitori si vrajitorii (Intelepciune lui Isus Sirah 34, 1-7). Este credinta strimba si ratacita de la adevar pe care o au sectarii si toti ereticii (I Timotei 1, 3; 1, 19-20; 4, 1-2; 6, 14; 6, 21). Este credinta pagina care nu are nimic din adevar, a popoarelor care nu cred in Evanghelie si in Hristos Mintuitorul lumii (II Timotei 3, 8).

S-ar putea vorbi si de alte feluri de credinta, dar nu este locul aici. Sa revenim cu cuvintul nostru la credinta cea neindoielnica si statornica a orbului din Sfinta Evanghelie de azi. Credinta lui fiind dreapta, a fost auzita de Mintuitorul si incununata de minunea mai presus de fire.

Unii din Sfintii si dumnezeiestii Parinti arata ca temerea de Dumnezeu este inceputul credintei, deoarece aceasta elibereaza sufletul de teama pacatului si a mortii, ajutindu-l sa intre in stapinirea harului (Matei 10, 28; Luca 12, 5). Din credinta incepe si se sfirseste mintuirea, caci fara de credinta nu este cu putinta a placea lui Dumnezeu (Evrei 11, 6).

Apostolul Iacob zice: Barbatul indoielnic este nestatornic in toate caile sale (Iacob 1, 8). Daca orbul din Sfinta Evanghelie de astazi, auzind pe cei ce il opreau sa nu strige la Hristos, s-ar fi indoit si ar fi tacut a mai striga la Mintuitorul, nu capata vindecarea ochilor sai. Dar cu cit mai mult il opreau cei de fata sa nu strige si sa taca, el mai tare striga: Fiule al lui David, miluieste-ma! Si asa, stiutorul inimilor, vazind credinta lui cea din inima si fara de indoiala, l-a vindecat de orbirea ochilor. La acest orb s-a implinit Scriptura care zice: Cel ce crede in Hristos nu se va rusina (Isaia 28, 16; Romani 10, 11).

Credinta adevarata in Dumnezeu si fara indoiala a avut si fericitul patriarh Avraam. Despre credinta lui, zice Sfinta Scriptura: Si a crezut Avraam lui Dumnezeu si i s-a socotit lui credinta intru dreptate (Facere 15, 6; Romani 4, 18-22). Acestei credinte drepte si fara de indoiala a patriarhului Avraam i-au urmat si faptele lui cele bune care le-a facut dupa voia si dupa porunca lui Dumnezeu. Aceasta credinta dreapta si statornica l-a facut pe Avraam sa iasa din pamintul sau, din rudenia sa si din casa tatalui sau si sa se duca unde i-a poruncit Dumnezeu (Facere 12, 5; Evrei 11, 8). Aceasta credinta dreapta si lucratoare l-a facut pe Avraam sa iasa din pamintul sau, din rudenia sa si apoi sa zideasca al doilea altar linga stejarul Mamvri (Facere 13, 18).

Aceasta credinta tare si neindoielnica l-a facut pe Avraam sa asculte de porunca lui Dumnezeu si sa taie imprejur pe fiul sau Isaac si pe toti robii sai (Facere 17, 23-27). Si, in sfirsit, aceasta credinta dreapta si statornica a lui Avraam, l-a facut sa aduca pe Isaac, fiul sau cel iubit si nascut din fagaduinta, jertfa lui Dumnezeu, pentru care cu juramint a intarit Dumnezeu marea Sa binecuvintare asupra lui si asupra urmasilor lui (Facere 22, 1-18; Evrei 6, 13-14). Iata citeva ginduri despre credinta cea dreapta, statornica si lucratoare a lui Avraam. Iar cine vrea sa stie mai pe larg despre foloasele adevaratei credinte, sa citeasca cu atentie epistola Sfintului Pavel catre Evrei, capitolul 11.

Iubiti credinciosi,

Sfinta Evanghelie de azi ne arata luminat ca acest orb, caruia Mintuitorul nostru Iisus Hristos i-a deschis ochii, nu era numai orb ci si foarte sarac, deoarece, dupa cuvintul Evangheliei, vedem ca el sedea linga cale, cersind (Luca 18, 35). Oare, fratii mei, in zilele noastre ca si in alte vremi, citi orbi si saraci nu sint in diferite locuri, care cersesc pe drumuri, pe la portile noastre, prin sate, prin tirguri si orase si cit de fericit si bun urmator al Mintuitorului, este acela care, auzind glasul acestor oameni saraci si necajiti, se opreste din calea sa si intreaba, zicind: "Ce voiti sa facem?" si intelegind cele de nevoie ale lor, ii ajuta la lipsa si la toate cele de nevoie ale lor? Mintuitorul nostru Iisus Hristos, ca un cunoscator de inimi, vazind la acel sarac nu numai orbirea lui, ci si marea lui credinta staruitoare, i-a dat cea mai mare bogatie: luminarea ochilor lui.

Noi oamenii, fiind pacatosi si putin credinciosi, pentru a noastra necredinta nu putem face minuni cu cei orbi, bolnavi si saraci, dar din cele ce avem putem sa-i ajutam cu cele de nevoie, aducindu-ne aminte ca cei saraci sint fapturi ale lui Dumnezeu (Iov 34, 19; Pilde 22, 2). Sa ne aducem aminte ca Dumnezeu iubeste pe saraci ca si pe bogati (Iov 34, 28; Psalm 11, 5) si nu nesocoteste rugaciunile lor (Psalm 101, 18), ci asculta plingerea lor (Iesire 2, 24; Psalm 68, 37). Sa-si aduca aminte toti iubitorii de Hristos ca Dumnezeu ne porunceste sa ajutam pe cei saraci si sa ne intindem mina inaintea lor (Levitic 25, 35; Deuteronom 15, 7-11). Sa-si aduca aminte cei bogati ca cine miluieste pe sarac, imprumuta pe Dumnezeu (Pilde 19, 17) si va fi binecuvintat de Dumnezeu cu rasplata vesnica (Psalm 36, 26; Pilde 19, 17; 22, 9; Psalm 111, 8-9; II Corinteni 9, 9).

Cine dispretuieste pe sarac si-l trece cu vederea, acela dispretuieste pe Hristos (Matei 25, 41-45). Sa nu uitam ca strigarea saracilor ajunge mai repede ca a noastra la Dumnezeu (Deuteronom 15, 9; Iov 34, 28; Iacob 5, 4). Iar Mintuitorul ne invata: Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui (Matei 5, 7). Voi adauga in continuare si o istorioara despre milostenie luata din Vietile Sfintilor.

Sfintul Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, a carui pomenire Biserica Ortodoxa o face la 12 noiembrie, zice despre sine asa: "Cind eram in Cipru, fiind de 15 ani, pe cind dormeam intr-o noapte, mi s-a aratat o fecioara foarte frumoasa la chip, imbracata cuviincios si avind cununa de maslin pe capul ei. Stind aproape de patul meu, m-a atins la piept, si desteptindu-ma, am vazut-o pe dinsa nu in somn, ci aievea stind inaintea mea. Apoi am intrebat-o cine este si cum a indraznit de a intrat la mine pe cind dormeam. Iar ea, cautind spre mine cu ochii veseli si cu fata luminata, a zis: "Eu sint fiica cea mare a marelui Imparat si cea dintii dintre fiicele Lui!" Acestea auzind eu, m-am inchinat ei, iar ea a inceput iarasi a grai catre mine asa: "Daca ma vei face prietena, eu iti voi mijloci un mare dar de la Imparat si te voi duce inaintea Lui, fiindca nimeni nu are indrazneala la Dinsul mai mult decit mine. Eu L-am pogorit pe Dinsul din cer pe pamint si L-am facut a se intrupa cu trup omenesc!"

Acestea zicind, s-a facut nevazuta si m-am mirat de acea vedenie. Apoi cugetind, am zis in mine: Cu adevarat milostenia mi s-a aratat mie in chip de fecioara, caci o vadeste cununa cea de maslin de pe capul ei, care este semnul milostivirii si marturisesc chiar cuvintele graite de ea, caci a zis: "Eu am pogorit pe Dumnezeu din cer pe pamint si L-am facut a Se intrupa!" Caci Ziditorul vazind pe om pierind, a venit ca sa-l mintuiasca, nefiind indemnat de nimeni altcineva, fara numai de a Sa milostivire. El, plecind cerurile, S-a pogorit ca sa miluiasca zidirea Sa. Deci mai mult decit toate ni se cade sa avem mila catre cei de aproape si sa dam cit mai multa milostenie daca voim sa aflam mila de la Dumnezeu.

Astfel cugetind in gindul meu, indata m-am sculat si am mers la biserica singur, cind se lumina de ziua. Mergind, am aflat pe cale un sarac gol, tremurind de frig. Deci, m-am dezbracat de o haina si am dat-o acelui sarac, zicind in mine: "Acum voi cunoaste de este adevarat ceea ce am vazut sau este o inselaciune!" Si am mers mai departe. Dar inainte de a ajunge la biserica, m-a intimpinat un om imbracat in haine albe si mi-a dat in mina o legatura ce avea intr-insa o suta de galbeni de aur si mi-a zis: "Primeste acestea, prietene!" Iar eu am luat-o cu bucurie, insa indata m-am cait ca am luat-o, caci nu-mi era de trebuinta si m-am intors vrind sa dau inapoi cele ce-mi daduse, dar nu l-am mai vazut si cautindu-l cu dinadinsul nu l-am aflat. Atunci am cunoscut ca ceea ce am vazut a fost adevarat, iar nu inselaciune. Din acea vreme orice dadeam saracului, ispiteam daca imi va da Dumnezeu insutit precum a zis si ispitind de multe ori am aflat ca asa este. Mai pe urma am zis: "Inceteaza suflete al meu a mai ispiti pe Domnul Dumnezeul tau".

Altadata, mergind acest sfint Ioan sa cerceteze pe bolnavi, pentru ca de doua ori pe saptamina cerceta pe cei bolnavi, l-a intimpinat un strain si i-a cerut milostenie, iar el a poruncit slugii sale sa-i dea sase arginti. Deci, luind strainul argintii s-a dus si, vrind sa ispiteasca indurarea sfintului, si-a schimbat hainele sale si alergind pe alta cale, iarasi l-a intimpinat pe sfintul si l-a rugat, zicind: "Miluieste-ma, stapine, ca sint robit". Iar el a poruncit slugii sale sa-i dea sase arginti. Apoi sluga a zis patriarhului la ureche: "Stapine acesta este saracul acela care a luat mai inainte sase arginti", iar patriarhul s-a facut ca nu l-a auzit pe el si a poruncit ca iarasi sa-i dea.

Strainul, luind a doua oara milostenie, si-a schimbat hainele sale si a intimpinat pe alta cale pe patriarh, cerind a treia oara milostenie de la dinsul. Iar sluga a zis catre patriarh: "Stapine acesta este tot acela care a luat pina acum de doua ori cite sase arginti si acum cere a treia oara!" Atunci fericitul patriarh Ioan a raspuns slugii sale, zicind: "Da-i lui doi arginti, nu cumva sa fie Hristosul meu care ma ispiteste pe mine!"

Despre milostenie sa auzim si pe dreptul Tobit care, invatind pe fiul sau Tobie, zice: "Din cele ce ai, fa milostenie si sa nu pizmuiasca ochiul tau cind faci milostenie. Sa nu intorci fata ta de catre nici un sarac si de catre tine nu-si va intoarce Dumnezeu fata Sa. Dupa cit de multa avere ai, fa milostenie. De ai mult sa dai mult, de ai putin sa dai putin, dar de catre milostenie nu te intoarce. Caci comoara buna iti agonisesti tie in ziua cea de lipsa, ca milostenia din moarte izbaveste si nu-l lasa pe cel milostiv ca sa intre intru intuneric, ca bun dar este milostenia celor ce o fac pe ea inaintea Celui Preainalt" (Tobit 4, 7-11). "Din piinea ta da celui flamind si din hainele tale da celor goi. Tot ce prisoseste fa milostenie si pune piinile tale peste mormintele dreptilor" (Tobit 4, 16-17).

Inca si marele arhanghel al lui Dumnezeu, Rafail, care a fost trimis de Dumnezeu sa ajute la casatorie lui Tobie, a zis: "Buna este rugaciunea cu post, cu milostenie si cu dreptate... Mai bine este a face milostenie decit a stringe aur, ca milostenia din moarte izbaveste si curata pacatele. Cei ce fac milostenie si dreptate, umple-se-vor de viata, iar cei ce pacatuiesc, vrajmasi sint ai vietii lor" (Tobit 12, 8-10). Inca zice Duhul Sfint prin gura proorocului Osea: Mila voiesc, iar nu jertfa (Osea 6, 6).

Iubiti credinciosi,

Am vorbit aici despre puterea credintei dreptmaritoare si despre milostenie, fiind indemnat de Evanghelia de astazi in care se vorbeste de vindecarea unui orb din Ierihon. Ati auzit cu cita credinta si staruinta se ruga acest orb si ce anume cerea, zicind: "Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma!" Ce voiesti sa-ti fac? l-a intrebat Hristos. "Doamne, sa vad". Si Iisus i-a zis: "Vezi! Credinta ta te-a mintuit" (Luca 18, 38-42).

Care erau deci virtutile acestui orb? Credinta tare in Dumnezeu si rugaciunea lui staruitoare. Aceste doua virtuti l-au vindecat si l-au facut ucenic al lui Hristos. Pe acestea sa le dobindim si noi, fratii mei, daca vrem sa ne mintuim si sa faca Domnul mila cu noi.

Deci sa avem in suflet credinta curata, puternica, ortodoxa, asa cum aveau mamele si inaintasii nostri. Credinta noastra sa nu fie indoielnica, sovaitoare si fatarnica, cum sint multi dintre crestinii care cred numai cu gura si la biserica vin doar la Sfintele Pasti si cind au vreo inmormintare in familie, iar acasa abia fac citeva cruci si zic "Tatal nostru" seara si dimineata. Ce minuni poate sa faca o asemenea credinta? Iata de ce Dumnezeu nu ne implineste multe din cererile noastre.

Credinta noastra sa nu fie numai asa, de ochii satului si ai rudelor, caci credinta putina aduce si roade putine. Ci credinta noastra sa fie vie, activa, fierbinte, statornica si lucratoare, adica sa se arate nu prin cuvinte, ci prin fapte bune. Crestinul bun se roaga mult si cu staruinta, pina il miluieste Dumnezeu. Crestinul bun nu lipseste de la biserica, mai ales in sarbatori. Crestinul bun iarta pe dusmani, miluieste pe saraci, cerceteaza pe bolnavi, este smerit si blind cu toti oamenii. Crestinul bun nu se imbata, nu-si ucide copiii, nu da divort de sotia lui, nu se lasa biruit de cumplitul pacat al desfrinarii, nu fura, nu injura, nu spune minciuni, nu judeca pe altii.

Siliti-va sa deveniti crestini buni, asezati, tari in credinta ortodoxa, ascultatori de Biserica, milostivi si iubitori de Dumnezeu si de oameni. Nu ascultati de crestinii sectari care dezbina Biserica lui Hristos si duc pe multi la pierzare cu reaua lor credinta. Nu-i ascultati, nu discutati cu ei, nu va duceti la adunarile lor, rupte de Biserica. Apoi feriti-va de crestinii robiti de patimi, de cei care nu se roaga, care nu merg la biserica, nu se spovedesc si nu se impartasesc cu anii.

Credinta sporeste in sufletele noastre prin milostenie si prin citirea cartilor sfinte. Fara rugaciune nu putem spori in credinta, iar fara cunoasterea Sfintei Scripturi si a invataturii de credinta ortodoxa nu vom cunoaste bine credinta adevarata, si unii pot fi usor amagiti de secte. Sa-L rugam pe Iisus Hristos, Mintuitorul lumii, sa ne intareasca in dreapta credinta, in rugaciunea staruitoare si in milostenie, virtuti care stau la temelia mintuirii noastre, de care sa ne invredniceasca bunul Dumnezeu pe toti. Amin.

Categoria: Predici la Duminicile de peste an - Parintele Ilie Cleopa

Cautare:

Predica Parintelui Cleopa la Duminica a XXXI-a dupa Rusalii

Vizualizari: 1281

Id: 2128

Imagine:

Share: