Prefata (la editia a II-a)

Desi in cartea Despre credinta ortodoxa nu mai e de fata autorul care sa spuna lucrurile din ea si textele din sfintii parinti sunt mai putine, dandu-se spatial principal textelor din Scriptura, se simt in ea, totusi, cunostintele rar intalnite ale dreptei noastre credinte si modul usor si fermecator de a se exprima, care e propriu Prea Cuviosiei Sale si care incinta pe cei ce-l asculta cand le vorbeste cu viu grai.

Nu stiu daca s-a luat de cineva vreo masura ca sa se pastreze vreuna din vorbirile prietenesti ale Prea Cuviosiei Sale, extinse pe ore intregi, ca un monument de grai romanesc incantator redand continutul bogat al credintei noastre stramosesti, ca pe un rod plin de seva gradinilor moldovenesti.

Dar, fie ca se va pastra, fie nu in stare graitoare imaginea acestui “Ava” unic al spiritualitatii romanesti, cartea P. C. Sale Despre credinta ortodoxa va pastra, daca nu chipul in stare graitoare al personalitatii sale cu totul remarcabile, macar o frantura din farmecul graiului sau si un rezumat al uimitoarei sale cunostinte a dreptei noastre credinte, intemeiata pe o rara si deosebit de subtire intelegere a textelor Scripturii si ale sfintilor parinti ai Bisericii.

Prea Cuviosia Sa ramane prin aceasta carte un minunat martor viu si cunoscator al Traditiei crestine romanesti din zilele noastre.

Pr. Prof. Dr. D. STANILOAE

PREDOSLOVIE

Parintele Cleopa este unul dintre foarte putinii calugari cu o experienta duhovniceasca totala.

Cand l-am cunoscut eu, acum vreo treizeci de ani, intr-un popas pe care-l facusem la Sihastria, blajinul avva m-a petrecut o buna bucata de vreme pe drumul de pamant de pe Valea Secului, de-a lungul apei, povestindu-mi o seama de intamplari din viata sa si a obstii, il ascultam si-mi aduceam aminte de cazul unui medic care, trebuind sa stea cativa ani la inchisoare, pentru o oarecare vina, s-a apucat sa invete acolo englezeste dupa singura carte la indemana, o Biblie. Redevenind liber, s-a prezentat In fata unei comisii pentru o calificare in limba engleza, despre care credea ca-i va folosi in profesie. Membrii comisiei au ramas inmarmuriti: insul stia perfect englezeste, dar vorbea limba lui Shakespeare! Povestind rar, dulce si sfatos, Parintele Cleopa parea ramas in urma cu vreo doua sute de ani. El vorbea ca in vechile tiparituri de la Neamt, in graiul Patericului, al Pidalionului si al Vietilor Sfintilor, aidoma lui Chesarie si Damaschin, iar intamplarile zilei capatau o aura de vechime si legenda, vecina cu literatura. Aveam sa pricep, ceva mai tarziu, ca-si petrecuse tineretea pazind oile manastirii in cea mai smerita ascultare de aspirant la calugarie si ca-si pretuia vremea citind cu nesat, zi si noapte, nu numai Sfanta Scriptura, ci si orice carte de slova veche pe care o putea gasi in biblioteca chinoviei sau cumpara de la vreun gospodar din Vanatori, in schimbul oii de scazamant, scapata de la lup. Precumpaneau scrierile sfintilor parinti ai Rasaritului, cu tot adancul lor de intelepciune si contemplatie. Format in singuratatea unei asemenea academii, prieten cu turma si cu Dumnezeu, novicele devenea de fapt, fara s-o stie, omul unei singure carti, cel mai puternic posesor al unui intelect nealterat de eruditie, fisiere si aparate critice. Cand a coborat la lume, printre vladici si universitari, Parintele Cleopa vadea intr-insul tot atata teologie cat intr-o diploma cu sigilii.

Tot de la stana l-a luat soborul manastirii, intr-o buna zi, sa-l aduca devale si sa-l aseze staret in locul celui batran. Alesul a cerut atata ingaduinta cat sa ispraveasca o oaie de tuns si sa-si schimbe opincile de cauciuc cu o pereche de bocanci. A staretit cu mare iscusinta, ani in sir, la o vreme cand Sihastria trecuse printr-o pulbere de saracie si flacari. Si-a facut ucenici buni si i-a randuit, dupa vrednicie si trebuinte, sa duca mai departe trebile obstii, pana in ziua de azi, cand chinovia cunoaste o inflorire gospodareasca la masura duhovniciilor de pisc.

Parintele Cleopa are vocatia marilor insingurari si, poate, cu Sfintia Sa se incheie multiseculara traditie a pustniciilor moldovene. Poarta in spate ani buni de retragere spirituala si cunoaste pe viu ce inseamna sa traiesti in pestera, sa te hranesti cu bureti si poame uscate, sa te calauzesti iarna dupa urmele fiarelor si sa birui asprimea gerului cu dogoarea rugaciunii celei fara de oprire. Aceasta insa nu l-a impiedicat sa asculte pe mai-marii sai, ierarhi ai Bisericii, care l-au indatorat sa iasa la camp deschis si sa propovaduiasca printre cei ce se poticnesc in credinta. Vorbeste bogat si cerceteaza Scripturile cu o memorie limpede si pururea frageda. De atunci a mai citit inca multe carti, pe slova veche si noua, studii, manuale si tratate de teologie, cunoaste problemele crestinului contemporan, graiul sau s-a potrivit limbajului curent, dar nu prin saracire, ci prin adaus. Propovaduirea la nivelul credinciosilor mireni, ca si calatoria la Locurile Sfinte, Grecia si Muntele Athos, i-au sporit experienta pastorala si s-ar parea ca nu exista o intrebare de credinta la care sa nu poata sa raspunda. Cheia insa nu e doar in cunoastere, ca la cei mai multi dintre teologi, ci mai ales in traire.

Cuvantul Parintelui Cleopa are autoritatea focului launtric. La chilia sa au venit lideri ai Miscarii Ecumenice, cautand limpeziri; parerile sale circula in medii teologice europene. Inima insa i-a ramas in matca Bisericii strabune. Altfel, om ca toti oamenii.

Iata ca Parintele Cleopa ne daruieste si o carte. Am citit-o si am scris aceasta predoslovie cu incredintarea ca autorul se afla la acea varsta duhovniceasca la care laudele nu-l mai pot tulbura. Am scris-o pentru cititorii acestui catehism ortodox, ca sa stie ca fiece cuvant din fiece pagina a fost nu numai gandit, ci si trait, ca, dupa spusa Apostolului, putem avea multi invatatori, dar nu multi parinti. Fie ca prezenta ei in mainile preotilor si credinciosilor nostri sa aiba pretul izvorului si bucuria roadelor.

Arhim. B. V. ANANIA

CUVANT INAINTE (la editia I)

Gandul de a scrie aceasta carte mi-a venit cu incetul, de-a lungul catorva ani.

La chilia mea au poposit oameni feluriti, pentru trebuintele lor duhovnicesti, cerand o rugaciune, o indrumare, un sfat. Multi insa au venit si cu intrebari privitoare la credinta, unele mai usoare, altele mai grele, dupa varsta, pregatirea si setea de cunoastere a fiecaruia. Unii din ei erau nu numai fii credinciosi ai Bisericii noastre ortodoxe si buni cunoscatori ai Sfintei Scripturi, ci si oameni umblati, care se intalnisera, in drumurile lor, cu oameni de alte credinte si convingeri, mai ales din cele mai noi, aduse din alte parti ale lumii si fara nici un fel de legatura cu fiinta Ortodoxiei noastre rasaritene sau cu radacinile neamului nostru romanesc. Cu acestia purtasera discutii, uneori lungi si aprige, pe teme de credinta, framantand textele biblice pe o parte si pe alta si cautand sa le afle intelesurile ascunse, in urma acestui fel de discutii, ei ramasesera cu foarte multe indoieli semanate in suflet si incepusera chiar sa se intrebe daca ceea ce mostenisera ei de la parinti si stramosi in materie de credinta religioasa reprezenta sau nu adevarul descoperirii dumnezeiesti. Astfel clatinati launtric, ei veneau sa ceara lamuriri si sfaturi, cu Biblia in mana si cu intrebari gata facute, dar nu numai cu intrebari, ci si cu unele raspunsuri pe care le agonisisera de la cei cu care statusera de vorba.

Niciodata nu l-am certat pe un credincios care are indoieli, niciodata nu i-am cerut cuiva sa creada orbeste. Daca faceam astfel, ar fi insemnat sa dau dreptate tocmai acelora care-i cerusera sa creada ca ei, fara sa-si mai puna vreo intrebare. Dimpotriva, am socotit intotdeauna ca discutiile, cu idei dintr-o parte si din alta, sunt cat se poate de folositoare, daca ele sunt purtate cu cinste omeneasca si numai din dorinta de a afla adevarul. Si nu m-am inselat. Am avut bucuria sa vad roadele unor asemenea convorbiri, in sufletele celor ce venisera cu credinta tulburata de indoieli si plecau cu ea limpede ca izvorul muntelui.

Atunci am inceput sa ma gandesc ca vor fi fiind inca multi altii cu mintea vanturata de intrebari la care nu sunt in stare sa afle raspunsuri daca nu sunt ajutati dupa cuviinta. Si cine sa-i ajute, daca nu preotii lor ? Dar oare, toti preotii au aceeasi varsta matura si aceeasi experienta pastorala ? Fireste, nu toti.

Astfel m-am hotarat sa scriu aceasta carte, dupa putina mea pricepere, din dorul de a le fi fratilor mei de folos. Mai intai am randuit tot materialul pe capitole, dupa o anume pravila a marturisirilor noastre de credinta, apoi am socotit ca intelesurile ar fi mai la indemana cititorului daca voi aseza totul in chipul unui dialog, prin intrebari si raspunsuri, Intre un preot ortodox si un invatacel al sau care ravneste sa ajunga la cunostinta adevarurilor de credinta asupra carora are indoieli launtrice sau inrauriri din afara.

Arhirm. CLEOPA ILIE
INALTAREA DOMNULUI - 1980
Sfanta Manastire Sihastria

Cuvant inainte (la editia a I I-a)

Fiind instiintat de la Sfantul Sinod ca Prea Fericitul Patriarh mi-a aprobat reeditarea cartii Despre credinta ortodoxa, am inceput a scrie aceasta smerita alcatuire, iar fiindca mi s-a spus ca trebuie a o mai dezvolta si imbunatati fata de editia intai, am mai scris doua capitole noi: “Despre Ortodoxie” si despre “Misionarismul laic in Biserica Ortodoxa”, iar alte trei capitole, cel “Despre Oastea Domnului”, cel despre “Calendar” si cel despre “Impartasirea deasa sau rara cu Sfintele Taine”, le-am prelucrat si dezvoltat.

La fel, am prelucrat si dezvoltat toate capitolele editiei intai si am facut o recapitulare de orientare, cu trimiterile privitoare la cele scrise in aceasta carte, spre a se gasi mai lesne cele de care va avea nevoie cititorul.

Cele scrise in capitolele noi si in cele prelucrate s-au pus in forma de dialog, ca si in vechea editie.

Fie ca mila si indurarea Bunului Dumnezeu sa randuiasca cele spre folos si celor ce vor citi aceasta carte.

Ajunul Bunavestirii
Arhim. CLEOPA ILIE
24 martie 1984