Preotia Bisericii

Larma vieţii şi gălăgia grijilor deşarte strigă oamenilor în urechi nevoile lor pământeşti, mai tare decât le strigă glasul conştiinţei trebuinţele lor veşnice. Oamenii abia mai aud cele de dincolo şi li se par departe: surzenia tot mai mult se întăreşte şi chemarea lină nu se mai aude. Dar Dumnezeu, Milostivul, ca să nu-i piardă în fărădelegile lor, le rânduieşte şi chemare dinafară prin glasul slujitorilor Săi. Prin preoţi nu te cheamă omul, ca să-ţi pui nădejdea în om, ci te cheamă Domnul ca să-ţi strămuţi viaţa ta de om.

Preoţii poartă preoţia lui Hristos; prin iertarea lor, Dumnezeu te iartă, prin graiul lor, Dumnezeu îţi vorbeşte. Prin ei, Dumnezeu te cheamă, oricât ai fi de păcătos. Preoţia este, prin Sfântul Sânge al Mântuitorului, ca o nouă filiaţiune.

Preoţia Bisericii urmăreşte ca nici unul din fiii Tatălui să nu se învrăjbească în sine însuşi, sau să se rupă din obşte şi din duhul dragostei lui Hristos. Căci El e Cel ce uneşte obştea laolaltă, deci nimeni nu se mântuieşte răzleţindu-se de Biserică, oricât ar crede că într-însul sălăşluieşte Duhul lui Hristos.

(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, pp. 133-134)

Categoria: Articole

Cautare: