Preotul între înger și cârpa tuturor

"Câte ştiţi dvs. despre o viaţă de preot trăită într-o viaţă de om, într-un trup? Un preot ar trebui să fie un înger în trup dar el este și om ca orice alt OM. Poate în preot vedeţi doar un simplu om care nu are grija zilei de mâine. Dar oare chiar nu o are? Oare nu suferă el când cel sărac vine să-i ceară ajutorul sau ceva de mâncare şi se vede neputincios? Oare nu deseori plângem seara când ştim că nu am făcut suficient bine? Când poate de pe uşa casei noastre parohiale a ieşit un om plângând pentru că nu i-am găsit și oferit toate răspunsurile la întrebările, problemele și nedumeririle sale!

Voi cei “din afară” vedeţi doar “ce vreți să vedeți” şi credeţi că nu e nimic dincolo. Nimic mai mult decât evidentul, nimic ascuns, nimic profund… ca si cum preoţii nu ar fi fiinţe ca voi, oameni… cu bune şi rele. Când aţi întrebat ultima dată un preot: “Cum te mai simţi, părinte?”… Când aţi stat lângă un preot pentru el, nu pentru voi şi nevoile voastre? Când aţi avut răbdarea, interesul să simţiţi şi nevoile lui? Preotul este omul care are grijă de toată lumea și niciodată de el sau ai lui! Din păcate în minte și în ochi nu avem decât imaginea otrăvită indusă forțat de mass-media și rețelele de socializare a preotului pus pe căpătuială deși preotul este în cele mai multe cazuri clientul fidel al al CAR-urilor preoțești sai ai băncilor. Am aproape 23 de ani de zile de preoție și cu ajutorul lui Dumnezeu am ridicat o biserică în cea mai săracă zonă a orașului. În 23 de ani nu m-a întrebat NIMENI ce nevoi și ce lipsuri are biserica. În 23 de ani am ajutat mii de familii prin diverse programe parohiale sau episcopale dar nu ne-a întrebat nimeni nimic de acestea sau de unde reușim să facem aceste lucruri extraordinare în cea mai săracă zonă a orașului, dar dacă ai îndrăznit să-ți schimbi mașina a aflat toată țara doar că ai îndrăznit să-ți iei un credit bancar pe 5, 10 sau 15 ani.

Aţi stat vreodată alături de un preot în noaptea singurătăţii lui să vedeţi cum strânge în mâini Sfanta Cruce sau priveşte fix icoana Născătoarei de Dumnezeu…neînţelegând de ce se simte atât de singur cu un Dumnezeu atât de aproape? L-aţi privit măcar o clipă în toiul nopţii ridicându-se şi devorând paginile Ceaslovului sau ale altei cărţi de rugăciune sau fugind în biserică sau în capelă căutându-l pe Dumnezeu, căutând ceva, orice ca să nu mai fie singur? De multe ori lăcrimăm că nu ne putem ajuta, tămădui, mângâia, oferi cât și-ar dori unii dintre oameni! și atunci nemulțumirile oamenilor devin nemulțumirile noastre!

Aţi fost vreodată lângă un preot când stătea neputincios şi fără cuvinte în faţa unui dureri ce i se împărtăşea? Să fiţi lângă el când oamenii îşi spun necazurile, când mamele îşi îngroapă fiii sfâşiate de durere şi-l întreabă “De ce? De ce, părinte, de ce?”

Ştiţi voi cum e să ţi se ceară minuni şi să nu poţi face nimic? Pentru că până la urmă minunile nu le facem noi preoții, ci doar Bunul Dumnezeu!

Dar la scaunul de spovedanie, aţi intrat vreodată? Aţi simţit teama neputinţei lui şi oboseala când omul vine să-şi lase păcatele și să-și spele sufletul de atâta mizerie? Ştiţi câtă durere şi câte întrebări rămân în inima unui preot după un suflet care se descarcă? Omul se despovărează de păcate și lasă ceva cicatrici prin sufletul tău de preot văzând cât de jos poate ajunge condiția umană!! Și te miri câtă dragoste și mai ales câtă răbdare poate avea Bunul Dumnezeu cu noi păcătoșii de încă ne mai îndură!

Aţi transpirat vreodată la amvon predicând? Ştiţi oare emoţiile cu care el deschide uşa şi intră în biserică pentru Sfânta Liturghie temându-se de Dumnezeu pentru nevrednicia cu care se apropie si că vor fi din ce în ce mai puţini oameni prezenţi ? Ştiţi trăirile lui de la Sfânta Jertfă? Pasiunea lui? Iubirea lui? Puterea lui?

Ştiţi voi ce se întâmplă acolo cu adevărat ca apoi să-l judecaţi ca pe orice om al fărădelegii acestei lumi? De multe ori toate frustările noastre le aruncăm în spinarea preoților deși cu toate păcatele lor preoții se roagă mereu pentru toți credincioșii și păcătoșii acestei lumi!

Aveţi idee cum e să priveşti un om care iţi primeşte binecuvântarea pe patul de moarte, şi care, deşi e pe moarte, îţi zâmbeşte cu linişte? Nu înţelege nimeni zâmbetul suferinţei lui… în afară de preot.

Aşadar, cine e preotul? Cine se încumetă să spună că ştie totul despre el?

Spunea părintele Arsenie Boca că astăzi avem doar preoții pe care-i merităm! Dacă vreți preoți sfinți atunci nașteți-i, rugați-vă lui Dumnezeu pentru ca să aveți preoți buni”. Dar se mai roagă cineva pentru ei sau sunt doar subiect de judecată pentru cei care iau știu să ia universul la purecat(judecat)?

Sigur nu am spus nici 1% din ce e în sufletul unui preot dar m-am spovedit puțin în public pentru că simțeam nevoia acum pentru momentul acesta de sinceritate. Sigur că se vor grăbi unii să pună din nou mâna pe pietre și să arunce cu acestea în noi! Până la urmă azi e ziua de prăznuire Sf. Arhidiacon Ștefan și el a fost cel dintâi martir creștin care a murit pentru Hristos; așadar pentru toți cei dornici de senzațional poftiți domnilor la o piatră...dar cu toate pietrele pe care le aruncați în noi, noi ne vom ruga pentru voi!

Domnul să ne ierte şi să ne binecuvânteze pe toţi!"

HRISTOS S-A NĂSCUT!

Text preluat și adaptat după Pr. Daniel Matei.

Categoria: Articole

Cautare: