„Înălțarea minții la Dumnezeu” înseamnă ridicarea ei conștientă din vâltorile psihismului formate din emoții, sentimente, stări sufletești, toate însoțite și întreținute de gânduri automate, inconștiente care ne macină mintea, acea „parte” a ei destinată lui Dumnezeu. Când devin conștient de această „boală” a minții mele, în chiar acea clipă „apele” ei se despart: emoțiile și sentimentele intră sub controlul minții raționale, iar mintea-duh aleargă la Dumnezeu căutând ajutor, odihnă și binecuvântare. Așa încep să cresc. Eu, omul acesta mic, mărunt, care trăiesc viața asta măruntă, am pus început bun, am făcut primul pas spre duhovnicie. Aici și acum.
(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 19-20)
Categoria: Articole
Cautare:
Primul pas spre duhovnicie: inaltarea mintii la Dumnezeu
Vizualizari: 725
Id: 16436
Imagine:
Share:
Iubirea cu simplitate, fara frica
Multi oameni desi le au pe toate, au deopotriva si mahnire, pentru ca le lipseste Hristos!
Dumnezeu guverneaza cerul si pamantul
Sa cinstim ziua de sarbatoare!
La ce foloseste dragostea neimpartasita?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.