www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Prin pacat, dam drepturi diavolului asupra noastra

Prin pacat, dam drepturi diavolului asupra noastra

Multă demonizare există astăzi în lume. Diavolul seceră, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi şi primesc înfricoşătoare înrâuriri diavoleşti. Spunea cineva foarte bine: „Oarecând, diavolul se ocupa de oameni, acum însă, nu se mai ocupă! I-a pus pe drumul lui şi le spune: „Călătorie bună!”, şi oamenii călătoresc. Este înfricoşător! Vedeţi, diavolii din ţinutul Gadarenilor au cerut voie de la Hristos ca să intre în porci. Iar aceasta pentru că porcii n-au dat drepturi diavolului să intre în ei. Hristos a îngăduit să intre, ca să fie pedepsiţi israeliţii, deoarece li se interzisese să mănânce carne de porc.

- Părinte, sunt unii care spun că nu există diavol.

- Da, şi mie mi-a spus cineva: „Să scoţi din traducerea franceză a cărţii Sfântul Arsenie Capadocianul,  cele ce se referă la cei îndrăciţi, pentru că europenii nu le vor înţelege. Nu cred că există diavol”. Vezi, pe toate le explică prin psihologie. Dacă aceşti demonizaţi din Evanghelie ar fi mers la psihiatri, ar fi fost supuşi la şocuri electrice. Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rău. Numai dacă omul îi dă dreptul, poate să facă rău. Când cineva nu are legătură cu Tainele Bisericii, dă drepturi ispititorului şi primeşte o înrâurire diavolească.

- Părinte, cum îi mai poate da cineva drepturi în alt fel?

- Logica, vorbirea împotrivă, invidia, voia proprie, neascultarea, obrăznicia sunt însuşirile diavolului. Potrivit cu măsura în care omul are acestea, primeşte şi influenţa din afară... Însă, atunci când sufletul se va curăţi, se va sălăşlui în om Sfântul Duh, care îl va umple de Har. Dar dacă se va întina cu păcate de moarte, se va sălăşlui în el duhul cel necurat. Iar când nu este întinat cu păcate de moarte, sufletul se află numai sub înrâurirea celui viclean.

(...) Atunci când omul este părăsit de Har, se face mai rău decât diavolul. Pentru că unele lucruri diavolul nu le face, ci numai pune pe oameni să le facă. De pildă, el nu face crime, ci pune pe om să le facă. Şi astfel, oamenii se demonizează.

(Cuviosul Paisie AghioritulCu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, pp. 47-49)

Categoria: Articole

Cautare:

Prin pacat, dam drepturi diavolului asupra noastra

Vizualizari: 639

Id: 11497

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.