Probleme de ordin religios » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului

Probleme de ordin religios

In secolele IV-V, pe plan intern, istoria Bizantului se va confrunta cu diverse probleme de ordin religios. Trebuie retinut faptul ca prin dezvoltarea monahismului, care se organizeaza in secolele IV-V, creste in mod evident forta moralasi sociala a crestinismului, ce se va manifesta acum si sub forma unei forte de expansiune deosebita, prin evanghelizarea Armeniei de catre Grigorie Luminatorul, a Abisiniei de catre Frumentiu, a gotilor de catre Ulfila. Tot acum asistam si la sfarsitul paganismului. Imparatul Constantiu luase mai multe masuri favorabile crestinilor, limitand activitatea paganilor. Din pacate, succesorul sau Iulian, educat atat in spiritul paganismului grec cat si in religia crestina, odata ajuns la putere a dat un edict prin care ordona redeschiderea templelor si reorganizarea cultului pagan. El a dat si o declaratie de toleranta, insa a exclus pe crestini din functiile importante ale Statului. Dupa moartea lui Iulian, pana la Teodosie I, paganii au continuat sa observe nestingeriti cultul si obiceiurile lor. Teodosie I a luat insa masuri dure impotriva paganilor: faimosul edict din 392 interzicea sacrificiile si orice ceremonie pagana precum si accesul la temple.

Jocurile olimpice au fost si ele interzise in 393, iar misterele lui Eleusis in 396. In Occident, episodul cel mai semnificativ ramane decizia luata de Gratian de a scoate statuia zeitei Victoria din Senatul de la Roma, care simboliza in ochii tuturor grandoarea trecutului roman. Dupa Sinodul de la Niceea, imparatul Constantin cel Mare nu a dus o politica bine definita cu privire la arieni. Printre succesorii sai, Constantiu si Valens au fost arieni. In vremea lui Teodosie I, acesta va fi insa foarte categoric cu arienii, gonind din Constantinopol pe episcopul arian si dand niceenilor toate bisericile din oras. In 380, el a publicat un edict prin care numai cei care aderau la invatatura niceeana cu privire la Sfanta Treime aveau dreptul sa se considere "crestini catolici", in timp ce ceilalti, arienii, erau considerati eretici. Un sinod convocat de Teodosie I la Constantinopol in 381, confirma simbolul de credinta de la Niceea in ceea ce privea consubstantialitatea Tatalui si a Fiului si completa afirmand consubstantialitatea Sfantului Duh cu celelalte doua Persoane. Acealasi Sinod fixa si locul episcopului de la Constantinopol: primul dupa cel de la Roma. Nu era vorba inca de egalitate, dar asistam deja la pozitia de superioritate a scaunului de la Constantinopol fata de ceilalti confrati din Rasarit. Aceste hotarari extrem de importante i-au asigurat lui Teodosie I un loc de frunte in istoria crestinismului, alaturi de Constantin cel Mare. Teodosie proclama de fapt ca nu exista toleranta in materie de religie: este o religie de Stat obligatorie, a carei dogma este fixata de imparat, care o impune supusilor sai. Ortodoxie si erezie devin acum subiect politic si religios in acelasi timp sau in unele situatii, puncte de vedere care risca sa se confunde. Trebuie notat faptul ca aceasta politica a lui Teodosie se opunea ideilor pe care le apara in acea vreme in Occident Sfantul Ambrozie, convins ca in problemele bisericesti nu trebuie sa se amestece puterea temporala. Astfel, atitudinea lui Teodosie anunta viitoarele conflicte dintre Rasarit si Apus. In sfarsit, locul pe care-l va ocupa de acum inainte Constantinopolul, va declansa reactia episcopilor de la Antiohia si Alexandria, jucand astfel un rol important in luptele din secolul al V-lea, aspectul teologic mascand uneori interese de ordin material.

Categoria: Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului - Pr. Emanoil Babus

Cautare: