Programul parintelui Teofil Paraian

Cum deja am afirmat, când cineva din afară vine la mânăstire pentru folos duhovnicesc, pentru spovedanie, întreabă de obicei de părintele Teofil. El singur primeşte cu bucurie pe toţi cei care vin şi se bucură să-i ajute pe toţi cei care-l solicită.

Dacă părintele are o mare deschidere în vederea monahismului în ce priveşte viaţa călugărilor, aceeaşi deschidere se constată din partea sfinţiei sale şi în ce priveşte pe laici. Părintele se străduieşte să-i înţeleagă pe mireni în situaţia lor de oameni care trăiesc în familie şi societate având răspunderi faţă de acestea. El ştie că mirenii au o altfel de viaţă decât monahii şi trebuie trataţi ca atare. Nu li se pot cere laicilor lucrurile pe care le fac călugării, cum de fapt nici invers nu se întâmplă.

Celor ce vor să fie îndrumaţi de el în cele ale credinţei, părintele le pretinde totuşi o viaţă creştină adevărată, o reală relaţie cu Dumnezeu, le pretinde un program din cinci puncte pe care cineva respectându-l este angajat în relaţia cu Dumnezeu.

Primul punct de program e prezenţa la biserică, la Sfânta Liturghie în dumineci şi sărbători, pentru că acolo ne aflăm în cuprinsul împărăţiei lui Dumnezeu, ne împărtăşim de binecuvântările Lui, date nouă prin mijlocire preoţească, slujim împreună cu slujitorii sfinţiţi, aducând lui Dumnezeu cântare şi închipuindu-i pe heruvimi, fiind de fapt şi împreună cu ei, pentru că în biserică fiind împreună cu ceilalţi creştini ne putem ruga împreună, întărim comuniunea noastră întreolaltă şi cu Dumnezeu constituindu-ne ca Trupul cel viu al lui Hristos, pentru că în biserică, în timpul sfintelor slujbe, suntem în "Cerul cel de pe pământ", ne pregătim pentru atmosferă din veşnicie, pregustăm bunătăţile viitoare. Cineva care nu merge la biserică nici nu e considerat de părintele la "credincioşi", iar dacă cineva vrea să fie credincios, trebuie neapărat ca în "Ziua Domnului" să fie acolo unde vrea Dumnezeu să fie. Se înţelege că cei bolnavi care nu pot împlini această obligaţie sunt scutiţi de ea.

"Să începi ziua cu Dumnezeu şi s-o sfârşeşti cu Dumnezeu" este al doilea punct al programului care concret înseamnă rugăciuni de dimineaţă şi rugăciuni de seară, aici incluzând şi rugăciunile înainte şi după mese. Aceasta pentru că în momentele principale ale zilei credinciosul să se pună în faţa lui Dumnezeu şi sub protecţia Lui, să ştie că tot ce face este cu ajutorul lui Dumnezeu, că tot ce are vine din darul lui Dumnezeu. Când nu se poate mai mult, cel puţin un minim de cinci minute acordate lui Dumnezeu, oricât de "grăbit" sau "ostenit" ar fi omul, nu-i prea mult. Dacă cineva crede în Dumnezeu nu se poate să nu aibă şi un timp anume pentru Dumnezeu.

Al treilea punct este "citirea a două capitole din Noul Testament în fiecare zi", pentru că nu are cineva putinţa de a se raporta la Dumnezeu fără a şti ceva despre El, despre modul în care poate intra în legătură cu El.

"Rugăciunea de toată vremea" e al patrulea punct al programului. Aceasta pentru că omul e o fiinţă gânditoare şi toate ale omului pornesc de la gândul omului. Pentru că nu noi ne mântuim ci Hristos ne mântuieşte, cerem aceasta printr-o rugăciune scurtă: "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)", rugăciune pe care o repetăm mereu în minte încercând să o unim cu respiraţia pentru ritmizare.

Al cincilea punct este "Postul" după rânduiala Bisericii Ortodoxe, care se face în vederea disciplinării noastre interioare, disciplină ce o urmărim şi prin rugăciunea de toată vremea.

Cu acest program părintele mai conjugă şi un îndreptar de viaţă pe care îl dădea părintele Arsenie Boca şi care e format din cinci puncte: 1. "Oxigen" adică viaţă dusă într-un aer cât mai curat, 2. "Glicogen" - se referă la o hrană raţională. 3. "Somn" - părintele Arsenie, având şi cunoştinţe medicale, spunea că avem nevoie de cel puţin şase ore de somn continuu în 24 de ore pentru a putea lucra la capacitatea noastră reală. 4. "Să-ţi păstrezi hormonii" - adică să duci o viaţă sexuală corectă nefăcând risipă de energie sexuală şi 5. "Să ai concepţie de viaţă creştină" - adică, viaţa să ţi-o pui în slujba lui Dumnezeu după rânduiala Bisericii Ortodoxe.

O dată cu acestea şi pe lângă ele părintele Teofil cere credincioşilor să se îmbunătăţească prin Sfânta Spovedanie, să ocolească toate pricinile de păcătuire şi mai ales să părăsească păcatele în orice chip ar fi ele. În legătură cu spovenia, le cere credincioşilor să se spovedească de cel puţin patru ori pe an, afirmând mereu că "nu are încredere în spovedania făcută doar o dată pe an", de multe ori poate doar ca obicei religios. Celor râvnitori părintele le recomandă spovedanie şi, dacă duc o viaţă superioară, împărtăşanie cât mai deasă. El nu insistă prea mult pentru o împărtăşanie deasă ci aşteaptă o dorinţă a oamenilor de a duce o viaţă superioară, de a se curăţii de patimi, el vrea ca oamenii să se spovedească şi împărtăşească nu dintr-o modă religioasă ci dintr-o dorinţă fierbinte de a fi mai buni şi de a se uni cu Hristos.

Celor ce vin cu păcate grele, cu patimi, părintele nu le dă canoane aspre sau ani mulţi de canonisire, ci cere în primul rând părăsirea păcatelor şi o viaţă după voia lui Dumnezeu. După ce omul s-a schimbat în bine, părintele îl dezleagă ştiind că şi Dumnezeu îl iartă şi nu cere o pocăinţă pentru toată viaţa ci o bucurie din credinţă, din încrederea în bunătatea lui Dumnezeu. Chiar în ce priveşte pocăinţa, părintele este pentru o pocăinţă cu bucurie, cu încredere în bunătatea lui Dumnezeu care "se bucură de un păcătos care se pocăieşte mai mult decât de 99 de drepţi care n-au nevoie de pocăinţă".

(Părintele Teofil Părăian, Gânduri bune pentru gânduri bune, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1997)

Categoria: Articole

Cautare: