PROTIA

PROTIA

1634. -Protia este intaietatea de care se bucura un cleric fata de semenii sai in ierarhia slujbelor. Ea se intemeiaza canonic si indiscutabil pe treptele de arhiereu, preot si diacon. Insa protia discutabila este cea a clericilor de pe aceeasi treapta. Clericii lipsiti de evlavie si intelegere care se iau pe sine de exemplu, prin cultul personalitatii, alimentata de lingusitori si nu pe Hristos, in decursul istoriei, au dat prilej de mari tulburari in biserica. Cultul amorului propriu, a dus la schisme si erezii regretabile, faramitand unitatea bisericii si rastignind iarasi pe Hristos, in numele caruia zic ca slujesc ca si Iuda sau ca Simon vrajitorul (F. Ap. 8, 15-25; Ioan 13, 15; Matei 11,29; Filip 2,5). Boieria, traiul bun, luxul si revarsarea orgolioasa in afara fac pe clerici sa devina altceva decat ce spune lumii ca sunt (Matei 23).

1635. -In cadrul organizatiei colective, chiar de la inceput se pare ca s-a dat protie acelui episcop, care era in orasul principal sau capitala, dupa cum se observa si la sinodul apostolic care a avut pe Iacob ruda Domnului si care nu era din cei 12 apostoli (F. Ap, 15,13; 1,19, 219). Insasi pastorala lor este facuta in nume colectiv al apostolilor si prezbiteriler (F. Ap. 15,1-22). In sedintele sinodale ale apostolilor si ale urmasilor din primele secole, presedintele avea intaietate de onoare conform cu Matei 23, 18-12; Luca 9, 4649. Se pare ca s-a dat cam intotdeauna protia episcopului capitalei, ca cel ce cunostea mai bine treburile obstesti, era mai cult si astfel, putea conduce dezbaterile mai bine. De aici intaietatea de onoare care a fost pricina de regretabile neintelegeri. Sinodul II ecumenic 381 “stabilira patriarhalele si diviziunile provinciilor asa ca niciun episcop nu putea sa nu faca nimic pe viitor in eparhia altora” (Socrate Ist. Bis. v. 8; Sozomen Ist. Bis. VII, 9, 12; Evagrie Ist. Bis. I, 2-5).

1636. -”Deoarece este obicei si traditie veche, ca episcopul din Elia (Ierusalim) sa se bucure de cinste, sa aiba treapta cinstei, pazindu-se cele cuvenite mitropoliei”. -I ce. 7.

1637. -Episcopii diecezelor sa nu se amestece in Bisericile invecinate si nici sa le tulbure, ci potrivit canoanelor, episcopul Alexandriei sa administreze numai pe cele din Egipt; episcopii din Orient sa carmuiasca numai Orientul, respectand prerogativele Bisericii din Antiohia, potrivit canoanelor de la Niceea; episcopii diecezelor din Asia sa carmuiasca numai Bisericile din Asia; cei din Pont pe cele din Pont; iar cei din Tracia sa le carmuiasca numai pe cele din Tracia. Daca nu sunt chemati, episcopii sa nu treaca peste hotarele diecezei lor pentru hirotonie, sau alte treburi bisericesti. Respectandu-se canonul cel statornicit mai inainte privitor la dieceze, este insa lucru lamurit in fiecare eparhie, treburile ei le oranduieste sinodul, potrivit cu cele hotarate de la Niceea. Cat despre Bisericile lui Dumnezeu care sunt la popoarele barbare, ele sa fie carmuite potrivit cu obiceiul pe care l-au tinut Parintii”. -(Sard. II, 12). II ec. 2.

1638. - Cum Roma fusese prima capitala a imperiului se dadea protia de onoare si episcopului din ea. Pe vremea sinodului ecumenic 381, fiind capitala mutata in rasarit, se precizeaza: “Dar episcopul Constantinopolului sa aiba intaietate de onoare dupa episcopul Romei, pentru ca este Roma noua”. -II ec. 3.

1639. -”Luciu nou si potrivnic oranduielilor bisericesti si canoanelor Sfintilor Apostoli si care primejduieste libertatea tuturor, ne-a vestit prea iubitorul de Dumnezeu episcop Nighin si ceilalti prea iubitori de Dumnezeu episcopi care sunt cu el in provincia Ciprului: Zenon si Evagrie. Deoarece pentru ca patimile obstesti au nevoie de o vindecare cu atat mai mare cu cat aduc vatamare mai mare si mai ales intrucat ne-a fost obiceiul vechi, ca episcopul cetatii Antichienilor sa faca hirotoniile in Cipru, dupa cum au aratat barbatii drept credinciosi, cei ce au facut parte din Sfantul Sinod -prin scrisorile si graiurile lor, urmeaza ca cei pusi in fruntea sfintelor Biserici din Cipru vor fi neincalcati si nesuparati, potrivit canoanelor cuviosilor parinti si obiceiului vechi, facandu-se prin ei hirotoniile drept credinciosilor episcopi. Lucrul acesta se va pazi si la celelalte dieceze si provincii de pretutindenea, astfel incat nimeni dintre prea iubitorii de Dumnezeu episcopi sa nu ia alta eparhie care n-a fost mai dinainte si de la inceput sub el sau sub cel dinaintea lui; si chiar daca a luat cineva si si-a insusit-o cu sila, sa o dea inapoi ca nu cumva sa se calce canoanele parintilor si nici sub infatisarea de lucrare sfintita sa se strecoare mandria stapanirii lumesti, nici sa nu uitam si sa pierdem cat putin libertatea pe care ne-a dat-o Domnul nostru Iisus Hristos Izbavitorul tuturor oamenilor prin sangele Sau. A socotit deci Sfantul Sinod ecumenic ca sa se pastreze curate si neatinse in fiecare provincie drepturile avute de la inceput si mai dinainte dupa obiceiul in fiinta din vechime, fiecare mitropolit avand voie a primi spre intarirea sa, copie din cele hotarate. Iar daca cineva ar aduce o hotarare potrivnica celor acum statornicite, intreg sfantul si ecumenicul Sinod a socotit ca aceasta sa ramana fara tarie”, -III ec. 8.

1640. -”Urmand intru toate hotararile sfintilor parinti si recunoscand canonul citit acum, al celor 150 prea iubitori de Dumnezeu episcopi, ce s-au adunat in imparateasca cetate a Constantinopolului sau Roma Noua, in vremea piosului intru amintire Teodosie cel Mare, hotaram si noi, votand aceleasi lucruri cu privire la prerogativele prea sfintei Biserici din Constantinopol sau Roma Noua. Caci parintii au dat intaietatea cuvenita tronului Romei cei mai batrane, fiindca aceasta cetate a fost capitala imperiului. Si tot pentru acelasi motiv, cei 150 de prea iubitori de Dumnezeu Parinti au dat aceeasi intaietate prea sfintitului tron al Romei Noua, socotind cu drept cuvant ca cetatea care s-a invrednicit sa aiba imparat si senat, sa capete aceeasi intaietate ca si imparateasca cetate mai veche Roma, iar in treburile bisericesti sa se mareasca, fiind a doua dupa aceea, insa prea sfintitul tron al prea sfintei Biserici din Constantinopol, despre care am pomenit mai sus, va hirotoni numai pe mitropolitii din diecezele: Pont, Asia si Tracia precum si pe episcopii din tarile barbare ale diecezelor amintite mai inainte. Adica, fiecare mitropolit din diecezele de mai sus sa hirotoniseasca pe episcopii eparhiei, impreuna cu episcopii respectivi, dupa cum poruncesc dumnezeiestile canoane, iar mitropolitii diecezelor de mai sus, precum am spus, sa fie hirotoniti de catre arhiepiscopul din Constantinopol, dupa ce potrivit obiceiului s-a facut alegerea intr-un glas si s-a adus la cunostinta lui”. -IV ec. 28:

1641. -Intrucat in Ierusalim predicase Iisus si apostolii, episcopul din el trebuie sa aiba intaietate, caci in decursul timpului, Ierusalimul a ramas la urma din pricina neinsemnatatii politice si astfel sinodul VI precizeaza: “innoind cele legiferate de cei 150 sfinti parinti adunati in aceasta de Dumnezeu pazita cetate imparateasca (381) si de 630 intruniti la Calcedon (451), hotaram ca scaunul Constantinopolului sa aiba cinstea identica cu tronul Romei vechi si sa inalte la egalitate in afacerile bisericesti, fiind al doilea dupa acela, apoi sa se numere scaunul cetatii Alexandria, apoi cel al Antiohiei si la urma cel al Ierusalimului”. -VI ec. 36.

1642. -”Pentru episcopii refugiati se oranduieste ca episcopul hirotonisit canonic, care s-a refugiat din cauza navalirilor barbare, poate hirotonisi clerici si din refugiu, pentru eparhia sa inca vaduvita”. “…Deci, am hotarat ca mai presus de orice motiv, acesti episcopi sa hirotoniseasca canonic si sa li se recunoasca intaietatea, potrivit cu drepturile lor eparhiale si tot ceea ce ei hotarasc sa fie bune si legale, fara a li se impiedica dreptul de carmuire”. -VI ec 37.

1643. -”Pastram si noi canonul cel asezat de parintii nostri (IV ec. 17) care hotaraste ca daca vreo cetate s-a intemeiat prin puterea imparateasca sau s-ar intemeia in viitor pentru randuielile bisericesti de impartire administrativa, trebuie sa se orienteze dupa impartirea politica de stat”, -VI ec. 38.

1644. -”… Ioan, arhiepiscopul insulei Cipru, s-a stramutat cu episcopii si poporul sau in Elespont din cauza navalirilor barbare (in 646). In noua asezare, la noul Iustinianopol el va avea aceleasi drepturi aratate de parintii din Efes (IV ec. 8), in cuprinsul eparhiei Constantinopol, hirotonisind clerici (pentru colonia sa) parintii nostri au invatat sa se respecte obiceiurile administrative ale fiecarei eparhii, incat episcopul Cizicului va fi supus lui Ioan asezat in Iustinianopol cu toti ceilalti episcopi supusi lui Ioan care va hirotonisi si pe episcopul Cizicului”. -VI ec. 39.

1645. -”Nu se cuvine ca prezbiterii, inainte de intrarea episcopului, sa intre si sa stea in altar, ci sa intre dupa episcop, fara numai daca ar fi neputincios sau episcopul ar lipsi”. -Laod. 56.

1646. -”…Vechea randuiala bisericeasca ne arata ca nici un episcop nu a indraznit sa-si ia intaietatea fata de cei mai vechi din hirotonie, ceea ce s-a pastrat cu bucurie de catre urmasi… Astfel, cei hirotonisiti mai tarziu sa lase locul celor mai vechi si sa nu indrazneasca a lucra ceva fara invoirea acestora…” -Cartagina 86.

1647. -”Apoi s-a hotarat ca cei ce se vor hirotoni de acum inainte in eparhiile Africii sa primeasca scrisori (gramata) de la cei ce-i hirotonisesc, iscalita cu mana acelora, cuprinzand ele consulul si ziua (cronologica proconsulara) pentru ca sa nu se nasca nici o indoiala in privinta celor din urma sau a celor hirotonisiti mai inainte”. -Cart. 89.

1648. -Dupa canoane protia intre clericii egali, o are cel mai vechi in hirotonie (Cart. 86), dar acolo unde predomina duhul fratietatii evanghelice, la slujba in sobor, ei pot s-o exercite dupa invoiala, dupa varsta, sau dupa cum slujesc cu randul, exercintandu-o cel ce este in saptamana randului sau, (V. Cinstea).

1649. -”In Biserica dupa randuiala stau mai intai preotii, dupa aceea calugarii, care au luat o viata mai inalta si cereasca si au ales curatia si saracia. Acestia se cumineca mai inainte de toti mirenii si de toti cei ce sunt in dregatorii, afara de imparatul, caci el are a doua ungere, iar dupa calugari, ceilalti mireni”. -SimeonTes. V, 142.

1650. -”Dupa randuiala mai mare este preotia decat calugaria mai presus de cuvant, caci lucrurile preotiei sunt lucrurile lui Dumnezeu si fara de preotie nu poate fi cineva crestin, nici a avea sfintenie, nici a se impartasi cu Dumnezeu. Mai mare este insa randuiala calugareasca decat preotia mireana, precum zice Dionisie, nu dupa preotie ci dupa viata … preotia pururea blagosloveste si preotul sfinteste si pe calugarul cel mai inalt cu viata. De aceea si Antonie se cucerea si isi pleca capul nu numai arhiereilor ci fiecarui preot…”. -Sim. Tes. IX, 33.

Categoria: Pravila Bisericeasca

Cautare:

PROTIA

Vizualizari: 1642

Id: 729

Imagine:

Share: