PROTOSINGHELUL IOANICHIE MOROI

PROTOSINGHELUL IOANICHIE MOROI :: Pateric romanesc

PROTOSINGHELUL IOANICHIE MOROI - Manastirea Sihastria

(1859-1944)

Viata

Acest cuvios parinte a fost in secolul nostru cel mai vestit staret al Manastirii Sihastria. Nascut in orasul Zarnesti-Brasov, mai intai s-a casatorit si a avut doi copii. Apoi, dorind sa urmeze lui Hristos, a intrat in nevointa calugareasca impreuna cu sotia si copiii sai. Intre anii 1890-1900 s-a nevoit la un schit romanesc din Muntele Athos. Apoi s-a reintors in tara si a petrecut la Manastirea Neamt timp de noua ani.

In anul 1909 a fost numit egumen al Manastirii Sihastria, ascultare pe care o duce cu demnitate timp de 35 de ani. Dupa ce reorganizeaza in intregi- me viata monahala din aceasta sihastrie si aduna in jurul sau peste 40 de ucenici, Protosinghelul Ioanichie Moroi se muta la cele vesnice in toamna anului 1944.

Fapte si cuvinte de invatatura

Dorind sa-si ia asupra-si jugul nevointei calugaresti, tanarul Ioan Moroi a cerut sfatul marelui pelerin Gheorghe Lazar, al carui ucenic era. Iar acesta i-a spus:

- Stai un an de zile sub ascultare la Schitul Pestera Ialomicioarei si citeste cate o Psaltire in fiecare zi. De vei rabda ispitele vrajmasului si nu te va amagi, atunci poti sa te faci calugar.

Deci, a petrecut in schit cateva luni de zile, ziua facand ascultare, iar noaptea priveghind si citind la Psaltire. intr-o noapte, pe cand se ruga in coliba sa din marginea padurii, a venit un calugar strain si i-a zis:

- Ce faci aici, frate Ioane, si de ce te chinuiesti asa?

- Parinte, vreau sa ma fac calugar.

- Rau te-ai inselat. Nu vei putea ramane in manastire. Iata, femeia ta acasa traieste cu alti barbati si-ti risipeste toata averea.

- De unde stii sfintia ta aceasta? l-a intrebat tanarul tulburat.

- Eu am trait 40 de ani in pustiul Iordanului si am primit de la Dumnezeu darul inaintevederii, incat stiu si gandurile omului.

- Deci, ce sa fac, parinte, acum?

- Du-te acasa si fii stapan pe sotie si pe avere.

Apoi calugarul acela s-a apropiat de foc si, sarind in vapaie, s-a facut nevazut. Era diavolul.

Cuprins de ganduri, tanarul Ioan Moroi a plecat spre casa in ceasul acela, patimind multe ispite pe cale. Mai tarziu, vazandu-l batranul Gheorghe Lazar, i-a spus:

- Nu poti duce acum jugul calugariei. Mai ramai un timp in familie.

In anul 1890, tanarul Ioan Moroi s-a dus cu alti pelerini sa se inchine la Mormantul Domnului. Apoi, ajungand la pestera Cuviosului Xenofont, a intalnit un pustnic sfant care i-a spus:

- Frate Ioane, ai venit aici sa cauti oameni sfinti? Niciodata in viata sa nu te iei dupa om, oricat de sfant ti s-ar parea. Ca astazi te folosesti de el, iar maine te poti sminti. Voiesti sa ai calauza in viata? Citeste Sfanta Scriptura si invataturile Sfintilor Parinti si urmeaza pe cat poti cuvintele lor, ca de ei niciodata nu te vei sminti.

Sa stii ca te vei face calugar in Sfantul Munte, dar dupa cativa ani te vei intoarce in tara ta si vei ajunge preot si incepator de frati, iar la sfarsitul vietii vei avea mari ispite. Insa, de vei avea rabdare, cu ajutorul lui Hristos pe toate le vei birui si te vei incununa.

Aceasta prevestire s-a implinit intocmai in viata Protosinghelului Ioanichie Moroi.

In anul 1909, invrednicindu-se de darul preotiei, parintele Ioanichie a fost numit egumen la Schitul Sihastria, care era in paragina. Spuneau ucenicii lui ca 35 de ani a suferit in schit tot felul de ispite, lipsuri, asupriri de la diavoli, amenintari de la oameni, boli si alte nevoi. Insa, pentru credinta si rabdarea lui, cu ajutorul Maicii Domnului, a facut dintr-un schit pustiu cea mai aleasa sihastrie din tara romaneasca.

Spuneau parintii ca din prima zi a introdus in biserica liturghia zilnica si cele sapte laude, dupa randuiala Manastirii Neamt. Insa niciodata nu dadea binecuvantare de inceperea slujbei pana nu erau toti fratii adunati.

Spuneau iarasi despre dansul ca intotdeauna savarsea cele sfinte cu mult post, cu credinta si cu lacrimi. Mai ales in Postul Mare, nu primea hrana decat sambata si Duminica. In celelalte zile se intarea numai cu Preacuratele Taine.

Se mai spunea despre acest staret ca timp de 20 de ani a slujit zilnic Sfanta Liturghie cu aceeasi dragoste pentru Hristos, deoarece era singur preot si duhovnic in schit.

Randuiala Manastirii Sihastria, sub staretul Ioanichie Moroi, era aceasta:

- participarea intregii obsti la Utrenie si Sfanta Liturghie; cel care nu venea la biserica din lenevie era pus a doua zi la post pana seara;

- spovedania generala a calugarilor in fiecare vineri;

- impartasania pentru schimonahi si bolnavi o data pe saptamana, sambata, iar pentru ceilalti la trei saptamani;

- viata era intru totul de obste; nimeni nu avea voie sa aiba ceva personal; imbracamintea, chilia si cele de nevoie se dadeau de manastire;

- masa se servea lunea, miercurea si vinerea o data pe zi, la orele 3 dupa-amiaza, iar in celelalte zile de doua ori, dupa tipicul Sfantului Sava; nimanui nu-i era ingaduit sa manance la chilie, afara de cei bolnavi;

- la ascultare mergeau cu totii, impreuna cu egumenul manastirii, si fiecare era dator sa lucreze in tacere, pentru a putea rosti rugaciunea lui Iisus;

- la chilie calugarii citeau mai ales Psaltirea, Patericul si Vietile Sfintilor, iar cele sapte laude si canonul nu le ramaneau niciodata nefacute.

In anul 1925, dupa indreptarea calendarului, Protosinghelul Ioanichie era in mare indoiala. Nu stia daca este bun sau nu stilul nou. Deci, s-a inchis in chilie si a inceput sa posteasca si sa se roage pana ce Dumnezeu ii va da un semn cum sa tina.

Dupa aproape 20 de zile de post, batranul a fost gasit in chilie foarte slabit. Apoi, intarindu-se cu Preacuratele Taine si cu putina mancare, a doua zi a spus fiilor sai duhovnicesti:

- Multe ispite am patimit in aceste zile de la diavoli. Ca uneori ma amenintau sa ma omoare. Alteori ma bateau cu toiege de foc. Odata am vazut o ceata de diavoli, zicand:

- Hai sa taiem pe batranul acesta, ca vrea sa se faca sfant! Apoi au strigat cu manie asupra mea:

- Cine ti-a spus tie ca astazi se mai fac sfinti?

- Dar voua cine v-a spus ca nu se mai fac? le-am raspuns. In alta zi mi-au spus cu manie:

- Degeaba mai postesti, ca tot in mainile noastre o sa vii! Iar eu le-am zis:

- Eu am nadejde in mila lui Dumnezeu, ca ma voi izbavi de mainile voastre!

Dupa mai multe zile de post, am vazut deasupra mea in vazduh trei sfinti imbracati arhiereste care semanau cu Sfintii Trei Ierarhi. Cel din mijloc mi-a zis cu glas ca de trambita:

- Ioanichie, de ce te indoiesti si nu faci ascultare? Nu stii ca ascultarea este mai mare decat jertfa? Deci, asculta de cei mai mari, ca nu vei raspunde tu de indreptarea calendarului. Apoi, binecuvantandu-ma toti trei deodata, s-au urcat spre cer si nu i-am mai vazut.

Din ziua aceea, batranul nu s-a mai indoit de indreptarea calendarului.

Intr-o vara a secat apa in fantana din cauza secetei. Atunci egumenul a spus in biserica:

- Parintilor, pentru pacatele noastre ne-a luat Dumnezeu apa din fantana. Deci, sa postim si sa ne rugam trei zile si trei nopti, pana ne va da Dumnezeu iarasi apa in fantana. Toate ascultarile din manastire inceteaza.

Intr-adevar, pentru rugaciunile parintilor, a treia zi fantana era pe jumatate cu apa. Din ziua aceea, cu binecuvantarea staretului, n-a mai secat niciodata apa din fantana.

Spuneau ucenicii ca pe cei ce veneau la viata calugareasca ii punea de la inceput la aspra ispitire duhovniceasca, pentru a face din ei calugari buni si devotati lui Hristos. Pe unii ii tinea la poarta trei zile si trei nopti, in post si rugaciune. Pe altii ii punea adeseori la canon si metanii, ca sa-i invete smere- nia. Pe toti ii sfatuia sa nu adune bani, nici sa iasa din manastire si-i indemna sa se roage neincetat cu rugaciunea lui lisus.

Zicea uneori catre ucenicii sai:

- Fratilor, aceste doua lucruri sa le tineti in toata viata voastra: taierea voii si pazirea binecuvantarii. Ca cine calca aceste porunci nu poate fi calugar si niciodata nu-i merge bine. Ca noi suntem fii ai binecuvantarii, iar nu ai blestemului.

Spuneau parintii ca ori de cate ori cineva calca cuvantul staretului patimea multe ispite. Caci el cerea ca toate sa se faca cu binecuvantare.

Odata, doi frati s-au sfatuit sa posteasca si sa se roage intr-un beci, nestiuti de nimeni. Dupa o saptamana au venit la egumen si i-au zis:

- Parinte, va rugam sa ne spovediti, ca maine vrem sa ne impartasim.

- Dar unde ati fost pana acum?

- Am postit si ne-am rugat in beci.

- Cine v-a dat binecuvantare sa faceti aceasta?

- Dar pentru post si rugaciune mai trebuie binecuvantare?

- Eu nu va marturisesc pana nu va caiti de neascultarea voastra, a zis batranul.

A doua zi, fratii s-au imbolnavit amandoi. Atunci staretul a pus obstea la post si rugaciune pentru ei, li s-a facut Sfantul Maslu si s-au vindecat. Asa s-au izbavit cei doi frati de neascultare.

Alta data, un frate din manastire cerea sa fie facut calugar. Dar staretul Ioanichie, cunoscandu-i inima, mereu il amana. Intr-o zi, fratele a zis catre staret:

- Ma duc la Targu Neamt sa cumpar timbre si hartie pentru cererea mea de calugarie.

- Nu te duce acum ca este Postul Mare si nu se cade sa umblam prin lume. Fratele insa a plecat. Dar nu a mers decat un kilometru si i-au iesit inainte sapte duhuri rele in chip de oameni infricosati, care au inceput sa-l bata cu toiege, zicand:

- Hai sa-l prindem pe acesta ca a plecat din manastire fara binecuvantarea staretului! De frica, fratele a fugit in padure. Apoi s-a intors la manastire, strigand:

- Nu ma lasati, sapte fug dupa mine!

Parintii, vazandu-l stapanit de duh necurat, l-au dus la o chilie si au spus staretului. Iar batranul i-a citit moliftele Sfantului Vasile si a zis:

- Dezlegati-l si dati-i drumul.

- Daca fuge iar?

- Nu va temeti. Daca l-a dezlegat Dumnezeu, nu-l mai stapaneste vrajmasul. Asa s-a vindecat fratele.

Din ceasul acela, nimeni nu mai calca binecuvantarea staretului.

Intr-o iarna, un frate a uitat beciul deschis si au inghetat cartofii. A doua zi a intrebat staretul la trapeza:

- Cine a lasat beciul deschis? Il rog sa-si marturiseasca greseala aici, in public. Dar nimeni nu recunostea. Atunci batranul a zis:

- Daca cel vinovat nu spune, o sa-l certe Dumnezeu.

In clipa aceea, unul din frati a cazut la pamant cuprins de duh necurat. Era tocmai cel vinovat. Deci, indata a fost dus in biserica, i s-a facut Sfantul Maslu si s-a vindecat, caci Protosinghelul Ioanichie primise de la Dumnezeu darul izgonirii duhurilor necurate din oameni.

Odata, batranul a patimit o oarecare ispita din lucrarea vrajmasului. Deci, mustrandu-se pe sine, a doua zi a spus in biserica:

- Parintilor, de acum nu pot sa va mai fiu egumen si parinte duhovnicesc, caci am gresit inaintea Domnului. Cautati alt povatuitor in locul meu.

Iar parintii i-au zis cu lacrimi:

- Parinte staret, nu ne lasa sarmani, ca n-are cine sa ne povatuiasca pe calea mantuirii. Sa ramana pacatul asupra noastra, numai sa nu ne lasi singuri.

- Raman mai departe egumen, a spus batranul, numai daca imi fagaduiti sa impliniti cuvantul meu.

- Facem orice ne vei spune, parinte.

Atunci s-a asezat staretul cu fata in jos pe pragul bisericii si a zis:

- Nu are parte de Hristos cel care nu va calca peste mine! Deci au trecut toti, calcand pe trupul lui. Asa a ramas staretul mai departe la conducerea manastirii, iar parintii si fratii s-au folosit mult de smerenia batranului.

Pentru smerenia si nevointa lui, Protosinghelul Ioanichie a ajuns sihastru si duhovnic renumit in partea locului. La el veneau pentru sfat si spovedanie numerosi pustnici din imprejurimi, calugari, stareti, episcopi si mireni. Desi era foarte canonic si autoritar, totusi pentru fiecare gasea cuvinte de mangaiere si imbarbatare. Cel mai obisnuit canon pentru el era postul indelungat, rugaciunea, indeosebi Psaltirea, si ascultarea desavarsita.

Veneau la batranul si bolnavi pentru Sfantul Maslu, iar dintre ei, unii se intorceau acasa sanatosi.

Uneori venea la batranul cate un frate suparat de ispite, iar el il invata, zicand:

- Nu ai binecuvantare sa pleci nicaieri din manastire, cand esti tulburat. Ca mintea tulburata nu poate niciodata sa judece si sa ia o hotarare dupa voia lui Dumnezeu.

Iar pe fiii sai duhovnicesti ii sfatuia adeseori, zicand:

- Parintilor, sa nu uitati niciodata aceste trei lucruri: sa aveti frica lui Dumnezeu, sa va paziti mintea curata si sa nu uitati pe “Doamne Iisuse!”

Incepand din anul 1941, s-au abatut multe ispite si necazuri asupra Manastirii Sihastria. Mai intai a ars biserica impreuna cu toata incinta. Apoi talharii au jefuit de mai multe ori acest sfant lacas, batand si orbind pe staret. Din aceste pricini, o parte din calugari s-au risipit pe la alte manastiri. Atunci parintele Ioanichie si-a adus aminte de cuvintele marelui batran Gheorghe Lazar, spuse cu 30 de ani mai inainte:

- Nu te fericesc ca ai venit in locul acesta, ca la sfarsitul vietii o sa ai multe ispite.

Spunea batranul ucenicilor sai ca intr-o noapte, pe cand zacea bolnav in pat, a intrat in chilia lui o femeie imbracata cu buna cuviinta si, apropiin- du-se de el, a zis:

- Nu te intrista, parinte Ioanichie. De acum ne vom ingriji noi de acest sfant lacas! Era Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, protectoarea acestui smerit asezamant calugaresc. Intr-adevar, din anul 1942 s-au simtit permanent acoperamantul si binecuvantarea Maicii Domnului peste Manastirea Sihastria.

Odata s-a adunat in chilia staretului toata obstea manastirii, pentru binecuvantare si cuvant de folos. Iar batranul a zis catre toti:

- Parintilor, sa nu va descurajati ca a ars manastirea. Ca pentru pacatele noastre a ars si pentru ca sa se reinnoiasca ctitorii. Sfintiile voastre rabdati toate ispitele si nu parasiti locul acesta sfintit prin rugaciunile si lacrimile inaintasilor nostri. Numai sa tineti cu tarie randuiala acestei manastiri. Ca cine nu tine randuiala locului, il izgoneste locul de aici.

In anul 1909, cand am fost hirotonit preot, s-a apropiat de mine un calugar batran din Manastirea Neamt si mi-a spus: “Sa stii, parinte Ioanichie, ca numai aceia pot sta la Schitul Sihastria, care vor pazi randuiala schimniceasca de acolo. Adica nimeni sa nu aiba ceva al sau, ci toate sa fie de obste; sa nu se savarseasca pacate trupesti si sa nu se manance carne in manastire. De nu va pazi cineva randuiala, nu va putea trai in locul acela. Ca locul acela este legat cu neschimbat legamant de sapte calugari sihastri din Manastirea Neamt, care au intemeiat Sihastria in anul 1655″.

La urma a adaugat staretul si aceste cuvinte:

- Tineti cu tarie la randuielile calugaresti si nu lasati nici intr-o zi nesavarsite dumnezeiasca Liturghie si cele sapte laude. Ca de veti face asa si veti duce viata curata si veti avea dragoste intre voi, sa stiti ca Maica Domnului va ridica din cenusa acest sfant lacas si veti avea pace si mantuire in locul acesta. Iar de nu veti pazi cu sfintenie pravila, postul si datoriile voastre calugaresti, sa stiti ca se va pustii iarasi locul acesta. Ca lui Dumnezeu mai mult ii place un loc pustiu si curat, decat un loc cu calugari multi si dezbinati.

Dupa doi ani de suferinta, staretul Ioanichie a zis intr-o seara catre ucenicul sau, ieromonahul Ioil:

- Marti ma duc la Tata! Marti ma duc la Tata!

Intr-adevar, marti, 5 septembrie, 1944, Protosinghelul Ioanichie Moroi si-a dat sufletul in mainile Domnului, lasand in urma o obste aleasa de 40 de calugari.

Asa s-a nevoit si asa s-a savarsit un mare staret al monahismului romanesc.

Categoria: Pateric romanesc

Cautare: