Proza :: Patristica

Proza

Genurile literare care s-au dezvoltat in proza sunt urmatoarele:

1. Apologetica - odata cu acordarea libertatii cultelor, in 313, situatia Bisericii se schimba radical in raportarea ei anterioara. Astfel, apologetica nu mai putea juca un rol activ. Cu toate ca anumite "tratate" contra grecilor se vor mai scrie. Tratatele ce se scriu in conitnuare studiaza in paralel doctrina crestinismului, paganismului si iudaismului, scotandu-se in evidenta icontestabila superioritate a celui dintai. Este o apologetica mai generala. Cateodata, aceasta lua un ton violent si intolerant.

2. Polemica si dogmatica - literatura dogmatica e incoronarea literaturii polemice. Literatura polemica este foarte bogata, tratand doua probleme fundamentale ale teologiei: problema trinitara si cea hristologica. Problema trinitara in legatura cu Fiul a fost ridicata de Arie si amplificata la maximum de scolile ariene ale sec. IV. Problema trinitara in legatura cu Sf. Duh, inceputa tot de Arie, a fost reluata si amplificata de Macedonie. Problema hristologica a fost pusa de Apolinarie si reluata de Nestorie si altii. A fost nevoie de patru Sinoade ecumenice pentru solutionarea acestor probleme. Operele polemice fac dovada unor exceptionale resurse spirituale, a unei intransigente implacabile si a unui talent literar remarcabil.

3. Exegeza biblica - un gen literar de autoritate. Neo-alexandrinii si antiohienii dezvolta la maximum acest gen, interpretand de preferinta cartile didactice si poetice ale Vechiului Testament si majoritatea cartilor Noului Testament. Exegeza psalmilor devine o obsesie. Exegeza devine mai mult o exegeza de edificare. Metoda de interpretare a celor din Alexandria era cea alegorica. Alegorismul e uneori chiar definitiv eliminat in favoarea interpretarii gramaticale. Capadocienii sunt caracteristici in aceasta privinta. Antiohienii practica metoda interpretarii literale. In operele polemice fac uz de interpretarea literala, pe cand in scrierile exegetice independente practica metoda alegorica. Scrierile exegetice se gasesc sub forma de: comentariu, omilie, scolii, note, intrebari si raspunsuri, catrene.

4. Istoria Bisericii sau Istoria vietii crestine - e unul din capitolele aproape noi si deosebit de bogate ale perioadei acesteia. Istorie propriu-zisa, face la inceputul perioadei a II-a Eusebiu al Cezareei, supranumit Parintele Istoriei bisericesti. Cronica sa e o incercare de a lega istoria contemporana cu aceea a popoarelor de la inceputul lumii pana la el. "Istoria bisericeasca" e pretioasa intai prin considerabila cantitate de material ce cuprinde, apoi prin unicitatea acestui material in multe din partile sale. Principiul de baza al acestei opere este succesiunea episcopilor, pe care o aduce pana in anul 324. Istoria lui Eusebiu e continuata de la 324 pana la 395 de Rufin, contribuind, in continuare, trei istorici ortodocsi: Socrat, Sozomen, Teodoret si unul eretic, Filostorgiu. Filip Sidetul scrie o "Istorie crestina", in aproape 1000 de volume. Toti acesti istorici au meritul de a ne fi transmis un bogat material documentar si de a fi incercat sa lumineze istoria crestinismului de pana la ei. Genul literar istoric are mai multe ramuri:

- ereziologia -

- istoria literara - inceputa de Fer. Ieronim prin "De viris illustribus". Aceasta specie literara va ajunge sa constituie disciplina stiintifica "Patrologie" sau "istorie a literaturii bisericesti." Avem, tot acum, si istorii de monahi, colectii de insemnari asupra unui numar mai mare de asceti. Printre ele: Istoria monahilor in Egipt, Istoria Lausiaca, Istoria religioasa a lui Teodoret.

- elogiul sau enkomionul - ilustrat de Eusebiu al Cezareei, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Acaciu al Cezareei, George al Laodiceei.

- autobiografia - se impune prin felul prezentarii. Autobiografii avem de la: Sfintul Grigorie de Nazianz, Nestorie si Fer. Augustin.

5. Teologia practica - cumuleaza diferitele manifestari ale vietii practice crestine, mai ales in cult, monahism si catehetica. Marii teologi sunt in acelasi timp si mari preoti. Unii scriu adevarate tratate Despre preotie. Despre feciorie, adica despre viata monahala au scris Sf. Atanasie, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Ioan Gura de Aur, Vasile de Ancira, Sf.

Ambrozie si Fer. Ieronim. Multi asceti ai perioadei au scris filocalie.Elocinta, reprezentativa pentru perioada a doua, a imbracat numeroase aspecte: omilia, predica tematica, predica la zilele Sfintilor, cuvantarea dogmatica, cuvantarea ocazionala, cuvantarea de lauda, cuvantarea de multumire, necrologul. Pedagogia si catehetica iau un avant mare prin unele opere de seama ale Sf. Vasile cel Mare, ale Sf. Ioan Gura de Aur, ale Sf. Grigorie de Nazianz, ale Fer. Ieronim, ale Fer. Augustin, ale lui Arnobiu cel Tanar.

6. Epistolografia - Majoritatea parintilor au o corespondenta bogata si variata. Latura epistolara este cea mai veche a literaturii patristice. Demni de luat in seama sunt Sf. Atanasie, Parintii Capadocieni, Fer. Augustin si Fer. Ieronim, care scriu adevarate tratate sub forma de scrisori. Se va ajunge de la o epistolografie artistica, la o beletristica epistolara.

Categoria: Patristica - Parinti si scriitori bisericesti

Cautare: