PUNERE DE LEGE PENTRU METANII SI PENTRU RUGACIUNEA BISERICEASCA :: Tipicul cel mare al Sfantului Sava cel Sfintit

PUNERE DE LEGE PENTRU METANII SI PENTRU RUGACIUNEA BISERICEASCA

Nu in zadar au socotit Sfintii Parinti randuiala pentru sfintele metanii si pentru Rugaciunile ce se pun si care au fost scrise in Tipicul cel Bisericesc de catre dansii; ci intelepciune avand pentru Sfintele metanii si pentru Rugaciuni, cu dreapta socotinta pentru ca roade sa avem. Mai intai sa vorbim despre metaniile cele mari, care in Sfintele cele patruzeci de zile ale Sfantului Celui Mare si intru alte Posturi se fac si pe care mai sus le-am insemnat pentru dragostea voastra, scrise in vechi izvoare ale Sfintelor carti si scrise de la cei ce au stiut aceasta cu de-a dinsul am intrebat ce inseamna metanii mari si in care chip se fac. Sa nu se faca Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul trebuie sa se face sfintele metanii cele mari, atuncea fiecare ridicand mainile si impreuna cu ochii cei simtiti si cu ochii mintii inaltam catre Dumnezeu dupa cum Dumnezeiescul Pavel invata scriind catre Timotei: Voiesc zice ca barbatii sa faca rugaciuni in tot locul ridicand maini cuvioase fara de manie si fara de ganduri, apoi incepe Rugaciunea cu umilinta si cu frica lui Dumnezeu si daca are darul lacrimilor atunci asa sa se roage cu Rugaciunea Sfantului Efrem zicand: Doamne si Stapanul vietii mele... stand drept si neabatut cautand catre Dumnezeu cu ochii cei sufletesti si trupesiti si savarsind Rugaciunea face o metanie mare astfel incat sa poata ajunge cu capul la pamant. Apoi sculandu-se si stand drept iarasi ridicandu-se precum mai inainte si cu ochii cei sufletesti si trupesti cautand catre Dumnezeu se roaga zicand a doua parte a Rugaciunii Sfantului Efrem, Iar duhul intregii intelepciuni si sfarsind Stihul Rugaciunii iarasi face o metanie mare dupa cum si prima data a facut si sculandu-se a doua oara zice si a treia parte din Rugaciunea Sfantului Efrem: Asa Doamne imparate da-mi mie ca sa vad greselile mele... si sfarsind-o iarasi face a treia metanie mare. Ca mare nu s-a spus asa rau mare cipentru ca este marime pentru ca omul stand drept si numai putin plecandu-si capul la pamant se poate inchina fara nici un fel de adaugare iar unii pun scaune inaintea lor iar altii isi pun altceva si cu acestia isi mangaie lenevirea lor si socotesc cum ca ei se aseamana cu cei ce drept se ostenesc pentru Sfintele metanii cele mari (si iata Samoglasnica zis aceasta pentru felul metaniilor celor mari).

Iarasi dupa acestea si pentru celelalte doisprezece metanii mici sa incepem a scrie dupa cum se vorbeste despre ele in Tipice, iar in alte Invataturi se numesc metanii mici. Macar ca unii zic dintre cei nestiutori zic ca aceste metanii trebuie sa se faca ca si celealte mari, chiar daca ele se numesc: altele sau usoare sau mici. Iar daca s-ar fi invatat sa se faca aceste metanii dupa cum se fac si cele mari atunci ar fi fost si aceeasi Rugaciune a Sfantului Efrem si nu alte Rugaciune mai scurta, dupa cum este: Dumnezeule curateste-ma pe mine pacatosul si ma miluieste... si nu ar mai fi fost nevoie sa se mai scrie: metaniile cele mari, ci pretutindeni trebuia sa se scrie inchinaciune obisnuita. In timp ce inchinaciune se numeste alta, adica atat cat poate omul stand drept sa se plece, fara sa cada in genunchi si fara sa-si plece capul pana la pamant si iata ca astfel ne invata si cum se fac inchinaciunile cele usoare.

Pentru aceasta cati dintre voi vor dori sa pazeasca Predaniile Sfintilor Parinti si in Biserica cu buna cucernicie sa-si faca rugaciunea si metaniile, sa nu fie nebagator de seama, catusi de putin la acestea, si chiar de ar fi Intai statator sau chiar daca ar fi cleric s-au mirean atunci sa ia aminte unde este scris metanie mare, sa faca metanie mare fara sa se grabeasca, dupa ce spune Sfanta Rugaciune, cu frica lui Dumnnezeu, iar unde este scris inchinaciune, sa faca inchinaciune normala, dupa cum s-a aratat mai inainte, fara ca sa faca inchinaciunea im acelasi timp cu rugaciunea, ci mai intai sa zica rugaciunea si dupa rugaciune sa faca metanie, deci sa nu faca precum fac unii care nu se supun Invataturilor Sfintilor Parinti, si de asemeni, nici singuri sa-si randuiasca felul Sfintelor metanii, care dupa ce se pleaca o singura data, ramane la pamant, iar dupa aceea ridicandu-se putin isi fac Cruce si isi pleaca iarasi capul, in chip de metanie, si care intru a lor neoranduiala socotesc ca implinesc randuiala metaniilor celor invatate de Sfintii Parinti. Deci acestia nici cu rugaciunea, nu se roaga lui Dumnezeu cu mintea si cu sufletul, ci cata vreme garbovindu-se isi fac desartele lor metanii, atata spun si Rugaciunea Sfantului Efrem ca niste iesiti din minti. De asemeni si toate celelalte Rugaciuni se grabeste sa le potriveasca cu metaniile. Iar de la acele urate si necinstite metanii si de la nebuna lui rugaciune se scoala ca un nebun, nici el insusi nestiind ce a facut, dar nici nu priveste la cel mai mare al Bisericii, ci unul pe altul se intrece, si se clatesc ca o trestie de vant clatinandu-se, fara ca sa caute la cel care face bine, si nici nu vrea ca sa se invete, caci precum cineva si-a alcatuit naravul sau asa se si intareste ca sa si-l mentina. Insa vreau sa spun un infricosat lucru, ca acestia stiind hotararea Parintilor sa nu cumva sa cada sub pedeapsa care se citeste in Duminica Ortodoxiei cea dintai a Sfantului Post, asezata in cinstea Sfantului celui de-al saptelea sinod Ecumenic, unde se spune ca toate cele in afara de Predania cea bisericeasca, atat invataturile, cat si inchipuirile Sfintilor si de-a pururea Pomenitilor Parinti, in noapte sau pe urma lucrate sa fie anatema. Iar pentru metanii si pentru Rugaciuni vom urma celui ce zice: Duh este Dumnezeu, deci cu Duhul si cu adevarul voieste pe cei ce i se inchina Lui. Iar dumnezeiescul si verhovnicul Apostolilor care cu iscusinta stia sa se inchine la rugaciune, zice asa: Ca de ma voi ruga cu limba, Duhul meu se roaga, iar mintea mea este fara de rod, deci ruga-ma-voi cu Duhul ruga-ma-voi si cu mintea, canta-voi cu Duhul, canta-voi si cu mintea...; si iarasi zice: Voiesc in Biserica cinci cuvinte cu mintea sa graiesc decat multime de cuvinte cu limba.

Iar Sfantul Ioan Scararul spune: Strigat-am cu toata inima mea adica cu trupul si cu Duhul... Iar dumnezeiescul Grigore Sinaitul spune: Inceputul rugaciunii mintii este lucrarea, adica puterea Duhului cea curatitoare si tainica, care cu sfintenie lucrarea mintii este, iar sfarsitul este uimire si rapire a mintii catre Dumnezeu. Apoi Sfantul Antioh zice: Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu. Ca in acest fel are trebuinta mintea sa economiseasca cuvinte, ca sa poata vorbi cu Dumnezeu, si iarasi Sfantul Ioan Scararul spune: Rugaciunea este dupa Facerea ei infiintare si unirea a oamenilor cu Dumnezeu, si iarasi tot el spune: Inceputul rugaciunii este ca din insasi incepaturile, cu un cuvant al izgonirii asupririlor. Iar mijlocul este ca si la sambure, cele ce se zic, sa fie ca gandurile; iar sfarsitul este rapirea catre Dumnezeu. De aceea noi toti care din Sfintele Scripturi cele multe, asuzind aceste cuvinte putine sa luam aminte si sa nu cuvantam mult la Rugaciune precum fac paganii, despre care zice Hristos: Ca li se pare ca in multa lor cuvantare vor fi ascultati. Iar Sfantul Ioan Scararul spune: Nu te socoti intelept in cuvintele rugaciunii tale ca de multe ori si rugaciunile cele copilaresti cele de rand si nemestesugite, au placut Tatalui lor, Celui din ceruri. Deci sa nu incepi a grai multe, ca sa nu se imprastie mintea ta, in cautarea cuvintelor, pentru ca un singur cuvant al Vamesului L-a facut milostiv pe Dumnezeu si un grai credincios a mantuit pe talharul. Pentru ca multa cuvantare in rugaciune, de multe ori a naucit mintea si a imprastiat-o, iar putina cuvantare, de multe ori poate sa adune mintea. Indulcindu-te sau umilindu-te in cuvintele rugaciunii petreci intru dansa, pentru ca Pazitorul nostru se roaga atunci, impreuna cu noi. Pentru aceea noi cu osteneala si cu adunare de multe, ca niste nedesavarsiti sa ne rugam, pentru ca cea de-a doua, este mijlocitoare a celei dintai. Ca cel ce da zice rugaciune curata, fara de lenevire, fata de cel ce se poarta spurcat si cu durere. Dar alta este rugaciunea cea spurcata, alta este pierderea, alta furarea si alta prihana, care rugaciune spurcata este, cand sta inaintea lui Dumnezeu si gandurile necuvioase si necurate intuneca mintea. Pierzare este cand in griji nefolositoare se robeste, furare este cand zboara gandurile fara de simtire, prihana este asuprirea in orice fel, care atunci, adica in timpul rugaciunii, se apropie de noi. Iata deci ca aici facem sfarsit la Sfanta Sfintita si pururea pomenita rugaciune a mintii.

Invatatura pentru Sfanta Rugaciune, cea una a tuturor, care in tainele cele bisericesti este pusa in Capitolul 82, cand preotul zice doxologia: Cu pace Domnului sa ne rugam! Atunci, cu pace sa ne rugam Domnului si sa cerem ce fel de rugaciune sa facem, pentru ca, precum se cuvine nu stim si pentru ca sa nu punem multe, ne invata pe noi ceea ce se cuvine mai intai sa cerem la rugaciune, si anume ca in pace se cuvine sa ne rugam. Dar indata dupa doxologie ne porunceste sa cerem sa ne miluiasca, nemarturisindu-ne mai inainte, nici dand multumire lui Dumnezeu, pentru ca aceasta cerere este a oamenilor osanditi si a celor care gresesc si care nu au nici un raspuns sau vreo cauza de indreptare sa zica inaintea Judecatorului, atunci ei slobozesc acest glas si stiga: Doamne miluieste-ne nu pentru judecatile noastre ci pentru iubirea Ta de oameni..., si celelalte, dupa care preotul zice: Pentru pacea de sus si mantuirea sufletelor noastre Domnului sa ne rugam!, pentru ca preotul se roaga impreuna cu poporul si zice: O popoare ia sa ne rugam Domnului ca sa ne dea pacea Sa noua si sa mantuiasca sufletele noastre!, iar poporul raspunde; Doamne miluieste..., iar dupa aceea se pun si celelalte cereri, iar cand zice diaconul: Sa zicem toti..., atunci aceasta cerere nu altceva ne da a intelege, ci numai singura rugaciunea caci toti impreuna sa ne rugam, nu doar preotul singur ci toti cati se afla in biserica. Apoi diaconul zice: Din tot sufletul si din tot cugetul nostru sa zicem! deci ce anume zicem, nimic altceva decat doar rugaciunea cea de obste: Doamne miluieste... Pentru aceasta Sfanta Rugaciune, Sfintitul Ioan Gura de Aur scrie la Talcuirea Epistolei Sfantului Pavel cea catre Corinteni, in Capitolul 18: Invatatura de naravuri, zicand ca pentru Rugaciunele cele ce se lucreaza si de preot si de popor, care se fac pentru cele ce sunt spre pocainta cea de obste, toti spun o rugaciune, care este plina de mila adica: Doamne miluieste... Pentru aceasta si la Sfintele Liturghii este scris ca poporul zice aceasta sau aceea, la locurile in care a fost scrisa. Si in toata Sfanta Biserica a Rasaritului nu se face altfel, ci asa precum este scris acolo, unde s-a scris ca poporul, deci toti cati se afla in Biserica zic impreuna: Doamne miluieste..., sau Da Doamne, sau Si duhului tau, sau Tatal nostru..., desi la noi nu se face aceasta insa se cuvine sa se faca, deoarece asa cum s-a spus mai sus diaconul zice: Cu pace, Domnului sa ne rugam... sau: Sa zicem toti..., atunci toti se cuvine sa raspunda Doamne miluieste... Daca s-ar fi spus sa se raspunda numai de catre cantaret, atunci nu s-ar fi spus: Poporul zice. Iar tot Sfantul Sfintitul Ioan Gura de Aur, in aceeasi: Invatatura de naravuri, zice iarasi: In vremea infricosatelor Taine, preotul zicand catre popor: Pace voua, iar poporul raspunzand preotului: Si Duhului tau, nu este nimic altceva decat aceasta, adica multumirile cele de obste, pentru ca nu numai preotul singur multumeste ci si tot poporul. Pentru ca mai intai primind noi glasul preotilor apoi unindu-ne si impreuna vorbind cu dansii, cu cuviinta si dreptate se fac acestea, adica poporul incepe multumirea. Si de ce sa te minunezi daca atunci poporul raspunde impreuna cu preotul, pentru ca insisi Heruvimii, impreuna cu puterile cele de sus, inalta impreuna acele Sfinte cantari. Insa aceste toate sau zis ca fiecare si stapanitorii si cei supusi sa se trezeasca la invatatura aceasta, si sa stim ca toti suntem un trup, avand atata deosebire unii fata de altii, cat madularele trupului fata de celelalte madulare. Si nu trebuie sa le aruncam toate asupra preotului ci si noi insine ca intr-un trup, impreuna pentru Biserica toti asa sa ne rugam si sa ne ingrijim. Pentru ca aceasta mare intarire atat noua cat si voua sa ne dea pilda, ca mai multe fapte bune sa facem, pana cand cei ce voindu-le pe acestea vor dobandi aici mila lui Dumnezeu, iar in veacul cel ce va sa fie cununa in imparatia cerurilor, in Hristos Iisus Domnul nostru caruia I se cuvine Slava... impreuna si Tatalui si Sfantului Duh in veci. Amin.

Categoria: Tipicul cel mare al Sfantului Sava cel Sfintit

Cautare: