www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Purtarea bunului duhovnic

Purtarea bunului duhovnic

Într-o altă carte a sa, Fericitul Filotei (Zervakos) spune urmă­toarele, cu privire la un bun duhovnic: „Purtarea bunului duhovnic, bucuria de pe chipul său, dragostea părintească cu care-l primeşte pe păcă­tos, dulceaţa cuvintelor învăţăturilor sale, curajul pe care-l dăruieşte celor timizi, mângâierea pe care o dă­ruieşte celor ce au săvârşit multe păcate şi sunt deznă­dăjduiţi, oferind pilde ale atâtor păcătoşi care s-au căit şi s-au mântuit - toate acestea duc la o pocăinţă sinceră şi la mărturisirea păcatelor... Tocmai unor astfel de pă­rinţi duhovniceşti şi doctori de suflet ar trebui păcătoşii să-şi încredinţeze tratarea sufletelor lor” (din cartea Fericitul stareţ Filotei Zervakos - vol 11 din seria „Sfinţii ortodocşi moderni”, Belmont, Massachusetts, 1993, pp. 206-297)

Nu se poate vorbi pe drept cuvânt despre preoţi în calitatea lor de duhovnici - fără să spunem câte ceva despre posibilitatea de a fi afectaţi în mod negativ din aceasta pricină.

În Vechiul Testament citim: „Căci Tu, Doamne, cu omul drept Te porţi cu dreptate, cu cel cuvios, Cuvios eşti, iar cu cel îndărătnic, Te porţi după îndărătnicia lui” (I Regi 22, 26-27).

Putem numi principiul invocat aici „principiul asi­milării”. Psihanaliza contemporană îl numeşte „principiul identificării” şi atrage atenţia asupra unor situaţii în care acest principiu operează în mod negativ.

Se ridică problema modului în care duhovnicul tre­buie să evite de a fi afectat negativ, identificându-se cu gândurile şi afectele negative ale persoanelor pe care el le spovedeşte. Răspunsul la această întrebare este: păs­trându-şi „sistemul său imunitar duhovnicesc” la un înalt nivel. Iar acest lucru se poate realiza doar cu ajutorul ascezei zilnice - „pregătirea duhovnicească”. Asceza în­seamnă „lucrul cu sine”. Pe scurt, acest lucru constă din anumite „practici trupeşti” şi anumite „practici duhovniceşti”. Unele din­tre acestea au fost deja pomenite şi luate profund în consideraţie. În cartea mea, Căi şi mijloace de atingere a sfinţeniei” enumăr şi discut mai pe larg despre astfel de practici: metaniile, paza limbii, concentrarea, trezvia lăuntrică, meditaţia etc.

(Constantin Cavarnos, Preotul - Părintele duhovnicesc, Editura Doxologia, p. 26-27)

Categoria: Articole

Cautare:

Purtarea bunului duhovnic

Vizualizari: 857

Id: 22802

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.