www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Puterea Invierii Domnului Iisus Hristos

Puterea Invierii Domnului Iisus Hristos

Învierea lui Iisus ne dăruieşte certitudinea că viaţa va continua şi va fi mai adâncă în Acela care ne-a creat. De aceea Învierea Domnului este pentru noi mai mult decât o sărbătoare, este bucuria de a cunoaşte de aici viaţa de veci, prin Hristos şi împreună cu El. [...]

Dumnezeu Cuvântul întru ale Sale a venit, la ai Săi a venit, dar lumea, oamenii, nu L-au cunoscut, nu L-au primit şi nu-L primesc nici până astăzi. Dimpotrivă, Îl neagă, Îl hulesc, Îl batjocoresc. Celor care L-au primit şi cred în El, le-a dat, însă, dreptul şi puterea să se facă fii ai lui Dumnezeu. Dintru început, în Adam, toţi eram ai lui Dumnezeu. Prin păcatul lui Adam am pierdut pe Cel ce ne era Tată. Dar, ne putem naşte din nou în El, putem deveni, din nou fii ai Tatălui ceresc prin Hristos, devenind fraţi ai Lui, fii ai Maicii Sale. Depinde de noi. Ce mare dar! Eu, om, o fărâmă, care astăzi vieţuiesc, iar mâine sunt în pământ, de mine depinde să devin fiu al lui Dumnezeu, urmând învăţătura Celui care ne este Învăţător, Răscumpărător şi Mântuitor, Domnul Iisus Hristos. Moartea şi-a pierdut puterea. Toţi vom învia în trupurile noastre transfigurate, după cum o mărturiseşte încă proorocia lui Ezechiel din Vechiul Testament...

Toţi vom învia prin puterea Învierii Domnului Iisus Hristos care a biruit moartea. Dar, din viaţa aceasta noi ne pregătim şi ne începem raiul sau iadul. Cel ce L-a căutat şi dorit pe Dumnezeu în viaţa aceasta, va cunoaşte bucuria unirii cu El. Cine a căutat hrană duhovnicească va avea dincolo drept hrană pe Domnul. Cine a ţinut seama de învăţătura Lui şi L-a urmat va fi aşteptat şi primit de Domnul. Cel ce a propovăduit lumina, pe Hristos, lumină va găsi. Dar, cel ce L-a negat, trădat, răstignit, va învia şi acela, dar, prin înviere se va regăsi dintr-odată într-un tărâm străin. A negat lumina, de întuneric va avea parte. L-a hulit pe Dumnezeu, s-a încrezut mai mult în mintea sa, în idolii săi, în hristoşii mincinoşi, de spiritele potrivnice ale lui Hristos va avea parte. Şi cât de mare trebuie să fie suferinţa să-ţi recunoşti propria ta rătăcire în care ai vieţuit pe pământ, să te ştii pentru totdeauna ferecat în întuneric, în remuşcarea şi suferinţa ta, departe, în afară de strălucirea şi iubirea divină.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 234-235)

Categoria: Articole

Cautare:

Puterea Invierii Domnului Iisus Hristos

Vizualizari: 684

Id: 14384

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.