Puterea Sfintei Impartasanii

Când omul se împărtăşeşte, primeşte forţă, este iluminat, contemplă orizonturi largi, simte bucurie, în funcţie de dispoziţia sa interioară şi de înflăcărarea sa. Unul simte bucurie şi odihnă, altul simte pace, celălalt dorinţa de a se consacra lui Hristos şi o milă inefabilă pentru toţi.

Această experienţă duhovnicească a Bătrânului Iacob are un interes aparte: „Când mi-am început viaţa preoţească în mănăstire, în afară de ceasuri, era rânduită slujirea zilnică a Sfintei Liturghii. Începeam slujba noaptea şi terminam Liturghia înainte de a se face ziuă. Împărtăşindu-mă în fiecare zi cu Sfintele Taine, simţeam o aşa mare putere în mine încât eram ca un leu.

Sufletul meu ardea de o asemenea flacără dumnezeiască încât, toată ziua, nu-mi era nici foame, nici sete şi nu simţeam nici căldura, nici frigul. Neobosit, lucram de dimineaţa până seara. Chiar şi vara, când după masă părinţii se odihneau în chiliile lor, căutând un pic de răcoare, eu transportam pământ fertil şi îngrăşământ în grădinile pe care le cultivam în afara mănăstirii”. Cel ce se împărtăşeşte trebuie să simtă înainte frică de Dumnezeu, evlavie şi căinţă. Iar după împărtăşire trebuie să simtă pace, bucurie şi dorinţa de a nu vorbi cu nimeni.

(Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Cuvintele bătrânilor, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 30)

Categoria: Articole

Cautare: