www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

"Ne este mai de folos sa moara un om pentru popor, decat sa piara tot neamul."

"Ne este mai de folos sa moara un om pentru popor, decat sa piara tot neamul."

"Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul. Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu, le-a zis: Voi nu ştiţi nimic; nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul. Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam, şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi. Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă. De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, şi acolo a rămas cu ucenicii Săi. Şi era aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca să se curăţească. Deci căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare? Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că dacă va şti cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă."

Categoria: Liturgica

Cautare:

"Ne este mai de folos sa moara un om pentru popor, decat sa piara tot neamul."

Vizualizari: 965

Id: 26585

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.