Rabdarea este o conditie a mantuirii, pentru „vinovatia” de a fi crestin…

Nu le trebuie potrivnicilor pustiire mai mare în lucrările lor, decât răbdarea cu dragoste a necazurilor, căci ea arde datoriile noastre şi toată strădania lor.

Prin răbdarea multor neştiuţi de oameni, atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu, sfărâmă mereu porţile iadului, cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute.

Lepădarea de sine nu se realizează dintr-o dată sau o dată pentru totdeauna, ci trebuie timp şi răbdare. Timp pentru deprindere şi răbdare pentru greutatea ei.

Răbdare trebuie să avem mai întâi cu noi înşine, ca să nu cădem în întristare, apoi trebuie să aibă şi alţii răbdare cu noi, până deprindem desăvârşit lepădarea de sine. Dacă învăţăm practic lepădarea de sine şi sporeşte dragostea în inima noastră, răbdarea încetează de a mai avea înfăţişarea negativă de necaz şi se schimbă în bucurie, cu toată întristarea mea sunt covârşit de bucurie. Răbdarea mai este şi nevoinţă, adică pedepsirea de bună voie a firii cu tot felul de osteneli.

La începători, deprinderea răbdării începe cu ocara. Începutul trebuie întărit cu răbdarea, pentru că în lupta cu mândria şi cu slava deşartă, acestea au obiceiul să-l arunce în deznădejde ca să părăsească lupta. Cine rabdă (îndreptarea) până la sfârşit, se va mântui (Matei 10, 22). Răbdarea este o condiţie a mântuirii, cu condiţia ca să nu fie pentru vinovăţii, ci pentru „vinovăţia” de a fi creştin.

(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 143)

Categoria: Articole

Cautare: