Rabdarea lui Hristos

Răbdarea lui Hristos a fost și aceasta pilduitoare, izvorâtă din iubirea, smerenia şi blândeţea Sa demnă de urmat, dar şi din înţelepciunea şi Sfinţenia Sa. Iisus a ştiut scopul vieţii Sale pe pământ, de dragul căreia le-a răbdat pe toate. Scopul vieţii este un mare imbold, pentru care le înduri pe toate. Acesta, cu cât este mai mare, cu atât rabzi mai mult şi mai multe.

Hristos a ştiut ce a făcut în viaţa pământească şi pentru ce le-a făcut. El lucra zi şi noapte, lucrările „Celui Care L-a trimis”, adică mântuirea lumii. De aceea a şi arătat răbdare fără limite, a răbdat chiar şi moarte pe cruce, ca să ne mântuiască (Evrei 12, 2). Astfel, ne-a dat şi pildă, încât prin răbdare să ne mântuim şi noi. Prin răbdarea voastră, veţi câştiga sufletele voastre! (Luca 11, 19), şi să alergăm cu răbdare în lupta care ne stă înainte! (Evrei 12, 1).

Aşadar, cu cât scopul nostru este mai înalt, cu atât mai mult trebuie să ne întărim cu mai mare răbdare: „prin osteneli se dobândesc cele bune”. Şi mai ales bunul cel mai înalt al fericirii şi îndumnezeirii. Fericirea cere răbdare şi lucrare angajată. Şi dacă aparent nu reuşim cu rezultate concrete, se realizează prin răbdare şi prin lucrare mai mare îmbunătăţirea noastră lăuntrică. Aceasta este cu siguranţă izbânda după fiecare strădanie autentică pentru dobândirea marilor noastre idealuri.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007, p. 85)

Categoria: Articole

Cautare: