Suntem mereu datori să răbdăm orice lucru cu recunoştinţă, din iubire pentru Dumnezeu. Viaţa noastră durează doar o clipă, în comparaţie cu veşnicia. De aceea, cum spune Apostolul, suferinţele din vremea de acum nu au nici o însemnătate faţă de mărirea care ni se va descoperi (Romani 8, 18).
Când vrăjmaşul te necăjeşte, rabdă în tăcere şi deschide-ţi inima către Domnul.
Când cineva te umileşte sau te nedreptăţeşte, străduieşte-te pe toate căile să-l ierţi, după cuvântul evanghelic: de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi (Luca 6, 30).
Când ceilalţi ne insultă, trebuie să ne considerăm pe noi nevrednici de laudă, căci dacă am fi fost vrednici ne-ar lăuda.
Trebuie să ne smerim totdeauna şi în faţa tuturor, după cum învaţă Isaac Sirul: „Smereşte-te şi vei vedea slava lui Dumnezeu înlăuntrul tău”.
Să iubim deci smerenia şi vom vedea slava dumnezeiască. Acolo unde există smerenie, slava lui Dumnezeu se va da din belşug. În locul unde nu există lumină, toate sunt întunecate. Când omul nu are smerenie, nu există nimic înlăuntrul lui. Acolo stăpâneşte întunericul.
(Un serafim printre oameni Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 341-342)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Rabdarea si smerenia
Vizualizari: 762
Id: 11976
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.