Randuiala inmormantarii pruncilor

Rânduiala înmormântării pruncilor

Făcând preotul obişnuitul început, se citeşte Psalmul 90: Celce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt… (caută‑l înapoi la pagina 169).

Apoi: Aliluia, glasul al 8‑lea cu stihurile respective.

După aceea troparele: Cel ce prin adâncul înţelepciunii… Slavă… Şi acum… al Născătoarei de Dumnezeu: Pe tine zid şi liman te avem… (caută‑le la pag. 170). Apoi Psalmul 50: Miluieşte‑mă, Dumnezeule… (caută‑l la pagina 152) şi

CANONUL

Cântarea 1, glasul al 8‑lea:

Irmos: Apa trecând‑o ca pe uscat…

Stih: Doamne, odihneşte pe pruncul acesta.

(letrină două rânduri) Cuvântule al lui Dumnezeu, Care ai sărăcit luând trup şi ai binevoit a Te face prunc fără schimbare, rugămu‑Te, aşază în sânurile lui Avraam pe pruncul pe care l‑ai luat.

Prunc Te‑ai arătat, Cel ce eşti mai înainte de toţi vecii, şi pruncilor, ca un Bun, le‑ai făgăduit împărăţia cerurilor, cu care numără şi pe pruncul acesta.

Slavă…

Pe nevinovatul prunc, pe care l‑ai luat, Hristoase Mântuitorule, mai înainte de a ajunge la cunoaşterea plăcerilor celor de pe pământ, învredniceşte‑l de veşnicele bunătăţi, ca un Iubitor de oameni.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ceea ce în chip de negrăit ai născut Înţelepciunea şi Cuvântul Tatălui, tămăduieşte cumplita rană a sufletului nostru şi durerea inimii potoleşte.

Cântarea a 3‑a:

Irmos: Doamne, Care ai făcut…

(letrină două rânduri) Cuvântule, Cel ce eşti preadesăvârşit, arătându‑Te prunc desăvârşit, pe acest prunc nedesăvârşit cu vârsta l‑ai mutat la Tine; pe care odihneşte‑l cu drepţii, care au bineplăcut Ţie, Unule, Iubitorule de oameni.

Pe pruncul acesta nestricat, pe care l‑ai mutat cu dumnezeiasca Ta poruncă, şi care a fost răpit fără să guste din dulceţile lumeşti, Te rugăm, Îndurate, arată‑l părtaş de dulceţile cele mai presus de lume.

Slavă…

Cămărilor cereşti şi odihnei celei luminate şi cetei celei preasfinţite a sfinţilor, Doamne, părtaş fă pe acest prunc curat, pe care ai binevoit, Mântuitorule, a‑l muta de aici.

Şi acum…, a Născătoarei:

Lipsiţi de toate alergăm numai sub acoperământul tău, Preacurată stăpână; ajută‑ne, că multă bogăţie de păcate am strâns şi suntem cu totul plini de sărăcia bunătăţilor.

Irmosul:

Doamne, Care ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti plinirea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.

După aceasta preotul rosteşte ectenia:

Iară şi iară cu pace, Domnului să ne rugăm.

Cântăreţii: Doamne miluieşte

Încă ne rugăm pentru odihna nevinovatului prunc (N), şi pentru ca Domnul, după a Sa făgăduinţă, să‑l învrednicească de cereasca Sa împărăţie.

Cântăreţii: Doamne miluieşte (de 3 ori).

Ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletul lui unde toţi drepţii se odihnesc.

Mila lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor şi odihna cu sfinţii, a sufletului său, de la Hristos, Împăratul cel fără de moarte şi Dumnezeul nostru, să cerem.

Cântăreţii: Dă Doamne.

Apoi preotul citeşte această

Rugăciune

Domnului să ne rugăm

(letrină două rânduri) Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Tu ai făgăduit să dai împărăţia cerurilor celor născuţi din apă şi din Duh şi în neprihănire mutaţi la Tine. Tu ai zis: lăsaţi pruncii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor. Cu smerenie ne rugăm, fă părtaş împărăţiei Tale, după cum ai făgăduit, pe robul Tău nevinovatul prunc (N), mutat acum de la noi.

Iar pe noi ne învredniceşte să vieţuim şi să sfârşim neprihănită viaţa creştinească şi să ne sălăşluim cu toţi sfinţii Tăi în cămările cereşti.

Că Tu eşti învierea, viaţa şi odihna tuturor robilor Tăi, precum şi a robului Tău acum răposat, pruncul (N), Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Apoi SEDEALNA, glasul al 6‑lea:

Cu adevărat deşertăciune sunt toate şi viaţa aceasta este umbră şi vis; că în deşert se tulbură tot pământeanul, precum a zis Scriptura: când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălăşluim, unde împreună sunt împăraţii şi săracii. Pentru aceasta, Hristoase Dumnezeule, pe robul Tău acesta mutat de la noi, odihneşte‑l, ca un iubitor de oameni.

Cântarea a 4‑a:

Irmos: Auzit‑am, Doamne, taina iconomiei Tale…

(letrină două rânduri) Să nu plângem pe prunci, ci mai vârtos pe noi înşine, care greşim totdeauna, să ne tânguim ca să ne izbăvim de gheena.

Lipsit‑ai, Stăpâne, pe pruncul acesta de desfătările pământeşti, dar ca un Judecător drept, învredniceşte‑l pe dânsul de bunătăţile cele cereşti.

Slavă…

Cetăţean raiului te‑ai arătat pe tine, cu adevărat, fericite pruncule, Cel ce te‑a luat de pe pământ şi cu cetele sfinţilor te va aşeza împreună.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cu totul curată te cunoaştem pe tine, Născătoare de Dumnezu, noi toţi cei luminaţi prin botez, că ai născut pe Soarele dreptăţii, pururea Fecioară.

Cântarea a 5‑a:

Irmos: Pentru ce m‑ai lepădat de la faţa Ta…

(letrină două rânduri) Cu judecata Ta cea dreaptă, mai înainte de a creşte el deplin, ai secerat ca pe o iarbă verde pe pruncul acesta pe care l‑ai mutat, Doamne; ci luându‑l pe el, Cuvinte, răsădeşte‑l în muntele cel dumnezeiesc al veşnicelor bunătăţi.

Ca pe o stâlpare tânără, sabia morţii venind te‑a tăiat pe tine, cel ce n‑ai ajuns la cunoaşterea dulceţilor lumeşti, o fericite! Ci iată Hristos îţi deschide ţie porţile cereşti, numărându‑te cu aleşii Săi, ca un îndurat.

Slavă…

Nu mă plângeţi pe mine, că n‑am făcut nimic vrednic de plâns, strigă pruncul cel mort; ci mai degrabă plângeţi‑vă pe voi toţi, rudelor şi prietenilor, cei ce păcătuiţi, ca să nu aveţi parte de osândă la chinuri.

Şi acum…, a Născătoarei:

Noi înşine deznădăjduim când privim la mulţimea faptelor noastre; dar când ne vii în minte tu, Maica lui Dumnezeu, ceea ce mai presus de minte ai născut pe Domnul, ne răcorim cu nădejdea că pe tine singură folositoare te‑am câştigat.

Cântarea a 6‑a:

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa…

(letrină două rânduri) Ca un prunc în iesle ai fost culcat şi ai fost dat în braţele bătrânului, Cel ce plăsmuieşti pe prunci în pântece şi muţi la viaţă pe acesta mai înainte de a ajunge la creşterea desăvârşită; pentru aceasta cu bună mulţumire Te slăvim pe Tine.

Zis‑ai apostolilor, Cuvântule: lăsaţi pruncii să vină la Mine, că împărăţia Mea este hărăzită pentru cei nevinovaţi ca dânşii. Deci pe pruncul acesta mutat la Tine, învredniceşte‑l de lumina Ta.

Slavă…

Lipsit‑ai pe pruncul Tău acesta de bunătăţile cele pământeşti, ca să‑l arăţi pe dânsul părtaş bunătăţilor Tale celor cereşti, căci încă n‑a călcat porunca Ta cea dumnezeiască; slăvim adâncul cel nemăsurat al judecăţilor Tale, Bunule.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe tine te avem zid de scăpare şi mântuire desăvârşită a sufletelor şi uşurare în necazuri, Fecioară, şi de lumina ta pururea ne bucurăm; pentru care, stăpână, şi acum de chinuri şi de nevoi ne izbăveşte.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune întristările mele, că s‑a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s‑a apropiat de iad; şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate‑mă.

După aceasta preotul rosteşte ectenia: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm… şi celelalte, iar după ecfonis

CONDACUL, glasul al 8‑lea:

Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

ICOS

Tu singur eşti fără de moarte, Cel ce ai născut şi ai zidit pe om; iar noi pământenii din pământ suntem zidiţi şi în acelaşi pământ vom merge, precum ai poruncit Cel ce m‑ai zidit şi mi‑ai zis: pământ eşti şi în pământ vei merge, unde toţi pământenii mergem, făcând tânguire de îngropare cântarea: Aliluia.

Apoi şi aceste icoase:

Nimic nu este mai jalnic pentru o maică, nimic mai întristător pentru un tată, decât când îşi petrec pruncii de aici la groapă; căci lăuntrul lor se tulbură şi mare jale au inimile lor pentru prunci, mai ales dacă au ajuns să vorbească bine, căci îşi aduc aminte de cuvintele lor, cu cântarea: Aliluia.

De multe ori, înaintea mormântului, maicile îşi bat pieptul şi îi zic: o fiul meu şi copilul meu cel preadulce, nu auzi ce‑ţi spune maica ta? Iată şi pântecele care te‑a purtat; pentru ce nu vorbeşti cum ne vorbeai, ci taci aşa, fără să vorbeşti cu noi? Aliluia.

Dumnezeule, Dumnezeule, Care m‑ai chemat, fii acum mângâiere casei mele, căci plângere mare s‑a întâmplat lor, pentru că toţi la mine căutau, fiind iubitul lor copil. Ci însuţi, Cel ce Te‑ai născut din pântecele Fecioarei, mângâie cele din lăuntrul maicii mele şi răcoreşte inima tatălui meu, de la care auzi: Aliluia.

Cântarea a 7‑a:

Irmos: Tinerii evrei în cuptor…

(letrină două rânduri) Scrie în cartea celor mântuiţi, ca un Iubitor de oameni, Îndurate, pe pruncul Tău, ca bucurându‑se să strige puterii slavei Tale; bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeule, în veci.

Cu lumina feţei Tale, Cuvântule, luminează pe pruncul Tău acesta care în credinţă s‑a mutat acum la Tine în vârstă nedesăvârşită şi‑Ţi cântă Ţie: Doamne Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Slavă…

Pricină de întristări s‑a arătat acum despărţirea ta pentru cei ce te iubesc; dar ţie adevărată pricină de bucurie şi de veselie, că moşteneşti, pruncule, viaţa de veci.

Şi acum…, a Născătoarei:

Vezi întristarea noastră, Fecioară, pe care ne‑a adus‑o mulţimea răutăţilor noastre, şi mai înainte de plecarea de aici, dă‑ne uşurare cu rugăciunile tale cele de Maică, ca Dumnezeu să ne fie milostiv.

Cântarea a 8‑a:

Irmos: Cuptorul haldeilor…

(letrină două rânduri) În sânurile lui Avraam, în loc de odihnă, unde este bucuria celor ce pururea prăznuiesc, în locaşurile de linişte, unde este apa cea vie, Hristos, Cel ce S‑a făcut prunc pentru noi, să te aşeze pe tine care strigi Lui fără încetare: preoţi lăudaţi‑L, popoare preaînălţaţi‑L întru toţi vecii.

Pricină de întristare şi de lacrimi s‑a făcut nouă despărţirea ta cea cu adevărat de neuitat, că mai înainte de gustarea desfătărilor din viaţa aceasta ai lăsat pământul şi sânurile părinţilor; dar te‑a primit pe tine sânul lui Avraam, ca pe un prunc neîmpărtăşit de nici o întinăciune.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ce mă plângeţi pe mine, strigă tainic pruncul cel adormit, căci nu sunt de plâns; pentru că bucuria tuturor drepţilor s‑a rânduit pruncilor, care n‑au făcut lucruri vrednice de lacrimi şi care cântă lui Hristos: preoţi lăudaţi‑L, popoare, preaînălţaţi‑L întru toţi vecii.

Şi acum…, a Născătoarei:

Scoală‑te în ajutorul nostru, Născătoare de Dumnezeu; ia aminte la rugăciunile noastre şi ne izbăveşte de osânda cea cumplită, de întrebarea cea grea, de întuneric şi de foc, de scrâşnirea dinţilor, de supărările diavolilor şi de toată nevoia, nădejdea celor fără de nădejde şi viaţa celor deznădăjduiţi.

Cântarea a 9‑a:

Irmos: Spăimântatu‑s‑a de aceasta…

(letrină două rânduri) Hristoase, Cel ce Te‑ai făcut prunc fără schimbare şi crucea ai primit de voie şi ai căutat la durerea de Maică a celei ce Te‑a născut, uşurează întristarea şi durerea cumplită a credincioşilor părinţi ai acestui prunc adormit, ca să slăvim puterea Ta.

Trimis‑ai dintru înălţime împărate al tuturor, şi luând pe fericit pruncul acesta, Stăpâne, ca pe o pasăre curată în cuiburile cereşti, mântuit‑ai duhul lui de laţurile cele felurite şi l‑ai împreunat cu duhurile drepţilor, spre a se desfăta în împărăţia Ta.

Slavă…

Pruncilor care nimic n‑au făcut, Cuvântule al lui Dumnezeu, le‑ai dat a locui în ceruri, că aşa ai binevoit, Bunule; între aceia numără şi făptura Ta, pe pruncul ce acum a venit la Tine, însuţi uşurând durerea părinţilor, ca un atotîndurat şi de oameni iubitor.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cu ochiul inimii noastre pururea căutând la tine, preanevinovată, care ai rugăciune de mamă către Cel ce S‑a născut din tine, te rugăm, Preacurată, adoarme patimile sufletelor noastre, spre dimineaţa pocăinţei ne deşteaptă, Fecioară, şi cu lumina ta ne luminează.

Irmosul:

Spăimântatu‑s‑a de aceasta cerul, şi marginile pământului s‑au minunat, pentru că Dumnezeu S‑a arătat oamenilor în trup şi pântecele tău s‑a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, mai‑marii cetelor îngereşti şi omeneşti pe tine te măresc.

Apoi LUMINÂNDA

Acum m‑am odihnit şi am aflat uşurare multă, că m‑am mutat din stricăciune şi m‑am dus la viaţă; Doamne, slavă Ţie.

Apoi stihurile acestea:

Stih 1: Omul, ca iarba, zilele lui, ca floarea câmpului, aşa va înflori.

Stih 2: Că duh a trecut printr‑însul şi nu va fi şi nici nu‑şi va mai cunoaşte încă locul său.

Stih 3: Şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Iar după fiecare stih se cântă luminânda:

Apoi: Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Acum am ales pe Fecioara, Maica lui Dumnezeu, că dintr‑însa S‑a născut Hristos, Izbăvitorul tuturor; Doamne, slavă Ţie.

Şi îndată zice preotul cu glas mare:

Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi Te odihneşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Cântăreţii: Amin. Sfinte Dumnezeule… Şi de va fi diacon zice: Să luăm aminte. Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău.

Prochimen, glasul al 6‑lea:

Fericită este calea întru care mergi astăzi, suflete, că s‑a gătit ţie loc de odihnă.

Stih: Întoarce‑te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul bine a făcut ţie.

APOSTOLUL

Diaconul: Înţelepciune drepţi…

Din Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citire:

(XV, 39‑45)

(letrină două rânduri) Fraţilor, nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor, şi altul este trupul dobitoacelor, şi altul este trupul păsărilor, şi altul este trupul peştilor. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este mărirea celor cereşti şi alta a celor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire. Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă între necinste, înviază întru mărire; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Că de este trup firesc, este şi trup duhovnicesc. Precum şi este scris: Făcutu‑s‑a omul cel dintâi Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă, cu duh dătător de viaţă.

Preotul: Pace ţie… Citeţul: Aliluia, glasul al 6‑lea:

Fericit este cel pe care l‑ai ales şi l‑ai primit, Doamne.

Stih: Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui.

EVANGHELIA

Diaconul: Înţelepciune drepţi….

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan, citire:

(VI, 35‑39)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul către iudeii care crezuseră în El: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am spus vouă că M‑aţi şi văzut şi nu credeţi. Tot ce‑Mi dă Mie Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel care vine la Mine, nu‑l voi da afară; pentru că M‑am pogorât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui ce M‑a trimis pe Mine. Şi aceasta este voia Celui care M‑a trimis, ca din toţi pe care Mi i‑a dat Mie să nu pierd pe nici unul, ci să‑i înviez pe ei în ziua de apoi.

Apoi această

Rugăciune

Domnului să ne rugăm.

(letrină două rânduri) Doamne, Cel ce păzeşti pruncii în viaţa de acum, iar în cea viitoare, pentru nerăutatea şi nevinovăţia minţii lor, umpli cu ei sânurile lui Avraam şi‑i sălăşluieşti în locuri luminoase, unde petrec sufletele drepţilor, primeşte în pace şi sufletul robului Tău (N); căci Tu ai zis: a unora ca acestora este împărăţia cerurilor. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, împreună cu Părintele Tău cel fără de început şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

După aceea se face sărutarea icoanei sau a Sfintei Cruci aflată pe pieptul pruncului adormit, în timp ce cântăreţii cântă aceste stihiri, glasul al 8‑lea:

Podobie: O, preaslăvită minune…

O, cine nu va plânge, fiul meu, mutarea ta cea jalnică din viaţa aceasta? Căci, ca un prunc fără de vârstă, ai zburat acum grabnic din braţele maicii, ca o pasăre, şi la Ziditorul tuturor ai alergat. O fiule, cine nu va plânge, văzând veştejită faţa ta cea veselă, care mai înainte era ca un trandafir frumos?

O, cine nu va suspina, fiul meu, şi nu va striga cu plângere pentru podoaba şi frumuseţea cea multă a vieţii tale celei curate? Căci precum corabia ce n‑are urmă, aşa de grabnic ai apus de la ochii mei. Veniţi, prietenii mei, rudele şi vecinii împreună cu mine, să sărutăm pe acesta, petrecându‑l la groapă.

Moartea este uşurare pentru prunci, pentru că s‑au arătat neîmpărtăşiţi de relele lumeşti şi la odihnă şi bucurie cerească au ajuns; în sânurile lui Avraam se bucură şi cu cetele cele dumnezeieşti ale sfinţilor prunci acum se veselesc şi cu credinţă dănţuiesc, căci s‑au mutat curaţi de stricăciunea cea iubitoare de păcat.

Slavă…, glasul al 6‑lea:

Durere a fost pentru Adam gustarea din pomul de demult în Eden, când şi‑a vărsat şarpele veninul, căci prin aceasta a intrat moartea, care mănâncă tot neamul omenesc; ci venind Stăpânul a surpat şarpele şi nouă odihnă ne‑a dăruit. Deci către Dânsul să strigăm: iartă‑ne, Mântuitorule, şi pe cel pe care l‑ai luat cu sfinţii odihneşte‑l, ca un Iubitor de oameni.

Şi acum…, a Născătoarei:

Schimbarea celor întristaţi, izbăvirea celor neputincioşi fiind, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, miluieşte cetatea şi poporul, tu, pacea celor din războaie, liniştea celor înviforaţi, singura folositoare a credincioşilor.

Ajungând la mormânt, se zice: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru… Că a Ta este împărăţia…, troparele: Cu duhurile drepţilor… şi celelalte; rugăciunea: Dumnezeul duhurilor… şi cele ştiute ale înmormântării; apoi otpustul.

SĂ SE ŞTIE: deşi că nu se află scris până la ce vârstă să se săvârşească această slujbă a înmormântării pruncilor, noi credem că se cuvine să se săvârşească până la vârsta de şapte ani a pruncului.

Categoria: Slujba inmormantarii

Cautare: