Raportul dintre trup si suflet in fiinta omului

Raportul dintre trup şi suflet în fiinţa omului a fost asemănat cu cel dintre om şi unealtă, dintre artist şi instrument, dintre cavaler şi cal, dintre luntraş şi luntre, dintre scriitor şi condei etc. Lucrătorul, artistul, cavalerul, scriitorul ar fi suflet, iar unealta, instrumentul, calul, luntrea, condeiul, ar fi trupul. Asemănarea aceasta a fost făcută mai întâi de filosoful Platon (+347 a. Hr.), şi a fost şi este folosită încă de multi filosofi şi teologi, deoarece este foarte sugestivă şi, într-adevăr, trupul fără suflet este mort, iar sufletul nu activează decât prin trup.

Totuşi, această asemănare nu redă întru totul adevăratul raport dintre trupul şi sufletul omului, deoarece lucrătorul, artistul, cavalerul, luntraşul scriitorul nu sunt legaţi şi condiţionaţi de unealta, instrument, cal, luntre, condei, ci fiecare este de sine stătător, formează o entitate aparte. Nu tot astfel este cu trupul şi cu sufletul. Ele sunt deosebite unul de altul, dar aşa de strâns legate între ele, că numai amândouă la un loc formează entitatea superioară, care este fiinţa omenească.

Într-adevăr, omul nu este nici numai trup, nici numai suflet, ci sinteza, combinaţia specială, aparte, sui generis, a acestor două elemente disparate. De aceea, raportul dintre trup şi suflet se poate asemăna mai bine cu raportul dintre elementele chimice dintr-un corp material. Existenţa acestor elemente se constată în fiecare corp omenesc, dar ele nu sunt separate, ci combinate sau contopite aşa fel că dau un corp.

În virtutea acestei strânse legături, sufletul, ca esenţă spirituală şi deci superioară, stăpâneşte corpul, îi dictează şi-l conduce spre idealurile făurite de el sau descoperite lui de Dumnezeu. Dar se poate şi contrariul, adică să dicteze trupul şi sufletul să i se supună. în primul caz, viaţa este normală, este aşa cum a fost rânduită de Dumnezeu să fie, este un fel superior de viaţă, o viaţă spirituală. În al doilea caz, viaţa este anormală, decăzută, animalică, este viaţa păcatului sau păcătoasă, cum o numeşte religia.

(Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Teologia luptătoare, Ediția a II-a, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1994, pp. 83-84)

Categoria: Articole

Cautare: