www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Raspuns despre spovedanie

Raspuns despre spovedanie

Ai vrut să ştii dacă este chiar neapărată nevoie de spovedanie. Mai înainte te spovedeai des, dar ai încetat fiindcă cineva a râs de tine din această pricină. Nu trebuia să încetezi. De cine n-au râs oamenii? Ştii cum a spus Clarvăzătorul clarvăzătorilor: vai vouă, celor ce râdeţi acum, că veţi plânge şi vă veţi tângui. Pe lângă meserie, spui tu, mai ai şi o vie care îţi dă roadă bună, fiindcă o cultivi bine. Dacă cineva şi-ar lăsa via în părăsire şi ar râde de tine că ţi-o cultivi cu grijă pe a ta, ce, ţi-ai lua mâinile de pe vie şi ai înceta s-o mai cultivi? N-ai face asta, bineînţeles.

Şi atunci, cum ai putut să şovăi în a cultiva sufletul tău, care este mai important decât toate viile de pe pământ? Fiindcă atunci când vei muri, sufletul îl vei lua, iar via o vei lăsa. Dintre toate cultivările, cultivarea sufletului e cea mai însemnată; şi dintre toate ostenelile cu care se osteneşte omul pe pământ, osteneala dată cu sufletul este cea mai îndreptăţită. Drept aceea, întoarce-te la osteneala de mai înainte cu sufletul tău, şi începe iarăşi să te spovedeşti.

Astfel grăieşte apostolul Iacov: mărturisiţi-vă unul altuia păcatele. Păcatele tăinuite cresc şi se înmulţesc, iar îndată ce sunt scoase la lumină se usucă şi pier. Nu spune: „Nu sunt păcătos!”. Citeşte ce scrie dreptul în Psaltire: întru fărădelegi m-am zămislit, și întru păcate manăscut maica mea. Nu spune: „Eu îmi mărturisesc păcatele lui Dumnezeu însuşi, aşa că nu mai e nevoie să le mărturisesc şi oamenilor.

Cine a fost mai drept decât apostolul Pavel? Şi acest Pavel avusese un păcat înainte de apostolia sa, ca Saul, şi acest păcat l-a mărturisit înaintea tuturor, nu o dată ci de mai multe ori, şi nu doar înaintea credincioşilor ci şi în faţa păgânilor. Aţi auzit, le scrie el galatenilor botezaţi, cum eu peste măsură prigoneam Biserica lui Dumnezeu şi o stricam pe ea. Acelaşi lucru l-a vestit şi înaintea nebotezatului rege Agripa (Fapte 26). Şi dacă aşa stau lucrurile cu sfântul Pavel, de ce să ţii tu ascunse rănile sufletului tău? De ce să laşi şerpii să se înmulţească în sânul tău? Oare numai fiindcă a râs cineva de tine? Dacă a râs o dată de tine, oare va râde pururea? Roagă-te lui Dumnezeu pentru el în taină; poate că se va pocăi şi îşi va şterge păcatul cu lacrimi. Ce e mai şubred decât gândurile oamenilor? De câte ori nu se căiesc oamenii seara pentru ceea ce au vorbit în timpul zilei?  Drept aceea, în privinţa sufletului tău, nu asculta pe oricine îţi spune ceva în treacăt, ci ascultă ce spune Biserica lui Dumnezeu. Stai de vorbă cu duhovnicii care spovedesc oamenii, şi vei auzi de la ei multe pilde ale uşurării sufleteşti pe care au dobândit-o cei ce s-au spovedit cu râvnă. Nu este nici un basm, ci adevărul adevărat că mulţi muribunzi aflaţi în agonie îndelungată au putut muri doar după ce şi-au mărturisit păcatele înaintea preotului.

Şi eu ţi-aş putea da asemenea pilde, pe care le-am văzut cu ochii mei. Dumnezeul nostru este Dumnezeul milei şi bunătăţii, şi El doreşte tuturor oamenilor mântuirea. Dar cum se va mântui cineva dacă nu va ajunge să facă deosebirea limpede şi cu bună ştiinţă între păcat şi dreptatea lui Dumnezeu, dacă nu înlătură păcatul şi nu recunoaşte dreptatea lui Dumnezeu?

Cu ce poartă omul în sufletul său când moare, cu aceea merge la judecata lui Dumnezeu: dacă e păcat - cu păcatul, dacă e dreptate - cu dreptatea. Dumnezeu aşteaptă de la fiecare muritor pocăinţă, iar pocăinţa cuprinde mărturisirea păcatelor proprii. Şi dat fiind că, în orice zi şi în orice ceas îngerul morţii poate veni după sufletul nostru, Biserica îi povăţuieşte pe credincioşi la deasă împărtăşanie şi încă mai deasă pocăinţă.

Dumnezeu să te lumineze şi să te binecuvânteze!

(Episcop Nicolae VelimiroviciRăspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi-scrisori misionare, traducere Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, Bucureşti, 2002, pp. 79-80)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Raspuns despre spovedanie

Vizualizari: 802

Id: 12416

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.