Raspunsuri la intrebarea „Cine este Dumnezeu?”

Sunt multe cărţi din care se poate citi adevărul existenţei lui Dumnezeu: cartea cerului înstelat, cartea vremii ‒ istoria, cartea inimii etc. Însă învăţătura cea mai luminoasă despre Fiinţa lui Dumnezeu o avem cuprinsă în cartea vieţii, în Sfânta Scriptură. Nicăieri nu aflăm răspunsuri mai lămurite şi mai satisfăcătoare la întrebarea: Cine sau ce este Dumnezeu? — ca în Biblie. De la primul ei verset se spune, clar şi lapidar, că Dumnezeu este Creatorul cerului şi al pământului (Facere 1, 1). E prima cunoştinţă pe care ne-o descoperă Sfânta Scriptură despre Dumnezeu. Mai departe, în tot cuprinsul Vechiului Testament, Dumnezeu este numit: Domnul Atotputernicul, Preaînaltul sau Transcendentul, Atotştiutorul, Atotînțeleptul, Sfântul, Bunul, Milostivul, „Cel ce este”, Fiinţa supremă, Izvorul existenţei, Regele regilor, Cel de sus, Eternul, Viul, Binecuvântatul, Împăratul măririi, Dreptul Judecător...

În Noul Testament întâlnim aproape aceleaşi numiri date lui Dumnezeu, ca şi în Vechiul Testament. Iisus Hristos propagă credinţa în Dumnezeu Creatorul, Dumnezeul cel unic, „Dumnezeul părinţilor”, Dumnezeul cel Viu, Dumnezeul proniator, Mântuitor şi Judecător al lumii. El ne mai învaţă că Dumnezeu este Domnul slugilor, Stăpânul viei, Bunul Dumnezeu care primeşte rugăciunile oamenilor şi iartă pe fiul care se pocăieşte.

Dar în Noul Testament, deşi avem primită în întregime credinţa în Dumnezeul Vechiului Testament, totuşi avem şi o revelaţie nouă despre Dumnezeu. Revelaţia aceasta este unul dintre scopurile principale ale întrupării Mântuitorului (Ioan 17, 6): „Nimeni nu cunoaşte pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaşte decât Fiul, şi căruia va voi Fiul să-i descopere” (Matei 11, 27). Iisus Hristos ne descoperă că Dumnezeu e Tatăl nostru, Părintele Creator şi iubitor al lumii şi al oamenilor. Descoperirea numelui de „Tată” şi introducerea iubirii părinteşti în noţiunea de Dumnezeu este una dintre cele mai însemnate revelaţii făcută de Mântuitorul. Pe cât de mare, pe atât de simplă. Dumnezeu e Tatăl iubitor şi noi suntem fraţi întreolaltă şi fiii aceluiaşi Părinte ceresc. El e Tată, pentru că ne-a creat, ne-a arătat suprema iubire (Ioan 3, 16), ne-a făcut făgăduinţe minunate şi ne-a lăsat Împărăţia sa moştenire (Luca 12, 32). Aflăm şi în Vechiul Testament locuri în care e vorba de un Dumnezeu-Părinte, dar Iisus Hristos subliniază acest adevăr cu o energie şi într-o lumină deosebită. Pe lângă Iubire, Mântuitorul mai revelează că „Dumnezeu este Duh” (Ioan 4, 24), (...) absolut şi independent de orice limită sau materie.

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 134-135)

Categoria: Articole

Cautare: