„Rastignirea” trupului

„Cei ce sunt ai lui Hristos şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele”. Acum, această rânduială s-a întors pe dos: oamenii îşi răstignesc trupul, dar nu împreună cu patimile şi poftele, ci prin patimi şi pofte. Cum îşi mai chinuiesc ei trupul, în ziua de azi, prin îmbuibare, beţie, fapte de desfrânare, danţuri şi petreceri! Nici stăpânul cel mai lipsit de omenie nu-şi chinuieşte astfel vita leneşă.

Dacă ar fi să dăm trupului nostru libertate şi minte, primele sale cuvinte ar fi îndreptate împotriva stăpânului său, sufletul, pentru faptul că acesta se amestecă în chip nelegiuit în treburile lui, umplându-l de patimi care-i sunt străine şi, împlinindu-şi-le în el, îl chinuieşte.

De fapt, trebuinţele trupului nostru sunt simple şi nepătimaşe. Priviţi la dobitoace: nu se îmbuibă, nu dorm peste măsură şi, împlinindu-şi trebuinţele trupeşti la vremea lor, rămân după aceea liniştite un an întreg. Doar sufletul, uitându-şi năzuinţele mai bune, şi-a scos din trebuinţele simple ale trupului o mulţime de năzuinţe împotriva firii sale, care au devenit, prin lipsa de măsură, nefireşti şi pentru trup.

Totuşi, pentru a tăia din suflet patimile trupeşti care s-au încuibat în el, trupul trebuie neapărat răstignit, însă în cu totul alt fel: adică nedându-i libertate şi cele de trebuinţă, ori împlinindu-i trebuinţele într-o măsură neasemuit mai mică decât ar cere-o firea sa.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 34)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: