Renuntarea la “a gandi” in favoarea lui “a vorbi cu Dumnezeu”

Un sfânt din secolul trecut, pornind de la definiţia rugăciunii ca vorbire a omului cu Dumnezeu, învăţa că o formă uşoară de rugăciune este conversaţia permanentă cu Dumnezeu, renunţarea la “a gândi” în favoarea lui “a vorbi cu Dumnezeu”. Această expunere onestă în faţa privirii lui Dumnezeu va lucra, la început, fără ca noi să simţim ceva special, pentru că va lucra cu duhul nostru, cu partea sufletului la care nu avem acces din cauza agitaţiei psihismului nostru înnebunit de realitatea zilei. Acolo va lucra această rugăciune, în acel ascuns al nostru, şi viaţa ni se va schimba!

Când vorbim cu noi înşine, ne asemănăm, spune sfântul, cu şarpele care-şi mănâncă singur coada! Or, prin simplul efort de a ne arăta lui Dumnezeu cu toate ale noastre, fără ascundere şi fără eforturi de cosmetizare, ne smulgem pur şi simplu din acest cerc vicios al egoului în care, mulţi dintre noi nu mai putem respira…

Să ne mutăm cu toate ale noastre în această rugăciune simplă şi Domnul nu va întârzia să ni se facă cunoscut ca Prieten!

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, 2012, p. 88)

Categoria: Articole

Cautare: